O carte estivală într-o filă - Grădina de Vară
Când ești foarte aproape de vacanța de vară, ultimele ore ale zilei de dinainte de weekend, pot părea un calvar. Mai ales dacă una dintre ele este matematica și nu ți-ai scris temele. Nu era cazul lui Sorin, dar când toată clasa a opta B s-a decis pentru chiul în masă, nu avea nici el de ales și s-a conformat, chiar dacă fără tragere de inimă. Doar nu avea să spargă gașca, tocmai el. Acasă însă nu putea merge, pentru că mama lui l-ar fi luat la rost. Era profesoară de liceu, cu ore după-amiaza și ținea mult ca băiatul ei să aibă un comportament exemplar. Ce-i va spune? Iar acum, unde să meargă? Fără să se fi hotărât în vreun fel, pașii îl purtau cu de la sine imbold, către bobliotecă. Acolo și-ar fi putut petrece și o zi întreagă, nu numai două ore. Dar exista totuși riscul de a-l zări vreunul dintre cunoscuții mamei sale.
Mergând tot înainte îngândurat, din pură întâmplare și-a întors la un moment dat capul spre stânga și a văzut prin poarta deschisă, ecranul mare și alb, al Grădinii de Vară. Nici nu știuse de existența ei până atunci. S-a apropiat de poartă cât să cuprindă cu privirea băncile aliniate dinaintea acestui ecran și s-a hotărât să intre. Doar câțiva inși ședeau așezați pe ele, pentru că era matineu. De aceea se strânseseră laolaltă, în partea dreaptă a culoarului de pe mijloc. Cam douăzeci de persoane. Mai în spate cu un rând, un bărbat în toată firea, cu o fată în stânga sa. Ea avea părul negru, împletit în două cozi foarte strânse. Cărarea de pe mijlocul capului era dusă până în dreptul cefei, fiind perfect paralelă cu acel culoar aproape de care se așezase, într-atât era de dreaptă.
Sorin înainta cu ochii țintă spre părul brunetei, așa că a tresărit când a fost interpelat de glasul strident al unei doamne:
– Alo! Alo! Unde te duci, băiete? Scrie undeva că e gratuit? Vino și plătește-ți biletul, dacă vrei să stai la film.
S-a făcut mic dintr-o dată, jenat sub privirile care s-au întors spre el. Bărbatul se răsucise cu tot trunchiul, dar pe el îl ardeau mai ales ochii fetei, a cărei privire strecurată furiș pe la coada ochiului a simțit-o până pe șira spinării. Se rușina acum și de uniforma lui de elev, pentru că toți ceilalți erau îmbrăcați elegant.
În timp ce se îndrepta spre casierie, se îmbărbăta că nu s-a întâmplat nimic. Se va întoarce și va sta chiar alături de fată, dincolo de culoar. Să le demonstreze tuturor că el poate sta singur în cadrul celeilalte jumătăți. Dar una dintre persoanele care au fost înaintea lui la ghișeu, s-a dus și și s-a așezat tocmai pe locul vizat de el. Apoi și alți doi s-au mutat lângă acela. Amărât, lui Sorin nu i-a mai rămas decât ultima variantă: locul din spatele fetei. Cu atât mai bine, încerca el din nou să își ridice moralul. Avea să-i studieze pieptănătura mai cu de-amănuntul. Totuși când își îndoia genunchii să ia loc, fata a întors rapid capul și atunci, pentru o fracțiune de secundă s-au privit. Înmuindu-i-se picioarele, fundul i-a poposit mult mai repede decât se aștepta și l-a durat. A ieșit chiar și un pic de zgomot de la acel contact și i s-a părut că vede umbra unui zâmbet pe sub genele ei lungi.
Prima jumătate din film, Florin l-a petrecut în chinuri. Prea puțin se preocupa de acțiunea de pe ecran. Mult mai mult îl acapara prezența fetei din fața lui. Parcă aura ei se răsfrângea mult în jur și el îi simțea toată fința sufletească radiind semnale spre senzorii săi. Când se înclina mult către margine, să îi vadă profilul, se jena că și ea îl poate vedea. Ochii ei codați, din orice unghi i-ar fi privit, păreau atotcuprinzători. Citise el pe undeva că spre deosebire de bărbați, privirea femeilor este mult mai periferică. Cu toate acestea nici lui nu îi scăpau niciuna dintre mișcările fetei. La un moment dat ea și-a netezit bluza și a rămas cu degetele sprijinite alături de ea, pe bancă. Erau ca niște pui de pasăre acele degete. Aveau trăiri proprii, zbateri, și pe Sorin îl fascinau. S-a îmbărbătat inspirând adânc din parfumul ei și le-a atins. La început cu sfiala zefirului. Se aștepta ca mâna să fie retrasă iute și inima lui s-a dus până în gât de spaimă. Poate nici nu a simțit...Mai întinse încă o dată brațul său tremurător. Degetele s-au întâlnit și au fulguit iute, unele de altele. Ale lui înghețaseră și ale fetei erau calde și moi. S-au strâns din nou și din nou. Fata i-a dat mâna cealaltă, opusă tatălui său. Iar Sorin a prins-o lacom, în mâna sa înfometată. Tremurul și încordarea lui îi produceau fetei un fel de arc electric și la un moment dat uitase complet de prezența tatălui alături de ea. Se întorcea câte un pic, alegându-și momentele când gestul acesta era mascat de acțiunea filmului.
... Dar s-a terminat. S-au ridicat cu toții în picioare și lui Sorin i s-a părut că i s-a sfârșit și viața. Aveau să se despartă. Niciun cuvânt între ei. Numai câteva privire furișe și speriate. În ele, băiatul a încercat să-i comprime toate gândurile sale disperate: „am să te caut”, „ești aleasa mea”, „să nu mă uiți”...
Oricine i-ar fi cunoscut pe băieții aceștia, s-ar fi mirat de camaraderia lor. Sorin și Cristi erau complet antagonici, dar cu toate acestea, de nedespărțit. Adică se certau în dese rânduri, dar de fiecare dată se împăcau și atunci erau din nou cei mai buni prieteni. Cine știe totuși că viața este formată dintr-o mulțime de astfel de paradoxuri, nu se mai minunează într-atât. Ajunsesră în clasa a douăsprezecea și se pregăteau împreună pentru facultate. Dar Cristi era un băiat zglobiu, care se simțea mult mai atras în vremea asta de ieșirea cu fetele. Pe Sorin însă nu îl putea abate de la unicul său vis. Pentru el nu putea exista altă fată decât aceea, de care se îndrăgostise el cândva. Umpluse un caiet întreg cu versuri închinate ei. O himeră, dacă i-ar fi cerut cineva părerea lui Cristi.
– Hai vino, te rog! se ruga acesta de Sorin într-o seară. Trebuie neapărat să vii și tu mâine, cu mine. Îmi place mult de fata asta, dar nu vine decât însoțită de prietena ei. Iar eu singur cu amândouă, o iau razna. Te rooog! Plătesc eu. Niciodată nu te-am rugat așa, cu cerul și cu pământul, dar este foarte important pentru mine.
După multe codeli, din simțul acesta al datoriei față de un prieten, s-a îndurat în sfârșit ca a doua zi să ocupe împreună cu prietenul său, o masă la cofetăria din centru. Aveau locuri foarte bune, cu vizibilitate în toate direcțiile și așteptau. Cristi cu nerăbdare emoționată, iar Sorin blazat și impasibil. Niciunul însă n-a reușit să vadă de unde au răsărit cele două fete care s-au oprit în dreptul lor.
– Bună! Așteptați de mult? Zise una dintre ele, care era mai îndrăzneață și mai voluntară. Cealaltă tăcea. Părea să fi fost adusă cu arcanul și privea în jos. Băieții s-au ridicat amândoi în picioare, ca să le întâmpine. Și-au spus numele pe rând, întinzând-și mâinile. Când și-au atins palmele, Dana și Sorin au simțit împreună, același fior. Ea a ridicat ochii verzi înspre el și l-a privit luminos, de sub genele lungi. Au zis dintr-o dată, împletindu-și șoaptele, mirarea și speranța :
– Grădina de vară?
-->
Răspunsuri
Bine clădit. Felicitări!
P.S. Cele 2 - 3 scăpări de tehnoredactare ar putea fi corectate, iar undeva pe la mijlocul textului Sorin devine... Florin?
Cu admirație!