Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Școala gimnazială nr.10 "Dimitrie A. Sturdza" din Tecuci - GALAȚI
Aici admiri o veche carte poștală reprezentând Liceul “D.A.Sturdza” din municipiul Tecuci, județul Galați, denumire veche Gimnaziul real sau Liceul teoretic nr. 2, denumire actuală Școala gimanzială nr. 10 „Dimitrie A. Sturdza” din Tecuci. Primele informații referitoare la un învățământ organizat la Tecuci datează din perioada Regulamentului organic. În 1839 sunt menționate școli particulare unde predau preoți și dascăli de biserică. La un an după războiul de independența , ca rezultat al aplicării prevederilor din Legea instrucțiunii publice precum și a implicării și eforturilor intelectualilor din Tecuci în frunte cu farmacistul Costache Racoviță și publicistul Gheorghe Missail, președintele Tribunalului, ambii senatori ai județului Tecuci în Parlamentul României, în toamna anului 1878 , s-au pus bazele Gimnaziului Real din Tecuci. Trebuie menționată și implicarea Consiliului Comunal în frunte cu primarul G.C. Radovici.La 20 iunie 1878 Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice anunța concursul pentru ocuparea posturilor didactice la Gimnaziul din Tecuci. Acesta avea profil real și era singurul de acest gen din sudul Moldovei. Gimnaziul din Tecuci și-a început activitatea la 1 septembrie 1878 cu o clasă de 51 de elevi la care predau profesorii Ion Mazăre, Ion Pavlov, Calistrat Hogas, Vasile Zotta ș.a. . În structura de gimnaziu real unitatea a funcționat până la 30 august 1921 când prin strădaniile directorului Ștefan Corodeanu a devenit liceu teoretic. Din 1910 unitatea școlară purta numele de ,,D. A. Sturdza”. În 1948, după reforma învățamântului facută de comuniști, a început o nouă etapă în evoluția Școlii când a cunoscut reorganizari sub numele de Liceul de băieți, Liceul mixt Tecuci, Liceul Teoretic numărul 2, Liceul industrial numărul 2 (1971), iar din 1990 Liceul Teoretic ,,Calistrat Hogaș”, apoi Colegiul Național ,,Calistrat Hogas”. Din punct de vedere al localului menționez că în primul an școala a funcționat într-o sală din cladirea Primăriei (azi Casa de Cultură), apoi cu chirie în casa Iacovache de pe strada Bacău numărul 5, azi Gh. Petrașcu (sediul Vitimas-Penny), chirie plătită de marele filantrop Anton Cincu. În 1887 Primăria decide construirea unui local propriu pe strada Carol (actuala 1 Decembrie 1918) pe un teren donat de un alt filantrop tecucean, Take Anastasiu. Localul a fost gata la 17 mai 1889 și oferea bune condiții pentru desfășurarea activitații didactice. Construcția a fost proiectată de arhitectii Siegfried, Kofsynsky și Constantin Băicoianu și executată de Antrepriza H.Goldstein sub supravegherea inginerilor Gh. Duca si Udo Riban. Construcția avea patru săli de cursuri , o sală pentru muzică , alta pentru desen , un amfiteatru, două săli pentru colecții, o sală bibliotecă, o sală cancelarie, o sală pentru arhivă și secretariat ,cabinet director și o sală de gimnastică în apropierea școlii. În 1868 liceul s-a mutat în actualul local de pe strada Costache Racovița, (nume actual 1 Decembrie 1918, nr.26) iar construcția a rămas cu destinația de școală generală care a luat numărul 10, iar din 1994 numele de Școala „Dimtrie Sturdza”. În 1997 s-a dat în funcțiune corpul nou. Practic între școala ,,Dimtrie Sturdza” și liceul ,,D. A. Sturdza” există o filiație.
Răspunsuri
ora 12.11 - 4 raspunsuri
Căpitănia Portului Giurgiu
Căpitănia Portului Giurgiu
1971
Căpitănia portului Giurgiu
Căpitănia Portului Giurgiu