În Țara Oglinzilor întoarse spre soare,
Unde drumul luminii-i pavat cu mucegai,
Doamna cu coasa se ținea după mine scai,
Visam că-s cerb, fără coarne, cu aripioare.
Să zbor? Un vânător, cu tot cu alai,
Se-apropie și dă să mă măsoare,
Dar face-un pas în spate, cu onoare,
Privindu-mi aripile. Din vis zburai…
Nu sar din pat, căci noaptea-i încă deasă,
Dar mă gândesc la aripile-acelea
Cum m-au salvat de ruginita coasă.
Așa-i și-n viața asta… apoasă
Astăzi ți-e bine, mâine dai de belea.
Din calea-ți alungă clipa gheboasă!
-->
Răspunsuri
Am să-ţi spun ce cred eu că ţi-ar spune o babă care ar desluşi visele.
Coarnele cerbului sunt o podoabă, şi prin urmare cred că ar însemna o mare pierdere ptr cel care se visează cerb fără ele, dar în schimp are ,,aripioare'', care îl trimit în zbor ptr a recupera ceea ce a pierdut sau ptr a înlocui acea pierdere cu altceva mai bun. Mă amuză explicaţia asta, dar imaginaţia mea o luă razna.
Nota 8
Frumos vis într- viață cam apoasă. Așa este viața când frumosă, când gheboasă..
Nota 9
Onorată de nota pe care mi-ai dăruit-o, dragă Nicoleta, îți mulțumesc.