Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Clădirea Primăriei vechi din Râmnicu Sărat - BUZĂU.
Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, este o instituţie tânăra, cu o istorie de numai șase decenii, dar care are un patrimoniu valoros şi diversificat, constituit în parte prin donaţii şi colectări.Din anul 1978, Muzeul din Râmnicu Sărat funcţionează în localul fostei Primării, în strada Primăverii nr. 4, parte a Complexului Brâncovenesc (fosta mânăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului) din Râmnicu Sărat, iar din anul 2007 și-a mutat o parte din expoziţiile de bază în Casa Domnească din acelaşi ansamblu. În urma lucrărilor de restaurare a Complexului Brâncovenesc, finanţate din fonduri structurale, prevăzute pentru perioada 2013-2015, instituţia și-a refăcut expoziţiile de bază, avându-se în vedere şi marcarea generozităţii donatorilor. În prezent muzeul are cinci secţii : artă plastică, etnografie, ştiinţele naturii, memorialistică şi istorie. (două dintre ele reprezentate cel mai bine prin expozițiile permanente existente în sediul actual al muzeului și Casa Domnească – artă plastică și etnografie). Patrimoniul muzeal este format din aproximativ 28000 de piese (majoritatea aparţinând secţiei de ştiinţe naturale). În oraş existând o efervescenţă culturală remarcabilă, au existat demersuri pentru apariţia unui aşezământ de tip muzeal încă din 1911 şi 1931, neconcretizate însă, pentru ca la 27 octombrie 1935 să se înfiinţeze Asociaţiunea “Casa Culturală” din Râmnicu Sărat, ce avea stipulat în statut, la art. 6 , pct. d) : înfiinţarea unui muzeu etnografico-religios, care să oglindească viaţa de altădată şi de azi din ţinutul râmnicean, în tot ce are mai caracteristic şi deosebit. Muzeul a luat ființă în data de 1 septembrie 1960, din iniţiativa lui Octavian Moşescu şi Constantin Paraschivescu – Bălăceanu, instituţie care şi-a început activitatea în centrul oraşului, cu o mică expoziţie de artă plastică alcătuită din 50 de picturi provenite din colecţia lui O. Moşescu şi de la Comitetul pentru Cultură al Regiunii Ploieşti. Octavian Moşescu a continuat să doneze în continuare lucrări valoroase, unele dintre ele clasate în patrimoniul cultural naţional (semnate de artişti ca Petre Iorgulescu Yor, Ion Pacea, Ion Theodoresu-Sion, Ion Popescu-Negreni, Ştefan Popescu, Max Hermann Maxy, Nicolae Enea, Brăduţ Covaliu). Pe lângă aceste donaţii, care au făcut ca Muzeul din Râmnicu Sărat să posede patrimoniu artistic de pe întreg cuprinsul ţării, N. Lăptoiu a dăruit instituţiei şi un important fond de carte de specialitate, greu şi costisitor de procurat în condiţii obişnuite. În semn de preţuire pentru generozitatea arătată, Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat a oferit, în anul 2000, titlul de cetăţean de onoare donatorului, iar la Muzeul Municipal, o parte din donaţie este expusă distinct, în cadrul expoziţiei de bază a secţiei de artă plastică. La loc de cinste în cadrul muzeului sunt reprezentași și artiștii locali: Pompiliu Dimitriu, Valeriu Șușnea, Pandele Borină, Ion Murariu, Nicolai Hiolohi și încă alții. Un loc aparte revin donațiilor lui Alexandru Măciucă, nepotul lui Octavian Moșescu, care a moștenit de la bunic dragostea pentru cultură, frumos și continuă tradiția îmbogățirii patrimoniului muzeului din Râmnicu Sărat mijlocind și înlesnind donațiile către muzeul din Râmnicu Sărat care poartă numele întemeietorului, ”Octavian Moșescu”. Cea mai tânără secție a muzeului este cea de arheologie. Colecţiile acesteia s-au format prin colectarea unor documente şi obiecte din epoca comunistă, multe documente şi fotografii provenind de la Primărie şi instituţiile din oraş (istorie), săpăturile arheologice din cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, anii 1991-1992 şi un şantier propriu de epoca bronzului din zona oraşului (arheologie), donaţii şi descoperiri monetare (numismatică). De remarcat aici sunt două donaţii: a domnului Constantin Ştefănescu, care a donat un număr de 703 piese numismatice (1979) şi cea din 1981 a dr. Jacques Kaufman care a donat 87 de periodice interbelice, fiind puse astfel bazele colecţiilor de numismatică, respectiv documente.
-->
Răspunsuri
ora 13.19 - 1 raspuns
Liceul Teoretic "Brassai Sámuel" Cluj-Napoca
Este cea mai veche și mai prestigioasă instituție de învățământ din Cluj-Napoca, instituția centrală a unitarismului de secole. Întemeierea sa este strâns legată de înființarea Principatului Transilvanean independent și de Reforma. În 1556 și 1557, facultățile și ordinele au cerut în repetate rânduri reginei Isabela, care conducea Transilvania în numele fiului ei minor, să înființeze școli superioare în mănăstirile golite. 1-10 iunie 1557 Decizia finală a fost luată la Parlamentul din Turda, conform căreia s-a înființat o școală în mănăstirea dominicanilor din Cluj-Napoca, franciscanilor din Vásárhely și în mănăstirea Tuturor Sfinților din Oradea. Școala din Cluj-Napoca a primit și un ajutor de 100 de forinți pe an de la regină, iar orașul s-a angajat să-și renoveze clădirea. Această clădire gotică a mănăstirii se află și astăzi în orașul vechi, mai târziu acasă a franciscanilor, iar acum găzduiește Liceul de muzică. Ferenc Dávid, parohul orașului, i se încredințează conducerea școlii nou înființate. David este spiritul liderului Reformei din Transilvania. Era încă un credincios luteran, dar a preluat în scurt timp crezul calvinist (1564-1567) și apoi și-a format propria denominație, cea mai radicală ramură a Reformei europene, antitrinitarismul monoteist sau unitarismul de astăzi. Așa că școala – și întreg orașul – a urmat credința conducătorului ei spiritual, iar pe la 1568 a devenit unitară.
Funcționarea școlii era asigurată prin donații domnești: în actul său de constituire din septembrie 1562, János Zsigmond ordonă districtului Cluj-Napoca să întrețină școala, iar această donație este confirmată de principii István Báthory (1571), Kristóf Báthory ( 1576) și Gábor Bethlen (1626).
Din toamna anului 1718, predarea a continuat în Belső Magyar utca în cele șase încăperi ale casei lui Huszár. Aceasta va fi prelungită până în anul 1801, când, după planurile lui József Ledér, va începe construcţia clădirii de colţ în stil baroc-clasic târziu, care aparţine acum Grupului Şcolar Victor Babeş. Poarta, finalizată în 1806, avea deja inscripția: MUSIS ÉT VIRTUTIBUS (Pentru Muze și Virtuți). În secolul al XIX-lea. Aici au studiat toate personalitățile unitare celebre ale secolului al XIX-lea, de la brassiul polihistorului la poeții Mihály Szentiváni și János Kriza, istoricii Elek Jakab și László Kőváry, naturalistul Áron Berde până la scriitorul Domokos Gyallay. Aici a lucrat și teologia. Împreună cu casa alăturată anexată în 1887, avea 55 de camere când a fost evacuată în 1901.
Până în septembrie 1901, sub biserică a fost construită clădirea eclectică a colegiului, proiectată de Lajos Pákei și cea mai impresionantă școală din oraș de atunci. Instituția de învățământ de clasa a opta, care funcționează ca liceu din 1850, are la acea vreme în medie 400 de elevi și 25 de profesori, cu 200 de elevi. Aici se află și Academia de Teologie și Biroul Episcopal. Societatea de lectură, care funcționează din 1834, și apoi cercul de autoeducație, ia apoi numele de János Kriza, săptămânalul său manuscris este Hope. Personalitățile marcante ale corpului didactic sunt istoricul școlii Kelemen Gál, directorul, Ábel Barabás, Ernő Kiss și István Borbély, istoricul literar Lajos Kelemen, botanistul Géza Nyiredi. După Primul Război Mondial, conform curriculumului românesc obligatoriu, predarea a continuat să fie în mare parte confesional unitar.
O schimbare semnificativă a fost adusă de sistemul comunist după cel de-al Doilea Război Mondial: odată cu reforma învățământului, în august 1948, școala a fost preluată de stat sub denumirea de Liceul Nr 1 de băieți maghiari. Institutul a funcționat cu profesori excelenți conform curriculei de stat și a rămas școala primarului până la sfârșitul anilor 1950. Învățământul seral a început în 1949, iar în 1954 institutul a fost redenumit Liceul Nr.7. Aniversarea a 400 de ani de la existență a fost sărbătorită în 1957, când a fost redenumită Liceul Samuel din Brassai. Între 1957 și 1960, în urma epurărilor și proceselor conceptuale care au urmat revoluției maghiare, mai mulți profesori de prestigiu au fost forțați să intre în alte cariere. În 1962, în școală au fost plasate patru cursuri serale de română, iar din 1963 catedra are și un director adjunct român. Din 1962, la Brassai funcționează și cursuri de limba germană. Utilizarea numelui Brassai a fost interzisă în 1963 și a fost reautorizată abia în 1970 printr-o hotărâre a Consiliului de Stat.Sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 au adus un boom. Au început tradiții frumoase: Revista Studenților Inimă Tânără (1967), Săptămâna Brassai, Cupa Brassai (1970), fundații, premii.
Brassai a căzut şi el victima infamei reforme a şcolii Ceauşescu din 1977: a fost transformată într-un liceu tehnic industrial. Acest lucru a dus la plecarea multor studenți talentați. În 1975, secţia germană a fost redirecţionată către Liceul Coşbuc, iar din toamna anului 1985 au început cursurile de limba română la secţia cu frecvenţă. Pe măsură ce autoritățile centrale au redus numărul claselor de liceu în limba maghiară, o mare parte a elevilor din clasele de română erau maghiari. Curând, toate subtitrarile în limba maghiară au fost interzise în școală, iar vechile panouri de absolvire au fost, de asemenea, demontate. Pereții erau plini de citate și sloganuri.
După schimbările din 1989, în urma depunerii din 19 ianuarie 1990, clasele de limbă română cu frecvență (cu excepția elevilor care se transferă la catedra maghiară) s-au mutat din complexul școlar de aproape 2.500 de elevi la nou-înființatul Liceu Avram lancu. . De atunci s-a restabilit caracterul maghiar al școlii. Cursurile de romana au ramas doar in cea seara. Din 1990, școala noastră funcționează ca un liceu teoretic cu trei cursuri cu frecvență și două cursuri serale. În sufragerie sunt în prezent două rânduri de licee, două rânduri de licee și trei rânduri de licee. În anii 1990, în principal datorită ajutorului olandez, mobilierul școlii a fost reînnoit și o sală de clasă a fost transformată într-un laborator IT. Curtea a fost asfaltată din nou în 1992, sala de sport a fost renovată în 1993, iar sala de bal în 1997.
O noutate în viața școlii din 1993 a fost deschiderea claselor Liceului Teologic Unitar. Ei operează sub conducerea spirituală a Bisericii și întreprind și hrănesc tradițiile Bisericii și ale Colegiului în toate privințele. Această clasă a fost inițial încorporată în Brassai, dar din 1997 a devenit treptat independentă. Acest proces a devenit și mai pronunțat din iunie 1999, când Biserica Unitariană a recâștigat proprietatea asupra clădirii școlii prin decret guvernamental. Instituția de învățământ reorganizată a luat numele fostului prinț fondator János Zsigmond la 12 noiembrie 2003, iar până în 2004 s-a extins la opt clase. De atunci, școala sa elementară s-a dezvoltat și ca școală privată.
Biserica a început construcția majoră în toamna anului 2000: în aripa din spate a clădirii a fost construit un cămin studențesc, care a fost inaugurat la 13 septembrie 2001. În curând a fost începută construcția mansardei aripii fațadei, care a fost finalizată doar parțial. Din 2002, biserica a recuperat în fiecare an unele săli de clasă și alte încăperi de la Brases, făcând din ce în ce mai imposibilă activitatea de predare și educație acolo. La cererea bisericii, Inspectoratul Județean a planificat desființarea cursului seral, iar cursurile serale rămase ieșite în toamna anului 2006 .A fost plasat într-o clădire a școlii din drumul mănăstirii. În toamna anului 2007, cursurile serale de limba română au fost transferate organizatoric la Colegiul Naţional George Bariţiu, iar singura clasă absolventă de maghiară a urmat, dar a aparţinut de Brassai. Cu aceasta, la sfârșitul anului școlar s-a încheiat secția de seară de lungă durată a școlii noastre. În toamna anului 2010, din cauza recuperării continue a încăperilor, funcționarea școlii a fost în pericol, lucru care a fost în cele din urmă rezolvat prin mutarea celor patru clase ale noastre de liceu în clădirea alăturată, clădirea Vechiului Colegi, care a revenit tot Bisericii Unitare. În vara anului 2011, școala sa mutat complet în această clădire, permițând elevilor și profesorilor acestora să înceapă anul școlar 2011-2012 la noua lor reședință.
Mergem ca şi pănă acum, adică Varianta 1 (asta s-a aplicat la alte perioade de absenţă...)
Alegeți varianta 1.
Şi eu vă aştept în joc, că-s cam singur pe aici...
ok
Dar eu va asteptam in lant!
Sa aveti sanatate!