Astăzi este o zi însorită, încă de dimineață m-a salutat un cer senin. Încet se scurge nisipul în clepsidră anotimpurilor.. Așezați unul în fața altuia ascultăm vântul. Bem o cafea pe banca amintirilor într-un colț de clepsidră. Și ninge iar cu petale de salcâm, senină la chipul tău privesc. Întotdeauna, dincolo de nori este soare, dincolo de noapte este zi. Vară toridă, fugim de căldură departe în pădure. Nu-mi place să fiu telespectatoare, îmi place să merg pe munte, să strig tare.
- Să asculți și tu simfoniile pădurii când lin bate vântul în fiecare copac.
- Mie îmi place să alerg printre florile mărunte, pe cărări neștiute.
Iubesc taina frunzelor cu umbra deasă, când mă rătăcesc pe potecile înguste acoperite de frunze verzi. Vânătorul vine pe potecă și tare îmi vorbește:
- Iar ai venit la munte, să bei cafeaua la umbra unui copac, să asculți susurul apei printre multe cuvinte
- Așa este prietene, îmi place să simt mirosul de rășină, să văd cum copacii mă privesc în ochi.
Sub pașii mei, frunzele foșneau încetișor, iar câteva minute mai târziu, de după o tufă de zmeură m-a întâmpinat tacticos un iepure... Ciocănește tare a pădurii administratoare. Cortinele verzi ale copacilor mă lăsa să pătrund în adâncurile pădurii, noi frumuseți se ivesc la tot pasul. Ne oprim, o mică furtună, departe în munte. Se aude un lătrat puternic din vale. Nu-mi este frică, am și eu un ciobănesc mare acasă. Merg spre stâna de oi, printre frunzele bătrânilor copaci.
- Ziua bună, dar ce faceți aici în pădure?
- Respir aerul rece și verde, mă bucur în fiecare zi de tot ce văd
- Noi trăim aproape tot anul aici la stână, nu prea știm ce se întâmplă acolo jos la oraș
- Aș vrea să nu ști nici eu....Am fugit câteva zile aici în pădure
Dintr-o dată stropii mari de ploaie lovesc frunzele bătrânilor copaci , tunetele auzindu-se de departe. Mă adăpostesc alături de oi și câini, miroase așa de frumos.Un cioban mai bătrân îmi dă o cană plină cu lapte cald. Este așa de bun, îndrăznesc și mai cer.
- Eu în fiecare vară vin aici pe munte.
- Dar ești colorată de soare, așa ca noi
- Da, am fost la plajă, m-am bronzat, iubesc valurile înspumate.
- Aici este răcoare toată vara, aici pe noi ne colorează vântul.
În colibe, sunt paturi vechi de lemn, cu saltele de paie, iar cele mai bune plăpumi sunt „pijamalele naturale“, cojoacele mari, miţoase din blană de oaie, sau bituşti, cum le spun ciobanii. Dacă e cald, pentru învelit e de ajuns un ţol – ţesătură groasă de lână, cânepă sau de bumbac. Colibele sunt pline deseori de oaspeți. Ciobanul Gheorghe îi așează la masă pe toți.
- Să vă așezați la masă, am făcut cea mai bună mămăligă și tocană la ceaun. Brânza noastră toată este făcută de noi., spune ciobanul Vlad.
- Aici totul are gust, fără artificii culinare bulzul este foarte gustos.
- Ești tânăr, vrei să rămâi aici?
- Sunt student, vara vin aici la părinți și bunici. Asta voi face toată viața.
Dar trebuie să plec, mulțumesc și primit că în fiecare ani voi veni aici. Gheorghe este bucuros, i-am dăruit o iconiță făcută de mine. Miroase totul a verde, miroase totul a viață. Curge pe lângă stână un râu mic. Beau cu poftă din el. Mulțumesc și plec mai departe. Mă opresc câteva minute, puțin obosită,stau culcată în iarba înalta și urmăresc printre gene jocul norilor pe cerul albastru.
- Ziua bună, Doamna ajută!
- Sărut mâna părinte, ce faceți aici pe poteca din pădure.
- În fiecare zi merg la câțiva bătrâni, să le alin bătrânețile. Tu ai venit iar, ce mai faci?
- Simt părinte cum seva bătrânilor copaci îmi pătrunde în vene, întărindu-mă, liniștindu-mă, dându-mi o senzație de bine absolut. Mă simt din ce în ce mai ușoară, de parcă aș fi un fulg.
- Așa este, Dumnezeu prin bunătatea lui ne dăruiește multe frumuseți, noi nu avem timp să le vedem.
Vine spre noi o bătrânică cu o bocceluță în mână. A cules ciuperci și acum merge spre casă. Are 92 de ani.
- Doamne ajută, părinte!
- Maică veneam pe la dumneavoastră.
- Este moșul acasă, merg și eu în sat.
Ajung în sat, pe înserat, la porți stau de vorbă femei și bărbați, copii se joacă prin praful străzii. Nu cred că mai este un loc plin de viață ca satul acela mic. Soarele străbate printre crengile stejarilor, colorează cerul cu galbenul lui Van Gogh.
- Seara bună, oameni buni! Ce mai faceți?
- Iaca, am venit de la pădure, și mai stăm puțin la poartă.
- Ioana, ai mai lucrat la război păturile acelea minunate?
- Haide în casă să le vezi, am lucrat și altceva.
Camerele sunt mici, simple, de un farmec unic dat de obiectele vechi, păstrate nealterate peste generaţii.
- Sunt sobe vechi, îmi spune moș Petre, paturile copiilor sunt și depozite pentru diferite lucruri.
- Și eu am crescut înconjurată de lucruri cusute, împletite, făcute sau ţesute în casă: covoare, cuverturi, preşuri, pulovere, şosete de lână.... Erau toate păstrate cu grijă şi scoase din dulap doar la ocazii speciale.
Se așează lângă mine, un bătrân puternic, cu trandafiri roșii în obraz. Moșul, așa cum îi spuneau nepoții o știa pe bunica. Când eram copil îmi spunea
- Iaca, mă bucur că ai venit la noi. O știu pe Maria, era aprigă și harnică.
Privesc cerul, este târziu, o rog pe Ioana să meargă cu mine, nu vreau să mă rătăcesc când vine noaptea. O linie de de umbră ondulată grațios, se întinse până dincolo de marginea vederii pe aceste munți. Vreau să mai merg la cineva acasă. De multe ori am stat de vorbă, acum este bătrân și nu mai urcă pe munte, dar este foarte bucuros când mă vede. Este învățătorul satului, este omul care a adus în munți cuvântul, bat la poartă.
- Iaca, vin, vin, ai răbdare puțin.
- Bună seara, domnule învățător!
- Ptiu, de când nu te-am mai văzut, fătucă.
- De un an, domnule Zainea.
- Așa este, la mine timpul trece mai greu.
- Vreau să-ți dăruiesc o carte în care am scris și eu.
- Mă bucur, voi avea de citit, mai am și alte cărți de la tine.
- Am adus mai multe.
Imediat a început să citească, curios așa cum a fost viața toată. Am mai stat o oră și am plecat spre casa mea, pe o cărare plină de albăstrele. Mugurii înserării cuprind coama muntelui, soarele este ascuns printre brazi. O liniște profundă domină noaptea. Stau în cerdacul casei bunicilor mei, aprind lumina, creionez câteva idei în agendă.
- Ce faci , nu te culci, este târziu!
- Nu mă culc devreme nici casă. Îmi place să simt pădurea, noaptea, să-i ascult respirația, să ascult greierii.
- Eu mă culc, mâine plec la oraș cu brânză și altele. Să mănânci toate alunele de pădure.
- Mâine dimineață vreau să merg departe la mânăstire. Voi merge la domnul învățător, m-a rugat să-i duc o carte. . .Luni voi pleca și eu acasă.
Prin roua dimineții,fac mici plimbări printre florile mărunte, printre stejarii uriași și brazi. Mă voi întoarce aici când geamurile sunt acoperite de florile de gheață. Nu-mi place dureroasa supraexploatare a pădurii.
Nicoleta Mija
număr de cuvinte: 1200;
număr de personaje: 12;Eu, Tu, Vânătorul,ciobanul Gheorghe,Vlad studentul,Preotul,bătrâna, un țăran, Moșul, învățătorul Zainea.
cuvinte impuse: soare, căldură, cafea, rătăcire, furtună, plimbări, noapte, bronz, nisip, cărare (10)
cuvinte dificile (100%)
cuvinte din cincisprezece litere: alunele de pădure,administratoare,supraexploatare, telespectatoare,flori de gheață
)
-->
Răspunsuri
TOTAL NOTE: = 35,97
Avem parte de câteva fragmente de vacanţă - în natură - lucru binevenit îndeosebi stilului urban în care suntem forţaţi să trăim. Personaje enumerat vreo 12, dar sunt doar nişte personaje de dialog, ele nu participă unitar la o idee, la o acşiune (asta-i părerea mea). Nota 8.
Ideile nu au cursivitate par ca niște linii frânte, câteva greșeli de exprimare... Administratoră nu administratoare! Nota mea e 7.
Observaţiile tehnice şi de aspect le-am făcut şi la prima lucrare. Este pentru mine tot o povestiară. (apropo, la ce vă referiţi cu nota "cuvinte dificile 100%?). Şi "alune de pădure" nu reprezintă 1 cuvânt ci 3. Nota mea rămâne şi aici 7
Crâmpeie de amintiri rupte din realul liniștit al unei vacanței. Eu dac-aș fi fost „la umbra unui copac” în poala muntelui mi-aș fi stâmpărat setea cu o gură de apă de izvor. Însă fiecare cum simte. Aceeași problemă pe care-am menționat-o și-n primul text postat de dumneavoastră în acest concurs - lipsesc pe alocuri semnele de punctuație și aceea liniuță de dialog e folosită greșit.
Nota mea este 6.
Vacanţă, în natură, pe o cărare sugerată... Îmi confirmaţi stilul descrierilor... Mă simt însă într-o nuvelă?
Citesc, am recitit, iar citesc... mi se pare mai mult un reportaj, o secvenţă tv surprinsă cu camera ascunsă... Multe personaje dar acţiune? Sare? Piper?