Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Evanghelică-Luterană Sinodo-Prezbiteriană din Cluj-Napoca .
Biserica Evanghelică-Luterană Sinodo-Prezbiteriană din Cluj-Napoca a fost construită în perioada 1816-1829, după planurile arhitectului Georg Winkler, care îmbină armonios elemente ale barocului și stilului neoclasic. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe data de 29 mai 1816. In zidurile sale au fost încorporate pietrele din așa-numitul Bastion rotund. Biserica are statut de monument istoric și este situată la intersecția străzilor Regele Ferdinand cu bulevardul 21 Decembrie 1989 și cu strada Memorandului, vis-a-vis de vechiul Hotel Melody. Pe lângă cei doi meşteri principali, arhitectul Georg Winkler şi dulgherul Christian Kiermayer, documentele aflate în arhiva bisericii, consemnează şi participarea a mai multor meseriaşi clujeni. Tâmplarul Gottfried Schneider a fost însărcinat cu execuţia tâmplăriei altarului principal, cu excepţia elementelor de sculptură, pe care au vrut să fie făcute de către un sculptor pestan sau vienez. Pictura altarului principal a fost donată de către Daniel Slaby, curatorul bisericii, şi soţia sa Eleonora Lassgallner. Autorul acestei picturi este pictorul de origine italiană Giovanni Gentiluomo (1809-86), un pictor format în mediul academic vienez. El a activat în prima jumătate a secolului al 19-lea în Cluj, ca pictor şi profesor de desen şi muzică. Amvonul bisericii a fost executat de tâmplarul Lukas Hoch, din materialul donat de colegul său de breaslă, Gottfired Schneider. Edificiul este orientat nord-sud, are un plan de biserică-sală, cu un cor simplu, cu închidere dreptunghiulară, şi o sacristie alipită părţii estice a corului. Faţadele bisericii sunt articulate de un soclu placat cu plăci de calcar, pilaştri dublaţi, cu capiteluri ionice, care susţin un antablament tripartit clasic, cu arhitravă, friză şi o cornişă cu mai multe retrageri succesive. Pilaştrii se sprijină pe o bază înaltă. Elementul marcant al faţadei principale este turnul, ridicat deasupra tribunei vestice. Prezenţa lui este accentuată de rezalitul faţadei principale, marcată în linia cornişei printr-un fronton cu închidere în segment de cerc. În acest fronton apare o inscripţie cu litere anticva: PIETATI (Pietăţii). Rezalitul primeşte un rol mai marcant şi datorită deschiderilor practicate, care au o decoraţie mai accentuată decât cele de pe faţadele laterale. Intrarea centrală a bisericii are o deschidere dreptunghiulară, încălecată de o cornişă orizontală, sprijinită de câte două console cu profil curb. Cornişa la rândul ei susţine o balustradă, cu baluştri proeminenţi, formaţi după tiparele arhitecturii baroce. Această balustradă ţine de înalta fereastră cu închidere semicirculară a rezalitului, prevăzută cu un fronton format dintr-o asiză orizontală şi un segment de cerc. Două ferestre de aceiaşi formă şi dimensiune, prevăzute însă cu o simplă cornişă orizontală, sunt dispuse în câmpurile laterale ale faţadei. În timp ce fereastra rezalitului are un ancadrament continuu, în cazul celorlalte două ferestre arcurile semicirculare pornesc de pe imposte, şi suprafaţele de sub ferestre au fost decorate cu panouri adâncite. Sub cele două ferestre laterale se deschid două ferestre mai mici, ce au forme tipice arhitecturii neoclasice, fiind simple deschideri semicirculare. Cele două laturi ale turnului cu două nivele ieşite deasupra navei, sunt prevăzute cu frontoane triunghiulare, a căror colţuri sunt marcate prin postamente ce susţin câte o urnă. Primul nivel al turnului are o tratare în rustica, şi este străpuns în faţada principală de o fereastră circulară situată într-un plan rectangular plat şi uşor retras, iar nivelul al doilea are pereţii articulaţi în flancuri cu pilaştri cu capiteluri compozite, între care se deschid ferestre semicirculare cu balustradă decorată cu un motiv de panglici împletite. Faţada laterală de vest a clădirii, dinspre strada Regele Ferdinand este compus din 4 axe, articulate tot de pilaştri masivi pe baze înalte, de această dată geminate, şi de ferestre semicirculare prevăzute cu imposte. Ferestrele acestei faţade se deschid în mari suprafeţe adâncite. Un elegant element de factură barocă al acestei faţade este racordul curbat dintre pereţii navei şi al corului. Pe baza descrierii faţadelor se poate afirma, că plastica exterioară a bisericii evanghelice din Cluj, are în ansamblu un caracter baroc, cu o serie de elemente ale arhitecturii ecleziastice a barocului târziu transilvan, dar pe lângă acestea apar şi câteva detalii specifice arhitecturii neoclasicismului(de ex. ferestrele semicirculare ale faţadei principale). Aceeaşi dominanţă a arhitecturii perioadei anterioare se observă şi în ceea ce priveşte sistemul structiv şi organizarea spaţiului interior. Partea sudică a interiorului este marcat de tribuna susţinută de doi stâlpi masivi, cu secţiunea pătrată, ce servesc de asemenea ca şi bază a turnului. Pe sub trei arcade în formă de mâner de coş se pătrunde în nava bisericii, în capetele şi în centrul căreia pereţii sunt articulaţi cu picioare masive de zidărie, arcuite înspre interior, împodobite, la rândul lor, cu pilaştri geminaţi pe baze înalte, cu capiteluri ionice. Pilaştrii susţin arcuri semicirculare turtite, şi arcuri dublouri dintre cele două travee ale navei, boltite cu calote eliptice transversale. Configuraţia şi plastica pilaştrilor şi forma de boltire se regăsesc şi în cor, dar cu proporţii mai reduse. Altarul bisericii prezintă o suprastructură neoclasică, formată dintr-o construcţie din lemn, susţinută de câte două perechi de coloane corintice sprijinite pe baze înalte, ce susţin un antablament. Partea centrală a altarului cu imaginea în pictură de ulei a lui Isus în Grădina Getsemani, iese în rezalit, fiind accentuată şi de timpanul susţinut de coloane. Deasupra acestui rezalit se înalţă un fronton treptat, susţinut, pe cele două laturi, de console, şi încheiat în segment de cerc. Partea centrală al acestui fronton este decorată, pe un fundal albastru, cu motivul razelor aurite, şi de un feston cărnos. Pe cele două laturi ale frontonului, apar câte două urne, din care ies flăcări, iar pe vârful frontonului se află o serie de elemente simbolice. Pe o ramură de palmier şi de olivă(simbolurile martiriului şi a mântuirii) apare crucea simbolizând Credinţa, şi ancora Speranţei, în centrul acestei compoziţii fiind amplasată o carte (Biblia) şi potirul, ce trimite la mântuirea prin jertfele lui Isus. Tema prezentată pe pictura altarului este una dintre cele mai răspândite teme ale altarelor bisericilor evanghelice, în acest caz fiind prezentată cu o serie de elemente specifice picturii începutului secolului al XIX-lea: figura lui Isus este pictată după canoanele picturii renaşterii târzii italieneşti, iar cea a îngerului prezintă proporţiile zvelte ale picturii neoclasice europene. Fundalul scenei, dominat de contrastul dintre lumină şi umbră, este deasemenea un element des întâlnit în pictura europeană a neoclasicismului târziu. Amvonul se află pe stâlpul estic al arcului de triumf, având o intrare, prevăzută cu un portal de factură empire, dinspre sacristie. În timp ce în cazul amvonului proporţiile şi decoraţiile reiau formele baroce, ca arcuirea parapetului, cornişa decorată cu frunze de la baza parapetului, în cazul coronamentului devin mai prezente elementele limbajului neoclasic (cornişele din ove, vîrful decorat cu frunze de acant). Cele două strane, amplasate pe cele două laturi ale corului, sunt importante exemple ale mobilierului bisericii. Ambele au un spate flancat de coloane toscane, fiind suprafaţa dintre ele şi a faţei stranelor decorată cu panouri adâncite. Lungimea bisericii este de 33,8 metri, lățimea de 18 metri, înălțimea interioară 15 metri, iar înălțimea turnului de 43 metri. Biserica este frecventată preponderent de credincioși luterani de limbă maghiară. Biserica evanghelică din Cluj păstrează aproape integral mobilierul executat în perioada construcţiei acestei clădiri, cele mai importante exemple ale acestuia fiind altarul, amvonul, cele două strane ale corului şi băncile. Aspectul actual al interiorului este dominat de culoarea albă a mobilierului, variat de o serie de elemente decorative aurite. Pictura din altar este opera lui Johann Gentiluomo, iar orga bisericii a fost construită în anul 1913 de către firma Walker din Ludwigsburg. Interiorul bisericii păstrează o serie de plăci funerare sau comemorative, legate de diferite personalităţi ce au jucat un rol important şi în viaţa comunităţii. Din vechiul oratoriu au fost aduse în noua biserică două epitafuri din piatră, încastrate în peretele vestic al primei travee sudice a navei. Ambele sunt epitafuri ale unor ofiţeri ai garnizoanei clujene (comandantului garnizoanei clujene Johann Fabian baron de Gladis, mort în 1750, şi Leopold von Frankendorff, mort în 1772), şi prezintă aceleaşi forme dreptunghiulare terminate într-o tipică formă arcuită barocă, cu volute la vârf, suprafeţele lor fiind dominate de prezenţa unei inscripţii şi a blazonului celui defunct. Dintre plăcile comemorative ale bisericii cea mai importantă este cea referitoare la preotul Martin Liedemann, cel care a jucat un rol hotărâtor în construirea noii biserici. Placa, confecţionată din mai multe componente din metal, probabil din alamă, este amplasată pe peretele vestic al primei travee nordice a navei.Cea mai veche piesă a mobilierului este cristelniţa barocă din piatră din anul 1721, care are o structură formată dintr-o bază prismatică, un nod accentuat şi un bazin tipic baroc, decorată în formă de scoică. Cristelniţa posedă un capac confecţionat din alamă, peste acest capac fiind fixată grupul statuar al botezului, o plastică barocă de o calitate apreciabilă. Pictura din altar este opera lui Johann Gentiluomo, iar orga bisericii a fost construită în anul 1913 de către firma Walker din Ludwigsburg.
-->
Răspunsuri
ora 11.07 - 2 raspunsuri
Biserica Ortodoxă Schimbarea la Față - Băile Herculane - 1804
Biserica Schimbarea la Față - Băile Herculane
Biserica Schimbarea la Față din Băile Herculane - scurt istoric
Ctitorul spiritual al primei biserici ortodoxe române din Băile Herculane a fost protopopul Mehadiei Nicolae Stoica de Hațeg. Locul unde avea să se ridice biserica a fost marcat, în dată de 4 iulie 1799, printr-o cruce în mijlocul parcului, în locul căreia s-a ridicat biserica dorită de ctitorul ei.
În dată de 6 august 1802, episcopul Sacabent de la Varset vine la Herculane și semnează procesul verbal pentru zidirea bisericii. Se fac apoi demersurile oficiale la Viena. Ministerul de război aprobă cererea de construcție a bisericii cu numărul B.H.2247, din dată de 4 august 1803. În urmă acestei aprobări, protopopul Stoica este încredințat cu executarea lucrărilor de construcție și gestiunea locului. Acestea fiind îndeplinite, în dată de 30 august 1803, se pune piatră de temelie a bisericii din Herculane.
Pentru lucrările de zidărie, în dată de 12 septembrie, protopopul Stoica semnează contractul cu meșterul Lorentz Seewald, din Orșova. Valoarea lucrărilor a fost de 850 de florini, cu termenul de predare în 6 august 1804, sărbătoarea Schimbării la Față, care va fi luată și că hram al bisericii.
Din precizările lui Stoica, biserica s-a zidit “din milostenii” primite de la credincioșii din Banat, remarcându-se îndeosebi cele ale fraților din provinciile românești.
În dată de 15 augut 1805, biserica a fost târnosită de episcopul Sacabent din Virset, deși lucrările nu se terminaseră încă. În toamna aceluiași an s-au revărsat ploi torențiale, datorită cărora s-au prăbușit acoperișul și boltă bisericii. În următorii trei ani (1806-1808), biserica s-a reparat în întregime și s-a întărit. Tot în 1808 s-a obținut de la prințul Ludovic, inspector de granița, un teren pentru curtea bisericii, care, în anul 1811, s-a îngrădit cu gard de pari.
În anul 1820 a început pictarea bisericii din Herculane, de către pictorii Franz Xaver și Moși Bercovici din Caransebeș, valoarea lucrării fiind de 650 de florini.
În anul 1863, biserica a fost demolată în următoarele împrejurări: în anul 1862 s-a făcut amenajarea parcului în formă actuală. Habsburgii intoleranți nu puteau acceptă că în mijlocul stațiunii să se afle o bisericuța românească. Mitropolitul de atunci, Iosif Raiacici de la Karlovitz s-a opus, dar urmașul acestuia, Samuil Masirevici, a consimțit demolarea acesteia, cu condiția să se zidească la loc potrivit o altă biserica. Așa s-a ajuns la zidirea bisericii actuale, în anul 1864.
Biserica actuală, închinată tot Schimbării la Față a Mântuitorului, este zidită din piatră și cărămidă, în stil bizantin, în formă de cruce greacă, cu cupola centrală și pardosită cu plăci de ciment. În anul 1969, odată cu reparațiile exterioare, s-a acoperit cu tablă și s-a introdus încălzire centrală.
Iconostasul bisericii, datând din anul 1864, a fost lucrat de pictorul vienez Alexandru Guth, iar pictură murală, în tempera, a fost executată între anii 1936 și 1937, de către pictorul bănățean Ioan Băleanu din Caransebeș, în stil neo-bizantin.
Electrificarea s-a făcut în anul 1926, de către Nistor și Elisabeta Feneșan, în memoria fiilor lor, Ilie și Ioan. Un policandru din semicristal, donat de comercianții greci din zona, în anul 1864, sporește iluminatul și frumusețea interioară a bisericii.
Biserica are două clopote, ambele donate de iubitorii de Dumnezeu creștini. Biserica a mai primit și multe alte danii. La îndemnul lui Take Ionescu, în anul !892, Mitropolia din București a trimis la Băile Herculane toate cărțile de cult necesare și ornatele bisericești.
Primii slujitori ai bisericii, din 1803, au fost protopopii din Mahadia, începând cu Nicolae Stoica de Hațeg (1795-1832), urmat de Lazăr Radac (1833-1841), Iacob Popovici (1841-1850) și Dimitrie Iacobescu (1850-1864).
Slujitorii bisericii actuale, în decursul vremii, au fost următorii: Vasile Popovici (1864-1918), Dimitrie Popovici (1918-1943), Dimitrie Anutoi (1944-1966), Nicolae Valeanu din Cernea (1966-1967) și Ieremia B. Ghica, numit titular la 1 mai 1967. Al doilea post de preot slujitor era, la acea vreme, dat Părintelui Nicolae Peres (1984).