CE MONUMENT E IN POZA DE MAI JOS?
Ieri am prezentat Palatul Ancora - TIMIȘOARA.
Aflat in inima cartierului Iosefin, Palatul Ancora (în limba maghiară - Arany Horgony-palota, în limba germană - Das Anker Palast), din municipiul Timișoara, a fost construit intre 1901-1902 pe locul unde se afla fosta cladire a autoritatii portuare. Cladirea s-a numit initial Palatul Aladar Kudelich, dupa numele proprietarului, insa a ramas in memoria timisorenilor sub de numirea de Casa cu Ancora sau Palatul Ancora, datorita ornamentului in forma de ancora de pe turnul ce se reflecta in apele canalului Bega si care aminteste de traficul fluvial intens din prima jumatate a secolului trecut. Se spune ca imobilul a fost ridicat pe o gradina care se numea „La Ogorul Verde” (Zum Grünen Anger), iar pentru cuvantul „ogor” s-a utilizat termenul arhaic in limba germana de „Anger”, cuvant iesit in prezent din vorbirea curenta. Mult mai tarziu, in anul 1900, datorita faptului ca nimeni nu a mai stiut ce inseamna ”Anger”, pronuntat ”Anker” in Timisoara, s-a crezut ca este vorba despre cuvantul german ”Anker”, care inseamna ”ancora”. De aceea, cladirea a primit drept ”semn de casa” o ancora si un nume pe care il poarta si astazi: Palatul cu Ancora. Edificiul este situat pe Bulevardul General Dragalina la numerele 24, 25, 25A în cartierul Iosefin. Palatul Ancora este unul din numeroasele imobile istorice ale acestei zone și un edificiu marcante ale arhitecturii anilor 1900 din orașul Timișoara, utilizând o decorație neogotică, cu un turn inspirat din silueta turnurilor medievale gotice. Acest palat a fost construit de către Aladar Kudelich, fostul director al Băncii de Credit Ungar, filiala din zona Elisabetin, unul din cetăţenii de seamă ai Timişoarei,un consilier local, care a finalizat construcția complexului într-un timp record, de mai puțin de un an. Clădirea a fost construită pe locul unei case mai mici, în care funcționa un restaurant care avea ca firmă o ancoră. După construcția palatului, la parterul clădirii a continuat să funcționeze tot un restaurant, iar construcția a fost decorată cu un ornament în formă de ancoră. Ancora este montată pe turnul clădirii, îndreptată înspre canalul navigabil Bega, amintind de activitatea nautică intensă de pe Bega de la acea vreme. Paltul Ancora avea numeroase locuințe de închiriat, iar ornamentul său în formă de ancoră era produsul unei mode de la acea vreme, în care numeroase clădiri erau decorate cu semne distinctive.
-->
Răspunsuri
ORA 11.04 - 5 RASPUNSURI
Cetatea Aradului a fost construită în ultimii ani de domnie ai împărătesei Maria Terezia. În prezent, în Europa mai există numai două astfel de sisteme de fortificaţii de tip Vauban, considerate ca fiind cele mai complexe concepute vreodată.
Cetatea Aradului a fost construită pe malul stâng al Mureșului, fiind ridicată pe vremea împărătesei Maria Tereza. Cetatea a fost construită după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch, în stil Vauban-Tenaille, iar construcția s-a realizat între anii 1762-1783.
În timpul revoluţiei de la 1848
Ansamblul Cetății Aradului cuprinde trei importante obiective arhitecturale: Cetatea Aradului, șanțul de apărare cu val de pământ în exterior și Biserica Franciscană. Cetatea Aradului este unul dintre cele mai importante monumente istorice existente, în momentul de faţă, în zona de vest a ţării.
În decursul anilor 1763–1783, la Arad s-a construit una dintre cele mai moderne fortificaţii la vremea respectivă, din partea estică a Imperiului Habsburgic. Aceasta a funcţionat până la desfiinţarea Monarhiei Austro-Ungariei (1918) ca punct strategic important al liniei de apărare sudice a regatului.
Noua Cetate a Aradului, în conformitate cu planul imperial, trebuia să înlocuiască vechea cetate arădeană şi să corespundă din punct de vedere al tehnicii militare contemporane. În noiembrie 1918, Cetatea a fost ocupată de trupele franceze și sârbe, iar în iulie 1919 a fost din nou preluată de către Armata Română.
După sfârșitul Primului Război Mondial, Cetatea, precum şi Aradul în ansamblul său, se înscriu în ampla mişcare pentru realizarea Statului Naţional Unitar Român. În interiorul Cetății se constituie Consiliul Militar, Gărzile Naţionale şi Consiliul Naţional Român. La 10 iunie 1919, în Cetate intră prima unitate militară română – Regimentul 6 Vânători. În prezent, garnizoana din Cetatea Aradului e constituită într-un batalion mixt româno-ungar pentru menţinerea păcii.
Biserica Franciscană din Cetatea Aradului a fost construită de călugării franciscani ai „Ordinului Sfântul Francisc d’Assisi”, în anul 1705, ulterior cetatea fiind construită în jurul bisericii. Ultimii patru călugări dedicaţi Sfântului Ioan de Capistrano au locuit în mănăstire până în anul 1861, când aceasta a devenit, în mod exclusiv, spital militar.
Arhitectură
Edificarea Cetăţii, operă a arhitectului Ferdinand Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban, fiind o construcţie în formă de dublă stea cu 6 colţuri, cu ziduri puternice de apărare, cazemate şi alte construcţii militare.
Zidurile cetății sunt aşezate pe trei rânduri, fiind clădite din cărămidă şi umplute cu pământ. Grosimea lor este de aproximativ 3 metri, la acea vreme acestea fiind înconjurate de un şanţ umplut cu apă din râul Mureş, mărginit spre exterior de un mic val de pământ.
În acest tip de fortificaţie, unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate, încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu, în timp ce pământul de umplutură atenuează forţa exploziilor. Circumferința zidurilor cetății arădene este de 3.180 metri, acestea fiind prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total, bastioanele cuprindeau 296 de guri de foc.Stilul Vauban este întâlnit și în alte orașe importante ale României, precum Alba-Iulia, Oradea și Timișoara. Însă, dintre toate, Cetatea Aradului este cea care s-a conservat cel mai bine de-a lungul timpului.
Întemeietorul acestui concept arhitectural este Sébastien Le Prestre de Vauban (1633-1707), un inginer militar al regelui Louis XIV de Vauban. El a înființat știinta modernă a fortăreței-bastion cu formă stelară, un sistem defensiv în construcții, care a schimbat soarta militară a Europei.
Dincolo de aspectul militar şi strategic, Cetatea Aradului are o valoare arhitecturală importantă. Poarta principală de intrare, precum şi clădirile din interiorul cetăţii, au fost ridicate în stil baroc, cu puternice influenţe vieneze.
În interior, punctul forte al cetății îl constituie sistemul de 334 cazemate amenajate strategic în curtine și bastioanele de pe colțul zidurilor. În condiții normale, cazematele puteau găzdui 2940 de militari, iar în cazuri speciale, în jur de 4030. Structura complexă a fortificației, cu numeroase cazemate, a oferit posibilitatea unei rezistențe îndelungate. Din acest considerent, strategii austrieci au considerat Cetatea Aradului ca fiind una dintre cele mai puternice din Imperiu.
Curiozități
Cetatea Aradului a fost ridicată din finanțările împărătesei Maria Tereza, după metodele secrete ale celor mai renumiţi ingineri militari ai acelui secol. Deşi Imperiul Habsburgic se zbătea într-o criză economică fără precedent în perioada respectivă, împărăteasa construia infrastructură în regiunea Ardealului.
În perioada grea a anilor 1914-1918, Comandantul Suprem al armatei Austro-Ungare și-a constituit în această Cetate un lagăr de concentrare, în care au fost aduși mii de locuitori din teritoriile invadate de forțele Puterilor Centrale.
Aici a funcționat o tabără în partea exterioară a Cetății, perimetru în care au fost adăpostiți prizonieri din teritoriile Bosniei și ale Herțegovinei, printre care și controversatul naționalist Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand.
Potrivit istoriografiei locale, din cauza condițiilor precare de detenție, în Cetatea Aradului au murit 4317 prizonieri, majoritatea fiind sârbi. Urmărind destinul celui care a tras glontele decisiv al Marelui Război, Gavrilo Princip, acesta și-a executat o parte din pedeapsa de 20 de ani în Cetatea Aradului, urmând ca mai apoi să fie mutat la o altă închisoare, în Cehia, la Terezin.
Cetatea Aradului / U.M.01243 / Batalionul 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" - Arad (detaliu poartă)
Locul strategic de prim ordin, aşezat la întretăierea a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania şi altul, care vine din nord, dinspre Oradea şi Satu Mare şi face legătura cu Timişoara şi calea fluvială oferită de Dunăre, a fost observat şi de generalii Împărătesei Maria Tereza. Prin urmare, luând în considerare şi necesităţile militare, într-o regiune de curând cucerită şi încă instabilă, s-a luat hotărârea de a se construi o fortăreaţă de tip Vauban. Lucrările au început în anul 1762 şi au durat peste 20 de ani, până în 1783, desfăşurându-se sub supravegherea şi după planurile elaborate de arhitectul militar austriac Filipp Ferdinand Harsch. Planul ei, în formă stelată, cu şase bastioane se înscrie printre cetăţile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată şi evoluţia sistemelor stelare din Transilvania. Zidurile, aşezate pe trei rânduri, au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, iar grosimea lor este în jur de trei metri şi, la acea vreme, au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş, mărginit spre exterior de un mic val de pământ. În acest tip de fortificaţie unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu iar pământul de umplutură atenuează forţa exploziilor. Circumferinţa zidurilor cetăţii arădene este de 3180 metri şi acestea au fost prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total bastioanele cuprindeau 296 guri de foc. În interior au fost ridicate trei corpuri principale de clădiri, care cuprindeau comandamentul, garda cetăţii şi mănăstirea spital, care includea şi biserica în stil baroc, care astăzi este în stare de ruină. Ultimii patru călugări dedicaţi Sf. Ioan de Capistrano au locuit în mănăstire până în 1861.
La ridicare cetăţii au participat peste 1500 de familii din împrejurimi, şi au trebuit dărâmate şi 169 de case. În total au fost cheltuiţi, de către guvernul austriac imperial peste trei milioane de florini, o sumă impresionantă pentru acea vreme.
Lagăr pentru prizonieri
Dar această solidă fortificaţie, care a găzduit tot timpul o garnizoană militară, nu a fost pusă în situaţia de a-şi împlini rosturile de apărare a imperiului în faţa unui inamic extern, ci a fost pusă în valoare doar în confruntarea cu „inamicul” intern, reprezentat de armata revoluţionară maghiară, în timpul revoluţiei de la 1848-1849, când cetatea a fost asediată timp de nouă luni, între octombrie 1848-iunie 1849. În schimb a fost folosită ca închisoare militară. Acolo fiind internaţi numeroşi revoluţionari, inclusiv cei 13 generali executaţi de autorităţile militare austriece, în apropierea cetăţii, în 6 octombrie 1849. Tot în cetatea Aradului a fost întemniţat pentru o vreme şi revoluţionarul român Eftimie Murgu. Primii militari internaţi au fost aduşi în fortăreaţa Aradului în anul 1794, când 1200 soldaţi francezi din armatele revoluţionare au făcut cunoştinţă cu viaţa de prizonierat pe pământ arădean. Şi soldaţii turci luaţi prizonieri în Bosnia în anul 1881 au cunoscut îndeaproape umezeala celulelor şi rigorile regimului de detenţie. În timpul primului război mondial în cetate a luat fiinţă un lagăr în care au fost internaţi mii de prizonieri sârbi. În timpul detenţiei au murit de tifos şi rele tratamente 4317 internaţi, iar în memoria lor a fost pusă pe poarta de la intrare o placă comemorativă. Ei au fost înmormântaţi în mai multe gropi comune în cimitirul Pomenirea. Într-o interpelare, din cursul anului 1917, făcută în parlamentul de la Budapesta, deputatul de Şiria al Partidului Naţional Român, Ştefan Cicio Pop, a atras atenţia asupra condiţiilor inumane în care sunt ţinuţi prizonierii, mulţi dintre ei fiind civili: femei şi copii. Fără îndoială, cel mai celebru prizonier al închisorii a fost Gavrilo Princip, care în data de 28 iunie 1914 l-a asasinat, la Sarajevo, pe principele moştenitor al coroanei Austro-ungare, Franz Ferdinand, atentat care a constituit motivul imediat al izbucnirii primului război mondial.
Garnizoană militară
În perioada interbelică cetatea a fost garnizoană a Aradului şi a găzduit regimentul 93 infanterie, care împreună cu celelalte unităţi din cadrul Diviziei 1 infanterie română a participat la campania din Uniunea Sovietică, fiind stabilit pe poziţii în Stepa Kalmâcă, din sudul Stalingradului. În 20 noiembrie 1942 divizia românească a suportat atacul principal dat de două armate sovietice, pierind în acea încleştare numeroşi soldaţi şi ofiţeri ai regimentului 93 din cetatea Aradului. După armistiţiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 şi ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a fost încartiruită o unitate de tancuri sovietică care a „rezistat” acolo până în anul 1958, când trupele „eliberatorilor” au fost retrase din întreaga ţară. Dar vocaţia războinică a cetăţii Aradului nu s-a încheiat atunci pentru că imediat locul sovieticilor a fost luat de un regiment românesc de tancuri. În cadrul procesului de restructurare şi modernizare a armatei în anul 1995 a luat fiinţă batalionul 191 infanterie „Colonel Radu Golescu”. În octombrie 1997 batalionul 191, cu garnizoana în cetatea Aradului, a fost nominalizat pentru constituirea batalionului mixt româno-ungar de menţinere a păcii, batalion care a devenit operaţional începând cu anul 1999. Întâmplarea a făcut ca vizita noastră de documentare în Cetatea Aradului să fie făcută în data de 20 octombrie a.c. când a avut loc ceremonia de schimbare a comenzii unităţii, fiind prezent cu acel prilej în cetate şeful eşalonului superior, col Ioan Manci, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate. După anul 2000 oficialităţile Aradului au cerut în repetate rânduri introducerea în circuitul civil a cetăţii, fiind întocmite studii pentru valorificarea turistică şi culturală a locaţiei. Până în prezent demersurile nu au putut fi finalizate din cauza rezistenţei Ministerului Apărării, care invocă lipsa banilor pentru amenajarea unor noi spaţii de încartiruire a unităţii, aşa că cetatea tip Vauban a Aradului, cu o vechime de 250 de ani, găzduieşte şi la început de mileniu trei o garnizoană militară, caz unic în Europa.
Cetăţile medievale
Actuala cetate, care se dezvăluie în toată puterea ei de pe şoseaua de centură a municipiului Arad, nu a fost singura în decursul istoriei multiseculare a oraşului. Prima dintre ele a fost localizată de mai mulţi specialişti la sud-vest de actuala localitate Vladimirescu (Glogovăţ), la patru kilometri est de municipiu, spre Valea Mureşului. La locul numit „Şanţuri”, pe un grind mai ridicat, s-au efectuat între anii 1974-1979 ample lucrări arheologice în urma cărora au fost puse în evidenţă valuri de pământ în forma unui trapez, cu şanţuri de apărare în faţă. Materialul arheologic descoperit dovedeşte locuirea umană încă din secolele VIII-X. Urmele de arsură au dus la concluzia că cetatea a fost distrusă pe la 1028, în timpul luptelor dintre ducele Ahtum şi armatele regelui Ştefan cel Sfânt, conduse de ducele Chanadinus.
A doua cetate sau castru regal, reşedinţă a comitatului Orod, s-a aflat în apropierea primei cetăţi. Urme arheologice deosebit de consistente din secolele XI-XIII au fost descoperite atât pe liziera terasei de vest a comunei Vladimirescu cât şi de-a lungul şoselei Arad-Deva. Ultima atestare a unor elemente umane care au gravitat pe lângă cetate datează din 1311. Se pare că şi această fortificaţie, ca multe altele din zonă, a fost distrusă în timpul marii invazii tătare din 1241.
Din relatările cronicarului Anton Verancici rezultă că în 9 ianuarie 1551, atunci când târgul Aradului a fost cucerit de către turci, el nu avea nici ziduri nici valuri de pământ care să-l apere. În anul 1554 paşa Kasâm a început construirea unei fortificaţii, pe malul drept al Mureşului, lângă actualul pod de fier de pe şoseaua Arad-Timişoara, în jurul căreia se va dezvolta apoi municipiul Arad. Cetatea avea o formă dreptunghiulară, cu bastioane unghiulare la colţuri. Pe parcursul secolelor XVI-XVII cea de-a treia cetate a Aradului a fost în repetate rânduri asediată, incendiată şi apoi refăcută. Astfel în anul 1595 a fost eliberată de ardeleni, din nou cedată turcilor în 1616, arsă de trupele lui Gheorghe Rakoczy al II-lea în 1658 şi din nou refăcută de turci.
O interesantă relatare despre cetate, aşa cum arăta ea la 1660, ne oferă călătorul turc Evlia Celebi: „Cetatea este situată pe o insulă a Mureşului şi are 50 de ostaşi, o baie mică, o geamie, un han… este construită din ziduri cu umplutură de pământ, având o circumferinţă de 400 de paşi. Are două porţi tari de lemn, una este poarte Ineului spre nord, înafara ei se găsesc două sute de case creştine. Alta e poarta Timişoarei…”Această cetate a fost cucerită de austrieci în decembrie 1685 şi reparată în anii 1698-1701, după planurile lui Georg Johann Harrukern. Urme slabe ale acestei cetăţi au fost găsite în secolele XIX-XX, astăzi însă nimic nu mai aminteşte de cetatea medievală, ea fiind intrată definitiv în istorie.
.Cetatea Aradului, construită în stil Vauban-Tenaille în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, este una dintre puținele de acest tip din Europa care au rămas perfect conservate. Obiectivul ocupă o suprafață de 90 de hectare, are 47 de pavilioane, iar construcțiile existente ocupă 150.000 de metri pătrați.
Ridicată pe vremea împărătesei Maria Tereza pe malul stâng al Mureșului, a fost construită între anii 1762-1783 după planurile generalului Ferdinand Philipp Harsch. A fost proiectată sub forma de stea cu șase colțuri, prevăzută cu trei rânduri de cazemate subterane și mai multe rânduri de șanțuri, care puteau fi la nevoie ușor inundate, având în vedere că a fost plasată pe o insulă, iar un braț al Mureșului o înconjura. Legătura cu exteriorul s-a realizat prin trei poduri orientate spre cartierele orașului, poduri apărate, fiecare, de un val de pământ în formă de semilună. Poarta principală și clădirile din interior au fost construite în stil baroc.
În interiorul cetății există Biserica Franciscană, de asemenea monument istoric și de arhitectură. Ultimii patru călugări franciscani au locuit în cetate până în anul 1861.
Până în 1918 a fost una din cele mai mari închisori militare ale Imperiului austro-ungar. În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790-1815.
În timpul revoluției din 1845, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui 1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se predea. În 1852 împăratul Franz Iosef I a vizitat cetatea și a redus din sentințele unor ofițeri închiși. În deceniile următoare, cetatea Aradului a fost închisoare pentru mulți prizonieri de război, printre care și militari turci, luați prizonieri în 1881. Din cauza condițiilor grele de detenție au murit 4317 prizonieri, iar în memoria lor a fost pusă la poarta de intrare o placă comemorativă.
În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco-sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română. În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat în 12 IX 1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în 1958. În prezent în cetate se află Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a Păcii înființat în 1998.
Conform istoricilor, Cetatea Aradului a fost ridicată pentru apărare din ordinele Împărătesei Maria Tereza, iar legenda spune că piatra necesară pentru ridicarea ei a fost adusă de la Jimbolia, din mână în mână, acțiune la care ar fi participat mii de țărani, mulţi dintre ei murind în timpul lucrărilor.
În ultimele decenii, cetatea a fost ocupată de Armată, servind drept cazarmă militară.
Cetatea Aradului (U.M. 01243)