28 Noiembrie - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA

[Victor Bivolu]

Ce monument e in poza de mai jos?

[Matei Ioaniţiu]

 „Grand Hotel Continental” Bucureşti

[Victor Bivolu]

luni 29.11 ora  11.48 - nici un raspuns corect

[Ioan Muntean]

Grand Hotel Continental” este unicat pe piața hotelieră a Bucureștiului prin istorie, clădire, decor, ambient, tradiție. Îmbinarea delicată și rafinată între farmecul istoric și facilitățile moderne pe care le oferă oaspeților transformă fiecare sejur într-o experiență spectaculoasă și memorabilă. Camerele nu sunt identice, iar clienții devin în timp fideli unei anumite camere, care se potrivește cel mai bine cu personalitatea lor.

O istorie de cinci stele înseamnă o istorie urbană veche de cinci sute de ani. Odată ce am intrat în hotelul „Continental” din București, vom coborî în timp 130 de ani. Începutul secolului XX vă întâmpină odată cu intrarea în hotel. Coridoarele etajelor nu au fost modificate și ele amintesc de înălțimea mai mică a oamenilor de acum o sută de ani. Camerele personalizează foarte bine perioada dintre 1880 și 1930. Nu este numai atmosferă. Dincolo de fereastra oricărei camere, în stradă, se află cinci sute de ani de istorie, care vă invită să-i priviți.

În evul mediu, zona hotelului „Continental” de azi se afla în afara oraşului, cu multe căsuţe modeste până în vremea lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). La 1699, fierarul Stan Taie-Cuie locuia în zona hotelului „Novotel” de azi. Vizavi de el, unde este azi Palatul Telefoanelor, locuia Stroie Seimeanul, mercenar al trupelor domneşti.

Într-o singură generaţie, la 1750, avem aici deja domenii boiereşti. Comisul Barbu Mănescu locuia în zona Palatului Telefoanelor, iar Petre Merişescu, în zona hotelului „Continental”. În apropiere, pe locul de mai târziu al „Teatrului Mare”, mitropolitul Filaret al II-lea a ridicat în secolul al XVIII-lea un han pentru copiii orfani, han care a rezistat până la cutremurul din anul 1838.

La începutul secolului al XIX-lea, zona se afla în posesia principelui Dimitrie Ghica. El a lotizat acest spațiu și l-a vândut la mijlocul secolului al XIX-lea. Primul hotel este ridicat aici de belgianul Donat Hugues în 1840, iar în anul 1856 apare „Hotel de Paris” pe locul hotelului „Continental” de azi. În anul 1860, „Hotel de Paris” este modernizat și devine „Grand Hotel Broft”. Hotelul „Donat Hugues” se afla lângă „Grand Hotel Broft” și apoi, după Hotelul „Donat Hugues” a fost un alt mic hotel numit „Casa English” (1856). Acesta din urmă a fost mai întâi „Casa Resch”, reşedinţa bijutierului vienez, Joseph Resch. În 1875, imobilul „Resch” a fost cumpărat de Eliad Cârciumărescu, de profesie „melionar”, în realitate un corector incult, îmbogăţit peste noapte. Fiind angloman, el înfiinţează aici „Hotelul English”.

Așadar, prima versiune a hotelului „Continental” de azi a fost un imobil cu două etaje, numit „Grand Hotel Broft”. Printre oaspeţii acestui hotel au fost prinţul Napoleon, poreclit „Plon-Plon”, vărul împăratului Napoleon al III-lea, dar şi prizonierul Osman Paşa, în anul 1878. Hotelul a fost în proprietatea bancherilor Elias până la demolarea lui în anii 1884-1885.

Vizavi de „Grand Hotel Broft” se afla „Teatrul Mare”, devenit ulterior „Teatrul Naţional”, ridicat între anii 1847-1852. „Teatrul Mare”, inaugurat la 31 decembrie 1852 de către principele Dimitrie Ştirbey, a fost construit pe locul fostului han al lui Filaret al II-lea, demolat în anul 1838. Teatrul a fost avariat de bombardamentele din vara anului 1944, fiind demolat și el în vara anului 1945.

Ritmul oraşului se schimbă după 1880. Podul Mogoşoaiei devine Calea Victoriei, iar în locul lui „Grand Hotel Broft” apare hotelul „Continental”, ridicat între 1885-1886 după planurile arhitecţilor Emil Ritter von Förster şi I. I. Rosnovanu. În dreapta hotelului „Continental”, peste drum, se afla „Casa Török”, unde între 1853 şi 1898 s-a aflat vestita cofetărie „Fialkovsky”, iar între anii 1898 şi 1938, restaurantul „Elysée”.

În piaţa „Teatrului Mare”, după „Casa English” s-a aflat redacţia ziarului „L’Indépendance Roumaine”. Aici a fost amenajat primul cinematograf „Lumière” din București, organizat de francezul André Forèse. S-a întâmplat la 26 mai 1896. La 8 iunie 1897, cinematograful „Lumière” a oferit publicului din București prima peliculă de ştiri. În anul 1898, în sala „Teatrului Naţional” a fost difuzat primul film cinematografic. Iar în anul 1908 au fost realizate cu succes primele proiecţii cinematografice în aer liber, pe acoperişul „Casei Török”, proiecții pe care clienții hotelului „Continental” le-au putut urmări de la ferestrele camerelor. Au fost scenete simple, comice.

În stânga hotelului „Continental”, tot peste drum, s-a aflat grădina de vară și hotelul „Oteteleșanu”. Pe locul acestei grădini a fost ridicat Palatul Telefoanelor la începutul anilor 1931-1932, proiectat şi realizat de arhitecţii americani Louis S. Weeks, Walter Roy şi Edmond van Saanen Algi. Peste numai câțiva ani dispare și „Casa Török”, pentru a face loc imobilului „Adriatica-Socomet”, sediul modern al Societăţii de Asigurare „Adriatica”. Proiectul a fost finalizat între anii 1938 și 1939 de arhitecţii Rudolf Fränkel, Teller şi Dem Săvulescu. 

Istoria de cinci stele a hotelului „Continental” oferă un plus de confort: detaliile de ambient interior, provocările rafinamentului culinar, invitația de a privi în trecutul său, toate acestea oferindu-vă astfel și posibilitatea unei călătorii într-un timp îndepărtat. Cu fiecare întoarcere, însă, dincolo de fantezie, se poate observa cum rigoarea serviciilor a rămas neschimbată, din 1885 până astăzi.

Text: Adrian Majuru

Hotel BROFT, situat pe locul actualului hotel  Continental a dăinuit pînă către sfîrşitul secolului trecut, ridicat fiind pe fosta proprietate a lui Dimitrie Ghica (acolo unde în vremea Regulamentului Organic se găsea un cantonament al unităţilor ruse).”Guide du Voyaqeur ci Bucarest”, în care sînt menționate hotelurile existente în Bucureşti în 1877, spune:

„Grand hotel Broft cu 48 de camere elegante şi restaurant cu bucătărie franceză”.  Hotelul Broft a devenit mai tîrziu proprietatea bancherului Meruachem Elias. Apoi a fiului acestuia Jacques Elias. Despre existenţa Hotelului Broft aminteşte şi scriitorul Camil Petrescu în romanul său istoric „Un om între oameni”, cînd unul din admiratorii frumoasei cîntăreţe Frusinica Băl-Ceaurescu, îngrijorat că nu o găseşte nicăieri, se întreabă cu ciudă – dacă nu o fi cu cineva la vreo petrecere, la Broft.

Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată”, vorbind despre Broft spune că în 1850 madam Broft, în urma unor neînţelegeri cu proprietarul, se mută la hotelul Luvru din Podul Mogoşoaiei, vizavi de Capşa.

Ziarele bucurestene din 1885 relatează că hotelul urmează a fi demolat în urma unui aviz în acest sens al comisiei de arhitecti de pe lîngă primăria oraşului. Antreprenorul hotelului, un oarecare Muller, hotărăşte să se mute într-o casă învecinată cu Capşa. Proprietarul hotelului, Elias, prin influenta lui politică şi financiară, determină primăria să numească o nouă comisie de arhitecţi care, de astă dată, dă un aviz favorabil. Hotelul Broft poate să nu fie dărîmat dacă proprietarul se obligă să-i întărească fundatiile. Urmează proces: primarul declară în fața justiţiei că Elias s-a obligat să dărîme singur, peste şase ani, casa pe care’ o va reconsolida imediat, şi justiţia a hotărît cum a vrut Elias şi cum a cerut primarul (care era desigur interesat să nu-l ituiis- pună pe Elias

De-a lungul existenţei sale hotelul Broft a găzduit personalităţi de seamă ca: printul Napoleon, poreclit PIon-PIon, vărul împăratului Napoleon al III-lea, venit în vizită la domnitorul Carol I, Osman Paşa, comandantul armatei otomane învins la Plevna, luat prizonier în 1877. Tot aici a locuit un timp şi generalul Carol Davilla.

Dar ca orice hotel şi hotelul Broft după cum spune un „cronicar”, a avut oaspeţi şi mai aşa, ca tînăra franţuzoaică venită la Bucureşti după pricopseală şi care găsise mai practic să-şi afişeze pe uşă tariful care era de doi galbeni. A fost rugată să plece şi din hotel şi din ţară.

Hotel CONTINENTAL s-a ridicat pe temelia fostului hotel „Broft”. potrivit unor surse documentare el ar fi fost construit la sfîrşitul secolului trecut, contrar afirmaţi ei altora că edificiul s-a înălţat la începutul secolului nostru. Cercetînd arhivele am descoperit un meniu datat 8/20 decembrie 1892 pe care se precizează că a fost servit la „Grand Hotel Continental”. Meniul, scris în limba franceză şi frumos decorat, foarte boqat, întocmit cu mult gust şi rafinament, dovedeşte din plin arta bucătarilor din acea vreme. Restaurantul Continental, cu cele două saloane în formă de L, avea cea 240 de locuri, la care se mai adăugau 180 în grădină.

Continental şi Modern erau restaurantele favorite ale înalţilor funcţionari din aparatul de stat, ale oamenilor de afaceri din Capitală şi provincie, precum şi ale parlamentarilor.

Despre patronii care s-au perindat pe la Continental în secolul XX nu avem informaţii decît după primul război mondial. Dintre aceştia îl amintim pe Grigore Ştefănescu, asociat cu Tache Teodorescu, fost ţal la restaurantul Modern, cărora le-au urmat Marin ganciovici, iar din 1938 pînă in 1948 o asociaţie formată din Marin Ganciovici, Andrei Cernea la care, mai tîrziu, s-a adăugat Ionel Bita,  fost marht timp ţal aici.

Dintr-o listă de masă şi băuturi din 1939 aflăm că la „Continental” se serveau mai ales preparate din bucătăria românească.Interesant este faptul că, la mîncărurile reci, sînt  prezentate clienţilor 7 feluri de preparate fără carne, printre care bob nou a la grec, legumă care a dispărut din listele restaurantelor bucureştene. De asemenea este de menţionat că la marele număr de ciorbe şi supe, nu lipseşte româneasca ciorbă de lobodă.In lista de desert şi băuturi aflăm o varietate mare de vinuri din diferite podgorii, printre care şi renumita „Catifea”, vin pe care îl vom mai întîlni numai pe listele marilor restaurante din Capitală.

De-a lungul anilor, la Continental au cîntat viorile cele mai renumite ale vremii, printre care le amintim pe cele ale lui Cristache Ciolac, Grigoraş Dinicu, Gică Ştefănescu, ale fraţilor Ionescu Găină, Jean Marcu şi ale altora. Din lucrarea lui Viorel Cosma „Figuri de lăutari”, desprindem o frumoasă descriere a activităţii lui Grigoraş Dinicu la restaurantul Continental după întoarcerea sa de la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1937: „Inapoiat în patrie, Grigoraş Dinicu şi-a reluat activitatea lui obişnuită de local la restaurantul Continental. Duelurile muzicale avute la Paris cu unele orchestre de prestigiu – şi în acest sens trebuie să arătăm că ceardaşurile tarafului maghiar au dat mult de furcă Iăutarilor noştri – au continuat într-o formă originală, pe calea undelor de radio în perioada care a urmat. Cu mult haz povestea Grigoraş Dinicu întrecerea sa cu marele vătaf al tarafurilor din Budapesta – Magyaros Imre. A existat o perioadă cînd transmisiunile directe din restaurante s-au bucurat de multă preţuire din partea ascultătorilor. Vioara lui Grigoraş Dinicu stîrnise admiraţia colegului său de la Budapesta. Emsiunile lor se succedau la interval de o zi, cu ore fixe de transmisie. Fără a se cunoaşte personal, au început în mod treptat să-şi schimbe repertoriile între ei. Orchestra lui Dinicu cînta acum ceardaşuri – muzică de dans maghiară. Ecoul pusiei de Meriti, Dansurile maghiare de Brams, Rapsodiile lui Liszt, în timp ce Magyaros Imre ataca cu nerv hora Calu, Sirba Petiţelor, Hora Stacato, Ciocirlie etc. Cînd violonistului nostru i s-a schimbat ora de transmisie către miezul nopţii, iar vecinii nu i-au mai auzit vioara, Magyaros Imre i-a trimis o scrisoare la restaurantul Continental întrebîndu-l – neliniştit – de … sănătate! Grigoraş l-a rugat să-l „prindă” după orele 24, fiindcă are un mesaj important să-i transmită. Mare i-a fost bucuria colegului maghiar cînd l-a reauzit pe Dinicu cîntînd întreg repertoriul muzical învăţat după postul de radio Budapesta. Virtuosul vecin a înţeles „răspunsul” şi de atunci cei doi lăutari „discutau” săptămînal prin limbajul cîntecului şi pe calea undelor, spre mulţumirea tuturor auditorilor”. La puţin timp după război, hotelul şi restaurantul „Continental” au fost închise. După anul 1954, cînd Ministerul Comerţului Interior începe să amenajeze şi să redeschidă fostele mari restaurante din Capitală, printre primele de acest gen, alături de „Cina”, .Ambasador” şi „Modern” (actuaul  „Berlin”), se află şi „Continentalul”, la care va cînta o formaţie orchestrală avînd ca soli stă pe Maria Tănase. Prin anii 1960-1961 restaurantul este închis din nou şi rămîne aşa pînă la renovarea întregului ansamblu, începută în anul 1974 şi sfîrşită în 1976. Actualmente „Continentalul”, complet restaurat, dispune de 124 de locuri în 44 de camere şi 9 apartamente cu mobilier stil Louis al XVI-lea. Incadrat în categoria hotelurilor de lux, el dispune de toate dotările necesare: sală de baie în fiecare cameră, telefon, televizor sau radio. Hotelul beneficiază de un restaurant, incadrat în aceeaşi categorie ca şi hotelul, cu o sală de circa 140 de locuri, un salonaş cu circa 40 de locuri, o braserie cu circa 100 de locuri. In locul fostei bodegi „Continental” a fost amenajat un salonaş intim cu 28 de locuri. La intrarea în hotel, prin Calea Victoriei, vizitatorul va găsi în hol un cochet bar de zi, iar la subsol, tot în această parte, o altă sală de restaurant, „sala rustică”.

Vara complexul „Continental” are deschisă şi o terasă. In tot timpul anului în sălile restaurantului concertează o orchestră de muzică populară şi uşoară.