Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat prima clădire a Primăriei din CONSTANȚA.
Primul local al Primăriei municipiului Constanța, cunoscut de localnici sub numele de “Posta veche”, denumire și destinație actuală Muzeul de Artă Populară, a fost contruită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cu zeci de ani în urmă comuniștii au intenționat sa o transforme in muzeu al partidului comunist. Pe la 1893 a fost elaborat un proiect pentru un sediu al Primariei comunei Constanta. Primarul, pe atunci Ion Banescu, a vrut sa gazduiasca municipalitatea intr-un sediu demn de importanta unei asezari cum devenise Constanta. Arhitectul Socolescu a finalizat proiectul, iar administratia locala a organizat o licitatie pentru adjudecarea lucrarii si stabilirea antreprenorului. Soculescu era tot timpul pe santier. Initial, fundatia trebuia sa aiba doar trei metri. Terenul pe care se ridica constructia nu a corespuns solutiei tehnice. Pentru ca nu cumva cladirea sa se incline, constructorii au bagat in pamant opt metri de fundatie. Această clădire seamănă cu o catedrală ortodoxă. O clădire cu subsol, parter, etaj şi mansardă, extrem de elegantă şi de bine proporţionată, cu un birou spaţios pentru primarii oraşului şi dotată cu o splendidă sală de şedinţe a Consiliului Local, pictată în auriu pe tavan cu motive geometrice şi florale de francezul August Perrier. Deasupra intrării principale, a uşii pe care intrau petiţionarii şi funcţionarii, se află un amplu arc trilobat, în acoladă, iar pe întreaga faţadă se regăsesc panouri decorative în relief. Motivele decorative de la nivelul cornişei sunt pictate, anunţând, revoluţionar, curentul Art Nouveau. Balconul este din zidărie solidă, sprijinit pe coloane masive, cu capiteluri specifice artei religioase româneşti. Ceea ce dă o specificitate clădirii este tocmai jocul extraordinar de culoare de pe faţadă: roşu aprins şi alb, în special. Clădirea primei Primării a Constanţei s-a dorit o realizare arhitectonică de excepţie şi un imobil funcţional. Prima observaţie, şi pentru chibiţii de acum un secol şi pentru noi, cei de acum, este că nu a fost prevăzută cu o sală de recepţii, de bal sau de concerte. Nici nu se putea, şi primarii, şi Consiliul Local, şi arhitectul sau antreprenorii ştiau că Regele Carol I nu gusta prea mult recepţiile şi nici risipa. Inaugurarea edificiului s-a facut cu mare pompa in 1896. Era mandria orasului si tocmai de aceea nimeni nu a inteles care au fost motivele pentru care Ion Banescu a decis sa o instraineze inainte de a capata destinatia pentru care fusese construita. Cladirea si-a schimbat imediat proprietarul, fiind vândută în anul 1906 Direcției de Poștă și Telegraf și rămânând sediul acesteia până în anul 1970. Timp de doi ani nu s-a intamplat nimic… Edificiul a inceput sa se degradeze incetul cu incetul. Cladirea a fost supusa reparatiilor capitale si a fost trecuta in patrimoniul Comitetului de cultura si educatie socialista Constanta. În anul 1974, cladirea a fost aleasa sa gazduiasca colectii de arta populara. Au urmat ani de munca pentru constituirea colectiilor, adunate din toata tara, si a celei privind civilizatia din Dobrogea. 17000 de piese din toate zonele tarii, stranse de muzeografi, stau la adapost si sunt scoase la iveala, pe rand, pentru vizitatorii interesati de portul popular si traditiile romanesti. Dupa 1990 au inceput problemele, Posta Romana si-a amintit de cladire si a revendicat-o. Dupa 7 ani de procese, cladirea a ramas in patrimoniul municipalitatii si continua sa gazduiasca expozitiile Muzeului de Arta Populara.
-->
Răspunsuri
ora 11.32 - 2 raspunsuri
Casa Nicolae Romanescu - Craiova
Despre Casa Nicolae Romanescu - Craiova
Potrivit unor declarații făcute de strănepotul său, doctorul Nicolae N. Romanescu, Maria Romanescu (văduva pandurului Ioniță Romanescu) s-a mutat în casa din Ulița Mare a Craiovei, de lângă Biserica Mântuleasa, în 1833. Casa, în care locuia alături de cei trei copii ai săi (Catinca, Petrache și Costache), avea atunci trei odăi și o sală, iar grădina din spatele casei măsura 80 de stânjeni în lungime.
În 1843, după căsătoria lui Petrache Romanescu cu Măriuța Moscu, aceasta a mobilat și decorat casa soacrei sale după propriile gusturi, cu covoare de Ușak, perdele de mătase de Damasc și de Alep, cu canapele de mahon îmbrăcate în piele de Cordoba și policandre de cristal venețian. În această casă, Petrache Romanescu se întâlnea cu profesori, ofițeri și preoți în perioada revoluției din 1848. Se spune despre Casa Romanescu că ar fi fost cea dintâi locuință din Craiova pe care s-a arborat drapelul tricolor. După exilul lui Petrache, în casă au rămas soția sa Măriuța și cei doi copii ai lor: Ecaterina și Nicolae.
Prima modificare și extindere a casei ar fi făcut-o Măriuța Romanescu în jurul anilor 1860-1870. Atunci s-ar fi adăugat câteva încăperi la parter și ar fi fost construit gangul pavat ce leagă strada de grădină.
Casa Nicolae Romanescu – gang pavat
Măriuța locuia mai mult la conacul de la Cloșani (Mehedinți), iar în ultima parte a vieții s-a retras la conacul de la Moțăței, casa din Craiova rămânându-i fiului ei, Nicolae. În 1875, la întoarcerea acestuia de la studii din Franța, tânărul Nicolae s-a instalat în casa părintească.
Conform Elvirei-Ecaterina Ivănescu în volumul “Casa Romanescu”, locuința Romaneștilor ar mai fi trecut printr-un proces de amenajare între anii 1890-1892, înainte de căsătoria lui Nicolae cu Lucia Fălcoianu. Atunci, Romanescu a decorat casa după planurile unui arhitect austriac, îmbrăcând pereții în mătase de Lyon, aducând artiști străini să picteze lambriurile, ușile și plafoanele (ex: pictorul danez Friedrich Kraul), mobilând-o cu splendide sobe ceramice, oglinzi, draperii, piese de mobilier aduse de la Viena. Tot atunci a fost realizată și somptuoasa fațada dinspre Calea Unirii, văruită în culoarea roșu venețian subtonat, tot de influență vieneză.
După căsătoria cu Lucia din 1894, casa a fost electrificată și lămpile cu gaz au fost înlocuite cu candelabre din bronz aurit. La întâlnirile doamnelor craiovene organizate de Lucia Romanescu, ce aveau frecvent loc în casa de pe Calea Unirii, a fost prezentă de mai multe ori și Regina Elisabeta. Alți oaspeți celebri găzduiți de familia Romanescu au fost Alexandru Macedonski, arhitectul peisagist Edouard Redont, Nicolae Iorga, George Enescu, tenorul Grigore Gabrielescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion I. C. Brătianu, Take Ionescu, Elena Văcărescu.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, casa devenise o adevărată galerie de artă. Colecționar și bibliofil, Romanescu strânsese o colecție valoroasă, ce includea pictură, grafică, sculpturi, porțelanuri, țesături, tapiserii, mobilier și cărți, artă occidentală și românească. Soții Romanescu au organizat mai multe expoziții la Hotelul Minerva, la Liceul Carol I și la Primăria Craiova în vederea unor colecte pentru lucrările publice ale orașului.
În 1903, Romanescu a apelat la arhitectul Ion D. Berindei pentru modernizarea casei moștenite de la bunica sa. Berindei a realizat planurile pentru extinderea, simetrizarea și armonizarea casei în spiritul eclectismului francez, iar lucrările au fost supravegheate de antreprenorul C. Roschovsky. Principala modificare adusă casei a fost extinderea spre sud a fațadei de vest (prelungirea spre Biserica Mântuleasa a fațadei dinspre Calea Unirii), devenind simetrică față de bovindou.
Fatada de vest, desenata de Arh I D Berindei in 1903
Planul etajului I, desenat de arh I D Berindei
Casa Nicolae Romanescu – bovindou
Cu un an înaintea morții, Nicolae Romanescu a hotărât să lase orașului său casa în care a trăit și toate colecțiile sale. A donat Fundației “Alexandru și Aristia Aman” impresionanta sa bibliotecă (cărți valoroase din secolele XVI-XVIII; cărți românești vechi; ediții de lux, în tiraj limitat, bibliofile; cu însemnări; cu ex-librisurile românești și străine) și colecția sa de artă (tablouri din școala italiană și olandeză, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori români; piese de artă decorativă străină: mobilier, porțelanuri, tapiserii, panouri și fresce de la biserica din Crețești-Dolj). A donat cărți și Bibliotecii Baroului Dolj.
După moartea lui Nicolae Romanescu, primăria a închiriat casa în jurul anului 1935 unei bănci particulare, încăperile de la parter devenind birouri cu pupitre, seifuri și ghișee. La etaj locuia familia directorului I. Dondoe.
În 1939, aici și-au găsit adăpost temporar refugiați polonezi (funcționari militari) și familiile lor.
După 1941, la demisolul clădirii au fost depozitate lăzi pline cu documente de arhivă, în speranța conservării pâna la sfârșitul războiului. La mansardă erau adăpostiți refugiați din Basarabia și din nordul Ardealului.
În iarna anilor 1943-1944, în dormitoarele improvizate la mansardă au fost găzduiți copiii de la orfelinatul Liceului Ortodox de Fete din strada Brestei.
În Casa Romanescu a mai funcționat o vreme Banca Românească, care și-a încetat activitatea după naționalizarea din 1948. Administrația comunistă a schimbat numele Căii Unirii în strada Vladimir Ilici Lenin, iar în casă se organizau întruniri politice și ședințe muncitorești.
Ulterior, în Casa Romanescu s-a instalat o școală cu profil financiar, iar din 1956 până în 1974, aici a avut sediul Casa Pionierilor.
Mai târziu, în Casa Romanescu avea să funcționeze Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, în paralel cu Casa Universitarilor. În 1974, Ministerul Educației și Învățământului a aprobat cererea Universității din Craiova de a înființa aici Casa Universitarilor, un organism cultural auxiliar pentru universitarii craioveni. La 18 noiembrie 1974, Casa Romanescu devenea Casa Universitarilor, spațiu dedicat conferințelor, simpozioanelor științifice, schimburilor de experiență, spectacolelor, audițiilor muzicale și activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice universitare. Aici se înființa și un restaurant și o cofetărie.
La cutremurul din 1977, casa Romanescu a fost afectată, ulterior făcându-se lucrări de reparații care au distrus și mai mult pictura și decorațiile originale.
Universitatea din Craiova a devenit proprietara clădirii la 11 ani de la înființarea Casei Universitarilor, în 1985.
În 1989, clădirea se afla într-o stare dezolantă, motiv pentru care universitarii craioveni au decis restaurarea acesteia. Procesul de restaurare a avut loc între anii 1997-2001, după proiectul general al societății PROCOM și restaurarea-conservare realizată de SC Restaurare SRL din Craiova. Restaurarea a avut ca scop readucerea monumentului la înfățișarea dată de arhitectul Ion D. Berindei în 1903.
Între 2012 și 2013, Casa Universitarilor a fost închiriată firmei S.C. DASIDISTRIB GROUP SRL, având ca activitate restaurant.
Din 2016 până în 2021, patru săli de la etajul Casei Universitarilor au găzduit colecția multietnică a minorităților din Oltenia, organizată de Universitatea din Craiova. Expoziția a fost rezultatul proiectului “Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților din Oltenia în contextul diversității culturale”, finațat printr-un Grant SEE în perioada 2014-2016. Colecția cuprindea obiecte tradiționale (costume populare etnice, atât în forme mai vechi, cat și mai noi; țesături de interior (covoare, carpete); ceramică decorativă; obiecte din metal decorative sau utilitare; obiecte de cult, documente istorice, culturale, sociale; obiecte de podoabă și decorative; fotografii) specifice celor 10 etnii recunoscute în zonă: rromi, evrei, italieni, bulgari, greci, cehi, armeni, albanezi, sârbi, macedoneni.
Casa Nicolae Romanescu – colecția multietnică a minorităților din Oltenia
În prezent, sălile Casei Romanescu găzduiesc evenimente ale Universității din Craiova: susțineri de teze de doctorat, ceremonii academice restrânse, lansări de carte, conferințe științifice, microexpoziții de artă, cenacluri culturale, întruniri colegiale și aniversări oficiale.
...
...
Casa Romanescu astăzi
Astăzi, Casa Romanescu se distinge ca un monument de arhitectură de o importanță deosebită în peisajul cultural al Craiovei. Elementele adăugate de-a lungul celor aproape două secole de existență au dus la coexistența mai multor stiluri arhitectonice, încununate armonios în versiunea definitivă a casei, cea din 1903, ce aparține arhitectului Ion. D. Berindei.
Edificiul este dispus pe patru niveluri: subsol, parter, etat I și etaj II mansardat. Au supraviețuit secolelor și încântă și astăzi ornamentele exterioare de un rafinament artistic deosebit, arcadele, frizele și ancadramentele stilizate. Vizitatorii sunt impresionați și de interioarele elegante, cu oglinzi de cristal stil Ludovic XVI, pereți lambrisați, tavane pictate sau casetate, șeminee decorate și pictură interioară realizată de pictorul polonez Francisk Tribalsky (care mai decorase și Palatul Administrativ, Palatul Jean Mihail, biblioteca Liceului Carol I, casele familiilor Gogu Vorvoreanu, Emil Săvoiu, Pleșa, Peresutti, Delabarba, Economu, Victor N. Popp, Feraru, Carianopol, clădirile Scrisul Românesc, Ramuri și biserica catolică din Craiova și casele Ștefan Marincu și Drăgulescu din Calafat).
Fațada de vest, dinspre Calea Unirii, este una amplă, dominată de bovindoul semioval din fier forjat și vitralii policrome de la etajul I. Bovindoul este marginit de coloane gemene. De o parte și de alta a acestuia se află câte 3 ferestre cu fronton triunghiular în stil neoclasic francez. La parter se află 7 ferestre dreptunghiulare, ușor arcuite în partea superioară, ornamentate cu ghirlande de stuc, și intrarea monumentală în clădire. Intrarea se face printr-o poartă de stejar sculptat, ornamentată cu îngerași care sprijină inițialele B și R. Poarta este încadrată de un atlas și o cariatidă ce sprijină balconul de deasupra.
Casa Nicolae Romanescu – fata de vest
Casa Nicolae Romanescu – cariatida si atlas
Casa Nicolae Romanescu – decoratiuni poarta intrare
Fațada de est, dinspre grădină, prezintă două balcoane și ferestre dreptunghiulare la etaj și arcuite la parter, cu ancadramente cu motive vegetale în ghirlande de stuc.
Casa Nicolae Romanescu – fata de est
Intrarea se face printr-un gang boltit cu arce în stil gotic, ce adăpostește ușa de acces în edificiu (dreapta) și ușa către camera intendentului (stânga).
Fosta cameră a intendentului este astăzi birou administrativ. Într-o perioadă, camera a avut acces direct din stradă, ulterior fiind refăcută conform planului inițial, după fotografii din perioada interbelică, astfel încât să aibă deschidere în gang. Din camera intendentului se putea urca pe o scară de serviciu la etajul I.
Pe lângă camera intendentului, la parterul Casei Romanescu se mai găseau Salonul oriental, Salonul francez secol XVII, Salonul francez secol XVIII, biroul lui Nicolae Romanescu, sufrageria familiei, holul de onoare prelungit cu un salon de zi, dependințe sanitare și menajere. De-a lungul timpului, acestea au suferit diferite modificări și au fost transformate în saloane moderne, ce se pretează mai bine destinației curente a clădirii.
Grandios este holul de onoare de la parter, ce se continuă cu un salon elegant. Pe pereți se află imagini ale soților Nicolae și Lucia Romanescu. Se remarcă oglinda stil Louis XVI, plafonul și soba în stil renascentist, de inspirație medievală germană, cu cahle decorate cu cariatide, grifoni, motive florale și cavaleri cu halebarde în medalioane. Cel mai reprezentativ element arhitectural al holului este scara de lemn ce urcă la etajul I, sub care s-a amenajat o garderobă.
Din hol se trece într-o suită de trei saloane, actualmente săli de protocol.
Salonul oriental și fostul Salon francez secol XVII au devenit în prezent Salonul grena de protocol.
Salonul fracez secol XVIII a devenit astăzi Salonul albastru, impunându-se printr-o cromatică aparte, un decor cu motive vegetale și un șemineu de faianță în stil Rococo. Plafonul original al acestui salon a fost și el pictat în același stil, vizitatorii putând admira scoici și motive vegetale.
Fostul birou al lui Nicolae Romanescu a fost transformat în Salonul verde. Șemineul verde și plafonul în stil maur, cu medalioane îmbrăcate în foiță de aur, sunt principalele elemente de atracție ale acestui salon impunător. Soba se sprijină pe labe de leu, iar cahlele prezintă personaje cu costume medievale germane.
Fosta sufragerie a Casei Romanescu, ce a devenit azi Salonul Grigore C. Moisil, avea un aer de club englez. În anii 1960-1970, peretele dinspre nord a fost placat cu oglinzi pentru a servi drept sala de balet. Soba prezintă cahle decorate cu personaje din perioada Renașterii italiene.
Etajul I găzduia, pe timpul lui Nicolae Romanescu, Salonul central, Salonul de recepție, biblioteca Luciei Romanescu, Salonașul mic, trei dormitoare, sala de studiu și 2 anexe sanitare.
Scara de onoare ce urcă de la parter la etajul I se termină cu o oglindă monumentală. Conform unor surse, aceasta s-ar fi fisurat în jurul anului 1925, când Nicolae Romanescu ar fi fost nevoit să-și folosească pistolul pentru a se proteja de un răufăcător care intrase în casă.
Holul de la etaj se continuă cu salonul central, în care atenția vizitatorilor este atrasă de vitraliul dreptunghiular ce permite accesul luminii naturale și de sobă, considerată cea mai valoroasă piesă din edificiu. Operă de secol XIX a ceramiștilor germani, adusă de la Viena în jurul anului 1880, soba prezintă elemente de decor de inspirație renascentistă. Se remarcă existența fotoliului încorporat (loc de odihnă) și a cahlelor ce prezintă personaje militare în costume germane (stegari, halebardieri, tunari, arhibuzieri). În prezent, această încăpere este un salon de trecere.
Casa Nicolae Romanescu – salon central etaj I
Casa Nicolae Romanescu – tavan cu vitraliu salon central etaj I
Casa Nicolae Romanescu – soba salon central etaj I
Casa Nicolae Romanescu – detalii soba salon central etaj I
Casa Nicolae Romanescu – detalii soba salon central etaj I
Casa Nicolae Romanescu – detalii soba salon central etaj I
Salonul de recepții Nicolae Romanescu este cea mai amplă încăpere de la etajul I. Se remarcă bovindoul (bow-window) închis cu vitralii, ce conferă un aer aparte atât exteriorului, cât și interiorului. Pereții au fost pictați de Francisc Tribalsky, dar pictura originală nu s-a putut conserva.
Casa Nicolae Romanescu – salonul de receptii
Casa Nicolae Romanescu – bovindou salon receptii
Casa Nicolae Romanescu – detalii tavan salon receptii
Casa Nicolae Romanescu – tavan salon receptii
Fosta bibliotecă a Luciei Romanescu este astăzi Salonul C. S. Nicolăescu-Plopșor. Mobilierul existent nu este original, Academia Română expunând aici diferite piese valoroase de mobilier și o oglindă de cristal Ludovic XIV. Soba albastru cobalt din Biblioteca Luciei Romanescu a fost construită între 1873-1875, fiind adusă mai târziu la Craiova.
Casa Nicolae Romanescu – biblioteca Luciei Romanescu
Casa Nicolae Romanescu – mobilier biblioteca Luciei Romanescu
Casa Nicolae Romanescu – soba biblioteca Luciei Romanescu
Salonul de recepții se continuă spre nord cu un salon mai mic, ce a primit numele doamnei Hillary Clinton. În 1995, Prima Doamnă a SUA a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova. Deasupra celor două uși de pe peretele de est al salonului se găsesc panouri în basorelief cu motive mitologice (îngerași, un cap de leu, cornuri ale abundenței).
Casa Nicolae Romanescu – decoratiuni salonul Hillary
Casa Nicolae Romanescu – detalii decorative salonul Hillary
Casa Nicolae Romanescu – soba salonul Hillary
Salonul Alexandru Piru ar fi fost un dormitor și un cabinet de lucru în care se servea și micul dejun. Soba a fost adusă din camera intendentului. Tavanul se aseamănă unei grădini, prezentând peisaje inspirate din parcul Romanescu.
Casa Nicolae Romanescu – salonul Alexandru Piru
Casa Nicolae Romanescu – oglinda salonul Alexandru Piru
Casa Nicolae Romanescu – decoratiuni tavan salonul Alexandru Piru
Casa Nicolae Romanescu – decoratiuni tavan salonul Alexandru Piru
La etaj se mai găsesc saloanele Nicolae Iorga, A. I. Cuza și salonul de audiții Mihai Eminescu, fosta sală de studiu pe care o foloseau copiii familiei Romanescu pentru a-și face lecțiile.
Casa Nicolae Romanescu – salon etaj I
Casa Nicolae Romanescu – salon Nicolae Iorga
Casa Nicolae Romanescu – salonul Mihai Eminescu
Etajul II, mansardat, includea camere pentru personalul de serviciu al casei (birjari, cameriste, bucătari, spălătorese).
La subsol se găseau cinci încăperi dedicate păstrării proviziilor (cu destinație de cămară) și a lemnelor de foc, ce se urcau la parter cu ajutorul unui mic lift acționat mecanic cu scripeți. Azi, aici se găsește Salonul Rustic, decorat în stil național românesc (șemineu de cărămidă, mobilier în stil țărănesc, podea de lemn, obiecte de aramă și de lemn cioplit).
Un alt spațiu extrem de important al Casei Romanescu este grădina din curtea interioară, situată pe latura de est a clădirii. Ea a fost redecorată în 1892 de peisagistul Knaechtel, care lucra pentru regele Carol I, și micșorată în 1903 pentru a face loc extinderii casei gândită de Berindei. Planurile aleilor și peluzelor de la 1903 au fost realizate de Edouard Redont, cel care a desenat și planul parcului Romanescu. Nefiind disponibile documente și imagini care să-i ateste aspectul original, grădina actuală este o creație modernă de an 2000.
Surse:
Elvira- Ecaterina Ivănescu, Casa Romanescu. Editura Universitaria, Craiova, 2003
Universitatea din Craiova. Monografie (1947-2007), Editura Universitaria, Editura Beladi, Craiova, 2007, Monografie coordonată de Vladimirescu Ion și Otovescu Dumitru
Romanescu, Nicolae. Aman.ro
Prezentare Casa Universitarilor. Ucv.ro