categorii forum


 
Din punct de vedere fizic strămoşii noştri care vânau animale şi dormeau în peşteri ne sunt net superiori
Chiar dacă am reuşit să aterizăm pe Lună, chiar dacă am inventat iPhone-ul şi am detonat bombe nucleare, cercetărorii de la Universitatea Cambridge ne atrag atenţia că nu ar trebui să ne umflăm atât de tare în pene. Din punct de vedere fizic strămoşii noştri care vânau animale şi dormeau în peşteri ne sunt net superiori.


Cercetătorii de la prestigioasa universitate au declarat că omul modern este cu circa 10% mai slab şi mai scund decât strămoşul său. Ca şi cum această veste nu era una suficient de deprimantă, oamenii de ştiinţă au ţinut să precizeze că şi creierul nostru se micşorează continuu, informează Daily Mail.

Ei dau vina pe practicarea agriculturii, care ne-a restricţionat dieta, şi pe procesul de urbanizare care ne afectează sănătatea.

Studiul realizat de cercetătorii de la Cambridge contrazice opnia populară potrivit căreia odată cu trecerea timpului oamenii au devenit mai înalţi şi mai mari.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, din punct de vedere al fizicului, omul a atins apogeul în urmă cu 10.000 de ani.

Studiul este rezultatul cercetărilor asupra fosilelor oamenilor primitivi descoperite în Africa, Europa şi Asia. Cele mai vechi rămăşiţe aparţin unui strămoş al omului modern care a trăit în Etiopia acum 200.000 de ani. Potrivit cercetătorilor, acesta era mai robust decât omul modern.

Fosilele unui alt înaintaş al omului datând de acum 120.000-100.000 de ani vin să susţină această teorie, conform căreia omul modern este inferior din punct de vedere fizic strămoşilor săi.

Omul de acum 10.000 de ani avea o greutate cuprinsă între 79,83 kg şi 85,27 kg. Acum omul mediu cântăreşte între 69,85 kg şi 79,83 kg, potrivit cercetătoarei Marta Lahr, care a prezentat rezultatele studiului Societăţii Regale din Marea Britanie, cel mai prestigios forum ştiinţific al Regatului.

Aceasta a declarat că modificările suferite de corpul uman în ultimii 10.000 de ani sunt uimitoare.

"Este adevărat că omul a continuat să evolueze, însă modificări substanţiale privind fizicul său au început să se producă abia în urmă cu 10.000 de ani. Întrebarea este ce a determinat aceste schimbări", a declarat Lahr.

Cercetătorii sunt de părere că începerea practicării agriculturii la scară largă în urmă cu 9.000 de ani este unul dintre factorii determinanţi. Deşi oamenii aveau astfel acces în mod constant la hrană, lipsa diversităţii alimentare a determinat stoparea creşterii dincolo de anumite limite.

Această teorie este susţinută şi prin faptul că fermierii chinezi, mari consumatori de orez şi porumb, sunt mai scunzi şi mai firavi decât, spre exemplu, locuitorii Scandinaviei. Acestor cereale le lipseşte niacina, o vitamină B necesară creşterii.

Totuşi, acest lucru nu explică de ce creierul nostru a continuat să se micşoreze în toţi aceşti ani. Creierul unui om care a trăit în urmă cu 20.000 de ani avea 1.500 de centimetri cubi. Creierul omului modern are doar 1.350 de centimetrimetri cubi. Astfel, în 20.000 de ani, omul a pierdut din volumul creierului cât o minge de tenis.

Asta nu înseamnă că suntem mai puţin inteligenţi. Dimpotrivă. Creierul a devenit mai eficient.


SURSA:adevarul.ro

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Suntem mai scunzi și avem creierul mai mic decât strămoșii noștri. Află cauza!
    --------------------------------------------------------------------------------

    1939347143?profile=original

    Oamenii au pierdut din înălţime şi din mărimea creierului în decursul evoluției, iar oamenii de ştiinţă cred că agricultura ar putea fi responsabilă pentru aceste descreşteri.

    Omul zilelor noastre este cu 10 procente mai scund decât strămoşii săi, iar creierul uman a scăzut în aceeaşi proporţie, se arată într-un studiu citat de Daily Mail.

    Descreşterea, spun oamenii de ştiinţă, a început acum 10.000 de ani, momentul în care agricultura a devenit una dintre activităţile de bază ale strămoşilor noştri.

    Recentele descoperiri contrazic teoria conform căreia oamenii de azi sunt mai înalţi.

    Cercetările demonstrează că în 19 din cele 21 de societăţi analizate, înălţimea populaţie a avut de suferit odată cu trecerea de la vânătoare la agricultură.

    Scăderea în înălţime e un fenomen caracteristic perioadelor de malnutriţie sau foamete, spune Amanda Mummert, antropolog al Universităţii Emroy din Atlanta, explicând acest fenomen prin dispariţia unor micro-nutrienţi, odată cu schimbarea dietei, în urmă cu 10,000 de ani.

    Un exemplu este China, unde agricultorii au până în zilele noastre o dietă formată în mare parte din orez, sau alte cereale, acestora lipsindu-le niacinul, un nutrient vital pentru creştere.

    sursa:politik.md

  • INTERESANT!
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

activităţi recente

Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 8 minute
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 50 minute
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
1 oră în urmă
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 3 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Acum 5 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 5 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 7 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 17 ore
Mai Mult…
-->