Pe-aleea prăfuită
a suflletului meu
adesea trec
când mi-este dor
de ochii tăi,
de sărutările prelungi
din nopţile de vară
sub cerul înlăcrimat.
Prăpastia dintre noi
se adânceşte,
în fiecare zi
devii mai rece ca luna,
timpul,
clepsidra neîndurătoare,
ne îndepărtează
pas cu pas...
Cu ochiul sufletului,
conştiinţa
călătoresc
prin labirintul
dragostei
care acum
îmi lipseşte atât de mult..
Parcă suntem ca doi străini
cu inimile zdrobite de amărăciune
şi visele înfrânte ...
Răspunsuri