Ieri am prezentat Casa Sfatului - BRAȘOV.
Casa Sfatului din municipiul Brașov, un important monument de arhitectură, a fost inițial doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele ale actualului turn. În data de 23 decembrie 1420 se încheie un acord între Adunarea Districtului Țării Bârsei și Breasla Blănarilor privind construirea Casei Sfatului. În acest document se menționează că reprezentanții Breslei Blănarilor brașoveni au îngăduit celor nouă comune ale „Provinciei Țara Bârsei” să-și construiască deasupra bolții de vânzare a breslei o cameră pentru „acordarea dreptății” și pentru ședințele magistratului. Totuși, din cauza invaziei turcești din anul 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului orașului, acest proiect va fi amânat. Clădirea s-a transformat în primăria pe măsură ce orașul s-a dezvoltat. Astfel, următoarea mențiune despre Casa Sfatului din Brașov apare în anul 1503, ea fiind menționată sub numele de „Praetorium”. Construcția a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale:
- 5 iulie 1608 – un fulger lovește turnul Casei Sfatului; incendiul nu a putut fi stins decât după ce s-a turnat în foc vin, oțet și lapte
- 17 iunie 1662 – un cutremur afectează puternic Casa Sfatului; turnul avea să se prăbușească în proporție de două treimi;
- 24 iulie 1682 – o furtună puternică lovește din nou „turnul trompetiștilor” (numit așa pentru că un trompetist anunța trecerea fiecărei ore);
- 21 aprilie 1689 – marele incendiu (provocat de forțele habsburgice care asediau orașul) distruge o mare parte din clădire.
După aproape un secol, în anul 1780, se încheie lucrările de reconstrucție a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma pe care o cunoaștem astăzi. Tot atunci, pe loggia din față, a fost adăugată stema Brașovului. Administrația orașului se mută din aceasta clădire în anul 1876, într-o clădire nouă situată la intersecția străzilor Republicii și Mihail Sadoveanu. La începutul secolului al XX-lea, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru menținerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc în anii 1909 – 1910, când acoperișul baroc a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal, cu țigle colorate. Din anul 1950 clădirea găzduiește Muzeul județean de istorie. Casa Sfatului este situată chiar în centrul orașului în piața cu același nume, este Kilometrul 0. Pe Casa Sfatului se află singura stemă color a orașului. Aici se pronunțau în trecut sentințele capitale. Modul de execuție depindea de statutul social al condamnatului. Condamnații erau executați prin diferite metode în funcție de statutul social. Oamenii cu stare erau decapitați, hoții de rând erau spânzurați, iar vrăjitoarele erau arse pe rug. În Casa Sfatului se împărțea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au fost judecați capii răscoalei împotriva austriecilor în anul 1689. Locul execuțiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piața Sfatului.Ceasul din turnul Casei Sfatului are o istorie impresionantă. Cel original datează de la 1516. Ceasul de la Casa Sfatului era unul cu mecanism și figurine asemănător celui de la Cetatea Sighișoara. Avea o păpușă care se mișca și la ore fixe bătea gongul. Acest ceas a fost înlocuit în secolul al XVIII-lea după marele incendiu, dar mecanismul a fost păstrat și poate fi admirat la Muzeul de Istorie. Tot în turnul Casei Sfatului se află cel mai vechi clopot din Brașov. Cel inițial data de la 1520, dar a fost înlocuit în 1690 după ce a fost distrus de incendiu. Inițial, clopotul acesta era acționat prin intermediul a două ciocane de către mecanismul ceasornicului din turn și bătea din sfert în sfert de oră. În anii '60, mecanismul de legătură a fost oprit, pentru că zgomotul s-a considerat a fi prea mare. Mecanismul a fost demontat la cererea locatarilor din Piața Sfatului care se plângeau de zgomotul lui, mai ales pe timp de noapte, când le „fura" somnul. A fost readus la viață în 2010.
-->
Răspunsuri
ora 11.26 - 2 raspunsuri
Centrală hidroelectrica de mică putere Sadu I, situată pe valea râului Sadu la 18 km de orașul Sibiu, este cea mai veche centrală aflată în operare din România. Ea a fost pusă în funcțiune în dată de 16 decembrie 1896 pe terenul pus la dispoziție de primăria din Sadu pe baza documentațiilor întocmite de proiectantul Oskar von Miller.
Centrală era echipată inițial cu 3 turbine și două mașini cu aburi. Acestea erau cuplate direct la generatoarele monofazate și produceau 200 KW la 42 Hz și 4500 V. Turbinele Girard s-au dovedit însă a fi prea mici, astfel că în anii 1902 și 1905 au fost înlocuite succesiv cu turbine Francis de 350 CP și generatoare monofazate produse de firma GANZ & CO din Budapesta. În anii 1925 și 1926 generatoarele grupurilor 1 și 2 au fost rebobinate pentru curent alternativ trifazat. Cele trei grupuri hidroenergetice menționate mai sus există și în prezent, fiind încă în exploatare.
Curentul electric produs la Sadu I a asigurat electrificarea primei localități din țară, comună Sadu. Ulterior s-a introdus energia electrică și în localitățile Cisnădie și Sibiu.
Bună funcționare a centralei a fost coordonată vreme de câteva decenii de svabul bănățean, inginerul Sigmund Dachler.
Muzeul energetic Sadu I, primul muzeu de acest profil din țară, a fost inaugurat în anul 1996 cu prilejul aniversării centenarului de la punerea în funcțiune a centralei electrice.
Cu toate echipamentele aflate în stare de funcționare, centrală însăși reprezintă exponatul cel mai de preț al acestui muzeu. La etajul superior, deasupra sălii mașinilor, în fostele camere destinate personalului de exploatare, au fost amenajate 3 săli în care sunt expuse echipamente, scule, materiale și documente care ilustrează etape din dezvoltarea energeticii din sudul Ardealului.
SALA CRONOS prezintă istoricul apariției electricității pe meleagurile sibiene. Exponatele ilustrează principalele momente din evoluția centralei de la începuturi și până la Al Doilea Război Mondial. Pentru a ilustra ideea de cronologie, într-unul dintre colțurile sălii au fost grupate ceasuri electrice de diferite vechimi, mărimi și tipuri, care au funcționat chiar în incinta centralei Sadu I.
SALA VULCAN prezintă modul de organizare a Uzinei electrice din Sibiu în perioada interbelică: cabinetul directorului, biroul de proiectare, atelierul de reparații și atelierul de metrologie.
SALA HERMES prezintă etape din realizarea amenajării hidroenergetice Sadu V, structura unui sistem energetic, instalații și aparate consumatoare de energie electrică.
Muzeul, unul dintre puținele de acest gen din Europa, oferă bucuria și farmecul unei întoarceri în timp cu mai bine de 100 de ani, accentuând durabilitatea în timp a lucrului bine făcut.
Adresa: Muzeul Sadu I, loc. Sadu, județul Sibiu
Muzeul Energetic Sadu I – “Sigmund Dachler” (Sibiu - 1896) (clădirea principală a Centralei hidroelectrice de mica putere Sadu I)