Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat clădirea fostului Cazinou Delvideki - TIMIȘOARA
Cazinoul Delvideki este o veche și masivă clădire din municipiul Timișoara, cu statut de monument istoric, situată în Cartierul Iosefin, pe Strada Sfânta Maria, la nr.2. La începutul secolului al XX-lea, Clubul Social din Iosefin-Elisabetin, care funcționa din anul 1897 în Palatul Fondului Orășenesc de Pensii din Piața Kuttl (actuala Piață Alexandru Mocioni) decide să-și construiască o clădire proprie. Profitând de ridicarea interdicției de a construi în zona din jurul cetății Timișoara (anul 1892) se decide construirea noului edificiu pe două loturi aparte cumpărate pentru suma de 14575 de coroane:
- Piața Sfânta Maria (Hunyadi utca), azi Bulevardul 16 Decembrie 1989
- Strada Horvath Boldizsar, azi Miron Costin
În anul 1902 se obține autorizația de construire a Palatului Cazinoului Ținutului de Sud (Cazinoul Delvideki). Cazinoul a fost construită în anii 1904 - 1905, dupa proiectul realizat de arhitectul Tőry Emil. Edificiul a fost realizat în stilul Art Nouveau (în limba franceză), Secession (în spațiul austriac), Szecesszio (în limba maghiară) sau Jugendstil (în arealul german). Pe lângă cazinou în cadrul clădirii au mai funcționat și Casa de modă Whitehouse, Cinematograful Forum iar în curtea interioară a existat la rând un teatru de vară.El a functionat in sistemul de club al oamenilor instariti, dar intrarea nu era libera, trebuia sa fii membru ca sa ai acces in cladire. Aici, aristocratia locala se intalnea sa citeasca ziare, sa studieze in biblioteca, să joace cărți, asculta concerte, organiza întâlniri, etc. După Revoluția din 1989 imobilul adăpostește Institutul Intercultural Timișoara, Sala Lira (Casa de Cultură a Municipiului Timișoara) și spații cu destinație comercială la parterul clădirii. De-a lungul timpului clădirea și-a pierdut mult din decorațiile inițiale iar parterul comercial a fost puternic alterat. Și totuși clădirea a rămas una dintre siluetele importante ale cartierului timișorean Iosefin. Amplasat chiar în zona de inflexiune a Bulevardului 16 Decembrie 1989 palatul își exercită cu brio rolul de capăt de perspectivă al unei dintre principalele artere ale orașului. Fiind încă vizibil din Piața Mocioni, se remarcă prin zona de colț rotunjită, finalizată la partea superioară cu un elaborat fronton Secession. Analizând mai atent clădirea descoperimn o serie de mascaroni, ornamente antropomorfe și zoomorfe îmbinate armonios cu elemente geometrice, reușit interpretate conform esteticii anilor 1900.
-->
Răspunsuri
ora 11.18 - 3 raspunsuri
Băile Govora, Vâlcea - Vila Dr. Iliescu a fost construită la începutul secolului XX de președintele PNL din perioada 1912-1914, Alexandru Iliescu. În anii 1950 au funcționat aici dispensarul medical și camera de gardă. În 1956, Mihail Sadoveanu a transformat-o în casă de cultură. În 1998 a fost revendicată printr-o eroare, iar în 2004 clădirea a reintrat în proprietatea Primăriei Govora.
VILA ALEXANDRU ILIESCU (FOSTA CASĂ DE CULTURĂ) BĂILE GOVORA-JUDEŢUL VÂLCEA
Este o construcţie impunătoare care, deşi mascată parţial de vegetaţie şi alte clădiri ridicate ulterior, încă mai domină vechiul centru al staţiunii.
Situată la confluenţa străzilor Sfatului cu Tudor Vladimirescu, se învecina cu vila ,,Esmeralda” la est şi cu ,,restaurantul Brătianu” la sud, clădiri care astăzi nu mai există. Proiectantul (necunoscut până în prezent) a creat un edificiu care întăreşte nota de originalitate a arhitecturii govorene, denumită ,,arhitectură boierească”, în sensul bun al cuvântului, de Anca Petrescu[1].
Accesul vehiculelor se făcea pe două alei: din strada Primăriei, (astăzi Sfatului), pe lângă fosta vilă ,,Esmeralda”, către intrarea din partea estică (astăzi nu mai există nici una, nici cealaltă) şi cea actuală, modernizată, din strada Tudor Vladimirescu (fostă Ferdinand) către intrarea din partea de nordvest, spre intrarea secundară adăpostită de o marchiză.
Accesul pietonal se făcea iniţial pe alei şerpuite, care porneau din fosta stradă a Primăriei, către intrarea principală. După ce a preluat imobilul, ,,Societatea Govora-Călimăneşti” a amenajat o alee prevăzută cu trepte din lemn, alee care pornea din centru, pe lângă fostul restaurant al Brătienilor. După anul 1955 au fost amenajate treptele actuale din elemente şi dale din beton. În anul 1922, conform dorinţei expuse de autor în testament, în partea dreaptă a treptelor a fost plantată o pancardă pe care a fost scris: ,,Vila Alexandru Iliescu dăruită Societăţii Govora-Călimăneşti”.
Clădirea fost ridicată pe mai multe nivele: demisol, parter şi două etaje. Subsolul, ca şi temelia, sunt zidite cu blocuri mari din piatră cioplită, compartimentat cu încăperi care comunică între ele, era prevăzut cu trei intrări, scara interioară (desfiinţată în anul 1954) şi două scări exterioare, avea destinaţia de pivniţă şi alte spaţii de depozitare. În 1959, a adăpostit distribuitorul şi punctul termic de încălzire.
Parterul are trei încăperi spaţioase, un hol mare, coridoare şi o încăpere cu rol de anticameră, era accesibil prin trei intrări separate, cea de pe latura estică fiind desfiinţată.
Intrarea principală, pe latura sudică, prevăzută cu trepte din beton, o anticameră mozaicată şi o deschidere în arcadă, aceasta fiind sprijinită pe stâlpi din piatră, este încadrată de reliefuri simple dublate de o friză din ceramică smălţuită cu motive în relief, ornamente care se regăsesc la loggia estică de la etaj şi friza de sub cornişă, aproape pe tot perimetrul ultimului nivel.
Accesul la etaj se face printr-o scară interioară, confecţionată din lemn, în formă de spirală, cu stâlpi de susţinere şi balustradă, fasonate prin strunjire. Etajul, deşi are acelaşi număr de încăperi ca şi parterul, avea destinaţia exclusiv de locuinţă, având pe lângă grupurile sanitare şi o încăpere amenajată ca baie.
La etaj se află un balcon, spre colţul de sud-vest, susţinut de console şi o balustradă din fier forjat, o loggie, deasupra intrării principale, şi o alta, dreptunghiulară, prevăzută cu o balustradă din cărămidă, ornamentată cu ocniţe. La parter şi etaj, ferestrele sunt prevăzute cu frontoane paralelipipedice, împodobite cu butoane în relief şi stalactite.
Accesul la nivelul al patrulea se face tot printr-o scară interioară în spirală, din lemn şi cu elemente de consolidare din metal. Aici erau trei încăperi, o cameră mansardată, holul cu acces către pod şi un grup sanitar situat în casa scării, acest etaj având destinaţia de locuinţă pentru personalul de serviciu.
Remarcabilul grad de confort era asigurat şi de un sistem de scurgeri pentru grupurile sanitare şi cele câteva lavoare care erau canalizate către o fosă septică aflată în exteriorul clădirii. Încălzirea încăperilor se făcea, până în 1958, cu ajutorul unor sobe de teracotă albă, care au fost reparate de mai multe ori, în special între anii 1930-1950.
Acest frumos edificiu a fost ridicat la începutul secolului trecut. Data exactă nu se cunoaşte, însă există un eveniment din 23 martie 1907, când se relata că şeful gării Govora, alertat de zvonurile că ţăranii răsculaţi vin să-l caute şi să-l atace pe proprietarul Alexandru Iliescu la vila sa din staţiune, a solicitat intervenţia armatei şi, în consecinţă, compania militară de la Mihăeşti a primit misiunea să patruleze la Govora.[2] Alexandru Iliescu[3] deţinea atât terenuri, cât şi utilaje agricole, în judeţul Olt. A fost preşedinte al PNL în perioada 1912-1914, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, senator şi era cunoscut ca un mare filantrop şi iniţiator al multor acte de caritate, fiind de asemenea un apropiat al familiei Brătianu. A decedat în august 1947 la Iaşi.
Printre numeroasele sale acte de caritate s-a numărat şi donarea imobilului, cu toate construcţiile şi terenurile aferente, ,,Societăţii Govora-Călimăneşti”, prin act notarial cu clauze, ca veniturile realizate prin exploatarea imobilului să fie folosite pentru finanţarea azilelor de bătrâni şi pentru veteranii din Primul Război Mondial din judeţele Olt şi Vâlcea. Totodată, a fost donată şi suma de 10000 de lei pentru dotarea imobilului cu cele necesare scopului cerut.
Executorul testamentar a fost solicitat chiar de către autor în persoana lui C. Dissescu, membru marcant al Partidului Naţional Liberal, preşedintele Consiliului de Administraţie al ,,Societăţii Govora-Călimăneşti” şi bun prieten al autorului.[4]
Din 1922, societatea a deschis un nou cont de ordine: ,,Legatul Al. IliescuOlt”, de 25000 lei iar pentru gestionarea imobilului a efectuat cheltuieli în valoare de 1418.85 lei.[5] Cheltuielile au fost făcute pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii, amenajări şi introducerea iluminatului electric, acesta fiind refăcut în totalitate în anul 1937[6].
În urma scăderii drastice a numărului de turişti, consecinţă a crizei economice mondiale, exploatarea imobilului nu mai aducea venituri şi Consiliul de Administraţie al ,,Societăţii Govora-Călimăneşti” a hotărât să amenajeze cabinete medicale la parter şi dispensar comunal, la etajul I locuinţa medicului şef al staţiunii iar la etajul II câteva birouri administrative.
Dat fiind, chiar şi cu un caracter parţial, aspectul utilităţii publice, imobilul nu a fost supus rechiziţionărilor impuse de starea de război. Acest aspect public utilitar a continuat şi după anul 1950 când la parter a funcţionat dispensarul medical şi camera de gardă, a fost amenajată caseria Primăriei iar la etaje au fost amenajate locuinţe pentru directorul şi medicul şef al staţiunii: dr. Tudor Marin, Al. Papandopol şi Ştefan Cârciumărescu.
Această situaţie a durat până în anul 1956, când Mihail Sadoveanu (care fusese timp de doi ani preşedintele Prezidiului M.A.N.) venit pentru un scurt tratament la Govora, în calitate de vicepreşedinte executiv al M.A.N., intervine la organele competente ale Regiunii Argeş obţinând decizia înfiinţării în imobil a unui club şi ulterior casă de cultură, instituţii care i-au purtat numele până în anul 2009.
În spaţiile imobilului au fost amenajate un club, bibliotecă şi biroul organizatorului cultural şef al sectorului cultural al Serviciului Medical Balnear (sector care a fost subordonat Comitetului Orăşenesc al P.C.R., ulterior Primăriei). Aici au fost elaborate şi conduse principalele manifestări şi formaţii culturale ale localităţii: ansamblul coral, cercul dramatic din care mai târziu a rezultat ansamblul dramatic, ansamblul folcloric, cercuri de creaţie, competiţii cultural-sportive între staţiunile de pe Valea Oltului şi prima ediţie a complexului de manifestări ,,Florile Govorei”, în iunie 1971, manifestări care au adus numeroase premii şi medalii de nivel local, regional şi chiar naţional.
Cutremurul din martie 1977, a afectat imobilul doar la zidăria nivelelor superioare, aceasta fiind cosolidată cu centuri de beton armat în anul 1983, când s-au zugrăvit toate faţadele şi interioarele. De fapt, acestea au fost singurele lucrări mai importante executate din 1960 şi până în anul 2008, deoarece autofinanţarea nu reuşea să aducă fondurile necesare.
Din anul 1982, încălzirea imobilului se făcea cu ajutorul unui schimbător de căldură primit de la GOSCOM şi care fusese casat (deoarece avea reparaţii făcute cu dopuri de lemn), fiind inutilizabil şi foarte vechi. Pierderile frecvente de abur şi apă din utilajul defect au degradat tencuielile de la subsol şi au provocat, în 1989, prăbuşirea tavanului şi a planşeului superior din încăpere, acesta fiind înlocuit cu un alt planşeu din beton armat susţinut de grinzi. În anul 1992, în urma demersurilor făcute de noul director, prof. Radu V. Geiculescu, s-a primit un important ajutor organizat de rudele acestuia din Germania, ajutor ce a constat din aparatură electronică, instalaţii sanitare, corpuri de iluminat şi mai ales o centrală termică pe gaze. Primăria oraşului şi-a dat acceptul pentru îndeplinirea formalităţilor şi asigurarea materialelor în vederea branşării la reţeaua de gaze, astfel încât, după mai puţin de o lună, clădirea era bine încălzită şi degradarea interioară a fost stopată. Condiţiile create au permis desfăşurarea normală a activităţiilor şi chiar dezvoltarea unor noi activităţi cultural-artistice, de divertisment şi sociale. Au fost înfiinţate clubul pensionarilor şi frizerie pentru aceştia, precum şi o cantină socială, răspunzând astfel într-o mare măsură dorinţei lui Alexandru Iliescu.
Un eveniment important în istoricul clădirii a avut loc în anul 1998, când a fost declanşată o acţiune în instanţă, de revendicare a imobilului. Această dată a constituit o perioadă de aproape 10 ani de declin pentru clădire căci, invocând motivul revendicării, nu a mai fost alocată nici o sumă de bani, pentru întreţinere sau reparaţii. Conducerea primăriei de atunci, printr-o regretabilă eroare, a emis către Judecătorie acte favorabile petentei[7].
În anul 1999 a fost efectuată cercetarea judecătorească, situaţia fiind astfel cunoscută şi de directorul Casei de Cultură, care a reproşat conducerii Primăriei faptul că nu a studiat cu atenţie dosarul, întrucât chiar din actele depuse de petentă[8] rezultă că este vorba de o confuzie între imobile, cel identificat în actul de proprietate (şi conform imaginilor de epocă) era de fapt fostul imobil al doctorului Ţăranu, cunoscut cu numele de ,,Vila Dincă”.
Moştenitoarea lui Seltea Alexandru a revendicat imobilul lui Iliescu Alexandru, donat prin testament în septembrie 1918 şi nu pe cel cumpărat în aprilie 1918 de Seltea Alexandru de la doctorul Grigore Ţăranu[9].
Normal ar fi fost ca lucrurile sa se oprească aici, confuzia relevată şi acţiunea respinsă ca nefondată. Nicidecum însă. Speculându-se coincidenţa de nume între Alexandru Iliescu şi Petre Iliescu, fostul şi ultimul proprietar al imobilului situat în vecinătate, pe strada Sfatului nr.12, cazul a fost adus în faţa Secţiei Civile a ,,Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Din fericire, în timpul procesului, Primăria a depus în instanţă copia testamentului descoperit la Iaşi şi în faţa unei evidenţe de necontestat, Curtea, prin sentinţa nr.632/29 noiembrie 2007 din dosarul nr.10886/ 2004, a dat câştig de cauză Primăriei.
După soluţionarea litigiului şi rezolvarea statutului juridic, după anul 2008, primarul a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile pentru renovarea integrală a clădirii, în vederea amenajării acesteia, în principal, ca muzeu balnear. În acest scop au fost înlocuite planşeele, tencuielile interioare şi exterioare, acoperişul a fost refăcut în totalitate precum şi unele recompartimentări la nivelurile superioare. De asemenea, au fost înlocuite vechile instalaţii sanitare, electrice şi cele de încălzire centrală, a fost refăcută şi terasa exterioară, drumul de acces, iar scările au fost dotate cu balustradă metalică. Toate lucrările au fost finalizate în toamna acestui an şi astfel acest frumos edificiu al Govorei întinerit va trăi o nouă viaţă.
[1] Deaconu 1999, p. 4.
[2] Petre-Govora 2001, p. 133.
[3] În prezent, există Casa Memorială ,,Al. Iliescu” în Craiova şi o altă clădire, moara ,,Olteanca”, proprietatea sa, se găseşte în Slatina pe strada Gimnaziului, care primeşte ulterior numele său.
[4] Arhiva Grefei Tribunalului Iaşi, Testamentul din 19 septembrie1918, secţiunea a III-a, nr. 13158.
[5] Govora-Călimăneşti, 1923, din 31 martie 1924, p. 11; Idem, 1922 din 31 martie 1923, p. 12.
[6] Idem,1937 din 26 martie 1938, p. 6.
[7] Arhiva Primăriei Băile-Govora, adresele nr. 329 din 05.02.1998 şi nr. 1142 din 14 mai 1998.
[8] Arhiva Grefei Tribunalului Vâlcea, Actul de vânzare-cumpărare, încheiat între dr. N.Ţăranu şi Al. Seltea, din 28 aprilie 1918.
[9] PJV, Actul de vânzare-cumpărare nr.11188 din 17 martie 1936.
Vila Alexandru Iliescu, aprox 1900 - actualul sediu al bibliotecii publice, muzeului balnear și colecției de arheologie, artă și carte veche Ghe. Petre-Govora, Băile Govora, Vâlcea