Vine vara! Vin căldurile! Vin vacanţele... Cum ne bronzăm?
sursa: De iei şi de azi
Despre nudism şi naturism în anii '30
Modificarea moralei societăţii româneşti de la începutul secolului XX a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind extravaganţe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generaţiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale şi mai lipsite de prejudecăţi. În aceşti ani dezbaterile privind „problema sexualităţii” erau din ce în ce mai prezente în spaţiul public. Aşadar un articol despre nudism şi despre naturism era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experienţe pariziene precum şi ale unor precepte pe care le consideram proprii perioadei hippie de mai târziu. O să le regăsiţi şi poate că o să vă surprindă şi pe voi:
«S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou şi totul e perimat. S'au format grupuri pro şi contra nudismului şi ca şi orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii şi pe alţii. Foarte puţini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.
În Germania a fost luată în serios şi am văzut realizari admirabile, în această directie. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franţa am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei şi acum în urmă am fost invitată la „Sărbătoarea Soarelui”, la Vilaine. Doctorul Durvile a reuşit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belşug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic şi cald, care bronzează trupurile şi întăreşte organismul; care înveseleşte şi luminează feţele cele mai întunecate.
Diferenţa între nudism şi naturism e mică; totuşi există o diferenţă! Nudiştii îşi cultivă mai mult trupul, pe când naturiştii acordă o mare importanţp spiritului. Nici unii nici alţii nu urmăresc un scop erotic. S'ar putea spune chiar că lipsa de pudoare, în viaţa aceasta colectivă, unde falsa ipocrizie a făcut loc francheţei, taie orice apetit sexual. Toţi formează o familie vastă, în care fratele, sora, părinţii şi copiii se arată aşa cum sunt, nedeformaţi de civilizaţie, „făra mănuşi” cum s'ar spune în limba lui Molière.
Întra’devăr, ce poate fi mai frumos ca nudul clasic al femeii, al bărbatului, al copilului? Numai îmbrăcămintea, invenţie drăceasca a croitorilor, perverteşte gândul cel mai curat, deschide orizonturi şi aţâţă poftele. Nudiştii se prăjesc în soare, fac exerciţii fizice sănătoase, mănâncă cu poftă şi dorm fără vise. La naturişti e altceva. Frecventez un cerc de naturişti, care au trăit până acum câteva luni într'o mică insulă, în apropiere de Nissa. Şeful grupului, Paul, poartă plete, umblă desculţ, în sandale, cu o toga ţesută de el. E un fel de apostol care predică distrugerea convenţionalismului. Ar vrea să reorganizeze societatea, să desfiinţeze cuvântul. Trăim într'o epocă în care se vorbeşte prea mult. Acum a pus stăpânire pe un castel părăsit la Meudon şi a adunat în jurul lui un număr destul de impozant de adepţi. Sunt studenţi, funcţionari, muncitori, oameni cu profesii libere, care vin să locuiască în castel, sau se mulţumesc să petreacă numai Duminica în parcul minunat al castelului, să mănânce la masa comună, fără faţă de masă şi fără forme: fructe şi legume, preparate de Paul si de femeia care trăieşte alături de el, fără nici o obligaţie legală şi fără nici un titlu. Femeia aceasta i-a dat şi doi copii: un băiat şi o fată! Ambii cresc, aproape goi, în mijlocul naturii şi se desvoltă intelectualiceşte şi trupeşte, normal, fără nici o influenţă străină. Citesc, fără să fi învăţat la şcoală, cântă, pictează, dansează şi lucrează, ajutând pe părinţii lor la ţesutul pânzelor, la facerea bucatelor şi la tăiatul lemnelor.
Dacă vrei să te recreiezi, cu drept cuvânt, de zgomotul vieţi pariziene, găseşti la Meudon odihna trupului şi a sufletului. În domeniul lui Paul nu trebuie să se găsească urmă de „stârv” cum numeşte el orice vietate ucisă, pentru a umple stomacul. Hrana în castel, e formată din legume crude, sau fierte, din fructe sau orez. Am mâncat adesea din prăjiturile sau bucatele lor şi nu m'am simţit deloc rău. Totul e chestie de obişnuinţă.
În România, în special, avem gusturi pervertite. Ne plac mâncărurile cele mai vătămătoare stomacului, piperate, acre, iuţi şi băuturile tari. O cură severă la castelul din Meudon ne-ar desintoxica, pregătindu-ne pentru o bâtrâneţe fără gută, fără dispepsii şi fără arterio-scleroză.» (articolul „Nudism şi naturalism – Aspecte pariziene – Sărbătoarea soarelui” – semnat Sarina Cassvan – publicat în săptămânalul „Ilustraţiunea Română„ numărul din 19 octombrie 1932 – răsfoit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor)
În România gusturile erau încă „pervertite”, dar nu atât de mult pe cât am crede. O să vă ofer în continuare câteva extrase din presa vremii care se refereră la acest „sensibil” subiect: „Moda picioarelor goale. A început sfioasă. Doar „câteva excentrice” care nu sau sfiit să parcurgă calea Victoriei în numele higienei şi al unui început de nudism care are avantajul ca poate fi tolerat chiar aşa, în combaterea rochilor scurte. Vom avea, aşadar, pe Bulevard, calea Victoriei, Lipscani, Smârdan, o expoziţie permanentă şi ambulantă de picioare groase, slabe, albe, galbene, negre, o infinită gamă care va absorbi atenţia acelora caet până cum admirau faţa sau corpul elegantelor noastre. Un progres au un simptom bolnăvicios?” („Ilustraţiunea Română” – 24 iunie 1931)
„Techirghiolul se compune din patru plaje, care de care mai frumoase dintre care amintim Plajele Oficiului Naţional de Educaţie Fizică separate pentru bărbaţi şi femei, unde respectând toate regulele decenţei, se poate practica „nudismul” care a dat rezultate terapeutice atât de cunoscute.” („Gazeta Ilustrată” din luna mai 1934 – articolul „La mare, la Techirghiol” )
„Dar prietenul meu, surâzând ştrengăreşte, vrea să-mi arate altceva. Într'adevăr la vreo 3—400 m. pe malul Limanului, nămolul probabil că are calităţi miraculoase pentru sănătate. Aici bolnavii şi bolnavele uită să uzeze de îmbrăcăminte, şi aşa, în costumele lui Adam şi Eva, se simt minunat, îmi închipui că nămolul ar putea să le strice costumele de baie, şi de aceea, spiritul practic al economiei şterge orice jenă.” („Universul ” din 17 septembrie 1938 - articolul „Vâlcovul - Veneţia României” semnat Serafim Cadan)
Cortometraje El nudista from Arsoñí Estudio de Comunicación on Vimeo.
-->
Răspunsuri
Trebuie să pornim de la faptul că şi nudismul şi naturismul nu sunt erotism! Nudismul cultivă trupul, naturismul cultivă spiritul. Cred că până la urmă ele sunt împreună, nu prea pot fi separate.
Acum zic eu că practicate în public, în faţa non-nudiştilor sau non-naturiştilor (li se mai spune textilişti) e un gest de ofensă.
Da, în zone speciale destinate lor, sau în propria casă, în familie - faci cum vrei. Dar nu chiar în public sau cu tentă vădită de a de auto-lăuda!
Şi uneori nudismul (şi naturismul) sunt recomandate şi în mod terapeutic (îmi amintesc că prima dată când mi s-a recomandat nudismul a fost de la o doctoriţă, iar eu aveam vreo 15 ani, numai că pe atunci îl puteai practica liniştit doar în casă).
În limitele bunului simţ şi atât timp cât nu deranjezi pe cel, cei de lângă tine sunt adeptul ambelor metode de expunere la soare.