Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Turnul cu ceas - GIURGIU
Turnul cu ceas, situat în Piața Unirii din Giurgiu, datează din sec. al XVIII – lea, din timpul ocupației otomane. În acea perioadă, turcii au construit din piatră un foișor cu o înălțime de 22 de metri, pentru a putea supraveghea împrejurimile. Turnul s-a aflat sub stăpânire turcească timp de 30 de ani, însa el a fost construit după planurile de sorginte europeană ale strategilor vremii. Nu este o arhitectura turcească, ci una inspirată din concepția arhitecturii de tip francez, Construit în anul 1771 într-o formă diferită de cea de astăzi, turnul făcea parte din sistemul de fortificație al orașului. El era principalul punct de supraveghere asupra înaintării armatelor inamice, deoarece era cea mai înaltă construcție din zonă. Turnuri asemanatoare au existat și în alte orașe din țări ale Imperiului Otoman precum: Bulgaria, Albania sau, de pildă Serbia de astăzi. Majoritatea au fost distruse prin demolare chiar de către locuitorii orașelor, imediat după războaiele de independență duse de statele respective cu Imperiul Otoman. Din acest motiv, el este o raritate în partea de sud-est a Europei. După ce turcii au fost alungați, această construcție a suferit câteva modificări și i s-a adăugat un ceasornic. Restaurat de câteva ori de-a lungul războaielor moderne cărora le-a supraviețuit, turnul a suferit câteva transformări până la primul război mondial. Atunci, o bună parte din oraș a fost afectată de un incendiu, și odată cu el, partea superioară a turnului. Ceasornicul i-a fost adăugat turnului de supraveghere abia în secolul al XIX-lea , odată cu ieșirea de sub stăpânirea turcească. Turnul Ceasornicului a intrat în reconsolidare la sfârșitul anului 2005, lucrările fiind terminate în 2007. Cu această ocazie, ceasornicul a fost înlocuit cu unul nou, cel original aflându-se la muzeul de istorie Teohari Antonescu din orașul Giurgiu. Turnul este un monument de tip A, adică "monument istoric de valoare națională și universală", fiind înscris în Lista monumentelor istorice 2004 din județul Giurgiu. Peste timp Turnul cu ceas a devenit simbolul orașului Giurgiu, acesta fiind prezent și pe stema județului. Construcția turnului are o particularitate, un plan hexagonal, o construcție care înconjoară baza în care de-a lungul timpului au funcționat Primăria, Poliția sau Pompierii. Ultima întrebuințare și cea actuală de altfel, a fost cea dobândită prin concesionarea spațiului de la baza sa, pentru localuri și cafenele. Astăzi s-a reconstruit provizoriu așa ceva în jurul turnului. Totuși el este strâmb din naștere, dintr-un defect de construcție. Are o înclinație de câteva grade, deși nu este Turnul din Pisa. Cel care a folosit Turnul Ceasornicului drept reper al sistematizării urbanistice moderne din Giurgiu, autor al planului orașului, a fost inginerul austriac Morris Van Ott. Directorul Muzeului județean “Teohari Antonescu” Giurgiu explică:“Planul respectiv este din 1832 și are aceeași concepție cu cea a orașului Brăila și, atenție, același autor. Mai are o caracteristică, este centrul unde cândva exista un rond circular pe care giurgiuveni l-au botezat “farfurie” datorită formei sale circulare. Era principalul loc de promenadă al orașului.” O altă particularitate urbanistică, este sistemul piețelor circulare care se perpetuează în cartierele orașului, identificate sub nume de culori. Conform planului urbanistic, orașul era împărțit în cinci culori: roșu, galben albastru, verde și negru. Culoarea neagră era corespondenta fostului sat Smarda, care a fost alipit orașului. Culoarea verde desemna în memoria colectivă a orașului, cartierul specific unei populații parțial românești- parțial bulgărești (așa numiții bivolari) vestită în secolul al XIX-lea. După anii 1960 sistematizarea socialistă a distrus acest centru. S-au construit blocuri care urmau să formeze o piață rectangulară, mergându-se cu nebunia până la ideea de a muta Turnul Ceasornicului la intersecția diagonalelor dreptunghiului nou creat. Acest lucru nu s-a întâmplat, din fericire, însă în același an, cea mai înaltă clădire din oraș devine acum noul bloc de locuințe “Eva”, care lasă în spate Turnul Ceasornicului cu a sa înălțime de 22 de metri și câteva secole bune de istorie. Astăzi turnul este pregătit pentru a veghea orașul încă o sută de ani și și-a recâștigat recent aliatul său estetic, piațeta centrală din jurul său, refăcută după planurile inițiale. Acest aspect urbanistic reconstruiește o parte din piața centrală și pune în valoare un monument istoric de tip A, cu o importanță națională și universală.
-->
Răspunsuri
ora 10.59 - un raspuns
Castelul Nopcsa a fost reședința familiei nobiliare Nopcsa din localitatea hunedoreană Săcel. Castelul a fost construit la începutul secolului XIX.
Figurează pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: HD-II-m-B-03439.01.
Din cauza stării avansate de degradare (în trecut au mai căzut bucăți din tavan și fațada clădirii), accesul a fost interzis de Consiliul Județean Hunedoara pentru evitarea unor accidente.
În toamna anului 1920 baronul Franz Nopcsa a revenit la reședința sa, însă în urma unei altercații cu țăranii localnici a trebuit să se retragă cu o fractură craniană la Sântămărie Orlea, pentru îngrijiri medicale.
Castelul Nopcsa din Comuna Santamaria Orlea, satu Sacel. Imagine originala din 1926.
Castelul istoricizant s-a construit în jurul anului 1872. Constructorul clădirii cu forma în plan alungită, construită pe două nivele, s-a inspirat din castelele medievale, fapt atestat de frontonul zimțat al fațadei vestice, de turnul de colț impozant, cu forma în plan dreptunghiulară, cu creneluri, cât și de turnulețul octogonal, aflat pe partea de est, respectiv de poarta crenelată, acestea toate oferind ansamblului de clădiri o înfățișare de basm.
Timp de mai multe decenii, castelul era proprietatea familiei Naláczy, dar conform legendei, familia Naláczy a avut atât de multe datorii la familia Nopcsa, din Silvașu de Sus, încât în schimbul datoriei strânse, defăimatul baron Nopcsa (III.) László (Fatia Negra - „Faţă neagră”) a sechestrat acest domeniu. În anul 1872, administrarea proprietății a fost preluat de către fiul mai mic al baronului, (IV.) Elek. El a fost cel care a construit castelul, s-a mutat aici și a executat lucrări de agricultură modernă, ca de exemplu a fost primul care a adus o mașină de treierat în județul Hunedoara. Primul fiu al lui Elek, aventurierul (V.) Ferenc, de a cărui nume se leagă încercări de a ajunge rege sau servicii de spionaj, în străinătate, mulțumită rezultatelor sale semnificative în domeniul paleontologiei, a fost considerat ca și un mare om de știință. Pe lângă faptul că a fost cel care a descoperit fosila dinozaurul Magyarosaurus dacust, în 1903 a intrat în serviciul de spionaj Austro-Ungar. În timp ce lucra pentru înarmarea triburilor din Albania, a scris o etnografie a Albaniei, în patru volume. În 1923, la Conferința de la Trieste, s-a prezentat auto-proclamându-se moștenitor al tronului Albaniei, însă acest lucru nu a fost admis nici de Marile Puteri, care nu doreau ca un membru al familiei Nopcsa să preia tronul, cât nici de Monarhie. În 1916, și-a terminat misiunea în Albania, continuându-și activitatea renumită și în România. Astfel, deghizat în cioban nomad a stabilit un inel de spionaj. El a fost demascat de supraveghetorul său, care era un agent dublu. În momentul proclamării Republicii Sovietice, baronul Nopcsa a deturnat un avion, cu care a părăsit Țara.
În anul 1920, Istitutul Geologic Român i-a propus să i se alăture, dar baronul a respins această ofertă și s-a reîntors în Săcel, unde țăranii rebeli, l-au bătut aproape până la moarte. Rana de cap pe care a obținut-o atunci, nu s-a mai vindecat, și tot atunci a început să aibă probleme cu nervii. Între 1925-1929, Nopcsa Ferenc a devenit directorul Institutului de Geologie din Budapesta. În 1933 a suferit o depresie severă, în urma căreia și-a împușcat prietenul și secretariul Bajazid Elmaz Doda. După comiterea acestui fapt, baron s-a sinucis și neexistând date despre fratele său, (V.) Elek, se presupune că descendenții de sex masculin ai familiei au dispărut. În 1908, sora sa, Ilona (1883-1963) a devenit soția contelui Albert Pallavicini și s-a mutat în Italia. Moștenitorii nu solicită restituirea castelului.
Fațada principală este accentuată de un rezalit central, de forma unui bastion, a cărui ziduri de susținere și piloni, respectiv creneluri, fac referire, asemenea fațadei vestice, la perioadele istorice. Intrarea principală se află sub arcada de la parter, iar arcada de la etaj face accesibilă intrarea din pridvor, în parc. Pe acoperișul piramidal, aflat deasupra rezalitului, se află o giruetă în formă de dragon. Ferestrele fațadei principale sunt cu închidere dreaptă, deasupra ferestrelor de la etaj aflându-se sprâncene de cornișă, pătrate, în stil Tudor. Ferestrele fațadei vestice și a turnului octogonal sunt în arc frânt.
Astăzi, clădirea stă pustie, jefuită, cu tencuială care cade, cu geamuri sparte și fără mobilier. Castelul se află în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara și deși nu demult a fost folosit de o școală specială, astăzi nu mai este în uz.