Textul original provine de la Wikipedia, Enciclopedia libera. Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc (AM). CopyLeft sub licenta Creative Commons.
[…] continuare COPYLEFT – CONCEPTE (2)
TIPURI DE COPYLEFT SI RELAŢIA CU ALTE LICENŢE
Domeniul public
Lucrărilor din domeniul public nu li se aplică restricţii, atunci când autorul a renunţat la drepturile de proprietate asupra lucrării. Ele pot fi modificate liber, iar autorul lucrării derivate poate licenţia orice parte din lucrarea derivată, dar nu partea ce ţine de domeniul public, după orice condiţii sau după nici una. E posibil ca lucrarea derivată rezultată să nu fie accesibilă autorilor originalului sau chiar să îi concureze. Astfel, prin definiţie, o lucrare de domeniul public nu face obiectul unui copyleft deplin.
Softul „open source” cu şi fără copyleft
Copyleft-ul este una dintre trăsăturile cheie care fac distincţie între cele câteva tipuri de licenţe pentru softul open source (în final copyleft-ul a devenit problema principală în dezbaterea ideologică dintre mişcarea open source şi mişcarea free software): copyleft este numele prescurtat al unui cadru juridic care asigură că derivatele unei lucrări cu licenţă rămân gratuite/deschise (ceea ce nu e obligatoriu într-o abordare generală „open source”). Dacă deţinătorul unei lucrări cu copyleft distribuie lucrările derivate nu sub aceeaşi licenţă copyleft (sau în unele cazuri similară), el va suporta anumite consecinţe juridice: pentru majoritatea lucrărilor cu copyleft, aceasta implică cel puţin că unele dintre prevederile licenţei sunt anulate, lăsându-l pe (fostul) licenţiat fără dreptul de a copia şi/sau distribui şi/sau afişa public şi/sau pregăti derivate ale softului, etc.
Multe licenţe pentru softul open source, cum sunt cele folosite de sistemele de operare BSD, de X Window System şi de web serverul Apache, nu sunt licenţe de copyleft pentru că nu îi cer deţinătorului licenţei să distribuie lucrările derivate sub aceeaşi licenţă. Există o dezbatere privind care tip de licenţă oferă o mai mare libertate. Această dezbatere se referă la aspecte complexe cum ar fi definiţia libertăţii şi la care libertăţi sunt mai importante. Se argumentează uneori că licenţele de copyleft încearcă să maximizeze libertatea tuturor potenţialilor primitori ai softului (libertatea să nu creeze soft original), în timp ce licenţele fără copyleft ale softului gratuit maximizează libertatea primitorului iniţial (libertate să creeze soft original). Se poate vedea o distincţie între libertatea autorilor individuali ai softului şi libertatea softului în sine.
Copyleft puternic şi slab
Copyleft-ul care se aplică unei lucrări este considerat a fi pe atât de „puternic” pe cât de eficient sunt implementate prevederile de copyleft tuturor tipurilor de lucrări derivate. Un „copyleft slab” se referă la licenţele în care nu toate lucrările derivate moştenesc licenţa copyleft, deseori depinzând de felul în care au fost derivate. Uneori, „copyleft-ul slab” este nu mai mult decât un eufemism care indică că lucrarea nu dispune de nici un copyleft real utilizabil.
Un exemplu de licenţă de soft gratuit care foloseşte un copyleft puternic este Licenţa Publică Generală GNU, un altul fiind Licenţa Publică Q. Licenţele pentru softul gratuit care folosesc un copyleft „slab” includ GNU Lesser General Public License şi Licenţa Publică Mozilla. Exemplele de licenţe pentru soft gratuit fără copyleft includ licenţa X11 şi licenţele BSD.
Copyleft integral şi parţial
Copyleft-ul „integral” şi “parţial” se referă la un alt aspect: avem copyleft integral atunci când toate componentele unei lucrări (cu excepţia licenţei în sine) pot fi modificate de autori consecutivi. Copyleft-ul parţial implică faptul că unele componente ale creaţiei nu fac obiectul unor modificări nelimitate sau nu fac obiectul integral al tuturor principiilor copyleft-ului, de exemplu în creaţia artistică copyleft-ul integral nu e uneori nici posibil şi nici de dorit.
Share-alike
Multe licenţe share-alike sunt licenţe copyleft parţiale (ne-integrale). Totuşi, share-alike implică faptul că orice libertate acordată pentru lucrarea originală (sau copiile ei) va rămâne exact la fel pentru orice lucrare derivată: aceasta implică mai departe că orice licenţă copyleft integrală este automat o licenţă share-alike (dar nu şi invers!). În loc să folosească expresia „toate drepturile rezervate” din licenţele tip copyright sau „toate drepturile deversate” din licenţele copyleft integrale, licenţele share-alike conţin mai degrabă expresia „unele drepturi rezervate”.
va urma […]
-->
Răspunsuri