Ce monument e în poza de mai jos?

Ieri am prezentat Clădirea Cazinoului din stațiunea Băile Herculane, CARAȘ-SEVERIN

Cazinoul din stațiunea Băile Herculane, județul Caraș Severin, astăzi “Muzeul Nicolae Cena” este încă o frumoasă clădire, cu statut de monument istoric, aflat în stare înaintată de degradare. Edificiul situat pe Strada Cernei, la nr. 6 este o bijuterie arhitectonică, care îmbină în mod armonios stilul baroc cu cel renascentis, a fost cumpărat de un om de afaceri local care a promis că va investi sumele necesare pentru a aduce clădirea la stadiul la care a fost altădată. Lângă scările cazinoului creşte un maestuos arbore Sequoia Giganteea, declarat monument al naturii. Clădirea cu suprafața construită de 2760 metri pătrați este opera arhitectului austriac Wilhelm von Doderer, Cazinoul cu coloane, aşa cum era cunoscut, era frecventat în special de elita aristocraţiei imperiale de la Viena.Edificiul a fost edificat la finele secolului al XIX-lea, dar măreția i-a venit, însă, la începutul veacului trecut, până când comuniştii au decis să şteargă orice urmă a Casei Imperiale de Habsburg şi l-au transformat într-o banală cantină. Pe vremuri, cazinoul erat prevăzut cu sală de spectacole, restaurant şi un bazar cu 14 bolţi şi 12 ferestre. La etaj, se afla Salonul de Argint, destinat jocului de ruletă. Intrarea în salonul cazinoului se făcea de pe o terasă acoperită, iar printr-un coridor se comunica şi cu actualele hoteluri Decebal şi Traian. În anul 1956, Cazinoul a fost cuprins de flăcări şi doar picturile din Salonul de Argint, care reprezintă figuri mitologice, au scăpat neatinse. Deşi în salon era pictat portretul împăratului Franz Iosef, acesta nu a scăpat comuniştilor care l-au acoperit cu decoraţiuni. Cazinoul aparţine celei de-a doua etape de sistematizare a oraşului (1860-1875), numită şi etapa Franz Josef, deoarece construcţiile au fost începute ca urmare a vizitei împăratului austro-ungar din anul 1852. Ca şi predecesorul său, Francisc I, a apreciat calităţile curative ale izvoarelor termale. Porţiunea dintre Podul de Piatră de peste Cerna (1864), cu coridor acoperit, şi cazinou se dezvoltase atunci prin constituirea nucleului în jurul parcului, cu o compoziţie clasică, în stânga şi în dreapta axului central al zonei. Cele două ramuri simetrice au fost susţinute de pavilioanele Decebal (Pavilionul 2, din anul 1861) şi Traian (Pavilionul 1, din 1869). Acestea funcţionau şi ca hoteluri. Intrarea în Salonul de Argint (Casino-Salon sau/Kursalon) se făcea de pe o terasă acoperită cu o pânză specială, aşa cum apare pe ilustratele vremii. Printr-un coridor acoperit, se comunica cu cele două pavilioane. În urma incendiului din anul 1956, au cazut cele cinci statui de pe frontispiciu. Inspiraţi de frumuseţea locurilor şi de poveştile acestor meleaguri, mulţi poeţi şi scriitori şi-au dedicat creaţiile acestei staţiuni, printre care Cristian Andersen, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Al. Petofi, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, N. Xenopol, M. Sadoveanu, I. Minulescu, I. Slavici, Lucian Blaga şi mulţi alţii. Clãdirea pe frontispiciul cãreia stã scris “Saluti et laetitiae” adicã “Sãnãtate şi bucurii”, decoratã cu frize sculptate, strãjuieşte şi astãzi liniştitã parcul central.

xxx

Isoria muzeul începe cu Generalul Nicolae Cena, fiu de grănicer român din Mehadia, Caraș-Severin. Nicolae Cena s-a născut la 3 Decembrie 1844 în comitatul Caraș-Severin, a urmat Școala Militară Grănicerească din Caransebeș și Școala Specială de Pionieri de la Tulln. S-a remarcat rapid ca militar de excepție și datorită abilităților sale extrordinare și sacrificiilor sale, Cena a fost ridicat la gradul de general de divizie. Pasionat de cultură și istorie, Nicioale Cena a avut un impact major asupra vieții culturale din Mehadia, Băile Herculane și nu numai. După pensionare în anul 1908 generalul s-a retras la Mehadia unde a sprijinit activitatea școlară, cultura și istoria. Cochetând cu arheologia Nicolae Cena a făcut săpături în locul unde fusese Castrul Roman Ad Mediam

descoperind astfel o serie de monede, documente religioase, profane, inscripții și statui pe care le-a adunat începând cu 1922. Tot el a construit și macheta castrului roman Ad Mediam. În anul 1924, iulie 28, Cena a fondat un muzeu la Băile Heculane unde a donat toate descoperirile sale de la Castrul Roman. Acesta este primul muzeu din tara aflat intr-o statiune balneoclimaterica. Muzeul de istorie din localitate prezinta documente referitoare la istoria statiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramica, podoabe, inscriptii, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme, piese de harnasament, carti vechi, dar si plante si roci pentru sectiea de istorie naturala, care s-a infiintat mai tarziu. Una din piesele cele mai importante expuse în muzeu este o piatra de altar inscriptionata din anul 153 d.Hr.: “Lui Hercule si Venerei, Mercurius Praefectus impreuna cu au lui au pus”. Aceasta inscriptie votiva este considerata prima atestare a statiunii pe care romanii au inchinat-o zeului Hercules. Din pacate, o parte din obiectele muzeului, printre care colectia numismatica si cartile donate de generalul Nicolae Cena, au fost furate sau distruse Muzeul este situat în centrul Stațiunii Băile Herculane în clădirea Cazinoului iar în semn de respect, muzeul poartă numele celui ce a fost Nicolae Cena. Un loc unde istoria, arheologia, pasiunea, iubirea pentru cultură și lupta pentru țară se împletesc în cele mai frumoase exponate.

Vizualizări: 2

Hotel Palace - Constanța

Arhitect Daniel Renard

În anul 1912, primăria a organizat o licitație pentru concesionarea Cazinoului din Constanța iar câștigătorul a fost baronul Edgar de Marcay, primăria l-a obligat pe baron să construiască un hotel care să deservească clienții Cazinoului. Drept urmare, baronul l-a angajat pe Daniel Renard să se ocupe de construcția hotelului Palas.

În anul 1914, este inaugurat Hotelul Palas (Palace), făcut în stil eclectic, specific Rivierei Franceze, cu o fațada simetrică și detalii art-nouveau.Pe timpul funcţionării sale din perioada interbelică hotelul a fost grevat de cheltuieli substanţiale. La dată de 8 mai 1928 Societatea Marilor Stabilimente, care deţinea proprietatea localului, a luat decizia de a vinde hotelul avocatului Toma Boată, cu obligaţia că acesta să-i achite datoriile.
În anul 1939 acesta încă mai avea încă de plătit datorii. Clădirea a fost ipotecată prin Societatea de Credit Financiar Urban Iaşi.

După începerea celui de-al doilea Război mondial odată cu venirea trupelor germane la Constanţa şi până în anul 1944 hotelul a fost rechiziţionat de germani. După 23 august 1944 a fost preluat de trupele sovietice. După retragerea ocupaţiei sovietice clădirea a fost pustiită. În anul 1957 ea a devenit spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli. Începând cu anul 1964 a fost transformată în imobil de locuit. A devenit un loc sordid şi s-a degradat. În anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier.

Clădire cultural-istorică.Ulterior lui 1990 hotelul a fost revendicat de moştenitori care au reintrat în posesia clădirii.

Cândva l-a adăpostit pe Mihai Eminescu undeva la mansardă.

Hotelul ”Palace” – o poveste despre jocuri de noroc și secrete în Constanța veche

Când Europa intra în primul război mondial, în Constanța se inaugura cel mai luxos hotel de la malul mării. Orașul dezvolta astfel o infrastructură modernă a jocurilor de noroc și care era atât de ofertantă încât atrăgea ca un magnet marii împătimiți de pe întreg continentul. E drept, Europa trăia zilele crunte ale războiului, în vreme ce România, încă neutră, oferea liniște, bunăstare, bunătăți culinare și condiții excelente pentru oaspeții săi, oricât de pretențioși ar fi fost ei.

Hotelul ”Palace”, căci despre el este vorba, a fost construit în special pentru cazarea iubitorilor de jocuri de noroc care se opreau la Cazinoul de pe faleza orașului. Construit la nici jumătate de kilometru de Cazino, hotelul oferea discreție absolută pentru bogații vremurilor, care își consumau aici aventurile amoroase și patima jocurilor.

Deschiderea Hotelului Palace a marcat, totodată, și începutul unei perioade luxoase și a unui trai foarte bun pentru toți cei care alegeau să își petreacă vacanțele aici. Cel care a ridicat hotelul a fost baronul Edgar de Marcay, care concesionase serviciile Cazinoului în anul 1912. Prin contract, Primăria Constanța l-a obligat pe baron să ridice în apropierea Cazinoului un hotel care să îi cazeze pe împătimiții jocurilor de noroc. Așa se face că baronul a apelat la planurile arhitectului francez Edgar de Goue care a ales un stil eclectic pentru clădire, fără tușe puternice din curentul Art Nouveau, în care este construit Cazinoul. Atât exteriorul, cât și interiorul clădirii, la fel și feroneria hotelului amintesc mai degrabă de perioada belle epoque.

În 1916, imediat după intrarea României în Primul Război Mondial, germanii, împotriva cărora românii luptau, au preluat conducerea asupra Hotelului ”Palace” și au împărțit bijuteria de clădire între spital pentru răniții în război, o aripă destinată birourilor administrative și o alta care ținea loc de spații de depozitare.

După finalul războiului, în 1918, hotelul a revenit la destinația inițială. Viața de noapte a fost reluată repede la malul mării, ba chiar, în perioada interbelică, a cunoscut o dezvoltare impresionantă. În 1924, în reclamele publicate în tipăriturile vremii, ”Palace” era descris ca fiind ”Cel mai luxos și confortabil hotel din Constanța, cu 400 de camere, ascensor, bae, lumină electrică și o splendidă vedere spre mare”. De fapt, hotelul avea doar 250 de camere, oricum un număr impresionant pentru acea vreme.

Serviciile oferite de ”Palace” erau numeroase și costau mult. Atât doamnelor, cât și domnilor li se puneau oricând la dispoziție mijloace de transport moderne, care îi plimbau prin oraș sau îi puteau duce în capitală sau la altă destinație, contra unor sume importante. Apoi, doamnele puteau cere la recepție să le fie trimise în cameră coafeze, cosmeticiene, croitorese, un medic sau orice altceva mai aveau nevoie. De la un etaj la altul se ajungea cu liftul, un moft pe care la acea vreme îl mai găseai doar în câteva hoteluri din București. Toate camerele furnizau apă caldă și rece, încălzire centrală, telefonie sau poștă rapidă cu Europa și Orientul Apropiat și Mijlociu. Apoi, cei care se cazau aici aveau acces la presa franceză, britanică, germană, austriacă, la cofetării și florării. Confortul, luxul și discreția de la ”Palace” îi atrăgea pe bogații Europei interbelice care găseau la malul mării condiții de lux pe care le mai întâlneau doar în Occident.

Câteva aspecte din arhitectura hotelului demonstrează că acesta a fost gândit pentru a asigura în principal confort și discreție pentru clienții lui. La parter, scările care duc spre camere sunt despărțite spre stânga și spre dreapta, astfel încât clienții să poată alege dacă sunt văzuți sau nu cu cine urcă la braț spre cameră, ori dacă fiecare o ia pe câte o scară și se întâlnesc abia în fața camerei. Apoi, pe latura hotelului cu vedere spre mare nu există nicio terasă deschisă, deși priveliștea e superbă. Singura vedere spre mare se reflectă prin niște geamuri mici și o terasă interioară închisă. Apoi, salonul de mese este mic și nu îi putea găzdui nicidecum pe toți cei cazați în cele 250 de camere. Intimitate și discreție pe toate palierele hotelului. O dovadă în acest sens este și faptul că la Palace nu au fost niciodată organizate întâlniri politice sau de altă natură. Nici intelectualii, nici politicienii, nici familia regală nu alegeau Palace pentru întâlniri oficiale, dineuri sau alte evenimente importante. Hotelul era ales exclusiv de jucătorii de cărți, împătimiții zarurilor și ai ruletei, cei pe care familiștii nu îi vedeau cu ochi buni. Spre exemplu, dacă un politician sau o persoană publică ar fi petrecut un sejur la malul mării și ar fi ales pentru asta Hotel Palace, atunci e sigur că alegerea lui ar fi stârnit controverse și discuții aprinse în spațiul public.

Zilele frumoase de la Palace au început să apună odată cu Marea Criză din 1929, atunci când bogații Europei nu și-au mai permis să-și arunce ce le mai rămăsese din averi pe rulete și zaruri. Apoi, câțiva ani mai târziu, simptomele tot mai acute ale izbucnirii unei noi conflagrații mondiale erau resimțite tot mai puternic peste tot în Europa.

Anul 1941 a fost critic pentru turismul românesc, iar Constanța a fost puternic lovită de agresiunile sovietice. Bombele care au căzut deasupra orașului au distrus bucăți întregi din faleza Cazinoului și clădirile din jur. Tot atunci, germanii, de data asta aliații noștri, au preluat din nou hotelul și l-au transformat în spații de depozitare și birouri administrative, ori săli de ședințe. După 23 august 1944, atunci când trupele sovietice au ocupat Dobrogea, în Palace și-au găsit locul ofițerii ruși care au mai plecat de-aici abia în 1956. Din superbul hotel mai rămăsese doar clădirea, jefuită de sovietici sub pretextul ”despăgubirilor de război”. Nici mobilierul, nici obiectele de artă, nici vesela și nici alte bunuri din hotel nu au rezistat jafului ocupanților sovietici.

Comuniștii au decis apoi ca hotelul să aibă destinația de cămin pentru agricultorii veniți în Dobrogea în timpul cooperativizării. Soarta tragică și ironică a făcut posibil ca cel mai luxos hotel de la malul mării să ajungă, în vremea comuniștilor, adăpost pentru muncitorii câmpului și, în 1964, cămin de nefamiliști. Condițiile de trai din fosta bijuterie deveniseră atât de rele încât muncitorii cazați temporar aici abia așteptau o repartiție într-o locuință din oraș.

Culmea, Hotel Palace a fost salvat chiar de Nicolae Ceaușescu. În 1972 se încheiau lucrările de reabilitare capitală a ceea ce mai rămăsese din locația interbelică. Nimic nu mai amintea însă de luxul și bunul gust de altădată.

Apoi, după Revoluție, hotelul a fost lăsat de izbeliște din nou, mai ales pe fondul degradării accelerate a centrului vechi al Constanței, acolo unde el este amplasat. În 2006 abia, hotelul începe să primească iar turiști. Doar că întreaga construcție avea nevoie din nou de reabilitări capitale așa că, în 2016, acesta a fost închis după un episod nefericit. Un constănțean care se plimba de-a lungul hotelului a văzut la timp o cărămidă care se desprinsese din clădire și, ferindu-se de ea, a fost lovit de o mașină care traversa zona. Scandalul a adus în atenția publică soarta clădirilor care stau să se prăbușească în centrul vechi al Constanței. Patronii au închis hotelul și au promis că Hotel Palace va fi reabilitat și redeschis la 1 mai 2017. Lucrurile nu au mers conform planului și, în februarie 2017, hotelul a fost scos la vânzare. Până în prezent niciun potențial cumpărător nu a dus negocierile până la capăt.

Pare că, exact în locul în care altădată bogații Europei își lăsau cu generozitate banii, astăzi, nimeni nu mai este dispus să investească într-o bijuterie care spune una dintre cele mai frumoase și interesante povești din Constanța veche. O poveste despre noroc, aventuri și secrete interbelice.

Răspunsuri

Victor Bivolu februarie 19, 2021 11:09

ora 11.09 - 4 raspunsuri
Ivan Watson februarie 19, 2021 9:16

Hotel Palace - Constanța
Rodica Bogdan februarie 18, 2021 18:16

Hotel Palace - Constanța

Arhitect Daniel Renard

În anul 1912, primăria a organizat o licitație pentru concesionarea Cazinoului din Constanța iar câștigătorul a fost baronul Edgar de Marcay, primăria l-a obligat pe baron să construiască un hotel care să deservească clienții Cazinoului. Drept urmare, baronul l-a angajat pe Daniel Renard să se ocupe de construcția hotelului Palas.

În anul 1914, este inaugurat Hotelul Palas (Palace), făcut în stil eclectic, specific Rivierei Franceze, cu o fațada simetrică și detalii art-nouveau.Pe timpul funcţionării sale din perioada interbelică hotelul a fost grevat de cheltuieli substanţiale. La dată de 8 mai 1928 Societatea Marilor Stabilimente, care deţinea proprietatea localului, a luat decizia de a vinde hotelul avocatului Toma Boată, cu obligaţia că acesta să-i achite datoriile.
În anul 1939 acesta încă mai avea încă de plătit datorii. Clădirea a fost ipotecată prin Societatea de Credit Financiar Urban Iaşi.

După începerea celui de-al doilea Război mondial odată cu venirea trupelor germane la Constanţa şi până în anul 1944 hotelul a fost rechiziţionat de germani. După 23 august 1944 a fost preluat de trupele sovietice. După retragerea ocupaţiei sovietice clădirea a fost pustiită. În anul 1957 ea a devenit spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli. Începând cu anul 1964 a fost transformată în imobil de locuit. A devenit un loc sordid şi s-a degradat. În anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier.

Clădire cultural-istorică.Ulterior lui 1990 hotelul a fost revendicat de moştenitori care au reintrat în posesia clădirii.

Cândva l-a adăpostit pe Mihai Eminescu undeva la mansardă.
Ioan Muntean februarie 18, 2021 13:01

Hotelul ”Palace” – o poveste despre jocuri de noroc și secrete în Constanța veche

Când Europa intra în primul război mondial, în Constanța se inaugura cel mai luxos hotel de la malul mării. Orașul dezvolta astfel o infrastructură modernă a jocurilor de noroc și care era atât de ofertantă încât atrăgea ca un magnet marii împătimiți de pe întreg continentul. E drept, Europa trăia zilele crunte ale războiului, în vreme ce România, încă neutră, oferea liniște, bunăstare, bunătăți culinare și condiții excelente pentru oaspeții săi, oricât de pretențioși ar fi fost ei.

Hotelul ”Palace”, căci despre el este vorba, a fost construit în special pentru cazarea iubitorilor de jocuri de noroc care se opreau la Cazinoul de pe faleza orașului. Construit la nici jumătate de kilometru de Cazino, hotelul oferea discreție absolută pentru bogații vremurilor, care își consumau aici aventurile amoroase și patima jocurilor.

Deschiderea Hotelului Palace a marcat, totodată, și începutul unei perioade luxoase și a unui trai foarte bun pentru toți cei care alegeau să își petreacă vacanțele aici. Cel care a ridicat hotelul a fost baronul Edgar de Marcay, care concesionase serviciile Cazinoului în anul 1912. Prin contract, Primăria Constanța l-a obligat pe baron să ridice în apropierea Cazinoului un hotel care să îi cazeze pe împătimiții jocurilor de noroc. Așa se face că baronul a apelat la planurile arhitectului francez Edgar de Goue care a ales un stil eclectic pentru clădire, fără tușe puternice din curentul Art Nouveau, în care este construit Cazinoul. Atât exteriorul, cât și interiorul clădirii, la fel și feroneria hotelului amintesc mai degrabă de perioada belle epoque.

În 1916, imediat după intrarea României în Primul Război Mondial, germanii, împotriva cărora românii luptau, au preluat conducerea asupra Hotelului ”Palace” și au împărțit bijuteria de clădire între spital pentru răniții în război, o aripă destinată birourilor administrative și o alta care ținea loc de spații de depozitare.

După finalul războiului, în 1918, hotelul a revenit la destinația inițială. Viața de noapte a fost reluată repede la malul mării, ba chiar, în perioada interbelică, a cunoscut o dezvoltare impresionantă. În 1924, în reclamele publicate în tipăriturile vremii, ”Palace” era descris ca fiind ”Cel mai luxos și confortabil hotel din Constanța, cu 400 de camere, ascensor, bae, lumină electrică și o splendidă vedere spre mare”. De fapt, hotelul avea doar 250 de camere, oricum un număr impresionant pentru acea vreme.

Serviciile oferite de ”Palace” erau numeroase și costau mult. Atât doamnelor, cât și domnilor li se puneau oricând la dispoziție mijloace de transport moderne, care îi plimbau prin oraș sau îi puteau duce în capitală sau la altă destinație, contra unor sume importante. Apoi, doamnele puteau cere la recepție să le fie trimise în cameră coafeze, cosmeticiene, croitorese, un medic sau orice altceva mai aveau nevoie. De la un etaj la altul se ajungea cu liftul, un moft pe care la acea vreme îl mai găseai doar în câteva hoteluri din București. Toate camerele furnizau apă caldă și rece, încălzire centrală, telefonie sau poștă rapidă cu Europa și Orientul Apropiat și Mijlociu. Apoi, cei care se cazau aici aveau acces la presa franceză, britanică, germană, austriacă, la cofetării și florării. Confortul, luxul și discreția de la ”Palace” îi atrăgea pe bogații Europei interbelice care găseau la malul mării condiții de lux pe care le mai întâlneau doar în Occident.

Câteva aspecte din arhitectura hotelului demonstrează că acesta a fost gândit pentru a asigura în principal confort și discreție pentru clienții lui. La parter, scările care duc spre camere sunt despărțite spre stânga și spre dreapta, astfel încât clienții să poată alege dacă sunt văzuți sau nu cu cine urcă la braț spre cameră, ori dacă fiecare o ia pe câte o scară și se întâlnesc abia în fața camerei. Apoi, pe latura hotelului cu vedere spre mare nu există nicio terasă deschisă, deși priveliștea e superbă. Singura vedere spre mare se reflectă prin niște geamuri mici și o terasă interioară închisă. Apoi, salonul de mese este mic și nu îi putea găzdui nicidecum pe toți cei cazați în cele 250 de camere. Intimitate și discreție pe toate palierele hotelului. O dovadă în acest sens este și faptul că la Palace nu au fost niciodată organizate întâlniri politice sau de altă natură. Nici intelectualii, nici politicienii, nici familia regală nu alegeau Palace pentru întâlniri oficiale, dineuri sau alte evenimente importante. Hotelul era ales exclusiv de jucătorii de cărți, împătimiții zarurilor și ai ruletei, cei pe care familiștii nu îi vedeau cu ochi buni. Spre exemplu, dacă un politician sau o persoană publică ar fi petrecut un sejur la malul mării și ar fi ales pentru asta Hotel Palace, atunci e sigur că alegerea lui ar fi stârnit controverse și discuții aprinse în spațiul public.

Zilele frumoase de la Palace au început să apună odată cu Marea Criză din 1929, atunci când bogații Europei nu și-au mai permis să-și arunce ce le mai rămăsese din averi pe rulete și zaruri. Apoi, câțiva ani mai târziu, simptomele tot mai acute ale izbucnirii unei noi conflagrații mondiale erau resimțite tot mai puternic peste tot în Europa.

Anul 1941 a fost critic pentru turismul românesc, iar Constanța a fost puternic lovită de agresiunile sovietice. Bombele care au căzut deasupra orașului au distrus bucăți întregi din faleza Cazinoului și clădirile din jur. Tot atunci, germanii, de data asta aliații noștri, au preluat din nou hotelul și l-au transformat în spații de depozitare și birouri administrative, ori săli de ședințe. După 23 august 1944, atunci când trupele sovietice au ocupat Dobrogea, în Palace și-au găsit locul ofițerii ruși care au mai plecat de-aici abia în 1956. Din superbul hotel mai rămăsese doar clădirea, jefuită de sovietici sub pretextul ”despăgubirilor de război”. Nici mobilierul, nici obiectele de artă, nici vesela și nici alte bunuri din hotel nu au rezistat jafului ocupanților sovietici.

Comuniștii au decis apoi ca hotelul să aibă destinația de cămin pentru agricultorii veniți în Dobrogea în timpul cooperativizării. Soarta tragică și ironică a făcut posibil ca cel mai luxos hotel de la malul mării să ajungă, în vremea comuniștilor, adăpost pentru muncitorii câmpului și, în 1964, cămin de nefamiliști. Condițiile de trai din fosta bijuterie deveniseră atât de rele încât muncitorii cazați temporar aici abia așteptau o repartiție într-o locuință din oraș.

Culmea, Hotel Palace a fost salvat chiar de Nicolae Ceaușescu. În 1972 se încheiau lucrările de reabilitare capitală a ceea ce mai rămăsese din locația interbelică. Nimic nu mai amintea însă de luxul și bunul gust de altădată.

Apoi, după Revoluție, hotelul a fost lăsat de izbeliște din nou, mai ales pe fondul degradării accelerate a centrului vechi al Constanței, acolo unde el este amplasat. În 2006 abia, hotelul începe să primească iar turiști. Doar că întreaga construcție avea nevoie din nou de reabilitări capitale așa că, în 2016, acesta a fost închis după un episod nefericit. Un constănțean care se plimba de-a lungul hotelului a văzut la timp o cărămidă care se desprinsese din clădire și, ferindu-se de ea, a fost lovit de o mașină care traversa zona. Scandalul a adus în atenția publică soarta clădirilor care stau să se prăbușească în centrul vechi al Constanței. Patronii au închis hotelul și au promis că Hotel Palace va fi reabilitat și redeschis la 1 mai 2017. Lucrurile nu au mers conform planului și, în februarie 2017, hotelul a fost scos la vânzare. Până în prezent niciun potențial cumpărător nu a dus negocierile până la capăt.

Pare că, exact în locul în care altădată bogații Europei își lăsau cu generozitate banii, astăzi, nimeni nu mai este dispus să investească într-o bijuterie care spune una dintre cele mai frumoase și interesante povești din Constanța veche. O poveste despre noroc, aventuri și secrete interbelice.
Matei Ioaniţiu februarie 18, 2021 13:00

Hotel Palace(1914) (Constanța)