Ce monument este in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Grota haiducilor din stațiunea Băile Herculane - CARAȘ SEVERIN
Grota Haiducilor, cunoscută și sub denumirile: Peștera Hoților sau Gaura Tâlharului, este un monument al naturii interesant și deci foarte vizitat, situat aproape de centrul stațiunii Băile Herculane, județul Caraș Severin. Această peșteră a fost descoperită în timpul imperiului austro-ungar și a fost explorată de marele speolog român Emil Racoviță. Ea are o lungime de 143 de metri și parțial este deschisă publicului vizitator. Există o zonă a peșterii închisă vizitatorilor destinată efectuării de săpături arheologice. Peștera este săpată în versantul drept al Văii Cernei, la altitudinea de 186 de metri și doar la 600 metri depărtare de statuia lui Hercules din stațiune. Aici s-au descoperit unelte cioplite din diferite epoci, știut fiind că peștera a fost vremelnic locuită până în epoca feudală.
***
De-a lungul vremii peștera a colecționat foarte multe semnături, astfel încât cea mai veche iscălitură de pe pereții datează din anul 1820. Cercetătorii au descoperit aici semnătura politicianului N. Golescu (ministru dinlăuntru al guvernului revoluționar de la 1848) dar și a generalului Traian Doda sub care se află înscris anul 1851. Se crede că însăși Elisabeta, vestita Sisi, împărăteasa Imperiului Austro Ungar și-ar pus iscălitura aici. Multe iscălituri nu se mai disting, fiind acoperite cu vopsea sau semnături mai recente. Fauna din această peșteră este unică în Europa și se mai găsește doar în America latină. Aici s-au făcut numeroase cercetări arheologice, mai ales în perioada comunismului. Printre comorile găsite amintim și de vasele sau monedele romane care au o mare valoare istorică. Prima descriere a peșterii apare în cartea lui Grisellini din 1780, iar primele cercetări geologice au fost făcute de M. Munk în anul 1872. În anul 1872 se oragnizeză la Băile Herculane cea de-a XVI-a întrunire a medicilor și naturaliștilor din imperiu, având ca obiectiv cercetarea acestei peșteri. Evenimentul a avut loc la Hotelul Goth (Vila Feneșan de astăzi) și a fost marcat de montarea pe stânca muntelui a unei plăci vizibile și azi. Datorită importantelor descoperiri peștera a fost declarată rezervație arheologică. La vizitarea peșterii se recomandă purtarea unor haine mai grosuțe, deoarece temperaturile sunt relativ coborâte și există curenți de aer.
***
Un traseu frumos şi relativ uşor cu plecare din Băile Herculane porneşte din spatele hotelului Roman (situat în partea de amonte a staţiunii, pe malul Cernei) ne va conduce Peştera Hoţilor / Grota Haiducilor (vezi schița de mai sus). La nici 100 de metri amonte de hotelul Roman se desprinde din drumul principal, pe stânga cum urcăm, un drumeag pe sub un imens abrupt stâncos. Imediat cum ne-am înscris pe el este un panou fixat în stâncă cu indicaţii despre Peştera Hoţilor, aflată la câteva minute mai sus. Urcăm câteva trepte betonate şi ajungem la o intersecţie. Marcajul pe care îl urmăm este triunghi albastru. Pe un copac sunt săgeţi indicatoare spre două din obiectivele pe care le vom vizita, Peştera Hoţilor şi mai departe, Grota cu aburi. La Peştera Hoţilor ajungem imediat; avem de urcat câteva trepte şi de trecut de o poartă metalică. Ajungem într-o primă sală, unde este o ramificaţie. Am mers prima dată pe direcţia dată de treptele pe care le-am urcat şi am ajuns într-o altă sală, unde se văd, la baza peretelui stâncos, câteva intrânduri. Dacă din sala în care ne aflăm ne abatem spre stânga faţă de sensul de înaintare ajungem într-o sală mai mică care are o spărtură ce comunică cu exteriorul, de unde pot fi priviți versanţii aflaţi pe malul stâng al Cernei. Revenind în dreptul intrării şi urcând câteva trepte și depășind un mic portal ajungem într-o sală nouă cu tavanul foarte înalt. Și această sală comunică cu exteriorul printr-o fisură foarte largă dar protejată. De aici ne îndreptăm spre următoarea sală trecând printr-o intrare triunghiulară și ajungem într-o sală de formă aproape circulară, înaltă. În partea stângă cum intrăm se află o galerie cu intrare ceva mai scundă. După ce dăm o tură sălii vom intra în ultima sală, trecând pe sub o mică arcadă. De aici avem nevoie de sursă de lumină. Noua sală seamănă cu un tunel, galeria micşorându-și dimensiunile. Câteva depuneri de calcar atrag atenţia precum şi câteva stalactite mici. Ajungem în porţiuna cea mai îngustă, acolo unde se sfârşeşte peştera, tavanul fiind afumat de la torţe.
-->
Răspunsuri
ora 11.15 - s-au înregistrat 5 raspunsuri
Colegiul Național "Frații Buzești" Craiova
Ne bucură prezența ta.
În Evul de Mijloc, timpul de formare ai Buzeștilor consemnează dată de 1461. În linie bărbătească, ei descindeau, se pare, din Vlad banul. Tatăl lor a fost Radu Buzea vel armas, iar după mama, proveneau dintr-un vel ban Mogoș, ctitorul Mănăstirii Stănești (Vâlcea). Maria, soția lui Radu armașul, era un fel de vara cu Stanca, soția lui Mihai Viteazul.
Nicolae lorga, care a stabilit arborele genealogic al Buzeștilor, a precizat și momentul apropierii lor de viitorul Mare Voievod - Mihai Viteazul.
Faptul că Buzestii constatasera cum slugărnicia boierilor munteni față de otomani se prelungea nepermis, că birurile, în loc să scadă, creșteau văzând cu ochii, de la domnitor la domnitor, și-au propus să-și pună în joc tot prestigiul lor economic, diplomatic și militar.
Descoperind în banul Mihai un iubitor de dreptate și sprijinitor al bisericii ortodoxe, frațîi Buzești ii refac biografia și constată că era fiul natural al lui Pătrașcu cel Bun și al Teodorei. Deci era os domnesc, pe care se puteau bizui și încrede deplin. De aceea i s-au alăturat cu tot ceea ce le aparținea.
Locul lor de baștină a fost satul Cepturoaia, în care au ridicat Mănăstirea Calui (județul Olt), după cum se poate vedea din pisania aflată pe zidul de intrare în lăcăș.
Mănăstirea e opera unor meșteri transilvăneni care au ridicat și zidul de incinta, puternic că o cetate. În interiorul ei "și-au pus Buzestii pe Minea zugravul să invesniceasca (...) nu numai chipul lor de ctitori, ci și pe al lui Petru Cercel și mai ales pe al lui Mihai Vodă Viteazul, semn că se considerau rude și că în vecie s-au vrut legați de zodia lui, cum sunt legate stelele Carului Mare de Steaua Polară".
În 1593, când Alexandru cel Rău l-a surghiunit pe Mihai, Stroe Buzescu l-a însoțit în Transilvania și la Constantinopol.
După obținerea domniei, Mihai Viteazul l-a trimis în țară că locțiitor al sau pe Stroe Buzescu, iar Preda și Radu i-au pregătit înscăunarea (sept. 1593). De aici înainte, până la decapitarea Voievodului (aug. 9/l9/1601), cei trei Buzești au fost nedespărțiți de Mihai Viteazul.
Dovadă fidelității lor, prin alese acte de eroism, și-a început confirmarea la 13 sept. 1594, când lupta împotriva otomanilor s-a declanșat alături de frațîi lor moldoveni. A fost meritul lui Stroe Buzescu să trateze în acest sens cu domnitorul Aron Vodă.
Stroe Buzescu a întruchipat imaginea diplomatului calm, echilibrat, dar și a militarului care știe să fie și un bun strateg, ori tactician pe câmpul de lupta. De numele lui se leagă coordonarea unor solii oficiale către guvernatorul Ardealului Sigismund Bathory, către regele polon Jan Zamoyski, ori a împăratului Rudolf al ÎI-lea. I-au stat alături cei doi frați - Preda și Radu.
Încrederea câștigată de Stroe în urmă bătăliei cu turcii de la 1594 îl determina pe Mihai Viteazul să-l angajeze dimpreună cu frațîi săi și în bătăliile din 1 și 8 ianuarie 1595 de la Hârșova și Silistra; apoi cu jefuitorii de tățări sau tățări și turci, de la 14 și 15 ianuarie din același an.
Fratietatea de arme a strălucit în epopeea de la Călugăreni (1595), în bătălia de la Târgoviște, că și în cea de la Giurgiu, când românii au aruncat în Dunăre o parte din armatele lui Sinan-Pasă.
În toate aceste înfrângeri ale otomanilor, Mihai Viteazul a știut să se sprijine pe biserica ortodoxă și încet-încet să le recâștige încrederea. Legăturile avute cu Patriarhul ecumenic, dar mai cu seama cu locțiitorul acestuia, Meletie Pigas, printr-o corespondență asiduă, cu subtexte numai de cei doi știute, determina înregistrarea unui eveniment epocal. Este vorba de o scrisoare de la Poartă, datată 20 iulie 1597, prin care Mihai Viteazul era înștiințat că i se asigura domnia pe viață, recunoscându-l că urmăș al sau pe Nicolae Pătrașcu și reducerea tributului la jumătate.
De acum, boierii Buzești nazuiau tot mai mult spre unitate și independența, cunoscând destul de bine șiretlicurile otomanilor.
Să reținem și două momente de înălțare afectivă. Primul privește grijă pe care trebuiau s-o aibă boierii Buzești față de fiul Voievodului (Nicolae Pătrașcu, lăsat la Târgoviște sub supravegherea Mitropolitului Eftimie). Al doilea moment este răscolitor, sublim și dramatic deopotrivă în desfășurarea lui. În 1598, când "turcii începură a se semeți și începură iar a pradă și a robi țară", cei trei stâlpi ai apărării au fost alături de Domnitor în campania de peste Dunăre.
La asediul Vidinului, când Mihai Vodă "cât pe ce era să fie străpuns de sulițe otomane, Preda Buzescu și cu frate-su Stroe Stolnicul... grabira și tăiară capul turcului și pre celelalte solii lui și izbavira pe Mihai Vodă din mâinile turcilor. Și multă bărbăție arătară Buzestii înaintea lui Mihai Vodă, căci se luptară cu vrăjmașii și izbavira pre domnul lor den peire".
În planul militar al acestor acțiuni, Radu Buzescu a condus împreună cu Udrea banul aripa stânga alcătuită din ostile Jiului și ale Mehedintilor și în bătălia de la Șelimbăr determinând victoria din 18 octombrie 1599 și intrarea în Albă lulia. Documentele ni-l prezintă pe Radu Buzescu că pe unul care a colaborat intens la administrarea și cârmuirea Transilvaniei.
Încununarea devotamentului și priceperii Buzeștilor a avut loc în mai 1600, când s-a realizat prima unire a celor trei țări române sub domnia lui Mihai Viteazul. Un hrisov din 6 iulie arată că Mihai Viteazul s-a proclamat atunci: "Domn al țării Românești și al Ardealului și a toată țară Moldovei".
Nu se știe precis dacă Buzestii au fost alături de Mihai la Miraslau. Sigur este că l-au întâmpinat pe domnitor în apropierea Sibiului. Au fost alături de domnitor în toamna și iarnă din 1600-1601, iar atunci când Sangeacul din Vidin și din Nicopole, cu 4000 de turci, a trecut Dunărea și s-a îndreptat spre Craiova, Mihai l-a numit pe Preda Mare Ban, cu însărcinarea de a apară Oltenia.
Preda i-a înfrânt pe turci. Steagul Sangeacului de Vidin capturat în lupta de lângă Craiova l-a purtat Mihai până la Praga, așezându-l la picioarele împăratului Rudolf al ÎI-lea, că pe un trofeu și că pe cea din urmă slujba adusă țării lui, creștinătății și Europei întregi.
În iunie 1601, Buzestii răzvrătesc țară împotriva lui Simion Movilă (aflat în Țară Românească), învingându-l pe Milcov.
După dispariția tragică a Marelui Voievod, Radu s-a îngrijit de aducerea capului și așezarea lui cu mare cinste și evlavie la Mănăstirea Dealu de la Târgoviște.
În toamna anului 1601, Stroe Buzescu a plecat la Praga că sol al Țării Românești, guvernată de Buzești.
Oricare dintre Buzești ar fi putut prelua tronul Țării Românești după dispariția Marelui Voievod, dar, la Praga, diplomatic, și în țară, l-au susținut pe Radu Șerban, fost paharnic în divanul lui Mihai.
Buzestii au rămas în continuare "factori de domnie", ocrotitori ai lui Radu Șerban și obladuitori principali în lupta antiotomană.
În luptele lui Radu Șerban, Preda "comandă grosul oștirii". Radu era sol în
Transilvania sau la Praga, iar Stroe se bătea vitejește în luptele de la Ogretin și Teiusani cu ginerele hanului Gapi Ghirai.
Între 1602-1610, un gramatic din casă Buzeștilor, plecând de la cronică lui Teodosie Rudeanul, mare logofăt la curtea Voievodului Mihai (1597) și a altor izvoare interne și străine, redactează Cronică Buzeștilor. Ea cuprinde istoria zbuciumată a domnitorului, de la urcarea să pe tron până în septembrie 1600. Cu privire la rolul lui Stroe Buzescu, citim între altele: "Dacă a văzut el (Stroe) atâta greutate și nevoie asupra capului domniei mele, pentru domnia mea ... și pentru patria noastră că să ne scoată din mâna dușmanilor noștri, a ieșit din rânduri, l-a înfruntat pe cel mai dibaci luptător dintre tățări, învingându-l".
Viață lui Stroe, cel mai viteaz dintre cei trei Buzești, o rezumă piatră de mormânt scrisă sub dictarea directă a soției sale, Sima Stolniceasă: "Această piatră pe groapă Jupanului Stroe Buzescu ce-a fost Stolnic la Mihai Vodă și-a fost la toate războaiele dimpreună cu domnul sau că o slugă credincioasă și la războiul dintâi dobândi rana la mâna stânga de la turci, și la războiul de la Giurgiu, când se lovi cu hanul, se răni la ochi de săgeata. Și-au slujit Stroe lui Mihai Vodă până pieri..."
Și mai departe înscrie soliile și luptele cu Simion Movilă, sfârșind cu lupta de la Teiusani, "de se lovi cu Mârza, cumnatul hanului și-l înjunghie pe el. Și dintr-acel război se răni la obraz și peste trei săptămâni, se întâmplă moartea în luna octombrie 2 zile, veleat 7.110 (1602)”.
Dar o femeie că Sima Stolniceasca, trăită în atmosfera eroică a acelor vremuri, nu putea sfârși o inscripție funerară fără un gând al ei, care putea fi și al întregii țări: "Și nu fu pe voia câinilor de tățări..."
Rugându-se pentru iertarea păcatelor viteazului ei soț, Sima Stolniceasă preciza: "Dacă voi muri, să mă îngropați lângă dumnealui aici".
În substanță unui asemenea gând testamentar se află nu numai recunoștință, ci și mândrie, dimpreună cu privilegiul de a fi fost alături de un mare ostaș viteaz.
Avea dreptate istoricul și scriitorul Dumitru Almas, răscolit de tehnică basoreliefului realizată de N. Bălcescu în Istoria Românilor subt Mihai Vodă Viteazul, să pecetluiasca imaginea colaborării Voievodului cu cei trei sfetnici și luptători: "Dacă Mihai Vodă a fost un luceafăr în zori, Buzestii au figurat că acele astre politice și militare de mărimea întâi, care i-au amplificat și înălțarea spre culmi și strălucirea".
La toate aceste fapte trebuie să se fi gândit conducerea Gimnaziului Real din Craiova când a solicitat și Ministerul Instrucțiunii a aprobat la 9 ianuarie 1910 acordarea numelui școlii de Frații Buzești.
De 94 de ani, renumele celor trei Buzești - Preda, Radu și Stroe - este purtat de liceul nostru, ei devenind astfel patroni spirituali pentru totdeauna. Numai așa, Liceul "Frații Buzești" a căpătat o denumire unică în țară.
...
Liceul de filologie Iulia Hasdeu din Bucuresti sectorul 2
Bine aţi revenit la concursul nostru!
Ne bucura prezența dvs. Vă dorim multă sănătate!
La ultima mea participare la concurs (6 iunie) era vorba despre un liceu din Craiova. Azi, cam tot aşa!...
Colegiul Național "Frații Buzești" Craiova, înființat formal în 1882 ca „Gimnaziul Real” printr-un edict al „Ministrului Cultelor” (aprobat de ministrul P.S.Aurelian al Ministerului Culturii din România, la acea vreme), cu o predare predominant științifică pentru băieți.
-
1
-
2
de 2 Următor →