CARAGIALE Și MOȘTENIREA MOMULOAIEI
Capitolul cel mai fabulos din viața lui Caragiale este celebra moștenire de la Momuloaia, care l-a lăsat pe dramaturg putred de bogat.
Cine a fost Momuloaia?
Numele ei se leagă de trecutul teatrului românesc și de italianul Momulo. Acest Momulo( Girolamo Cardini) un italian, supus austriac, s-a stabilit la București și, norocos în speculațiuni, stăpânea la 1830 terenul cuprins pe locul unde s-au aflat ulterior cofetăria și hotelul Capșa, porțiunea dintre strada Edgar Quinet și colțul străzii Academiei, din dosul Universității. Aici a construit primul local de teatru din București, Teatrul Vechi care a funcționat douăzeci de ani, până la înălțarea Teatrului Național. Pe Calea Mogoșoaiei ținea cofetărie și restaurant, iar deasupra restaurantului se găsea o sală mare destinată balurilor mascate ale nobilimii.
Momulo moare în 1859, fără descendenți, și lasă toată moștenirea soției sale, Ecaterina Momolo Cardini fostă Timotei Gheorghevici care era după mamă nepoată a negustorului brașovean Mihai Alexovici, strămoșul matern al lui Caragiale. Mama ei era soră bună cu Elena, mama Ecaterinei Caragiale. La moartea ei lasă o mare moștenire ce consta dintr-o proprietate rurală de pe Vlașca de 4.650 de hectare, și o casă cu loc viran în strada Batiștei. Moștenitorii ei s-au grăbit să pună sub sigiliu într-o casă de bani toată averea ei până la intrarea în posesie. În casa de fier s-au găsit cupoane, obligațiuni, rente și scrisori funciare în valoare de peste 680.000 lei. Răposata, femeie zgârcită, călcată de hoțul Serdaru, ascunsese în saltele, în salon, bilete ipotecare și o pungă cu 9000 de lei în napoleoni de aur. Pe lângă acestea s-au mai găsit diamanticale, cercei, inele, giuvaergicale de smarald etc.
I.L. Caragiale semnează ca prezent la operațiunea inventarierii.
Averea, în valoare de peste trei milioane de leu aur, stârnește o serie nesfârșită de competiții și duce la procese care se vor judeca până după întâiul război mondial, stârnind povești dintre cele mai bizare. După spusele lui Suchianu, amestecat și el în procese, povestește și el desfășurarea proceselor, care ne interesează mai puțin.
Maiorescu, într-o scrisoare trimisă economistului T. Nica, comenta astfel afacerea pusă la cale de Carageale: ,,Caragiali s-a pus în mod folositor între două luntri cu procesul: s-a împăcat pentru o parte cu noii pretendenți la moștenirea lui Momulo, adică pentru o parte ca să i-o dea lui în caz de câștig. În caz de pierdere are de la sine partea de la ceilalți…” Și ca reflecție terminș: ,,Grecii erau încă de pe vremea lui Homer șireți”.
Văzându-se cu procesul câștigat și intrând în posesia unei mari sume de bani, Caragiale s-a autoexilat la Berlin, petrecându-și ultimii ani de viață în capitala Germaniei.
Bibliografie:
Șerban Cioculescu- Viaîa lui Caragiale pag 152-163;
Marin Bucur- O biografie a lui I.L. Caragiale
-->
Răspunsuri