Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Muzeul județean Vrancea, din municipiul Focșani.
Muzeul județean Vrancea, din municipiul Focșani este o frumoasă clădire, avînd statut de monument istoric, ce este situată pe Bulevardul Gării, la nr. 5. Clădirea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea de primul ei proprietar, Cristea Gogos și avea în documentele timpului prezentarea următoare: „construcție de zid masiv, învelită cu tablă, 5 camere, un antreu cu geamlâc, o spălătorie, un beciu, o privată de zid, împrejmuită cu grilaj de lemn”. Cristea Gogos nu locuia în oraș, el închiriase casa lui Moritz Dichtriștein, un evreu născut la 1855 în Ungaria, un mare angrosist de vinuri. Dar pentru că nimeni și nimic nu este veșnic pe această lume, nici Gogos nu a putut păstra casa, nici angrosistul nu a reușit să reziste vremurilor tulburi din preajma războiului de reîntregire a României. După marea conflagrație mondială, noul proprietar al imobilului a devenit Ștefănescu Ștefan și acesta un mare proprietar al județului, născut în jurul anului 1870. De la acest personaj, imobilul-clădire a preluat numele cu care a fost evidențiat în lista monumentelor de patrimoniu din România. Singura lui fată, Emilia, a fost dată în căsătorie, pe la anul 1940, după maiorul Cernătescu și a adus în respectiva căsătorie, ca zestre, această clădire situată pe atunci în strada Lascăr Catargiu nr 5, cum se numea la acel moment Bulevardul Gării din Focșani, fost și Karl Marx în perioada 1948-1989. Descrierea casei în matricolele vremii era următoarea: „imobil compus din 4 camere, holle, bucătarie, cămară, baie, closet, sobă din zid masiv, parchet pe jos, în perfectă stare de locuit.” Ce mai, o adevarată cazemată, pe care cutremurul distrugător din 1940 nici nu a putut -o clinti! Mai departe, doamna Emilia Cernătescu reușește să scape de toate exproprierile din perioada dictaturii comuniste și până în ultimii ani ai acestui regim figurează cu impozitele plătite la zi către autoritatea locală. Povestea ultimelor două decenii se poate rezuma astfel: O lungă perioadă de timp, aici au funcționat birourile Muzeului Județean Vrancea, iar mai nou un priceput stomatolog din încearcă să ofere imobilului strălucirea de altădată.
***
Muzeul a fost înfiinţat în anul 1931, cu ocazia împlinirii a 40 de ani ai Congresului Ligii Culturale. Fondurile au fost strânse în urma unei conferinţe, iar muzeul a fost dispus în trei camere. Interesul pentru acest muzeu a fost de la bun început unul mare: tot în anul 1931, muzeul a primit o sumă mare de bani pentru a amenaja o expoziţie de etnografie. Douăzeci de ani mai târziu, a luat fiinţă Muzeul de Istorie şi Etnografie, care adunase atât de multe exponate, încât expoziţia etnografică de la Muzeul Regional al Putnei trebuia mutată într-un sediu nou. Câţiva ani mai târziu, a fost organizată o expoziţie permanentă de istorie şi arheologie, pe lângă cea de etnografie. În anul 1966, a luat naştere Muzeul Unirii, care împrumutase exponate din alte oraşe pentru a putea fi deschis publicului. A urmat o reorganizare a patrimoniului muzeistic din Focşani, care şi-a împărţit secţiile pe perioade istorice. Muzeul Vrancei deține bogate colecții de bunuri arheologice, istorie, etnografie, carte veche, numismatică și științele naturii.
-->
Răspunsuri
ora 11.17 - 2 raspunsuri
Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia
Anul dezvelirii
1937
Monumentul cinstește memoria conducătorilor răscoalei de la 1784-1785, conduse de Horea, Cloșca și Crișan, considerați eroi martiri ai răscoalei moților de la 1784 împotriva marilor proprietari de pământuri din Munții Apuseni. După înăbușirea răscoalei aceștia au fost arestați, Horea și Cloșca fiind „trași pe roată” la 28 februarie 1785 în cadrul unei execuții publice, Crișan luându-și viața în închisoare cu câteva zile înainte.
Localizare
Strada Mihai Viteazul, nr. 19 Alba Iulia
OBELISCUL „HOREA, CLOȘCA ȘI CRIȘAN” - Alba Iulia, jud. Alba
Obeliscul din piatră impresionează, în primul rând, prin înălțimea sa, de 20 de metri, ce-l face vizibil de la zeci de kilometri. Monumentul este amplasat în faţa Porţii a III-a a Cetății, pe un deal artificial de pământ ce, în trecut, trebuia să protejeze poarta principală a fortificației de tirul direct al artileriei, în caz de asediu.
Obeliscul a fost ridicat pentru marcarea a 150 de ani de la execuția lui Horea și Cloșca, conducătorii Răscoalei de la 1784. Prin dimensiuni şi calităţile sale artistice, monumentul trebuia să fie la înălţimea evenimentului comemorat.
Deși a fost finalizat cu o întârziere de doi ani, inaugurarea din 14 octombrie 1937 a fost un eveniment de maximă importanță și interes public și s-a petrecut în prezența regelui Carol al II-lea și a fiului său, Mihai, care purta la acea vreme titulatura de „Mare Voievod de Alba Iulia”.
Celula alegorică din soclul Obeliscului este un simbol al represiunii și al suferinței liderilor Răscoalei. Deasupra ușii de fier forjat de pe fațada vestică, pe o placă de gresie sunt sculptate, în relief, hotarele României Mari, iar în mijloc, figurile lui Horea, Cloșca și Crișan.
Pe fațada opusă, estică, Obeliscul are atașată o statuie de mari dimensiuni a zeiței Victoria, înaripată și ţinând în mâna dreaptă o cunună cu lauri, destinată celor trei lideri ai Răscoalei. Dacă ar fi să caracterizăm „Victoria” de la Alba Iulia, am putea spune că îmbină graţia feminină cu forţa ideii care a motivat înălţarea Obeliscului. O inscripție săpată în marmură la baza monumentului ne îndeamnă să-l privim ca pe o „Smerită închinare lui Horea, Cloșca și Crișan”.
Monumentul este caracteristic stilului Art Deco, curent artistic care îmbină motivele geometrice cu cele florale şi cu graţia liniei corpului uman. Putem spune că Obeliscul este dovada vie că un artist poate îmbina armonios idei istorice de o mare tensiune emoţională, cum sunt cele legate de Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, cu modernismul în artă. Obeliscul este opera arhitectului Octavian Mihălțan și a sculptorului Iosif Fekete. Sunt artiștii care i-au dat monumentului măreţia austeră a Apusenilor din apropiere.
Monumentul oferă trecătorilor prilejul de a trăi impresia vie că au în față, poate, cel mai important monument de for public, ridicat în ultimii 100 de ani în România.