6 octombrie 1408 – Prima atestare documentară a oraşului Bacău
La sfârşitul secolului al IX-lea, în regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar şi în Muntenia şi Transilvania, se aşezase un popor al cărui nume va face istorie: pecenegii.
Vor sta neclintiţi aproape două secole, apoi vor fi alungaţi peste Dunăre de un alt popor, înrudit cu ei, cumanii.
Pentru cumani Bacăul (Bako este un nume peceneg dar şi cuman) este locul ideal pentru creşterea cailor, lucru foarte necesar lor.
În 1223, la Kalka, vor fi risipiţi în urma bătăliei cu tătarii şi cei ce au scăpat cu viaţa, s-au retras în ţinuturile dintre Nistru şi Carpaţi.
În 1241, tătarii pârjolesc şi regiunea de la nord-est de Bacău.
Istoricul Victor Spinei a publicat o listă a numelor proprii de origine cumană sau pecenegă în care apare Bako. Bako este un nume care se regăseşte şi în alte limbi turcice: pecenegă, maghiară, turcă etc.
Tazlău, Tarcău, Asău, Bârlad, Tecuci, Berheci, etc., sunt considerate denumiri de origine cumană.
Uz şi Oituz sunt atribuite Uzilor, un alt popor migrator.
Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea oraşului Bacău este de origine maghiară (ca Adjudul şi Sascutul).
A-şi găsi Bacăul, a da de bucluc, expresia se explică, după Haşdeu, prin aluzie la neplăcerile pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru vamal pentru tot ce intra din Muntenia şi Transilvania – După Cihac, ÎI, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), numele provine din limba maghiară bakó „călău”.
Este vorba cu mai multă probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adică de o interpretare umoristică a numelui oraşului, prin intermediul cuvântului din limba maghiară.
Există mai multe legende referitoare la începuturile localităţii. Cea mai răspândita dintre ele este cea răspândită spre sfârşitul secolului trecut de clericii catolici de origine maghiară, care, profitând de faptul că semnificaţia cuvântului „Bacău” nu era cunoscută pe aceste locuri, au afirmat că târgul Bacău ar fi fost întemeiat de un ceangău din Calugara, fugit în Ungaria (în urma unor tâlharii comise pe locurile natale), unde a îndeplinit o vreme slujba de călău (în maghiara, „bako”) şi, revenit în Moldova, ar fi întemeiat un han prosper, în jurul căruia s-ar fi întemeiat în timp târgul Bacăului.
În privilegiul comercial acordat de voievodul Alexandru cel Bun negustorilor din Lemberg-Liov, era menţionată prima atestare documentară a oraşului Bacău ca oraş şi punct de vamă, într-un document emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432), mai exact un privilegiu comercial acordat negustorilor din oraşul polonez Liov, prin care negoţul acestora era reglementat pe plan intern. (privilegiul le asigura acestora legătura liberă cu bazinul pontic prin Moldova, conferindu-le un adevărat monopol pentru comerţul cu zona Mării Negre).
Alte surse menţionează data de 8 octombrie 1408
Cercetătorul Ştefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naştere între anii 1391-1432 în timpul domniei lui Petru I Musat.
De fapt, menţionarea oraşului pe un act oficial datează încă din 1399, când oraşul este menţionat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeşii satului Brătila, din ţinutul Bacăului.
La 15 aprilie 1400, aflăm că în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniţi, numiţi mai târziu Cavalerii de Malta.
O scrisoare este trimisă în Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea.
În arhivele Vaticanului, pe hărţile Evului Mediu precum şi în alte documente latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia, sau Ad Bacum.
Edwige Bestazzi – delegată a Institutului de Cultură Italiană, la începutul secolului XX – mărturiseşte că Bacăul era trecut pe o hartă pictată chiar în Palatul Primăriei Florenţa, sub numele de Bacovia.
Reşedinţa Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, când avea soţie pe Margareta de Lozont, corespunde cu propaganda catolică din acel timp în Moldova care începuse încă de pe tipul lui Laţcu, când Papa de la Roma reuşise să înfiinţeze o episcopie catolică în Moldova, mai întâi pe Şiret (1370), şi în urmă (1401), o strămută la Bacău, desigur cu ajutorul Margaretei şi unde Alexandru îşi face încă o reşedinţă.
La Bacău s-au stabilit mai mulţi husiţi, refugiaţi din Ungaria şi Polonia, menţionaţi în 1431, faţă de care domnii Moldovei au avut o atitudine tolerantă.
Oraşul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oştile maghiare conduse de Matei Corvin în noiembrie 1467 când localitatea a fost incendiată în timpul expediţiei întreprinse împotriva Moldovei lui Ştefan cel Mare şi încheiată cu eşecul ungurilor de la Baia.
Între 1472-1491, Ştefan cel Mare a construit la Bacău o Curte domnească spre a-i servi drept reşedinţă fiului său Alexăndrel.
În incinta acesteia a fost ridicată Biserica Precista, sfinţită la 1 ianuarie 1491.
Curtea a fost extinsă ulterior de Bogdan al III- lea, alt fiu al lui Şefan cel Mare. Bacău a fost ales ca loc pentru edificiul domnesc ţinând cont şi de faptul că aici se intersectau principalele drumuri comerciale din centrul şi vestul Moldovei: drumul moldovenesc ce venea dinspre nord pe Valea Şiretului şi mergea spre Galaţi, cu ramificaţii spre Ţara Românească; drumurile sării şi păcurii care veneau de la Ocna pe Valea Tăzlăului şi de la Moineşti pe Valea Trotuşului; drumul Oituzului, care ducea în Transilvania.
Localitatea este cunoscută şi datorită importanţei sale în relaţiile comerciale dintre Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, fiind un punct de vamă.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca aşezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuţii militare şi comerciale foarte importante.
În secolului al XV-lea în acest oraş s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ştefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curţii Domneşti şi Bisericii Precista, celebre monumente istorice.
În anul 1476 Ştefan cel Mare a poruncit arderea localităţii pentru a nu oferi adăpost invadatorilor otomani.
Tot din documentele acelor vremuri aflam ca din punct de vedere demografic, aşezarea se număra printre cele mai mari din Moldova (cam 4000 de case).
Oraşul a renăscut foarte repede, încât în anul 1600 a salutat trecerea pe aici a lui Mihai Viteazul, care realiză pentru prima oară Unirea celor trei ţări române.
Bacăul apare frecvent menţionat ca târg în secolele XVII-XVIII în diferite documente, având şi rol de târg domnesc, iar în primele decenii ale secolului al XIX-lea se situa între oraşele de frunte ale Moldovei (în 1864 figurează ca oraş pe harta Partenie-Dubău).
Dacă la 1821 Bacăul număra puţin peste 1.000 de locuitori, ulterior s-a înregistrat o creştere demografică constantă.
Creşterea numărului de locuitori a avut la bază, cu precădere, fenomenul imigraţiei evreieşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea, dublat, în intervalul 1859-1899, de procesul exodului rural generat de industrializarea localităţii, potrivit site-ului Primăriei municipiului.
În timpul Primului Război Mondial aici s-a aflat comandamentul Armatei a II-a Române.
În perioada interbelică Bacăul se dezvoltă din punct de vedere urbanistic, fiind, după Bucureşti, al doilea oraş asfaltat din vechiul Regat.
Ion Antonescu a ordonat la data de 6 martie 1943 cu adresa nr. 116.212 efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităţilor din judeţele Moldovei în cadrul uniformizării localităţilor din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea oraşului Bacău, în Gura Bistriţei.
Vizate de schimbări erau şi alte localităţi din judeţ: Asău, Agăş, Tamaşi, Pustiana, etc.
Oraşul a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968, iar la recensământul populaţiei din anul 2011, Bacăul număra 144.307 locuitori.
Surse:
http://www.bacau.net/bacaul-implineste-astazi-609-ani-de-la-prima-atestare-documentara/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Bac%C4%83u
-->
Răspunsuri
Mulţumesc pentru colecţie...