Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Sf. Nicolae - GALAȚI:
Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Galaţi a fost ridicată de domnitorul Mihail Racoviţă în anul 1776 şi a dat-o în patrimoniul mănăstirii „Sfânta Ecaterina” de la Muntele Sinai. De-a lungul timpului biserica a trecut prin multe provocări, însă a fost renovată şi astăzi se află în bună stare. Este monument istoric şi deţine o colecţie importantă de icoane ortodoxe. Biserica este situată pe Strada Ion Creangă, nr.15 și între anii 1878 – 1917 a servit drept catedrală a Episcopiei Dunării de Jos, după ce sediul acesteia s-a mutat de la Ismail la Galaţi. E important de știut că aici a slujit timp de 11 ani (1642 - 1635) patriarhul Atanasie Patelarie, fost patriarh al Constantinopolului alungat de turci. În 26 octombrie 2004, o părticică din moaştele lui Atanasie Patelarie a fost adusă şi aşezată în Biserica Sf. Nicolae din Galaţi, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în 6 martie 2008, înscrierea în calendarul bisericesc a Sfântului Ierarh Atanasie, patriarhul Constantinopolului, cu prăznuirea la 2 mai. Biserica avea pe vremuri dimensiuni mici şi plan trilobat. Anul construcţiei este marcat în fundaţiile şi în pardoseala actualei biserici. Părerile istoricilor sunt destul de împărţite când vine vorba despre punerea pietrei de temelie a bisericii „Sf.Nicolae” în care a slujit Atanasie Patelarie. Al. Papadopol-Calimah scrie că biserica (pe atunci mănăstire) este o ctitorie a lui Vasile Lupu, aducând ca dovadă scrisorile pe care patriarhul ecumeninc Atanasie le trimite către ţarul Alexei Mihailovici, în anul 1642, pentru a cere ajutor pentru a picta biserica şi pentru a cumpăra odoare. Istoricul Paul Păltânea neagă însă faptul că biserica ar fi fost ctitorie a lui Vasile Lupu, argumentând, în lucrarea „Monumente istorice şi izvoare creştine” - Galaţi, 1987, că Vasile Lupu a zidit biserica Sf Dimitrie din oraş şi că, probabil, Sf. Nicolae este ctitoria unui înaintaş al voievodului sau poate chiar are ctitori moscoviţi. Certe este că arheologii au găsit, sub actuala biserică (refăcută în 1839, după un mare incendiu) urmele a alte două biserici. Astăzi biserica Sfântul Nicolae are planul în formă de navă, compartimentată prin două şiruri de coloane. Pe peretele de vest şi pe primele două coloane octogonale din biserică se sprijină turla Pantocrator, cu secţiune circulară. Catapeteasma din lemn sculptat separă absida altarului de restul bisericii. Pictura a fost refăcută dupa 1980 în culori foarte stridente. La exterior, biserica prezintă câteva elemente decorative greceşti: coloane dorice adosate, frontoane triunghiulare şi denticuli. Fundaţia este făcută din bolovani de râu, zidăria din cărămidă, şarpanta din lemn şi învelitoarea din tablă.
-->
Răspunsuri
ora 11.04 - 2 raspunsuri
Muzeul Mineritului din Petroșani este singurul edificiu de cultură minieră tehnică a cărbunelui. Acesta a intrat în circuitul cultural din țară și străinătate, fiind gazda nenumăratelor expoziții de numismatică, tehnică minieră și nu numai.
Muzeul Mineritului a fost înființat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara din 4 august 1961. Inițial, incinta muzeului s-a aflat într-o casă situată pe raza Parcului Central, astfel fiind aduse modificări precum scoaterea și înlocuirea ușilor, cât și dezmembrarea anumitor camere. Datorită faptului că spațiul expozițional era foarte mic, s-a luat hotărârea ca locația muzeului să fie mutată în sediul actual, în anul 1966.
Pe data de 18 octombrie 1970 s-a înființat prima Secție Numismatică din România, cât și prima expoziție numismatică. În anii următori, muzeul a fost condus de doi domni profesori:Cornel Platon și Dumitru Peligrad, urmând ca din anul 1993 până în prezent să conducă muzeul domnul inginer Gheorghe Ponciș care a făcut reparația centrală a clădirii muzeului.
Muzeul Mineritului se află în municipiul Petrosani, iar accesul de poate face din Drumul European (DE) 79, lângă Piaţa centrală din oraș. Sediul muzeului este într-o clădire construită în 1920, care este declarată monument istoric. Muzeul deține câteva mii de piese care atestă istoria mineritului din Valea Jiului. Sunt documente originale, fotocopii, schițe, utilaje miniere, salopete ale minerilor și multe alte obiecte ce conturează foarte bine munca acestor oameni, în măruntaiele pământului. Acestea sunt amplasate atât în incinta clădirii, cât și în curtea imobilului.
Privind la aceste exponate, te transpui, într-o oarecare măsură, în pielea acestor oameni care o bună parte din viață și-au petrecut-o sub pământ.
Muzeul Mineritului a fost înființat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara din data de 4 august 1961. Inițial, incinta muzeului s-a aflat într-o casă situată pe raza Parcului Central din municipiul Petroșani, fiind aduse și unele modificări, precum scoaterea și înlocuirea ușilor și modificarea anumitor camere. Din cauza faptului că spațiul expozițional era foarte mic, s-a luat hotărârea ca locația muzeului să fie mutată în sediul actual, în anul 1966. Amenajarea muzeistică în clădire și în aer liber a fost realizată de cooperativa „Decorativa” din București, firmă specializată în amenajări expoziționale.
În anul 1970 pe dată de 18 octombrie, în sălile Muzeului Mineritului se înființa prima Secție Numismatică din România. În anii care au urmat Muzeul Mineritului a fost condus pe rând de profesorii Cornel Platon (1977-1978) și Dumitru Peligrad (1978-1993), iar anul 1993 îl aduce la conducerea Muzeului pe ing. Gheorghe Poncis. Între anii 1996-1998 a fost o perioadă cu caracter pur administrativ, când s-a făcut reparația capitală a clădirii muzeului.
Muzeul cuprinde și o secţiune de geologie reprezentată prin roci şi fosile vegetale şi animale, evoluţia tehnicii miniere în Valea Jiului, reprezentată prin unelte şi maşini alături de diferite aparate de profil. Toate acestea se completează cu prezentarea evoluţiei vieţii sociale din Valea Jiului din cele mai vechi timpuri până în prezent, evidenţiată prin documente, fotografii şi carte veche. De asemenea, mai pot fi admirate și obiecte care datează încă din anul 1900, cum ar fi un cărucior cu care se făcea transportul butoaielor de apă în mină sau aparatul de salvare cu burduf, primul tip de aparat de acest fel, tot de la 1900.
În cele 7 săli ale muzeului sunt sute de exponate care prezintă atât evoluția tehnicilor de exploatare a cărbunelui din Valea Jiului, cât și obiecte specifice muncii în subteran. Unele dintre ele datează chiar de la începutul secolului trecut.
În timp, muzeul a devenit o instituție integrată în circuitul cultural din țară și străinătate. La 4 august 2011, s-au sărbătorit 50 de ani de existență și muzeul a ajuns să adăpostească peste 4.000 de exponate specifice. Conform Legii Muzeelor și a Colecțiilor Publice nr. 311/2003, actualizată în 2012, și a Normelor de Clasificare publicate în Monitorul Oficial în 2007, instituția din Petroșani reprezintă un muzeul de știință și tehnică, de importantă locală, care deține în patrimoniul sau muzeal, bunuri culturale mobile, reprezentative în plan local.
Muzeul Mineritului din Petroșani (clădire construită în 1920)