1. Tata Niţu (povestire-fragment)

[ELENA AGIU-NEACSU]

În revărsatul zorilor, când încă nu răsărise soarele, tata Niţu o porni la câmp însoţit de cumnată-sa Leta şi de cei doi nepoţi. Nu prea îi surâsese ideea de a-şi lua pe cap drăcuşorii, dar nu avusese de ales, căci nevastă-sa Riţa trebuia să dea lâna la dărac pentru ca atunci când s-o pune vremea, s-o aibă gata de tors. “Treburi fimeieşti!”, îşi zise, şi o lăsă într-ale ei.
Numai că dracii de copii o ţineau într-o şotie. Ba se gâdilau, ba se înghionteau aşa că, la un moment dat, fu nevoit să-i apostrofeze:
- Şi măi staţi locului odată! Sau le vraţi dupe cap!?
- Tataie, nu eu am început! sări Ionuţ. Marius nu mă lasă-n pace!
- Ba el! sări şi Marius.
- Ba el...
- Şi măi tăceţi din gură! Ce-i aici? Sat fără câini!? Ei... Ţâneţî-vă bine de loitre!
- Tataie, mergem la porumb? întrebă Ionuţ printre chicoteli.
- Ce e, mă, ce vrai?
- Să scherbem, că mamaie...
- Ce ştie ea, tot cu nasu-n vatră!? De-acu’ să face porumbu’!? Or’ şi-a bătut joc de voi!? Şi nu vă mai înghiontiţi că acu’ opresc căruţa şi vă las de veniţi pe picioare!
- Păi ştim locu’!? se apără Marius.
- De-aia vă e vouă!? Cine caută, găsăşte! Târrr! Jos cu voi! Hai! opri tata Niţu căruţa brusc. Jos, nu s-aude?
- Nu, tataie, nu mai fac! sări Ionuţ proptindu-se cu picioarele de loitră.
- Nici eu! strigă şi Marius, apucându-se strâns cu braţele de loitră.
- Măi, măi, măi... Da’ să nu dea dreacu’ să vă mai înghiontiţi că nu ştiu ce fac! Zbânţuiţilor! Ce să făceţ’ voi la?... dar nu îşi duse gândul până la capăt şi o luă iar din loc strunind caii la pas.
- Păi vez’ că mergem la porumb!? Ştie mamaie ce vorbeşte!? sări Marius. Nu degeaba ne zâsă s-aducem ca să umplă tuciu!?
- I-auz’! Şi mie di ce nu-mi zâsă, mă!? Di ce nu-mi zâsă, ai?
- Te căută, da’ nu te găsî!
- Aşa că lăsă ordinu’! Bine, mă, dacă zâceţ’ voi, fie şi-un lup mâncat de oaie! Să vedem dacă s-a făcut, că acu’ doaoă săptămâni nu să făcusă!
- Ştie mamaie ce vorbeşte! o ţinu Marius pe-a lui.
- I-auz’!? Citeşte-n stele!? Eu, una-doauă la câmp, nu ştiu, ea, cu curu’ pe cămaşă, ştie! Măi, măi, măi...
- Hai şi şi nu fii... sări din fundu’ căruţei cumnată-sa Leta.
- Ei, te trezâş’!? Du-ţ’ vorba păn’ la cap... Şi dacă sunt dat şi neluat, ce!? Păn-acu’ unde-mi fusăşi? Că nu-ţ’ auzâi gura! Măi trăsăşi un pui de somn, ai? Iar ai făcut oale-az’ noapte!? Că nu poţ’ să zâci că fu lună plină!?
- Dreacu’ ţâie socoteală!?
- Tot di la de-alde voi ştiu! Că nici sor’ta nu-i mai brează!
- Asta e! O noapte dorm, două, nu, ba chiar şi trei!
- Ai de grijă ce faci, că începem muncile!
- Şi dacă-ncep!? Mai dorm la capu’ locului!
- S-o ştii! Nu mi-oi prăpădi io căişorii să te car la dormitor!? Aia n-o făcusăm, vez’!?
- Tataie, tataie, Ionuţ nu mă lasă-n pace!
- Iar începeţ’? Stareţ’ locului odată, că vă dau jos în câmp să vă mănânce bolimbozaurii!
- Că de-aia s-o speria ei!? sări Leta.
- Şi tu ce te bagi!? Vezî-ţ’ de somnu’ tău! o atinse tata Niţu.
- Balaurii sunt în poveste! zise cu convingere Marius.
- Atunci, na-vă poveste! opri tata Niţu căruţa. Hai, pas înainte, marş!
Văzându-i încremeniţi, izbucni:
- Eu pen’ cine vorbesc? Nu s-aude!?
- Şi eu!? sări din fundu’ căruţei cumnată-sa Leta.
- Nu, că tu oi fi tuşind!...
- Aşa repede - ajunsărăm!? se ridică ea dând cerga la o parte.
- Da’ ce-ai fi vrut!? Să te leagăn păn’ desară!? Ei...
- Nu, îngăimă Leta, frecându-se la ochi.
Văzând că nepoţii se codesc a coborî, îi luă la rost:
- Şi voi ce măi aşteptaţi!? V-ajungă, da!?! Aşa, pi la chilimie! Vedeţ’ că ştiţ’? Ordine, auz’!? Vă dau eu, să nu le puteţ’ duce! Ei, drăcia dreacului! îşi vărsă năduful tata Niţu în timp ce deshăma caii.
Leta se repezi la porumb.
- Vez’ că are dreptate dada Riţa!? Auz’ la el!... Stă cu curu’ pe cămaşă! Aşa să stai tu, cum stă şi dada... Ea abia potriveşte trebile sângură, pun’te, masă, ia-te, masă, şi...
- Şi mai taci, fă! Te-ntrebă cineva de vorbă? Hm!?
Marius şi Ionuţ se înghiontesc şi râd pe înfundate, dar tata Niţu nu-i
iartă nici pe ei:
- Şi ia’ vedeţi că vă potcovesc şi pe voi de vă merg peticele! Vă arde de joacă, ai!? Păi de-aia venirăm noi!?
- Da’ di ce, tataie, di ce? întrebă candid Ionuţ.
- Şi dacă ţ-oi spune, tot un drac! Aşa că mai bine tac. Aşteaptă şi o să vezi!
Tot încercând să aleagă porumbul potrivit, în cele din urmă Leta izbucni:
- Mai mare daraua decât ocaua!
- Şi ce-ai fi vrut acuma!? îi răspunse tata Niţu.
- Păi di ce trebuia să viu şi eu!? Ca să culegem zece ştiuleţi!? Nu-ţi erau de ajuns Ionuţ şi...
- Că să şi pricep al dreacu’!?
- Da’ nici că eu!?
- Tocmai de-aia! Ca să-nveţ’! i-o tăie tata Niţu.
- Şi la ce mi-o trebui!? Eu mă mărit!
- Şi te pomeni că cin’te-o lua, te pune-n grindă! Tu, fată, zău că n-ai minte nici cât o găină! Întreab-o pe sor’ta Riţa cu ce să mănâncă măritişul!
Văzând că e luată în pene, Leta începu să adune mătase de porumb.
- Ce faci tu, fată? Ce e cu grămada asta? o întrebă tata Niţu când ajunse în dreptul ei şi văzu mătasa strânsă într-un şorţ.
- Pentru ceai!
- De-aia venirăm noi!?
- Dacă e pe-aşa, atunci mă las păgubaşă! zise Leta.
- Vino să îţi arăt care porumb e bun pentru fiert sau pentru copt şi care e uscat, bun pentru animale.
- Tataie, eu am găsit! strigă Marius.
- Ce-ai găsit, mă?
- Porumb de fiert!
- Şi eu! Şi eu! nu se lăsă mai prejos Ionuţ.
- Ia’ să văd eu ce învârtiţi voi pe-aici!
- Am găsit! Am găsit! strigă în cor băieţii. Cum a zis mamaie!
- O, că-mi spărgeţi timpanele!
- Da’ nu putem să-l rupem... E tare!
- Aşteptaţi! Să vă iau pe rând! Vin fuga!