07 August - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!"

[Victor Bivolu]

Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Palatul I.S.Drăgulescu din Calafat - DOLJ. 

Palatul I.S.Drăgulescu, destinație și denumire actuală - Primăria municipiului Calafat, din județul Dolj, este monumentul arhitectonic cel mai reprezentativ, veritabilă emblemă arhitectonică a orașului. Clădirea este o replică a Palatului Marincu din același oraș și a fost construită odată cu acesta, în perioada anilor 1904 - 1907. Impozanta clădire a fost construită la începutul secolului trecut sub comanda inginerului italian Pietro Adotti.

Acesta s-a născut în anul 1872 în localitatea Artegna, Udine, din Italia și în anul 1894 a venit în România, stabilindu-se la Calafat, unde a locuit până în anul 1920, când s-a retras în Italia. A fost căsătorit cu Anna Clama, a vut trei fete, toate născute la Calafat: Genoveffa, Olga și Irene.

***

Proprietarul clădirii a fost Ioan S. Drăgulescu, fost primar al Calafatului în două rânduri (1902 – 1903 și 1905-1906). Acesta este autorul unei monografii a orașului, apărută în anul 1906, cu titlul: ,,Calafatul odinioară şi astăzi”. Dintre rudele lui Ioan S.Drăgulescu a făcut parte şi marea scriitoare Zoe Verbiceanu, care a scris ,,De-ale lui Nastratin” şi a tradus Francois Villon în limba română. Picturile care o decoreazã și astăzi clădirea sunt opera pictorului ceh stabilit în Craiova, Francisk Tribalsky, precum şi a fiicei acestuia, Freda.

 

[Victor Bivolu]

ora 11.12 - 2 raspunsuri

[Ioan Muntean]

Biserica Sfântul Nicolae din Galaţi

Patriarhul Atanasie Patelarie a slujit timp de 11 ani în biserica mănăstirii Sfântul Nicolae din Galaţi, după ce a fost alungat de turci din Constantinopole. El a fost patriarh în două rânduri. Prima oară a fost arestat şi întemniţat de turci, apoi izgonit, iar a doua oară a renunţat la scaun sub presiunea turcilor şi catolicilor.

Povestea bisericii „Sfântul Nicolae” din Galaţi este una cu totul aparte, căci în ea se împletesc câteva secole de istorie, nenumărate drame şi o infinitate de credinţă. Lăcăşul de cult ascunde câteva secrete care încă n-au fost deplin elucidate de istorici, iar câteva dintre aceste taine vi le vom înfăţişa în articolul de faţă.

Cine a fost Patriarhul Atanasie Patelarie

Înainte de a depăna povestea bisericii „Sf.Nicolae” se cuvine să amintim legăturile Sfântului Atanasie cu teritoriul românesc şi împrejurările istorice în care patriarhul ecumenic (al tutoror ortodocşilor adică) Atanasie al III-lea Patelarie a fost izgonit de turci din Constantinopole, reşedinţa din totdeauna a liderilor ortodoxiei.

Potrivit unei vechi însemnări greceşti (citate de istoricul Al.Papadopol-Calimah), în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie „s-a aflat în Ţara Românească, în postul de dascăl. În această perioada, el a tradus în limba greacă populară Psaltirea”. Nu după multă vreme, s-a intors în insula Creta (unde-şi avea originile), unde a slujit ca preot, iar la 1631 a fost chemat de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris la Constantinopole şi a fost hirotonit episcop de Tesalonic.

În 6 martie 1634, când Chiril Lucaris a fost exilat în Tenedos (fiind acuzat că este susţinător al religiei calvine), în locul sau a fost ales Atanasie Patelarie, însă el a păstorit Biserica din Constantinopol vreme de doar 40 de zile.

Din pricina datoriilor pe care Patriarhia le avea către stăpânirea otomană, turcii l-au arestat pe Atanasie Patelarie şi l-au aruncat în temniţă, unde a fost supus la umilinţe şi chinuri de neimaginat. Eliberat din închisoare, el a fost alungat din Constantinopole şi, o vreme, a trăit în Italia, la Ancona, Veneţia şi Roma. A cerut şi spijinul papalităţii, însă preţul cerut de papă în schimbul ajutorului– convertirea la catolicism – i s-a părut de neacceptat.

La 1641 el ajunge în Moldova, la Iaşi, fiind luat sub oblăduirea sa de domnitorul Vasile Lupu. La 1642 ajunge în mănăstirea Sf. Nicolae din Galaţi, unde avea să slujească timp de 11 ani, până în 1653 (sau 1652, sursele sunt destul de neclare), când a fost din nou ales patriarh al Constantinopolului.

Însă nici acest mandat nu a fost îndelungat, căci la scurt timp (doar două săptămâni), semnează o scrisoare de retragere din scaun (se pare că la presiunile turcilor, dar şi ale comunităţii catolice) şi pleacă în Rusia şi Ucraina, unde şi moare, la 5 aprilie 1654, în a treia zi de Paşte, în mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, din Lubensk.

În 1922, comuniştii cer ca moaştele Sfântului să fie incinerate, însă cei puşi să facă acest lucru se tem să ducă ordinul la îndeplinire. Ca urmare, moştele sunt duse la muzeul din Harkov, unde se află şi în prezent.

Ctitorie a ţarilor sau a lui Vasile Lupu?

Părerile istoricilor sunt destul de împărţite când vine vorba despre punerea pietrei de temelie a bisericii „Sf.Nicolae” în care a slujit Atanasie Patelarie. Al. Papadopol-Calimah scrie că biserica (pe atunci mănăstire) este o ctitorie a lui Vasile Lupu, aducând ca dovadă scrisorile pe care patriarhul ecumeninc Atanasie le trimite către ţarul Alexei Mihailovici, în anul 1642, pentru a cere ajutor pentru a picta biserica şi pentru a cumpăra odoare.

„Cumplite şi nesuferite nenorociri ne silesc să umblăm din ţară în ţară, ca să găsim ajutor şi odihnă la batrâneşe. Nu pot să-mi aflu odihna, din pricina nesuferitelor datorii şi sufăr multe strâmbătăţi, nenorociri şi prigoniri, ba chiar şedere la închisoare, care mă ameninţă cu moartea. Nemaifiind în stare să sufăr, am pribegit cu mare nădejde la binecredinciosul şi de Dumnezeu păzitul domn al Moldovei, Ioan Vasile voievod... la îndurarea şi milostivirea sa”, scrie Atanasie Patelarie în scrisoarea către ţar.

Istoricul Paul Păltânea neagă însă faptul că biserica ar fi fost ctitorie a lui Vasile Lupu, argumentând, în lucrarea „Monumente istorice şi izvoare creştine” - Galaţi, 1987, că Vasile Lupu a zidit biserica Sf Dimitrie din oraş şi că, probabil, Sf. Nicolae este ctitoria unui înaintaş al voievodului sau poate chiar are ctitori moscoviţi.

Certe este că arheologii au găsit, sub actuala biserică (refăcută în 1839, după un mare incendiu, au fost găsiite urmele a alte două biserici. Una de la 1776-1777 (ctitorie a domnitorului Mihail Racoviţă) şi cealaltă de la 1639-1640, probabil zidire a lui Vasile Lupu.

Dincolo de legendă, dovezile

Evident, multă lumea ar putea crede că trecerea lui Atanasie Patelarie prin Galaţi este doar o plăsmuire a unor cronicari. Totuşi, în sprijinul acestor afrimaţii există numeroase dovezi, păstrate fie la Kiev, fie la Constantinopole.

Una dintre dovezi este scrisoarea pe care, în vara anului 1643, pe când se afla în Galaţi, Sfântul Atanasie Patelarie o trimite către ţarul rus, document păstrat de muzeul din Kiev.

„Deschide, aşadar, uşile milostivirii tale, prea puternice ţar! Grabeşte cu mila ta întru ajutor slăvitului scaun al Tesalonicului, care piere până la sfârşit din cauza necredincioşilor agareni (N.R.: turci). Răscumpară din mâinile lor sfintele vase şi odăjdii pe care le ţin la dânşii amanet, spre batjocura legii creştineşti. Uită-te la noi, sfinte ţar, pentru că, fără mila ta cea bogată şi fără ajutorul tău, eu nu mai pot să mă întorc înapoi şi să scap de pieire, iar mitropolia noastră se va scufunda până la sfârşit sub greutatea datoriilor”, scrie acesta.

Scrisoarea, întărită şi de o însemnare a voievodului Vasile Lupu, a fost înmânată ţarului de către arhimandritul Ignatie, stareţul mănăstirii Sfântul Dimitrie, din Tesalonic.

Adevărul istoric este consfinţit, în 12 octombrie 2000, chiar de către Preafericitul Bartolomeu I al Constantinopolului, care sfinţeşte, împreună cu Preafericitul Patriarh Teoctist şi cu Preasfinţitul Casian, episcopul „Dunării de Jos”, o placă de marmură, aşezată pe faţada bisericii, prin care se confirmă faptul că patriarhul Atanasie Patelarie a slujit la Galaţi între 1642 şi 1653.

În 26 octombrie 2004, o părticică din moaştele lui Atanasie Patelarie a fost adusă şi aşezată în Biserica Sf. Nicolae din Galaţi, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în 6 martie 2008, înscrierea în calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului, cu prăznuirea la 2 mai.

Despre biserica Sfântul Nicolae

Construită în 1439 de către voievodul Vasile Lupu, biserica Sfântul Nicolae din Galaţi (de pe strada Ion Creangă, nr 15) este rezidită, în anul 1776, de către domnitorul Mihail Racoviţă. Acesta a închinat-o mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai.

Biserica avea dimensiuni mici şi plan trilobat. Anul construcţiei este marcat în fundaţiile şi în pardoseala actualei biserici. În 1821 biserica a fost arsă de turci.

Reconstrucţia bisericii a început în 1839, prin contribuţia enoriaşilor gălăţeni şi ofranda de 200 galbeni a lui Constantie, arhiepiscopul Sinaiului, unde Biserica Sfântul Nicolae era închinată. Sfinţirea a fost făcută în anul 1845.

În anul 1806, aici a fost înmormântat generalul rus Prozorovsky, mareşal al armatei ruseşti în Principate şi cuceritor al Crimeii. Fiicele generalului au donat odoare bisericii şi au deschis un cont de 10.000 ruble la banca din Odessa, ale cărui dobânzi urmau a se transmite bisericii la fiecare zece ani. Banii au fost trimişi însă o singură dată, după care li s-a pierdut urma.

Tot la biserica Sfântul Nicolae din Galaţi a fost înmormântat, în anul 1825, primul consul al Austriei, Iosif Manzuoli de Corolari.

Din 1877 până în 1903, lăcaşul a servit ca biserică episcopală a Episcopiei „Dunării de Jos”, după ce sediul acesteia s-a mutat de la Ismail la Galaţi. În urma cutremurului din 31 august 1903, biserica a suferit degradări profunde, fapt care a determinat mutarea catedralei la biserica Mavromol din Galaţi.

Între 1903 şi 1907 biserica a fost reparată în întregime, cu sprijinul financiar al lui Paraschiv Vasiliu şi al Primăriei oraşului (primar Gheorghe N. Gamulea) şi resfinţită la 14 septembrie 1907 de către episcopul Pimen Georgescu.

Biserica Sfântul Nicolae are planul în forma de navă, compartimentată prin două şiruri de coloane. Pe peretele de vest şi pe primele două coloane octogonale din biserică se sprijină turla Pantocrator, cu secţiune circulară. Catapeteasma din lemn sculptat separă absida altarului de restul bisericii.

La exterior, biserica prezintă câteva elemente decorative greceşti: coloane dorice adosate, frontoane triunghiulare şi denticuli. Fundaţia este făcută din bolovani de râu, zidăria din cărămidă, şarpanta din lemn şi învelitoarea din tablă.

Unele dintre icoanele bisericii provin de la bisericile Sfântul Gheorghe şi Sfânta Vineri, demolate de autorităţile comuniste.

[Matei Ioaniţiu]

Construită în 1439 de către voievodul Vasile Lupu, biserica Sfântul Nicolae din Galaţi (de pe strada Ion Creangă, nr 15) este rezidită, în anul 1776, de către domnitorul Mihail Racoviţă.