Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Castelul Nopcsa din localitatea Săcel - HUNEDOARA
Castelul Nopcsa din localitatea hunedoreană Săcel este o clădire monument istoric construită în jurul anului 1872. Designul clădirii cu două etaje și alungit, s-a inspirat din castelele cavalerilor medievali, dovada fiind frontonul căptușit de pe fațada vestică, impunătorul turn de colț cu planuri dreptunghiulare cu porturi și în general tot complexul de construcții. Fațada principală este dominată de un rizal central foarte masiv, asemănător cu vremurile istorice, cu stâlpii și stâlpii și coroana sa de port, similară fațadei vestice. Sub arcul de la parter puteți ajunge la intrarea principală a castelului, în timp ce arcul de la ultimul etaj de la balconul mare vă oferă o vedere asupra parcului castelului. Pe unul dintre colțurile acoperișului abrupt al cortului de deasupra risalului, un alt dragon original se învârte. Ferestrele de pe fațada principală sunt căptușite drept, cu tocuri cu sprâncene pătrate în stil Tudor deasupra ferestrelor de la etaj. Fațada vestică și ferestrele turnului octogonal sunt arcuite.Pământurile din vatra satului Săcel (denumire maghiară - Szacsal) au aparținut inițial influientei familii Nalaczy, dar, după gura lumii, acest Nalaczy s-a împrumutat peste măsură la baronul László Nopcsa (poreclit - Fatia Negra), care până la urmă a preluat, în contul datoriei, toată averea lui Nalaczy. Preluarea fermelor de animale s-a făcut de către fiul cel mic al lui Laszlo – Elek, care chiar s-a stabilit aici, a construit castelul și a continuat aici agricultura modernă. Fratele lui Elek, Franzc, având o pasiune pentru botanică, a realizat un parc dendrologic foarte apreciat de către cunoscători, în apropierea castelului. Franz Nopcsa avea apartamentul său în castel, iar una dintre camerele faimoase era vestita “cameră a oglinzilor venețiene”, o încăpere îmbrăcată integral în lemn de nuc ce avea pe fiecare perete mari oglinzi spectaculoase. Holul castelului era o adevărată galerie de trofee de vânătoare, iar din turn se poate admira o minunată priveliște a Țării Hațegului. Se pare că la un moment dat, neoficial, castelul a fost donat de către Franz Nopcsa Institutului Geologic Român, cu toate că acesta nu avea niciun drept legal asupra domeniului. Mai târziu, în anii ’50, castelul Săcel a fost realmente devastat, regimul comunist defrisând parcul cu arbori rari, asanând iazurile, distrugând grădina și în final arzând întreaga bibliotecă aflată aici, chiar în curtea castelului. Martori oculari au povestit că a fost nevoie de 3 zile pentru a arde toate cărțile și caietele legate în piele groasă de vită... După ani, castelul a devenit gazdă pentru o școală specială destinată copiilor orfani care, după moda perioadei comuniste, trebuiau exilați la marginea societății. Urmașii bătrânului baron Laszlo Nopcsa s-au risipit (pierdut) în lumea largă astfel că nimeni nu revendicat frumusețea de castel ce a început să pălească. Până în anul 1956 aici a funcționat un spital sătesc și apoi o secție de boli mintale. Astăzi, castelul este într-o stare avansată de degradare, el este deținut de Consiliul Județean Hunedoara și este nefolosit.
-->
Răspunsuri
ora 11.35 - un raspuns
Casa Ioana Ştirbey - Radu Rosetti, Bucureşti
Situată pe Strada Mihail Moxa nr. 3-5, in apropierea Căii Victoriei şi totuşi departe de zgomotul acesteia, clădirea se remarcă prin masivitatea elegantă a siluetei sale arhitecturale. Reconstituirea istoriei unei case nu este un lucru uşor, dar in acest caz, doamna Safta Varlam şi Radu R. Rosetti prin memoriile sale au lăsat informaţii preţioase despre reşedinţa familiei lor.
Familia Rosetti
In anul 1907, lovitura de teatru pe scena mondenă bucureşteană fusese căsătoria lui Ionel Brătianu cu Elisa Ştirbey, fosta soţie a adversarului său politic Alexandru Marghiloman. Astfel, căsătoria celei mai mici surori a Elisei, Ioana Ştirbey, trecea aproape neobservată. Soarta acesteia a fost una tristă, mama ei murind la naşterea ei, aşa cum ea a murit, in vărstă de numai 29 de ani, la naşterea celui de-al patrulea copil. "Foarte generoasă din fire şi din convingere avea insă gusturi simple, repulsiune pentru aparenţe şi pentru tot ce era snobism sau parvenitism şi o vădită antipatie pentru risipă", aşa o descria soţul ei, Radu R. Rosetti, general de divizie, istoric militar, academician şi ministru al Educaţiei Naţionale.
Ioana Ştirbey şi Radu R. Rosetti s-au logodit la balul "dat in folosul Crucii Roşii" din 3 martie 1907, căsătorindu-se o lună mai tărziu, la 26 aprilie.
Ioana Ştirbey moştenise de la mama ei, Maria Ghica-Comăneşti, două moşii in Moldova, Brusturoasa in judeţul Bacău şi Măndreşti, lăngă Tecuci, iar de la tatăl ei, Alexandru Ştirbey, un vast teren in centrul Capitalei.Â
In timpul celor şapte ani de căsătorie, soţii Rosetti au avut patru copii: Ileana, Radu, Ioana şi Elisabeta.
Barbu Catargi nr. 20
După căsătorie, soţii Rosetti nu au locuit in Capitală, aceştia s-au stabilit in Bucureşti in 1909, cănd au inceput construcţia imobilului. Terenul din Strada Barbu Catargi nr. 20, actuală Mihail Moxa nr. 3-5, făcea parte din zestrea Ioanei Ştirbey.
Arhitectura, stilul, detaliile şi materialele folosite definesc filozofia arhitectului Nicolae Ghika Budeşti, cunoscut datorită numeroaselor restaurări de biserici, dar şi pentru clădiri precum Muzeul Ţăranului Romăn. Radu R. Rosetti scria in memoriile sale: "Voisem o casă modestă, dar ne lăsasem influenţaţi de Nicolae Ghika-Budeşti şi construirăm o casă mare intr-un stil cu elemente romăneşti care ne costă cam indoit decăt socotisem la inceput. Este adevărat că fu făcută din cel mai bun material şi că avea tot ce se cunoştea pănă atunci mai bun ca instalaţii mecanice şi altele".
Influenţe arhitecturale
Zidăria aparentă din cărămidă roşie, elementele decorative simple din piatră ale faţadelor, ferestrele mari de la parter, loggia de la etajul II, elementele traforate ale teraselor, brăul dispus in dinţi de ferăstrău şi silueta turnului amintind de clopotniţele mănăstirilor conferă clădirii distincţia şi eleganţa unei reşedinţe nobiliare de la inceputul secolului XX.
Golurile faţadelor sunt tratate diferit, avănd forme diferite, fiind mai inguste la etajele superioare. In plus, cadrul din lemn al ferestrelor este decorat cu motivul frănghiei răsucite in relief.Â
Clădirea cu două etaje are parterul marcat printr-un soclu inalt. Planul reşedinţei a fost conceput in forma unui patrulater, camerele de la parter şi etajul I sunt grupate in jurul holului atrium acoperit cu un luminator.
Vestibulul este decorat cu oglinzi aşezate ingenios pentru a mări spaţiul, scări şi coloane de marmură, păstrănd parţial finisajele originale, precum lambriuri şi mobilierul incastrat.
Holul principal al parterului este decorat in lemn, elementul cel mai spectaculos este şemineul din stejar masiv bogat sculptat, dar şi scara, galeria etajului I sau plafoanele din lemn pictat ale unor camere sunt deosebite.
De-a lungul timpului
Cea mai mare parte a elementelor decorative interioare au fost inlocuite in urma diferitelor renovări şi schimbări de funcţiuni. Clădirea prezintă unele deficienţe structurale, in prezent s-a intervenit pe alocuri prin intreţinere curentă, şi aceasta realizată prost cu materiale şi finisaje ieftine.
Evoluţia zonei
Din planul Bucureştiului realizat in 1911 se constată evoluţia zonei, remarcăm că strada se numea Emigrantului, denumită ulterior Barbu Catargi, iar Bdul Dacia nu fusese incă trasat. Se observă şi grădina imensă, unde apoi s-au construit anexele pentru servitori. Familia Rosetti a locuit aici pănă in 1934, cănd imobilul a fost văndut Casei Muncii CFR. După 1948 a fost sediul Institutului Căi Ferate, a Facultăţii de Transporturi şi a Academiei de Ştiinţe Economice.
Inscrisă in Lista Monumentelor Istorice din 2004, poziţia 1.191, cod 41B1208, in prezent aparţine Ministerului Invăţămăntului, fiind sediul Centrului de Studii de Excelenţă in Arhitectură al UAIM, sediul ICOMOS. Etajul este ocupat de clubul sportiv Sportul Studenţesc, "restul fiind inchiriat firmei care sponsorizează acest club"