Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica unitariană din localitatea Roua - MUREȘ.
Biserica unitariană din localitatea Roua, județul Mureș, este un vechi lăcaș de cult, având statut de monument istoric. Această biserică datează în forma actuală din anul 1804. Turnul bisericii și o parte a navei sunt de origine medievală. Nu se cunoaște cu exactitate anul construcției turnului. În anul 1804, când a fost construită biserica, turnul a fost și el supraănalțat, având în prezent înălțimea de 28 de metri. Biserica a avut un tavan casetat, care a fost îndepărtat în anul 1932. Coroana amvonului a fost realizată în anul 1830. Orga actuală a fost construită în anul 1850 și reparată în mai multe rînduri (anii 1942, 1958 și 1982). Clopotul mare a fost turnat în anul 1862 și are pe el inscripția „A RAVAl UNITÁRIA EKLÉSIA ÖNTETTE 1862- BE SEGESVÁRI LOOTZ FRIEDRICH ÁLTAL" ceea ce s-ar traduce – ACEST CLOPOT A FOST TURNAT ÎN ANUL 1862 DE MEȘTERUL LOTZ FRIEDRICH DIN SIGHIȘORA. Clopotul mic datează din 1936. Orga și clopotele sunt operele unor meșteri sași.
***
Roua este un sat de 360 locuitori din comuna Fântânele din județul Mureș, a cărui primă atestare documentară parvine din anul 1566, sub numele de Rawa.
***
Fântânele, în limba maghiară - Gyulakuta, în limba germană –Gielekoten, este o comună din judeșul Mureș, care include și satele: Bordosiu, Călimănești, Cibu, Roua și Viforoasa. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4693 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5067 locuitori), dintre care: români – 1,47%, maghiari – 91,64%, romi – 3,92% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei mureșene Fântânele astăzi s eprezintă aproximativ astfel: ortodocși – 1,81%, romano catolici – 13,48%, reformați – 71,12%, unitarieni – 7,69%, martori ai lui Iehova – 1,32% și restul – nedeclarată sau altă religie. atracțiile turistice ale comunei sunt: Biserica unitariană din Roua, Biserica romano carolică din Bordosiu și Biserica reformată din Călimănești.
-->
Răspunsuri
ora 11.09 - 3 raspunsuri
Că bine zice şi Mărin al nostru: Turnul Clopotniţă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului (Roman, Neamţ)
Strict după fotografia din întrebare e vorba de Turnul Clopotniţă al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului (ridicat undeva pe la 1796); dacă e vorba de locaţie - atunci e un element (unul din monumentele) al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, loc. Roman, jud. Neamţ
(exterior)
(interior)
Clopotniţa Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Roman - Neamţ
Închegarea statului centralizat al Moldovei, „implica şi organizarea unei ierarhii bisericeşti”; nu se poate admite că Bogdan I (întemeietorul) şi urmaşii săi, n-au avut la curtea lor şi o faţă bisericească mai înaltă, un episcop care să hirotonească preoţi, să sfinţească noile locaşuri de rugăciune şi să împlinească alte îndatoriri bisericeşti. S-a formulat ipoteza plecând de la acest raţionament - organizarea statală precede şi determină organizarea bisericească - de la prezenţa unor „pseudoepiscopi” dincoace de Carpaţi, despre care sunt referiri în scrisoarea papală din anul 1234, cu mult înainte de întemeierea statului moldovean - şi de la menţionarea unor ierarhi - Ioan şi Samuil - în pomelnicul mănăstirii Bistriţa, cum şi Nicolae, Ştefan, Lavrintie, Grigorie şi Sava, într-un pomelnic de la Rădăuţi retranscris la finele secolului XVIII după altul străvechi, că pe vremea celor dintâi domnitori ai Moldovei, s-ar fi întemeiat o episcopie transformată în mitropolie, la Rădăuţi, care, ulterior, a fost strămutată în noua capitală a ţării, Suceava. Ipoteza nu are însă o acoperire documentară temeinică. Domnind mai mult şi având, deci, răgaz pentru înfăptuiri mai deosebite, Petru I (1375-1391) este domnul care a întreprins cele dintâi ac¬ţiuni pentru aşezarea episcopului Iosif, hirotonit de Antonie întâistătător al eparhiei Haliciului, în împrejurări necunoscute - problema dependenţei bisericeşti a Moldovei de Halici nu este întemeiată - şi care a fixat scaunul mitropolitan al ţării la Suceava. În vâltoarea strădaniilor pentru organizarea bisericească a Moldovei, cum şi a neînţelegerilor cu patriarhia ecumenică pe această temă, care au durat aproape două decenii, mitropolia Moldovei - este pomenită alături de a Vidinului într-un act patriarhal datat septembrie 1386.
Pentru prima dată, eparhia al cărei scaun se află la Roman este pomenită într-o „carte” domnească din 30 septembrie 1445 de la domnul Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. În acel an, domnul a „...dat Prea Sfinţitului Mitropolit Chir Calist al Romanului un tătar anume Paşca...”. Din „cartea” aceasta reiese limpede că eparhia Romanului exista, de fapt, în anul 1445. Nu avem însă nici o indicaţie, tn acest document, cu privire la vechimea ei. Nici anul 1445 nu este anul întemeierii deoarece „cartea” domnului Ştefan nu are caracterul unui act de fondaţie.
Cel dintâi istoric român care a formulat o ipoteză în legătură cu întemeierea episcopiei Romanului este episcopul Melchisedec. Pornind de la „Acta patriarchatus Constantinopolitani”, în care sunt referiri la viaţa şi istoria bisericească a Moldovei de la sfârşitul secolului al XIV-lea, el susţinea că episcopia Romanului fusese întemeiată cu mult timp înainte de Alexandru cel Bun. „Mitropolitul ţării, credea pururea pomenitul episcop, fără nici un temei istoric, îşi avusese reşedinţa sa la Roman, pentru care această episcopie mult timp a purtat numele de mitropolie, uneori spre deosebire de mitropolitul Sucevei”. Regretatul ierarh admitea că Alexandru cel Bun a organizat şi sprijinit, în condiţiile timpului, episcopiile Romanului şi Rădăuţului fixând reşedinţele întâistătătorilor şi, totodată, limitele geografice ale eparhiilor, apoi înzestrându-le cu moşii spre a le asigura mijloacele prin care aceste eparhii îşi puteau îndeplini rosturile. Mergând mai departe, el presupunea că episcopul Meletie, menţionat în corespondenţa patriarhului din Constantinopol alături de episcopul Iosif, ar fi fost arhiepiscopul eparhiei Romanului la sfârşitul secolului XIV.
După Melchisedec s-a formulat altă ipoteză referitoare la întemeierea episcopiei Romanului plecând de la tradiţia istorică cum şi de la unele fapte cu acoperire documentară şi anume că această episcopie a fost întemeiată de Alexandru cel Bun. Tradiţia este consemnată, pentru întâia oară, în Letopiseţul ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), cunoscut sub numele de Letopiseţul lui Grigore Ureche, prin fraza : „Mai făcut-a (Alexandru) şi al doilea episcop, după mitropolit, la sfânta mănăstire, în oraş, în Roman, şi i-au dat eparhie o parte din ţinuturi pe sub munte în gios”.
Marea majoritate a istoricilor plecând de la această tradiţie şi de la anumite fapte întemeiate documentar, a ajuns la concluzia că episcopia Romanului a fost întemeiată de Alexandru cel Bun.
Un motiv deosebit pe care Alexandru 1-a avut în vedere la întemeierea unei episcopii pentru regiunile de sud ale Moldovei şi pentru aşezarea scaunului de reşedinţă a întâistătătorului ei în oraşul Roman a fost, de bună seamă, legătura ce o avea cu biserica „Sfânta Vineri”, ctitoria tatălui său, Roman I şi a lui însuşi înmormântând în acest sfânt locaş pe „sfânta răposata maica (sa) cneaghina Anastasia”. Spre a cinsti memoria mamei sale, Alexandru a întemeiat episcopia Romanului ridicând, totodată, biserica din oraş, înălţată de tatăl său şi de el însuşi, la rangul de catedrală episcopală, cum, de altfel, a cinstit memoria unor înaintaşi ai săi în scaunul Moldovei, întemeind episcopia Rădăuţilor a cărui întâistătător şi-a îndeplinit mi¬siunea în preajma şi în biserica „Sfântul Nicolae” zidită de Bogdan I (1359—1365).
Alt motiv, care a putut grăbi organizarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe vremea lui Alexandru cel Bun, prin întemeierea celor două episcopii, a Romanului şi a Rădăuţilor, pare a fi şi tendinţa romano-catolicismului, mai stăruitoare în a doua jumătate a secolului XIV şi la începutul celui de al XV-lea, de a câştiga poziţii şi adepţi în Moldova ortodoxă.
Alexandru cel Bun a dat sprijin Bisericii Ortodoxe, spre a fi o instituţie de bază în stat, intervenind pentru aplanarea conflictului cu patriarhia ecumenică şi înzestrând mănăstirile - Bistriţa, Neamţ, Moldoviţa, Probota şi Homor - ca să poată fi, în condiţiile timpului, vetre de cultură. Cu scopul de a preîntâmpina romano-catolicismul, mai precis, de a apăra Ortodoxia, domnul, pe lângă alte măsuri, a luat-o şi pe aceea de a întemeia episcopiile Romanului îşi Rădăuţilor.
Neavând încă documente care ar conţine indicaţii sigure în legătură cu anul când a fost întemeiată episcopia Romanului, oricare cercetător se poate întreba : când a luat naştere această eparhie ?
Tradiţia istorică, cum şi unele realităţi, unele aspecte ale vieţii bisericeşti, ne referim, îndeosebi, la relaţiile intereparhiale şi anume la întâietatea episcopului de Roman faţă de al Rădăuţilor - fără îndoială, cu rădăcini în vechile aşezăminte canonico-juridice, arată limpede că episcopia Romanului nu este mai nouă decât a Rădăuţilor. Astfel, după felul în care este redată tradiţia istorică în Letopiseţul lui Grigore Ureche, deducem că, totdeauna, Romanul a fost un centru eparhial mai important. Ocupându-se de ierarhia bisericească în Moldova, Dimitrie Cantemir observa că, în această ţară, sunt trei scaune eparhiale : Roman, Rădăuţi şi Huşi; „dintre acestea numai celui de Rădăuţi şi Huşi i s-a dat titlul de episcop pe când cel de Roman s-a chemat arhiepiscop fiindu-i îngăduit ca, la liturghie, să poarte mitră; totuşi asupra celorlalţi colegi ai lui nu are nici o jurisdicţie şi nu le este superior decât prin întâietate”. Era, apoi, datina ca, în scaunul vacant al mitropoliei să treacă episcopul Romanului, la Roman al Rădăuţilor iar la Rădăuţi al Huşilor ; alegerea se făcea pentru acest din urmă scaun. La solemnităţile religioase care aveau loc în catedrala mitro¬politană episcopul de Roman şedea alături de mitropolit în strănile din dreapta iar episcopii de Rădăuţi şi Huşi în cele din stânga. În ajunul Bobotezei episcopul de Roman săvârşea serviciul religios în biserica de la curte iar mitropolitul venea la curte după ieşirea de la catedrala mitropolitană ca să dea domnului crucea spre a o săruta şi spre a-1 stropi cu agheazmă. Din vechime numai episcopii din Roman aveau dreptul de a purta pateriţe (cârje) ferecate cu argint, pe când ceilalţi purtau pateriţe negre.
Conferind episcopului Ghedeon dreptul de a purta „pateriţa cu cornurile şi legăturile ferecate în argint”, domnul Moldovei Grigore Ghica, subliniază, în actul cu data noiembrie 7247 (1739), că episcopia Romanului este „mai veche şi mai cinstită decât alte episcopii ale acestei ţări, al doilea scaun după mitropolitul ţării”.
Întâietatea de onoare pe care o avea episcopul Romanului faţă de ceilalţi episcopi ai Moldovei decurge canonic, din faptul că acest scaun, ori a fost întemeiat înaintea celui de Rădăuţi, ori dacă ambele au luat naştere în acelaşi timp, cel de la Roman, în viziunea domnului, a mitropolitului şi dreptcredincioşilor, adică a factorilor care au avut de spus un cuvânt în legătură cu necesitatea şi, în cele din urmă, cu întemeierea acestei eparhii, era, fără nici o îndoială, un centru mai important.
Sintetizând cele expuse, avem convingerea că domnul Alexandru cel Bun a luat în considerare necesitatea celor două eparhii, apoi le-a întemeiat, în intervalul 1408-1413, după ce, în ţară, statornicise condiţii de ordine şi stabilitate şi după ce aplanase neînţelegerile cu patriarhia ecumenică. Cum s-a remarcat, Alexandru cel Bun pe drept cuvânt, poate fi considerat organizatorul ierarhiei bisericeşti moldovene.
Text preluat din „Episcopia Romanului”, de Pr. Scarlat Porcescu
2. Ridicarea Episcopiei la rangul de Arhiepiscopie
3. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului astăzi