Ce monument al naturii e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Hotelul Racoviță din stațiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, județul BACĂU.
Hotelul Racoviță din stațiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, județul Bacău, este o clădire veche și reprezentativă a stațiunii. Complexul Racoviță este un obiectiv de importanță istorică pentru stațiune. Numele lui vine de la cel al domnitorului Constantin Cehan Racoviță (domn al Moldovei în perioadele 1749-1753 și 1756-1757, dar și domn al Țării Românești în perioadele 1753-1756 și 1763-1764), cel care a emis un hrisov în care, la 1 ianuarie 1757, era pomenit pentru prima oară într-un document oficial numele Văii Slănicului. Conform hrisovului, întreaga vale „și cu tot dealul de unde se scoate sare” făceau parte din moșia singurului domn din epoca fanariotă, născut dintr-o familie curat românească, la Racova (Vaslui). Peste timp, aici serdarul Mihalachi Spiridon, cămărașul ocnelor de la Târgu Ocna, fiind la vânătoare a descoperit primul izvor de apă minerală tămăduitoare. Astfel, cu timpul a apărut stațiunea balneară Slănic, unde în perioada 1887-1912 a avut loc un proces de sistematizare și a fost construit și hotelul Racoviță, clădire monumentală care îmbină în mod fericit stilul baroc cu elemente de arhitectură românească veche. În hotel, în primul război mondial a fost cantonat Comandamentul trupelor germane. La sfârșitul războiului Slănicul era aproape distrus, astfel că și în anul 1932 hotelul Racoviță era încă o ruină. După acest an, s-au alocat fonduri și s-au făcut diferite investiții. De-a lungul timpului complexul a fost una dintre atracțiile principale din Slănic Moldova datorită serviciilor de calitate oferite turiștilor. Fiind vorba de o clădire istorică, e de înțeles că investițiile sunt semnificative și nu lasă loc de compromisuri. În această categorie intră și Complexului Balnear Racoviță din stațiunea Slănic Moldova. Un grup de investitori ruși a început negocierile pentru achiziționarea acestuia. Poziționarea și complexitatea edificiului sunt cu adevărat tentante pentru investitorii în turism. Complexul are un hotel cu 52 de camere și 12 apartamente și o Bază de tratament cu 32 de cabinete. Edificiul dispune de un restaurant cu 120 de locuri, care împreună cu Pavilionul central ocupă 2100 mp, un Inhalator într-un corp de clădire separat (461 mp), o popicărie de 971 mp și o centrală termică (148 mp). Parcarea privată a complexului are 30 de locuri. Ansamblul de construcții, renovate ultima oară în anul 2006, ocupă 3680 mp, iar suprafața totală a complexului, în intravilan, are 11614 mp.
Răspunsuri
Peștera Cristalelor Moneasa - Arad
Peștera Cristalelor se află în Munții Codru-Moma, pe platoul Vâscăului, fiind în același timp aproape și de localitatea Moneasa. Ceea ce a făcut-o renumită sunt formațiunile care se găsesc în interiorul acesteia, unde se poate remarca destul de ușor calcarul negru. Din acest motiv a devenit cunoscută și a început să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori. De asemenea, poveștile vechi amintesc despre faptul că în trecut peștera era locuită de urși de cavernă. Însă ulterior și cercetătorii au descoperit urme de urs (o specie rară - Ursus spelaeus - ce a trăit cu mii de ani în urmă), lucru ce nu a făcut decât să contribuie și mai mult la valoarea acestei destinații naturale din județul Arad. Descoperită în anii '70, peștera nu este deschisă publicului, însă autoritățile speră să se poată la un moment dat, căci ar fi păcat.
ora 11.13 - un raspuns