SPIRITUL
de DANDU BRIEL
– Doctore, doctore!
– Ce e dragă? Ce te agiți așa?
– Îl știți pe pacientul ăla la care am chemat preotul aseară, băiatul ăla tânăr făcut praf după accidentul pe pârtie?
– Sigur că îl știu, nu i-am anunța eu rudele să se pregătească de ce este mai rău, abia mai respira chiar legat la aparate.
– Atunci dacă abia mai respira, vă invit până la salon să vă vedeți muribundul!
– Deja s-a dus? Îmi pare rău, au venit rudele?
– Eu vă rog să mergem la salon, rudele nu au venit și dacă vin vor avea o cu totul altă treabă.
Tot vorbind s-au apropiat de ușa salonului și părea că dinăuntru se aude mișcare și chiar râsete.
– Nu cred că este frumos sau politicos ca cineva să facă atâta zgomot lâgă patul unui muribund, a spus doctorul în timp ce deschidea ușa.
A deschis și a rămas cu mâna pe cleanță și gura căscată pe ultimele silabe. „Muribundul” stătea în mijlocul patului, băiat drăguț, dealtfel, și probabil că spunea niște bancuri sau făcea un fel de scamatorii că asistentele nu se mai puteau ține de râs și doar prezența bruscă a doctorului le-a mai făcut să nu se umfle veselie și să se abțină să scoată și sunete. Era foarte clar că băiatul era centrul atenției și dacă până atunci abia îl întorceau să-l spele acum el stătea în picioare pe pat și le demonstra niște chestii. Probabil că și cămeșoaia lui de pacient, care nu era foarte bine legată în jurul corpului le stârnea și mai mult imaginația și completa showul.
În acel moment totul a încetat brusc și băiatul s-a lăsat în fund pe perne iar surorile s-au dat la o parte din calea doctorului. Primul care a vorbit a fost totuși băiatul care nu-l cunoștea pe doctor fiind adus, la spital, în comă:
– Am impresia că sunteți o persoană importantă și vă rog să-mi spuneți ce caut eu aici și de ce nu sunt acasă? Nu că mă deranjează atmosfera dar vreau să înțeleg.
Doctorul s-a uitat la el și a încercat, dintr-o privire să facă o evaluare și să priceapă cum a ajuns pacientul lui din starea de muribund, aseară, la faza de vioiciune de azi. Nu mai întâlnise niciodată o astfel de situație, la el în salon atunci când cineva se punea pe murit nu mai exista altă variantă și mai ales nu se mai ridica niciodată din pat. Să fi avut rugăciunea preotului care venise să-l împărtășească un astfel de efect? Atunci de ce nu se comportau la fel toți cei împărtășiți? După o privire fugară, doctorul a constat că are în față un tip sănătos, absolut normal la cap și care nu prea mai avea ce să caute acolo.
În acel moment pe ușă a intrat și soția, probabil a tânărului, însoțită de o doamnă mai în etate, de soțul ei și de un băiețel de circa opt ani. Toți erau în doliu! Pentru că în jurul patului era multă lume ei nu și-au văzut ruda din prima clipă și s-au îndreptat spre doctor. Liniștea s-a lăsat brusc.
– Cred că ați făcut tot ce era posibil și vă mulțumesc, a spus tânăra soție.
Doctorul era extrem de jenat căci el fusese cel care a dat telefon rudelor și care practic a anunțat decesul.
– Îmi cer iertare dacă v-am produs o neplăcere dar nu ne-am dat seama de la început ce evoluție va avea starea lui.
Făr să privească încă spre pat, de parcă ar fi dorit să întârzie momentul, soția a răspuns:
– Domnule doctor cred că nimeni nu poate prevedea viitorul în astfel de situații grave.
– Nevastă, unde ești că parcă te aud vorbind? A spus tânărul ridicându-se pe marginea patului și privind exact spre soția lui.
Aceasta, instantaneu și din proprie inițiativă, a leșinat și dacă nu era doctorul să o ia în brațe mai era puțin și făceau schimb de locuri.Tânărul s-a repezit imediat și a preluat-o ridicând-o de la podea și așezând-o pe patul alăturat care era liber. Mama lui, doamna mai în vârstă, se ținea cu mâinile de gură să nu strige iar tatăl, care avea vederea foarte slabă și auzul la fel, încă nu realizase ce se întâmplă și era pe undeva prin pragul ușii.
Toată lumea a înțeles că s-a produs o mare confuzie și fiecare dorea s-o dreagă cât mai elegant.
– Probabil că a avut doar un fel de șoc și apoi și-a revenit brusc, încerca să explice o asistentă, mamei.
Singurul care trăia realitatea era puștiul, care oricum nu înțelesese de ce ai lui sau îmbrăcat în negru și acum statea prins de tatăl lui cu brațele și doar se bucura că s-au întâlnit.
– Tati, ziceai că mergem la pescuit, mai mergem ?
– Sigur băiatule!
Peste câteva momente s-a trezit și soția și și-a privit „mortul” încercând să revină la starea reală. Îl privea fără să poată scoate o vorbă.
– Hai că nu am nimic, tu nu vezi? Cred că doar m-am lovit puțin. O încuraja el mângâindu-i fața.
Ea plângea de bucurie și toată scena se umpluse de lacrimi și zâmbete. Stătea la pieptul lui și nu-i venea să credă că e viu după ce zile întregi l-a vegheat iar el era în comă.
„Nu cred că este cazul să le spun ceva, oricum nu vor înțelege și nici nu este problema lor, mai bine să-i las să se bucure că mai am și alte treburi de rezolvat, realitatea este că mi-a plăcut foarte mult să intru în corpul acestui băiat, să-i pun toate oasele la loc și să nu las nicio celulă nerezolvată”
În continuare, suntem pe un mare pod deasupra fluviului și vedem doi tineri care au o discuție mai aprinsă. O fată și un băiat. Amândoi sunt frumoși și faptul că se ceartă pare total nepotrivit. Nu se aude nimic din ceea ce spun dar din gesticulația lor este evident că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Se pare că el îi reproșeză ceva și ea doar ascultă încercând timid să protesteze. Brusc, el se întoarce și pleacă spre capătul podului fără să mai privească în urmă. A ajuns deja la câțiva metri distanță. Fata, parcă vrăjită, s-a urcat dintr-o dată pe parapetul podului și s-a aruncat în gol lăsându-și poșeta pe margine. Nu s-a auzit niciun zgomot și chiar dacă ar fi țipat vântul ar fi dus sunetul în alte părți. Băiatul mergea în continuare spre capul podului fără să sesizeze nimic.
„Acela a fost momentul în care am intervenit, mi-a fost imposibil să procedez altfel, probabil că aceasta era următoarea mea misiune”
Dintr-o dată băiatul s-a oprit, s-a îndreptat brusc spre parapetul podului și după ce s-a uitat în jos, pe apă, a văzut o parte din rochia fetei care plutea la suprafață și a înțeles nenorocirea. Fără să stea pe gânduri s-a aruncat și el în apa de dedesubt și imediat ce a ieșit la suprafață a început să înoate puternic spre ceea ce părea a fi corpul fetei. El era sportiv de performanță și nici nu se punea problema să nu ajungă din câteava brațe la ea. Fata probabil că își pierduse cunoștința la contactul cu apa și acum plutea fără nicio reacție. El a prins-o din spate și a avut grijă să-i țină fața permanent la suprafața apei. Apoi cu o singură mână a început să înoate spre mal. Câțiva trecători care erau pe pod au văzut toată scena și au anunțat salvarea și poliția. Lupta cu valurile a durat ceva vreme.
În momentul în care au atins malul, mașina salvării era acolo. Norocul a fost că în zonă era și un fel de scară cu trepte de piatră și tânărul a urcat pe ea cu fata în brațe. Apa le curgea din haine iar fata atârna inertă cu o mână aproape de pământ. Cei de pe salvare au pus-o imediat pe targă și au învelit-o cu o pătură pentru protecția termică. Iarna era încă departe dar apa nu potrivită de baie. Au urcat imediat targa în mașină și au plecat spre spital. Băiaul stătea pe băncuța de lângă targă și o privea cu ochii în lacrimi. Acesta era momentul în care a înțeles că a fost foarte aproape să-și rateze marea iubire. Nici nu mai conta motivul pentru care s-au certat, ceva banal dar care putea să ducă la un deznodământ fatal. Nu-i venea să credă că s-a oprit singur din mers, s-a întors și a privit exact spre apă. De ce nu s-a uitat înapoi spre locul unde era fata și să-și imagineze că a plecat în sensul opus. Cum de s-a uitat chiar în apă și mai ales în locul unde fata plutea fără cunoștință. Era plin de întrebări dar nu avea deloc timp pentru ele.
„Asta nu cred că va afla vreodată”
Salvarea mergea cu toate sirenele la maxim și în scurt timp au intrat pe poarta spitalului. Cu o clipă, înainte ca targa să fie coborâtă, băiatul a observat că masca de pe chipul fetei părea că se aburește. Au urcat imediat la etaj la sala de reanimare și o echipă de asistente au dezbrăcat fata de hainele ude și au îmbrăcat-o cu unele mai călduroase acoperind-o cu folia termică. Era evident că își revenise dar privea complet buimacă în jurul ei fără să înțeleagă ce se petrece. Era convinsă că asistă la propria moarte. După câteva momente, ajutată și de somniferul din mască a adormit profund. Peste câteva ore a fost mutată într-un salon fără să se trezească. Chipul ei era senin și dormea ca o fetiță fără griji. Doctorul a venit mereu la patul ei și a verificat semnele vitale de pe monitoare.Totul era în regulă.
– Dacă și analizele au ieșit bine dimineață putem să-i facem ieșirea.
– Domnule doctor, băiatul care a salvat-o este pe hol și așteaptă.
– Ce noroc pe ea să fie băiatu ăsta prin zonă, să-i spuneți că e bine și că poate să plece, ne ocupăm noi de fată.
Una din asitente a ieșit din salon și s-a îndreptat spre băiat zâmbitoare. El s-a ridicat imediat în picioare.
– Vreau să îți comunic, din partea domnului doctor, că îți mulțumește pentru ceea ce ai făcut și să ști că fata e bine și acum poți să pleci acasă că de restul ne ocupăm noi. Probabil că tu nu ști cine este dar noi avem toate actele ei și cunoaștem și adresa și chiar azi o să-i anunțăm rudele să vină să o ia.
– Nu este nevoie să vă deranjați că eu nu voi pleca de aici decât cu ea atunci când se trezește.
– Să înțeleg că o cunoști, atunci e ciudat să lași o fată cunoscută să încerce să se sinucidă, vă știați dinainte?
– Este logodnica mea!
– Asta da surpriză, dacă e logodnica ta de ce nu ai grijă de ea băiete, lăsând la o parte faptul că tu chiar ai salvat-o?
– Nici o clipă nu mi-am imaginat că va recurge la un astfel de gest, am mai avut și altă dată discuții și apoi nu am vorbit câteva ore sau o zi întreagă dar după aceea totul a intrat în normal. E drept că acum discuția a fost mai aprinsă însă motivul a fost de tot răsul, nu i-a plăcut culoarea eșarfei pe care i-am cumpărat-o. Ea a zis că ce aia e culoare și eu am zis că e foarte frumoasă și apoi ea a zis că atunci s-o port eu iar eu i-am spus că sunt băiat și nu port eșarfe și tot așa...
– Nu ai plecat? a spus doctorul ieșind din salon. Dacă tot ai rămas poți să intri că s-a trezit și să-ți iei la revedere.
– Cred că e mai complicată treaba decât un simplu „ la revedere”, a spus asistenta.
– Mă rog, faceți cum credeți că eu mai am și alte vizite.
S-au indrepat spre salon și au intrat încet. Fata era cu ochii închiși și părea că doarme. El s-a așezat pe un taburet alături de pat și a început să o privească. Și el era îmbrăcat în halat, că toate hainele îi fusesră luate și puse la uscat. După o vreme el a întins mâna și a apucat-o pe a ei, ea a tresărit pentru moment dar nu a deschis încă ochii. Probabil se gândea că visează și că în vis se ține cu el de mână. Un zâmbet i-a luminat fața. După un timp a deschis totuși ochii, a privit tavanul, apoi spre băiat și parcă nu-i venea să credă ce vede.
– Trăiesc?
– Da, iubire!
– Și tu ești real?
– Chiar foarte real.
– Atunci ia-mă în brațe! Stai lângă mine.
Băiatul s-a ridicat, s-a aplecat spre pat și a cuprins-o în brațe iar ea a răspuns la îmbrățișarea lui, după care a urmat un sărut de zile mari. După mai multă vreme ea a trebuit totuși să recunoască faptul că este daltonistă și că asta putea să-i aducă o mare nenorocire.
„Era evident că eu nu mai aveam nicio treabă prin acest spital și puteam să plec liniștit”
– Mai am vreo misiune, șefule sau pot să mă întorc?”
Se pare că șeful a răspuns.
„– Bine, am să încerc, dar asta chiar că nu cred că se poate! Cum adică un singur minut, ce pot să încep într-un minut?”
Culmea, suntem tot într-un spital, chiar într-o sală de operații. Pe masa pentru avorturi stătea întinsă o fată drăguță la chip iar în sala de așteptare își frământa mâinile un tinerel și era evident că nu se găsește într-o postură plăcută. Ei eru copii buni dar foarte săraci și în acest moment chiar nu-și puteau permite un copil. De comun acord au hotărât că acest copil nu trebuie să se nască și de aceea au venit din timp la doctor.
În sala de operații doctorul se spălase pe mâini, i se pusese masca strerilă și tocmai luase în mână bisturiul pentru a începe chiuretajul.
„Cred că acum este momentul cel mai potrivit să intervin pentru a opri intervenția. În câteva fracțiuni de secundă am trecut prin mai multe variante, să-l fac să se împiedice, nu era corect că putea să cadă și să înfigă bisturiul cine știe în ce, să-i iau mințile iar era greșit că pentru un astfel de moment putea să-și piardă servicul și atunci am recurs la ultima variantă”
– Domnule doctor vă tremură foarte tare mâna cu bisturiul, nu ați observat?
– Până acum o secundă nu aveam nimic, acuma văd și eu după ce mi-ai spus, probabil că e de la cafea.
– Atunci vă propun să nu ne grăbim, că fata nu pleacă nicăieri și să stam puțin să vă reveniți.
După vreo încă 20 de minute doctorul a luat din nou bisturiul în mână și parcă, acum, tremura și mai tare.
– O fi și de la garda de astă nopate care nu a fost de loc ușoară.
– Așa o fi dar oricum, nu puteți intra în operație, trebuie să sosească imediat colegul dumneavoastră, care vă schimbă și puteți să-l rugați pe el să rezolve problema, e o treabă de câteva minute.
– Ai dreptate, eu mă duc atunci să mă schimb și să-l aștept.
Doctorul a ieșit, a trecut repede pe lângă băiatul care aștepta și care era convins că rodul iubirii lor nu mai există, dar nu l-a privit și l-a lăsat uimit și contrariat.
„Pentru mine treaba s-a complicat puțin că a trebuit să intru în mintea doctorului să văd cine este colegul apoi să-l caut și să aflu că e la volanul mașinii și vine direct spre spital. De acum în colo totul a fost o simplă bagateleă”
Colegul conducea liniștit, soseaua era perfectă, lumina la fel și nici aglomerație nu prea era. Nu mergea cu mare viteză căci mai avea destul timp să se bucure de aerul proaspăt al dimineții așa că în momentul în care a făcut pană și a auzit cauciucul lui nou de față că se fleoșcăie și mai are puțin și se taie în geantă, atras imediat pe marginea drumului, a coborât și s-a dus pe dreapta față să vadă care e treaba. Cauciucul lui era deja zdrențe. Un doctor își păstrează întotdeuna calmul și rezolvă imediat orice problemă, așa că a scos triunghiul reflectorizant l-a dus cât mai în spate și l-a fixat cu grijă pe asfalt. Nu a fost deloc atent la mașina care l-a depășit decât în momentul în care a observat, cu stupoare, că un tip iese chiar din mașina lui, se urcă în cealaltă și demarează în trombă.
S-a gândit el, că ce căuta omul în mașina lui, dar a aflat repede când a constatat că nu mai are cheile în bord. Cineva, probabil s-a gândit că el pleacă pe jos și lasă mașina descuiată cu tot ce e în ea. În spatele lui, la mare distanță, era o altă mașină care aștepta pe loc.
Doctorul a înțeles manevra dar nu era dispus să cadă în „ grija ” hoților așa că a intrat din nou în mașină să ia telefonul și să sune la poliție și atunci a constat că fusese luat și el de pe bord.
Nu mai avea decât o singură variantă, să aștepte să treacă o altă mașină și să-i roage să sune la poliție. Nu a trecut multă vreme și iată o mașină. Doctorul a făcut semn cu mâna dar la volan era un tip cu ochii la persoana de sex opus de lângă el și parcă nici nu l-a obsrvat. Peste alte zece minute, altă mașină plină de amabilitate a aprit la semnul lui. La volan era un bătrânel, foarte simpatic, care după o trecere scurtă prin istoricul penelor pe care le avusese de-a lungul vieții, a înțeles că nu e vorba decât de un simplu telefon la poliție. Pentru că nu a dorit să-i dea telefonul doctorului a sunat singur și le-a explicat cum stă treaba, după care a plecat, cu toate că mai dorea să-i povestească și de un accident din vara trecută.
Neavând altă treabă, doctorul s-a apucat să schimbe roata.
De la spital o asistentă, a sunat la el dar i-a răspuns un tip, extrem de obraznic, care i-a explicat că nu are nevoie de femei la ora asta. Pentru că treaba se lungise foarte mult, fata din sala de operații, a fost nevoită să coboare de pe masă și să se întoarcă la salon. Băiatul a mers după ea și stăteau amândoi cuminți și se priveau.
Între timp doctorul a schimbat roata cu cea de rezervă dar când a lăsat cricul jos a văzut cu stupoare că roata lui care nu a fost verificată de ani de zile e complet pe geantă. Deci mașina nu putea pleca de acolo decât pe platformă. Asta le-a explicat și polițiștilor, care ar fi putut eventual să pornească mașina direct din contatcte dar ar fi fost degeaba. Soluția cu platforma era clară și cei de la poliție au și cerut-o imediat. Dctorul i-a rugat să i se permită să dea un telefon și la spital să-i anunțe de întârziere ceea ce nu a fost nicio problemă. Oricum ar mai fi durat vreo două ore până sa ajungă el acolo.
„Cel mai dificil a fost să-l fac pe șoferul care a trecut pe lângă doctorul rămas în pană, să oprescă imediat după el, să se asigure că este la distanța corespunzătoare, să intre în mașină, să ia cheile din contact și telefonul și apoi să demareze mai departe. Cel care era cu mașina mult în spate și stătea pe loc nu avea nicio legătură cu cazul doctorului. Se oprise să dea telefoane la firmă. Era într-un fel de conferință. După ce am ieșit din corpul hoțului acesta a rămas buimac și se uita foarte îngrijorat la cheile doctorului și la telefonul acestuia”
Când acesta a sunat, el se imagina un mare gagster și a răspuns la mișt , după care era să leșine de emoție. Era hoț și pe desupra și obraznic. Fiind, de felul lui, un tip pașnic și liniștit, dintr-o dată l-au apucat remușcările și la prima secție de poliție întâlnită, a intrat și unde a văzut un birou gol a lăsat și cheile și telefonul, după ce le-a șters bine cu batista, și a ieșit imediat direct la mașină.
„Pentru că treaba mea era pe terminate m-am dus în salonul unde cei doi tineri stăteau și se tot priveau și m-am ocupat puțin de el. Îl citisem că era credincios și că hotărârea pe care o luase a fost extrem de grea. După câteva momente el, luând-o de mână i-a spus:”
– Hai să mergem acasă, cred că Dumenzeu ne-a dat destule semne că nu avem ce căuta aici! Tocmai aflase că cel de-al doilea doctor nu poate veni așa curând.
– Mergem, cheamă asistenta și anunț-o că nu mai facem nimic! Ochii ei erau plini de lacrimi! Ai dreptate, ne vom descurca cumva și să nu ne începem viața cu ceva ce putem regreta tot restul zilelor noastre.
Peste circa două ore cei doi ieșeau împreună din spital, luminoși și încrezători ținându-se de mână.
„Cred că misiune asta am reușit-o cel mai bine! Acum pot să mă întorc?
– Bineînțeles, chiar să te grăbești că ai primit aprobarea de reîntoarecere pe pământ, sau cum mai zic ei de reîncarnare.
– Asta e minunat că m-am sătuarat să tot bântui! Și unde mă duc?
– Unde vrei, ai câștigat acest drept!
– Atunci, poate o să ți se pară ciudat, dar aș vrea să fiu copilul celor doi care nu au făcut avortul.
– Nu mi se pare deloc nepotrivit , întotdeuna ai avut vocație de om bun, ce vrei să fi, băiat sau fetiță?
– Aș vrea fetiță, că ele sunt mai drăgălașe!
– Așa să fie!”
Peste câteva luni, la termenul potrivit, tânăra mămică aduce pe lume cea mai drăgălașă fetiță. Bucuria lor a fost nemărginită și nu se mai săturau privind-o. Între timp, tânărul tătic primește un post bine plătit, fetița crește, fiind deosebit de inteligentă, primește burse peste burse și termină facultatea de medicină. A cumpărat pentru părinții ei o locuință nouă , cu grădină și niciodată în familia lor nu s-a mai rostit cuvântul avort.
-->
Răspunsuri
MINUNAT MATERIAL !
Frumos, am lecturat cu plăcere!
Lecturat cu mare drag!