31. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
Solstiţiul de mercur: banchetul teiului (2)
miresme de iunie
Piesă de teatru abstractă într-un act (versiune extinsă, adăugită şi revizuită)
PERSONAJE:
ALCHIMISTUL (A): Gardianul legilor imuabile ale mirosului. Roba lui de sticlă reflectă viitorul și trecutul simultan.- CULEGĂTORUL (C): Un atlet al riscului senzorial, a cărui piele de salamandră e tăbăcită de radiația solară.
- ALBINA DE STICLĂ (S): Entitate non-umană, un hibrid între insectă și mecanism muzical. Ea colectează „frecvențele” florilor.
- UMBRA-LUP (U): Reprezintă rezistența materiei în fața luminii, melancolia care refuză să devină aur.
- CĂLĂTORUL (K): Omul modern, rătăcit într-un univers unde timpul se măsoară în intensitatea parfumului, nu în minute.
- VOCEA TEIULUI (V): Conștiința colectivă a livezii, un cor polifonic ce manipulează gravitația prin sunet.
------------------------------
TABLOUL I: AGONIA DIMINEȚII DE ARGINT
(Scena se deschide într-o livadă de arbori cu trunchiuri de argint masiv. Ramurile sunt atât de grele de flori încât par să atingă podeaua acoperită cu praf de chihlimbar. În centru, Marele Distilator de Clipe — un aparat de cuarț înalt de 5 metri — scoate un sunet de joasă frecvență, ca un miorlăit de metal încins.)
ALCHIMISTUL: (Stă pe o scară înaltă, verificând presiunea eterului în tuburile de sticlă) Culegătorule! Nu te mai uita la soare cu ochii goi! Radiația de Iunie nu arde retina, ea arde amintirea! Dacă continui să privești zenitul, diseară nu vei mai ști cine ești, ci vei fi doar o prelungire a acestui tei care ne devorează oxigenul pentru a produce miere!
CULEGĂTORUL: (Își ajustează mănușile groase, pulsând într-un albastru electric) Nu soarele îl privesc, stăpâne. Privesc Cireșele de Jar. Au început să se desprindă singure de legile fizicii. Nu mai atârnă spre pământ. Se ridică! Firele lor de argint sunt întinse ca niște corzi de harpa. Dacă bate vântul, livezile vor începe să cânte, și știi ce înseamnă asta: disoluția totală a voinței. Cine mai poate munci când universul miroase a zahăr divin și a libertate fără sfârșit?
ALCHIMISTUL: (Coboară lent, roba lui scoțând un sunet de prisme ciocnite) Tocmai de aceea suntem aici. Să disciplinăm această beție a naturii. Iunie este un adolescent periculos care a găsit cheile de la depozitul de foc al lumii. Dacă nu distilăm acest exces, pământul se va transforma într-o uriașă caramea cosmică. Unde este Călătorul?
CĂLĂTORUL: (Apare dintr-un nor de polen roz, târându-și servieta plină de ziare vechi) Sunt aici... sau cel puțin, ceea ce a mai rămas din mine. Hainele mele miros a birou și a cafea ieftină, dar pielea... pielea mea a început să miroasă a tei. M-am spălat în fântâna de la intrare, dar apa avea gust de caise și metal. Alchimistule, te implor, arată-mi ieșirea! Vreau înapoi în luna Mai! Vreau răcoarea liliacului și ploaia care miroase a praf. Iuniul tău este prea zgomotos, prea dulce, prea... vizibil!
ALBINA DE STICLĂ: (Apare brusc deasupra lui K, rotindu-se hipnotic) Zzz-înapoi? Nu există înapoi în Zodiacul Miresmelor Eterne. Orbita e circulară, dar se strânge ca un laț de mătase. Mai este acum o amintire uscată, un liliac presat într-o carte pe care am mâncat-o de dimineață. Acum ești în gura lupului de aur. Gustă! (S scuipă o picătură de miere electrică pe mâna lui K).
CĂLĂTORUL: (Urlă de plăcere și durere) Miroase a soare zdrobit! Simt cum mii de ace de chihlimbar îmi pătrund în pori! Nu mai pot gândi... văd doar o roată de foc care se învârte și miroase a fân proaspăt tăiat!
UMBRA-LUP: (Se prelinge de după un trunchi de argint, vocea lui fiind un bas profund, cavernos) Lăsați-l să urle. Urletul lui este singura notă onestă în această simfonie de zahăr fals. Eu sunt cel care adună aceste resturi de umanitate. Eu sunt umbra care se retrage când cireșele se aprind. Alchimistule, degeaba încerci să sigilezi Iuniul în flacoane. El se scurge prin fisurile sufletelor voastre flămânde.
------------------------------
TABLOUL II: FILOSOFIA JARULUI ȘI A NEGĂRII
(Lumina pe scenă devine de un auriu insuportabil. Din tavan coboară lent mii de fire de bumbac îmbibate în esență de tei. Actorii trebuie să se miște ca și cum ar înota printr-un lichid dens.)
ALCHIMISTUL: (Se așază la masa de lucru, unde o Picătură Neagră este captivă într-o sferă de vid) Umbră-Lup, tu nu înțelegi procesul. Noi nu sigilăm Iuniul pentru a-l ucide. Îl salvăm de el însuși. Fără intervenția noastră, dogoarea ar atinge punctul de auto-aprindere. Știi ce s-ar întâmpla? Amintirile lumii s-ar evapora. Oamenii s-ar uita unii la alții și ar vedea doar pete de lumină, fără istorie, fără nume, fără durere. Iar fără durere, parfumul nu are profunzime. Un trandafir care nu știe ce e spina miroase a plastic.
CULEGĂTORUL: (Pregătind Lănciile de Oglindă) Stăpâne, Umbra are dreptate într-un punct. Jarul este flămând. Simt cum Cireșele din sectorul 4 își întind tentaculele de miros spre satul de peste deal. Dacă nu le recoltăm acum, vor „bea” visele tuturor copiilor din acea vale. Copiii se vor trezi mâine dimineață cu mințile goale, mirosind a vanilie, dar fără să știe cum să mai plângă.
CĂLĂTORUL: (Privind spre urnele de plumb) Și ce e rău în asta? Să nu mai poți plânge... să fii mereu sub acest tei protector... pare a fi paradisul pe care ni l-au promis poeții. De ce vreți să ne întoarceți la durere?
ALCHIMISTUL: (Se ridică brusc, vocea lui tunând peste muzica Albinei) Pentru că paradisul fără memorie este o formă de lobotomie estetică, Călătorule! Dacă nu simți contrastul dintre gheața lunii Ianuarie și jarul lui Iunie, ești doar un obiect. Eşti o piesă de mobilier în grădina zeilor. Noi recoltăm jarul tocmai pentru a-l doza. Îl dăm oamenilor în picături mici, iarna, ca să-și amintească că sunt vii. Noi suntem farmaciștii eternității, nu călăii ei!
VOCEA TEIULUI: (O vibrație care face prismele de pe robă să sune) Vreți să mă măsurați... vreți să mă tăiați în bucăți de miros... Dar eu sunt pretutindeni. Sunt în sudoarea Culegătorului, sunt în spaima Călătorului, sunt în tăcerea Alchimistului. Iunie nu este o lună, este o stare de asediu a frumuseții!
------------------------------
TABLOUL III: RĂZBOIUL UMBRELOR ȘI APOTEOZA SOLSTICȚIULUI
(Zgomot de sticlă spartă. Umbra-Lup începe să crească în dimensiuni, acoperind parțial Marele Distilator. Albina de Sticlă emite un semnal de alarmă sub formă de raze ultraviolete.)
CULEGĂTORUL: (Luptându-se să urce pe scară) Umbra-Lup atacă radăcinile! Vrea să infecteze Chihlimbarul cu amărăciune! Dacă rășina se înnegrește acum, tot Cireşarul va mirosi a fier oxidat și a spitale vechi! Stăpâne, dă-mi sulița de aur!
ALCHIMISTUL: (Aruncă o suliță strălucitoare) Lovește în inima negației! Lovește acolo unde mirosul de tei se întâlnește cu frica de moarte!
UMBRA-LUP: (Urlând) Nu mă puteți ucide! Sunt negrul din spatele fiecărei petale de bujor! Sunt cel care dă formă luminii voastre! Fără mine, ați fi doar o pată albă pe un ecran gol! (Lupta devine o coregrafie abstractă, un balet între o sclipire argintie și un nor de catifea neagră).
ALBINA DE STICLĂ: (Zburând deasupra luptei) Zzz-echilibru... Zzz-haos... Iunie are nevoie de rană ca să sângereze parfum! (S începe să împrăștie un praf roșu peste Umbră și Culegător).
CĂLĂTORUL: (Se prăbușește lângă aparat, deschizând un robinet din greșeală. Un râu de chihlimbar lichid începe să inunde scena, mirosind a miere arsă și a mare) Se varsă timpul! Se varsă totul! Alchimistule, privește! Viitorul nostru se scurge pe podea și are gust de caise coapte!
ALCHIMISTUL: (Disperat, încercând să oprească scurgerea cu mâinile goale) Nu-l lăsa să se oxideze! Dacă atinge aerul de afară, se va transforma în nostalgie pură, și nostalgia este singura otravă care poate ucide un zeu! Culegătorule, lasă lupul! Vino și sigilează fluxul!
------------------------------
TABLOUL IV: BANCHETUL FINAL ȘI CÂNTECUL DE MOARTE
(Lupta se oprește brusc. Un liniște nenaturală se lasă peste livadă. Cireșele de Jar de pe ramuri devin dintr-odată albe. Este momentul Apoteozei.)
CULEGĂTORUL: (Coboară, cu hainele sfâșiate, dar cu o sclipire de triumf în ochi) E prea târziu pentru sigilii. „Cântecul de Moarte” a început. Ascultați...
(Se aude o notă muzicală pură, atât de înaltă încât pare să fisureze aerul. Miroase a ozon, a mentă rece și a oțel încins.)
VOCEA TEIULUI: Mă consum... mă dăruiesc... Iunie moare pentru ca Iulie să poată respira cenușa aurie... Beți, muritorilor! Beți din cupa solstițiului înainte ca amiaza să devină amurg!
ALCHIMISTUL: (Se resemnează, ridicând o cupă de cristal sub șuvoiul de chihlimbar) Fie... Dacă Iunie vrea să se reverse, să ne înecăm în el cu demnitate. K, lasă servieta! Lasă ziarele! Ele sunt făcute din copaci morți care au uitat ce înseamnă să înflorești. Bea acest timp lichid!
CĂLĂTORUL: (Ia cupa, tremurând. O bea dintr-o înghițitură) O, zei... Miroase a... a tot ce am vrut să fiu și n-am avut curajul. Miroase a libertatea de a nu mai avea un ceas la mână. Sunt... sunt ușor ca un polen de păpădie.
UMBRA-LUP: (Dizolvându-se în picioarele celorlalți, devenind o simplă umbră plată, normală) Chiar și eu... am gust de ciocolată amară acum. Frica s-a transformat în respect.
ALBINA DE STICLĂ: (Se așază pe umărul Alchimistului, aripile ei încetând să mai bată) Zzz-somn... Zzz-repaos... Am colectat destulă memorie pentru zece ierni. Orbita e sigură.
ALCHIMISTUL: (Privind spre public, cu ochii sclipind ca două picături de chihlimbar) Spectatori ai acestui Zodiac... Spectacolul nu s-a terminat. El abia acum începe în plămânii voștri. Când veți ieși din această sală și veți simți mirosul de tei pe stradă, să știți că este ecoul acestei amiezi. Să știți că o mică Cireașă de Jar a ars special pentru voi, ca să vă amintească faptul că sunteți mai mult decât niște umbre care trec prin timp. Sunteți timpul însuși, mirosind a soare și a speranță.
(Lumina scade treptat. Se mai vede doar conturul trunchiurilor de argint. Mirosul de tei devine atât de puternic încât pare să creeze o ceață aurie vizibilă. Din depărtare se aude sunetul unei coase care taie fânul, anunțând venirea lunii Iulie.)
CORTINA SE LASĂ LENT.
------------------------------
EPILOG (VOCE DIN OFF):
„Iunie nu se termină niciodată cu adevărat. El doar se retrage în chihlimbarul din privirile noastre, așteptând ca cineva să mai sângereze, o dată, un pic de bucurie.”
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii