Ea

[Gabriela Mimi Boroianu]

Când am zărit-o eu, venea de la scăldat, Și era nudă și frumoasă ca o zâna, Și udă ... și-avea mersul legănat, Și-acea chemare caldă de cadână. Avea în coapse unduiri de valuri Și-o zbatere aprinsă avea în piept, Că apa ce se zbate între maluri, Nereușind să surpe malul drept. Și-avea o piele ca nisipul mării, Aurie și fierbinte la un loc Și-mprumuta în ochi culoarea zării Când azura sub soarele de foc. Și avea gură roșie ca o fragă, Ce te ardea precum o flacără de foc, Și te-arunca-n patima cea mai neagră, De ai fii vrut să frângi al ei mijloc. Era năluca zilelor fierbinți, Când te uitai la sfârcul roz al sânilor, Ți se-aprindeau în vene aprige dorinți, De i-ai fi sărutat și urma pașilor. Era și zâna și nălucă, când era nudă, Această Evă a șarpelui cu clopoței Și n-o strigai dar ai fii vrut să te audă, Căci Ea era cât la un loc zece femei. Și de atunci o port în gând mereu , Și cred că nu va fii nici când uitată, Ea e femeia sufletului meu, Și singura ce am iubit vreodată. de Gabriela Mimi Boroianu

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulţumesc mult!

[Ioan Muntean]

poezie, selectat 13-14-15