Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Reformată - Str. Kogalniceanu - CLUJ.
Biserica Reformată de pe Ulița Lupilor (azi: Strada Mihail Kogălniceanu nr.21) din municipiul Cluj-Napoca, este unul din cele mai valoroase edificii gotice din Transilvania, cu statut de monument istoric, fiind ridicat între anii 1486 – 1516. Primul document referitor la înălțarea lăcașului de cult este datat 9 septembrie 1486. Atunci primarul Clujului, Ambrus Szabo, și consiliul orașului au decis să doneze călugărilor franciscani un teren aflat în imediata apropiere a Bastionului Croitorilor pentru a fi ridicată o biserică și o mănăstire. Construcția propriu-zisă a bisericii și mănăstirii a început în 1487 sub supravegherea călugărilor franciscani minoriți, conduși de călugărul Ioan (trimis special la Cluj pentru lucrare) și cu susținerea regelui Matei Corvin. După moartea acestuia, construcția este continuată cu sprijinul regelui Vladislav al II-lea al Ungariei, din veniturile obținute de mineritul sării. Conform unui document al regelui Matia Corvin, document datat în anul 1490, coordonarea economică a lucrărilor a fost încredințată cancelarului pentru mineritul sării din Ardeal. Biserica a fost finalizată în anul 1510 și are aspectul unui castel medieval (motiv pentru care mai este denumită și Biserica-Cetate). Ea este o construcție puritană, inițial tencuită, având numai pietrele de talie de pe margini aparente. Aspectul de astăzi al edificiului se datorează restaurărilor și arată zidăria originală formată din pietre imense dispuse asimetric ce oglindește trăsăturile stilului gotic târziu. Din cauza luptelor din epoca reformei, călugării franciscani minoriți au fost alungați în 1566, iar biserica a rămas pustie până în anul 1579, când principele Ardealului Cristofor Bathory a încredințat-o călugărilor romano-catolici iezuiți și universității fondate de ei aici, împreună cu întreg ansamblul de clădiri aferente. În vara anului 1603 Moise Szekely a cucerit orașul ocupat de habsburgi. La îndemnul pastorilor unitarieni locuitorii Clujului au atacat biserica și au început să o distrugă. Pe parcursul acestor încercări, mai multe blocuri de piatră au căzut peste atacatori și 14 dintre ei au fost omorâți, ceea ce i-a făcut pe ceilalți să se oprească imediat, considerându-l un semn divin. A fost distrusă însă extrem de grav bolta lăcașului, rămânând intact doar tavanul altarului. Clădirea bisericii a început să fie folosită drept sursă de piatră pentru alte clădiri, sanctuarul fiind folosit pentru o vreme ca depozit. Distrusă și devastată, biserica a rămas în această stare până în anul 1622, când voievodul Gabriel Bethlen și Dieta de la Cluj au decis să fie atribuită reformaților calvini. În anul 1627 biserica a fost afectată de o explozie a prafului de pușcă depozitat în imediata apropiere, în Bastionul Croitorilor. Reformații, care erau minoritari în Clujul majoritar unitarian, nu dispuneau de fonduri suficiente reparării clădirii. Din acest motiv, refacerea și renovarea clădirii au avut loc abia în perioada 1638 – 1645, la inițiativa voievodului Gheorghe Rakoczy I, când au fost reparate distrugerile provocate la arcada bisericii și a fost construit un amvon în stilul specific Renașterii. O problemă specială a pus-o bolta care, fiind prea vastă, fusese construită după o tehnică specială, pierdută de-a lungul timpului. Rakoczi a hotărât să nu apeleze la soluții mai ieftine și a adus meșteri din Curlanda (actuala Letonie) pentru a repara, conform stilului inițial, bolțile distruse. Se presupune că tot acum a fost ridicat și turnul clopotniță, care era dispus în partea de sud, precum și clădirea mănăstirii aferente. În turn a fost instalat un clopot uriaș, iar în 1640 a fost confecționat mobilierul interior. Pupitrul hexagonal din piatră pictată cu intarsii de alabastru este considerat o capodoperă a sculpturii transilvănene din secol al XVII-lea, fiind realizat de meșterii sibieni Elias Nicolai și Benedikt Mueck în 1646 și pictat de Regeni Asztalos Janos. Pe spațiile dintre pilonii lăcașului sunt dispuse bănci realizate de meșteri din Bistrița și Sibiu. În aprilie 1647 a fost montată coroana pupitrului din lemn de cipru pictat și aurit. Sfințirea bisericii refăcute a avut loc pe 30 iunie 1647. În 1765 a fost instalată prima orgă pe un balcon din lemn, iar masa Domnului, ornamentată cu intarsii, a fost confecționată în 1820. Turnul sudic nu a suportat greutatea clopotului uriaș și a fost necesară demolarea sa parțială, clopotul fiind mutat în actuala casă parohială aflată lângă biserică. Primele reparații din epoca modernă au avut loc între 1910 și 1911, fiind construit cu acel prilej balconul vestic în stil neogotic, în care a fost instalată orga construită de firma Angster din Pecs în 1913. Alte lucrări de renovare au avut loc în perioada 1959-1961 când a fost reconstruit parțial tavanul neogotic aflat deasupra coridorului. Biserica a rămas un monument unic datorită vechimii şi dimensiunilor sale, fiind cea mai mare construcţie gotică de tip sală din Transilvania şi din sud-estul Europei. Clădirea are 34 metri lungime şi 15 metri lăţime. Înălţimea pereţilor atinge 19 metri. Biserica a fost clădită dintr-o singură navă, în spiritul franciscanilor, care nu doreau stâlpi de susţinere sau prea multe ornamente, astfel încât credincioşilor să nu le fie perturbată atenţia de nimic. În anul 1603 călătorul Giovanni Argenti o descria drept „cea mai frumoasă din toată Transilvania”. Mobilierul datează din secolul al XV-lea, fiind realizat de mai mulți meșteri bistrițeni. Orga în stil rococo a fost construită în 1766 și este a doua orgă ca mărime după cea a Bisericii Negre din Brașov. Pe pereții bisericii se află cea mai bogată colecție de blazoane și steme din România aparținând unor nobili transilvăneni; unii dintre acești nobili precum principii Apafi I și II au fost de altfel înmormântați aici. Colecția a fost realizată de pastorul Gergely Herepei la sfârșitul secolului al XIX-lea. În extremitatea estică a lăcașului este dispus un monument dedicat ultimului voievod al Transilvaniei, Mihai Apafi I, realizat de Karoly Kos în 1942. În fața edificiului a fost amplasată copia statuii ecveste a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul, care a fost realizată în anul 1904 de sculptorul József Róna. Originalul statuii, realizat în 1373 de sculptorii clujeni Gheorghe și Martin la comanda lui Carol Al IV-lea este amplasat în „A Treia Curte” a Cetății din Praga.
Răspunsuri
ora 11.06 - 5 raspunsuri
Uzinele de fier Hunedoara/sediul Întreprinderii de Construcţii Siderurgice Hunedoara (I.C.S.H)/sediul administrativ.
Administraţia Uzinelor de Fier din Hunedoara, judetul Hunedoara
Anul 1884 a marcat transformarea Hunedoarei într-un oraş modern şi important al Transilvaniei. În 12 iunie 1884 a fost pus în funcţiune primul furnal de la Hunedoara, moment care a marcat înfiinţarea Uzinelor de fier.
„Binecuvântare si noroc Hunedoarei! Prima şarjă de fontă a curs deja, dealul Ghelariului se topeşte la Hunedoara. Evenimentul de mare importanţă nu s-a caracterizat prin festivităţi şi discursuri pompoase, ci prin fumul negru al coşurilor care a răspândit prin regiune, anunţând vestea plină de bucurie că viitorul mai frumos nu mai este vis, viitorul pe care Hunedoara şi imprejurimile l-au aşteptat ani indelungaţi şi care chiar în ultimii ani l-au sperat cu teama. Si acele minunate păsări de fier de un timp circulă fără încetare pe drumurile lor aeriene... Munca începută laudă cu glas tare inginerii constructori”. Informa săptămânalul Hunyad, în 24 iunie 1884.
Inaugurarea Uzinelor de fier ale Hunecdoarei era plănuită pe 25 mai 1884, o dată cu inaugurarea liniei ferate care a legat nodul feroviar Simeria de Hunedoara.
Anul 1884 a marcat transformarea Hunedoarei într-un oraş modern şi important al Transilvaniei. În 12 iunie 1884 a fost pus în funcţiune primul furnal de la Hunedoara, moment care a marcat înfiinţarea Uzinelor de fier. „Binecuvântare si noroc Hunedoarei! Prima şarjă de fontă a curs deja, dealul Ghelariului se topeşte la Hunedoara. Evenimentul de mare importanţă nu s-a caracterizat prin festivităţi şi discursuri pompoase, ci prin fumul negru al coşurilor care a răspândit prin regiune, anunţând vestea plină de bucurie că viitorul mai frumos nu mai este vis, viitorul pe care Hunedoara şi imprejurimile l-au aşteptat ani indelungaţi şi care chiar în ultimii ani l-au sperat cu teama. Si acele minunate păsări de fier de un timp circulă fără încetare pe drumurile lor aeriene... Munca începută laudă cu glas tare inginerii constructori” - informa săptămânalul Hunyad, în 24 iunie 1884. Inaugurarea Uzinelor de fier ale Hunecdoarei era plănuită pe 25 mai 1884, o dată cu inaugurarea liniei ferate care a legat nodul feroviar Simeria de Hunedoara.
Fostul sediu al Uzinelor de fier, Hunedoara, jud. Hunedoara (strada Constantin Bursan, în imediata apropiere a Castelului Corvinilor).
Construcție demarată în 1899. În ultimele decenii, vechea clădire a fost folosită ca sediu al Întreprinderii de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH), apoi s-a închis așteptând investiții pentru renovare.
Sediul Administrativ Uzina de Fier Hunedoara
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Uzinele de fier ale Hunedoarei reprezentau unul dintre cele mai importante centre metalurgice din Imperiul Austro-Ungar. Foloseau cea mai modernă tehnologie a acelor vremuri şi beneficiau de zăcămintele bogate de minereu de fier din Ţinutul Pădurenilor şi de materiile prime (lemn şi piatră) suficiente pentru a se dezvolta. La „boom-ul” Uzinelor de fier au contribuit mai mulţi specialişti în metalurgie din Imperiul Austro-Ungar, cel mai renumit dintre ei fiind Antal Kerpely, reprezentantul Direcţiei Centrale a Siderurgiei, cel care a sprijinit înfiinţarea uzinelor la Hunedoara.
Construcţia primelor două furnale ale Uzinelor de fier a început în 1882. A fost o investiţie de mare amploare, impusă de nevoia de metal şi de necesitatea dezvoltării industriei într-o zonă bogată în zăcăminte, dar care se baza pe atelierele de fier devenite mai puţin rentabile, din cauza tehnologiei învechite.
Edificiul birourilor Uzinei de fier
Potrivit istoricilor, guvernul austro-ungar a avut de ales între Govâjdie, Simeria, Deva şi Hunedoara, ca locuri în care urmau să fie construite Uzinele de fier. Govâjdia avea deja o tradiţie de aproape un secol în prelucrarea fierului prin furnal care funcţiona în zonă şi se afla în apropierea zăcămintelor miniere. Transportul dificil şi lipsa terenurilor pentru construcţii, zona fiind de munte, au dus la abandonarea acestei opţiuni. Deva şi Simeria aveau staţii de cale ferată şi erau traversate de unul dintre drumurile principale ale Transilvaniei, totuşi în 1881 Direcţia Centrală a Siderurgiei a probat ca uzina de fier să fie construită în Hunedoara.
Sediul administrativ al uzinelor de fier Hunedoara, azi este biroul ICSH SA
...
Administraţia Uzinelor de fier – Municipiul Hunedoara
Cea mai frumoasă clădire a Uzinelor de Fier, construită lângă Castelul Corvinilor în urmă cu peste 120 de ani
Fostul sediu al Uzinelor de Fier. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Clădirea administrativă a Uzinelor de Fier. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Clădirea de pe strada Constantin Bursan a fost ridicată la 1906, ca sediu administrativ al Uzinelor de Fier Hunedoara. În anii 60 – 70, combinatul siderurgic şi-a construit alte clădiri administrative, iar cea istorică a fost închiriată Întreprinderii de Construcţii Siderurgice Hunedoara, care a reuşit să o cumpere la începutul anilor '90. ICSH avea, în anii '70, aproximativ 20.000 de angajaţi, fiind întreprinderea care a construit, practic, combinatele siderugice de la Hunedoara Călan şi Aiud dar a contribuit semnificativ şi la extinderea combinatelor de la Oţelu Roşu, Reşiţa şi Călăraşi.
ICSH se ocupa şi de construcţii civile. Hunedoara a fost singurul oraş din România construit aproape în întregime de altă entitate economică decât trustul de construcţii existent în fiecare judeţ. După 1995, întreprinderea a intrat într-un declin pronunţat, chiar dacă în 1993 şi 1994 era considerată drept lider absolut al constructorilor pe zona siderurgică şi unul dintre cei mai mari din ţară. Cu toate că avea încă de prin 1992 – 1993 contracte cu parteneri germani, în special pe sectorul construcţiilor metalice, ICSH a fost afectată direct de declinul mineritului de fier şi al siderurgiei. La începutul deceniului trecut, întreprinderea a fost preluată de Grupul Tender.
Cladirea ICSH, fost sediu al Uzinelor de Fier Hunedoara, 1912
https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg?w=128 128w, https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg?w=300 300w, https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg 494w" alt="primaria1912" data-attachment-id="151" data-permalink="https://fotohd.wordpress.com/2009/10/22/cladirea-primariei-1912/primaria1912/" data-orig-file="https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg" data-orig-size="494,318" data-comments-opened="1" data-image-meta="{"aperture":"0","credit":"","camera":"","caption":"","created_timestamp":"0","copyright":"","focal_length":"0","iso":"0","shutter_speed":"0","title":""}" data-image-title="primaria1912" data-image-description="" data-image-caption="" data-medium-file="https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg?w=300" data-large-file="https://fotohd.files.wordpress.com/2009/10/primaria1912.jpg?w=420" />
fost sediu al Uzinelor de Fier Hunedoara, strada Constantin Bursan