Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica ortodoxă din SATU MARE.
Biserica ortodoxă română din municipiul Satu Mare, denumire oficială completă – Catedrala ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” este prima biserică a ortodocșilor români din acest oraș, având statut de monument istoric. Lucrările de construcţie ale bisericii s-au desfăşurat între anii 1937–1938. Sub conducerea protopopului Ioan Ruşdea, edificiul primei catedrale ortodoxe din oraşul Satu Mare a fost executat după planurile arhitectului bucureştean G. P. Liteanu, îmbinând armonios stilul bizantin cu elementele arhitecturii tradiţionale româneşti. Faţada are un pridvor deschis sub o terasă, susţinută de şase stâlpi cu capiteluri. Naosul este încoronat cu o cupolă ce se sprijină pe patru stâlpi uriaşi (înălţimea lor fiind de 55 m de la fundaţie). Absida este semicirculară, lărgită cu o proscomidie şi cu un diaconicon. În cele patru colţuri a fost înălţat câte un turn, clopotele fiind aşezate în turnurile din faţă. În exterior biserica este încinsă cu un brâu median, în forma unei funii împletite, element constructiv-decorativ întâlnit frecvent în arhitectura bisericilor din lemn. Motivul „funiei” împletite simbolizează, în ornamentica românească, aspiraţia către transcendent. Turnul clopotniță adăpostește 2 clopote, din care cel mare, turnat în bronz, la Arad, în anul 1939 cântărește 1653 kilograme. Pictura interioară a fost realizată de Eugen şi Eremia Profeta în tempera, în anul 1954. Iconostasul respectă fidel erminia bizantină, făcându-se remarcate părţile ornamentale sculptate din lemn de brad şi tei. Icoanele împărăteşti sunt executate cu deosebită măiestrie, având o valoare artistică incontestabilă. Gardul este realizat de către meșterul Iuliu Satmari, după planul artistului emerit Aurel Popp.Visul românilor ortodocşi din Satu Mare, acela de a avea o biserică impunătoare în centrul urbei, avea să prindă contur în vara anului 1937 când, la data de 6 august, se turna fundaţia Catedralei ortodoxe cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Deși în biserică nu a oficiat în mod curent un arhiereu – episcop, totuși sătmărenii au numit-o Catedrală, datorită construcției impozante, denumire rămasă în mentalul colectiv până în ziua de azi, utilizată frecvent încă din perioada construcție: ”Catedrala monumentală din orașul Satu Mare”. Piatra de temelie a fost sfinţită la data de 26 octombrie 1937, în ziua de Sfântul Dimitrie, de către P.S. Dr. Nicolae Popovici, Episcopul Oradiei, în prezența părintelui protopop Ioan Rujdea, a preoţilor ortodocşi din municipiu, dar şi din alte părţi ale ţării (Maramureş, Oradea, Bucovina, Hotin), a d-lui dr. Octavian Ardelean, prefectul judeţului, a d-lui dr. Ştefan Benea, primarul municipiului, a unui numeros grup de intelectuali din Satu Mare şi a credincioşilor ortodocși. Biserica a trecut prin mare cumpănă odată cu ocuparea hortystă. În ideea unității naționale și a sprijinului pe care și l-au oferit bisericile ortodoxă și greco-catolică, amintim aici unul din cele mai dramatice momente din istoria Catedralei ortodoxe din Satu Mare, când noua stăpânire horthystă a dorit să dărâme biserica sau să o transforme în sală de sport. Pentru a-și ajuta frații români, protopopul greco-catolic Ioan Dragomir a cerut credincioșilor bisericii greco-catolice ”Sf. Arhangheli Mihai și Gavril” să meargă toți la slujbele de la catedrala ortodoxă. Credincioșii greco-catolici și corul bisericii au cântat în fața bisericii ortodoxe cântece religioase, rugându-se împreună pentru salvarea acesteia. Imaginea solidarității trebuie să fi fost măreață! Într-o luptă inegală cu autoritățile horthyste, ”arma” unității prin credință și biserică a fost din nou scoasă din teacă, dar nu pentru a ucide, ci pentru a păstra viața ortodoxiei sătmărene! Biserica este construită din cărămidă, având un plan triconc, cu dimensiunile de: L=34,50 m, l=24,50 m şi h=55 m. Faţada, „un portal monumental”, are un pridvor deschis, sub o terasă sprijinită pe 6 stâlpi cu capiteluri. Naosul Catedralei alcătuieşte – prin cele două braţe laterale – o cruce, având spre răsărit Sfântul Altar, fiind acoperit cu o cupolă centrală susţinută de patru stâlpi de mari dimensiuni, cu o înălţime de 55 de metri de la fundaţie. Absida altarului este semicirculară decroşată, cu proscomidie şi diaconicon. Cafasul de la intrare, precum şi balcoanele laterale, se sprijină pe doisprezece stâlpi cu capiteluri. Sub cornişă există o serie de ocniţe (nişe) în care au fost aşezate icoane lucrate în mozaic, ce-i reprezintă pe marii Sfinţi ai Bisericii. Pardoseala este construită din plăci de mozaic (20 cm/20 cm), încadrate în chenare. Şarpanta este în formă de calotă, fiind acoperită cu tablă de cupru, la fel ca și turlele încununate cu cinci cruci din fier, ancorate cu mai multe lanțuri decorative. Biserica a fost dată în folosință în anul 1940, la data de 29 iulie, într-o zi de duminicǎ, săvârşindu-se Sfȃnta Liturghie şi slujba de sfinţire de către pǎrintele consilier eparhial Ioan Rujdea, ȋn prezenţa prefectului col. Haşieganu şi a credincioşilor sătmăreni.
-->
Răspunsuri
ora 11.27 - 4 raspunsuri
Palatul Cazinoului Ţinutului de Sud - Timişoara 1905
Construită după planurile arhitectului Emil Töry în stilul 1900, clădirea a fost terminată în anul 1905 o dată cu extinderea cartierului Iosefin spre Cetate, nucleul istoric al Timișoarei, și organizarea pe parcele a clădirilor din acest areal. Stilul 1900 (Secession în spațiul austriac, Szecesszió în limba maghiară, Jugendstil în arealul german, Art Nouveau în limba franceză) a cunoscut în orașul liber regesc Timișoara cele două variante: prima de inspirație vegetală (perioada florală) și a doua ce propune jocuri geometrice la nivelul decorului fațadelor (perioada geometrizantă). După Revoluția din 1989 imobilul adăpostește Institutul Intercultural Timișoara, sala Lira (Casa de Cultură a Municipiului Timișoara) și spații cu destinație comercială la parterul clădirii.
Palatul Cazinoului Ținutului de Sud - Spotlight Heritage Timisoara; După Revoluția din 1989 imobilul adăpostește și Institutul Intercultural Timișoara.
Palatul Cazinoului Ținutului de Sud (Cazinoul Délvidéki), stilul 1900, curentul Secession. Colțul dintre străzile 16 Decembrie 1989 și Miron Costin, unde era intrarea, era conceput în formă de turn, cu un balcon, acoperișul lui fiind dominat de un fronton triunghiular. La parter și la primul etaj funcționa cazinoul, care era un club al oamenilor înstăriți în care aveau acces doar membrii acestuia, care practicau obiceiul ceaiului de la „five o’clock”-ul, la modă în epocă. Ținuta era obligatorie. Cazinoul avea mese de joc, bibliotecă, locuri amenajate pentru întâlniri literare și o sală de concerte, actuala sală Lira. În perioada interbelică aici funcționa casa de modă „White-House”, iar după cel de-al doilea război a devenit casa de cultură a municipiului. În curte era amenajat un teatru de vară, transformat apoi în cinematograf, care astăzi nu mai există. Stare medie (conservat).
Construit: 21 mai 1902/1905
Arhitect: Emil Tőry
Palatul Cazinoului Ţinutului de Sud
Alte denumiri:
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara / "Whitehouse" - Mare magazin de mode / Cinema Forum / Délvidéki Caszino