Edgar Allan Poe, maestrul macabrului
”Tot ceea ce vedem sau pãrem nu este decât un vis într-un vis...”
Un adevãrat maestru al macabrului, Edgar Allan Poe a adus o contribuţie decisivã genurilor horror şi SF, fiind considerat în general de critici pãrintele povestirii detective moderne, dar în aceeaşi mãsurã apreciat pentru poeziile sale deosebite. În eseul sãu despre importanţa autorului, Walt Whitman afirma cã versurile sale ilustreazã o capacitate bine dezvoltatã pentru frumuseţea tehnicã ş abstractã, alãturi de o artã a excesului, o tendinţã incorigibilã pentru temele întunecate, un ton demoniac pe fiecare paginã. Existã un magnetism indescriptibil al vieţii şi operei sale.
O viata tumultoasa
Autorul de povestiri fantastice cu gust bizar a trãit şi creat în prima jumãtate a secolului al 19-lea (1809-1849), sfârşind în mod misterios la vârsta de 40 de ani, posibil ca urmare a unei supradoze de droguri. Poe avea înclinaţii spre un comportament obsesiv şi foarte instabil. Fiu al actriţei Elizabeth Arnold Hopkins Poe şi al actorului David Poe, este pãrãsit de tatã dupã care mama sa moare de tuberculozã. Poe este adoptat informal de cãtre familia lui John Allan, un negustor scoţian de succes care activa în Richmond, Virginia. John îl trimite la şcoalã în Irving, Scoţia, apoi la Chelsea şi Stoke Newington. Relaţiile cu familia Allan se înrãutãţesc considerabil in monetul în care Edgar intrã la Universitatea din Virginia, unde nu respectã regulile care interziceau alcoolul, tutunul, jocurile de noroc sau armele. Nesimţindu-se în largul sãu în Richmond, mai ales cã iubita sa Sarah Elmira Royster se mãritase cu altcineva, Poe cãlãtoreşte în Boston în 1827, unde se întreţine practicând joburi obscure de funcţinoar şi ziarist.
Se înroleazã apoi în armatã, slujind iniţial în portul Boston, la Fort Independence. Îşi publicã primul volum de poezie, ”Tamerlane and Other Poems”, care însã nu beneficiazã de prea mare atenţie. Dupã ce trec doi ani de când este în armatã, vreme în care obţine gradul de sergent major al artileriei, Poe solicitã lãsarea la vatrã, explicâbdu-i locotenentului Howard motivele financiare care l-au împins la înrolare, deşi avea doar 18 ani. Poe se împacã cu John Allan abia la moartea soţiei sale, Frances, în 1829. Obţine un post la Academia Militarã din West Point, dar este exclus ca urmare a unor acte de indisciplinã. În Baltimore mai publicã un volum, ”Al Aaraaf, Tamerlane and Minor Poems”, iar în New York scoate un al treilea, intitulat simplu ”Poems”, cu ajutorul cadeţilor de la West Point. Perioada în care încearcã Edgar Allan Poe sã se afirme este una dificilã, el fiind de altfel printre primii care aspirã la posibliitatea întreţinerii doar prin scris. Publiciştii adesea piratau copii ale cãrţilor englezeşti mai degrabã decât sã finanţeze publicarea unora noi. Poe, pentru a supravieţui ca scriitor, a trebuit mai mereu sã recurgã la umilinţe pentru a primi bani. Reorientându-se cãtre prozã, Poe obţine în 1833 un premiu din partea Baltimore Saturday Visitor pentru ”MS. Found in a Bottle”. Poe devine editor asistent al publicaţiei la Southern Literary Messenger, dar este dat afarã pentru consum de alcool.
Reîntorcându-se în Baltimore, scriiitorul se însoarã în secret cu verişoara sa de 13 ani, Virginia Clemm. Poe este reangajat la Messenger, air în 1838 publicã The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket, urmând ca în anul urmãtor sã devinã editor la Burtonțs Gentlemanțs Magazine. Îşi câştigã reputaţia unui critic prolific prin numeroasele artocole şi recenzii. Apare în 1839 şi colecţia ”Tales of the Grotesque and Arabesque”, care primeşte opinii divergente. Poe are iniţiativa înfiinţãrii unui ziar propriu, The Penn, dar din pãcate rãmâne nematerializatã. Din cauza stresului provocat de îmbolnãvirea soţiei sale, Poe începe sã bea din ce în ce mai mult. Mai lucreazã şi pe la Broadway Journal, dar se îndepãrteazã de ceilalţi publicişti prin acuzarea lui Henry Wadsworth Longfellow de plagiarism. Poemul care l-a fãcut faimos, înciuda faptului cã nu i-a adus venituri materiale însemnate, ”The Raven”, apare în 1845 în Evening Mirror. Dupã eşecul ziarului Broadway Journal, Poe se mutã într-o cãsuţã în Bronx, unde Virginia moare în 1847. Dupã acest eveniment scriitorul intrã într-o etapa mai distructivã ca niciodatã. Pe 3 octombrie 1849 este gãsit delirând pe strãzile din Baltimore, murind 4 zile mai târziu în spitalul de la Washington College. Toate rapoartele medicale s-au pierdut, la fel ca şi certificatul morţii, dar ziarele locale vorbeau despre un atac cerebral, un eufemism comun pentru alcoolism.
Gotic, horror si disperare
Ca un termen general de definire a operei sale s-a folosit cel de gotic, un gen de atlfel foarte iubit în epocã. Povestirile şi poemele trateazã categoriile urâtului, grotescului, macabrului. Una dintre temele recurente este cea a morţii, pe care autorul o surprinde prin semne fizice, descompunere, senzaţia îngropãrii de viu, reanimarea morţilor sau doliul. Romantismul su întunecat poate fi interpretat ca o reacţie la un ilumnism transcendental pe care poetul îl dispreţuia. Dincolo de gustul sãu pentru oribilitate, Poe mai cultivã şi ironia, satira sau burlescul. Concepţia sa literarã, aşa cum reiese de pildã din ”The Philosophy of Composition”, se rezumã la respingerea didacticismului şi a alegorizãrii, la accentul pe un singur efect, la construcţia unui sens nu foarte departe de suprafaţa textului, dar un sens care sã nu fie evident. De altfel scriitorul reuşeşte prin ficţiunea care îl are drept protagonist pe Auguste Dupin sã-şi exploateze pasiunea pentru criptografie tocmai pentru a da iluzia unui labirint cu soluţii aparent complicate. Povestiri precum ”The Murders of Rue Morgul” prezintã un exemplu de crimã rezolvatã pe principiul deducţiei ingenioase, evidentei şi raţionalizãrii. Sherlock Holmes şi Hercule Poirot au avut de învãţat de la Dupin. Pe de altã parte în alte naraţiuni, ca ”The Fall of the House of Usher”, Poe sondeazã cele mai abisale zone ale conştiinţei umane, întrupate în Roderick Usher, un personaj care suferã de tot felel de tulburãri mentale. Hipersensibilitate, paranoia, ipohondrie, angoasã, anxietate, isterie, sunt toate adunate într-o mixturã care într-un fel se prelungeşte sub forma a tot felul de apariţii fantasmagorice, proiecţie a dezordinii interioare.
”The Tell-Tale Heart” sau ”The Black Cat” pun problema stabilitãţii mentale, a nebuniei împinse la cote paroxistice care combinata cu factori precum dependenţa rezultã în gesturi absurde, acţiuni violente şi perverse. ”The Pit and the Pendulum”, poveste care are drept cadru o închisoare în care zace un acuzat al Inchizitiei, se ocupã de efectele pe care teroarea le poate avea asupra psihicului uman, care devine cu atât mai itnensã cu cât nu avem de-a face cu elemente supranaturale. Realitatea este determinatã de utlizarea detaliilor legate de senzaţii (lama ameninţãtoare, şobolani care mişunã, pereţii înfierbântaţi). O altã poveste, ”The Masque of the Red Death” ne prezintã încercãrile prinţului Prospero de a evita ciuma ascunzându-se în mãnãstirea fortificata. La un bal mascat pe care îl organizeazã, moartea îşi face însã apariţia sub forma unei figuri misterioase care îi confruntã pe toţi oaspeţii, o potenţialã metaforã a inevitabilitatii morţii. Imaginstica goticã este relevantã: multitudinea de camere care poate sugera mintea umanã compartimentatã în mai multe personalitaţi; sângele şi timpul, expresii ale efemerului; ciuma care surprinde moartea ca trãsãturã definitorie a umanitaţii; castelul ca structurã opresivã şi labirinticã. Ca multe dintre povestirile sale, şi aceasta conţine o notã autobiograficã, referindu-se la nevoia autorului de a gãsi un refugiu şi la necesitatea confruntãrii finale cu pericolele.
În ceea ce priveşte poezia, o mare parte include meditaţii asupra morţii. În ”Eldorado” protagonistul este capabil sã atingã împlinirea doar în moarte, iar în ”The City in the Sea”, ”The Bells” sau ”The Conqueror Worm” ea se relevã ca o concluzie evidentã a procesului de descompunere perpetuã. Percepţia asupra morţii merge de la speranţa regasirii persoanei iubite în viaţa de dincolo (”Lenore”) la disperarea sumbrã din profeţiile corbului (”The Raven”). Iubirea este strâns legatã de moartea care rãpeşte femeia iubitã în ciuda tinereţii şi inocenţei copilãreşti, reprezentative pentru cele mai pure trãiri ale firii omeneşti (”Tamerlane”, ”Annabel Lee”). Pierderea iubirii provoacã însã o conexiune bolnãvicioasã care atinge punctul obsesiei macabre. Poe mai insistã şi pe incertitudine şi efemeritate, pe asimilarea realitãţii de cãtre vis (”A Dream within a Dream”) şi natura relativã a adevãrului uman. O absolutizare a forţelor invizibile care ghideazã destinul pânã la tragicul sfârşit se vede clar în ”The Conqueror Worm”. Spectrul disperãrii şi al agitaţiei pare inepuizabil. Chiar şi unde apare un licãr de speranţã acesta conţine umbre de nedepãşit. Tragismul condiţiei umane este completat şi de inabilitatea de a descifra tainele necunoscutului, de negarea unui posibil viitor. Ca şi în proza scurtã, şi în poezie subconţientul se dezlãnţuie, ca întruchipare a instinctelor de cele mai multe ori distrugãtoare. Corbul este dublul cel întunecat al autorului, cuprinzând temerile care îi suprima raţiunea şi dialogul dramatic dintre cele douã componente sufleteşti se încheie cu proiecţia sufletului în corpul pãsãrii. Alteori instinctul acţioneazã ca înţelepciune, când în ”Ulalume” încearcã în zadar sã-l îndepãrteze de mormântul iubitei. Natura joacã şi ea un rol important, la fel ca în toate operele romantice, ea fiind cea în care se perindã protagoniştii care mediteazã în cãutarea rãspunsurilor sau se refugiazã în cãutarea unei stãri purificate. Poe se declarã impotriva monotoniei ştiintei care a barat dezvoltarea creativitaţii şi imaginaţiei (”Sonnet- To Science”). Idealul sãu estetic se centreazã pe puterea imaginativã ca esenţã a fiinţei. Putere care însã poate avea şi consecinţe nefaste atunci când nu este temperatã de o minimã dozã de realism.
În concluzie, goticul lui Poe surprinde nişte adevãruri despre om, atrãgând atenţia asupra ororilor care sãlãşluiesc în psihicul uman. Un al doilea eu întunecat bântuie şi acesta trebuie mai degrabã integrat , asimilat, decât negat sau dat la o parte. În termenii lui Freud, este vorba despre o disociere de personalitate care are rãdãcini în separarea de uterul matern. Tulburarea este cauzatã de înstrãinarea de propriul eu. Poe exploreazã prin personajele şi temele dezvoltate aceastã anxietate şi tensiune a dualitãţii, cu accent deosebit pe latura monstruoasã. Totodatã se pune la îndoialã existenţa unui suflet eliberat de povara temerilor şi superstiţiilor, a omului propus de era industrializãrii şi ascensiunii ştiinţifice, care nu mai este vulnerabil în faţa forţeklor supranaturale. Poe (şi nu numai) ne aratã însã cã aceste forţe rezidã de fapt în interior, dorinţele, fricile, pasiunile, angoasele nu se încadreazã într-o dualitate externã de tip viciu-virtute, ci sunt toate în noi. Arãtându-ne întunericul împins în teroare şi macabru, Poe şi goticul ne înfãţişeazã un adevãr: suntem şi Cain şi Abel.
-->
Răspunsuri
Un articol foarte intersant
Fanii literaturii horror sunt cu siguranta la curent cu viata tumultoasa pe care a avut-o maestrul macabrului – scriitorul Edgar Allan Poe in secolul al 19-lea. Dupa o viata scurta, marcata de alcoolism, acesta a fost gasit pe strada, delirand si la scurt timp a murit.
Că vă place sau nu Edgar Allan Poe, sunt sigură că vă tentează să-l vedeţi jucat de John Cusack (High Fidelity, Identity, Being John Malcovich) într-un nou film. În altă ordine de idei eu chiar vreau să-l văd, mai ales că filmul promite, şi aici de reţinut că e regizat de James McTeigue (aka regizorul lui V for Vendetta), să nu fie doar un thriller, ci să aducă pe peliculă elementele de macabru, cu mister şi poezie, ale maestrului Poe.
Filmul, care urmează să apară în primăvara lui 2012, pleacă de la utimele zile din viaţa reală ale lui Poe, a cărui moarte nu s-a dezis de misterul şi tenebrele imaginate de autorul Casei Usher, al Călătoriilor Imaginare şi al povestirilor incluse în Scurtă discuţie cu o mumie. Mai exact, în octombrie 1849, E. A. Poe dispare fără urmă câteva zile, ca să apară apoi destul de răvăşit pe o stradă din Baltimore, în haine care nu erau ale lui. La 4 zile după această întâmplare, moare la Washington College Hospital.
Considerat tăticul romanelor moderne cu crime misterioase (thrillere, fantasy-uri etc.), al povestirilor şi seriilor horror, în filmul lui McTeigue, Poe cel dispărut misterios se întoarce în Baltimore pentru a clarifica crimele care au avut loc în timpul absenţei lui şi care par să-l incrimineze. Cel mai interesant e că aceste crime sunt inspirate de scrierile lui, iar acum scriitorul însuşi, împreună cu un dedectiv, încearcă să descurce iţele, să găsească criminalul şi să-şi salveze iubita. Romantic, nu? Şi, sper eu, suficient de sinistru şi întunecat. Au apărut şi primele imagini ale filmului aflat acum în postproducţie, iar până în martie 2012, să ne amintim cum a început totul, cu un Raven şi un Nevermore:
Then upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt and ominous bird of yore
Meant in croaking “Nevermore.”
Prima carte a lui Edgar Poe, cea mai cautata opera literara din lume
"Tamerlane and Other Poems", prima carte scrisa de Edgar Allan Poe, este una dintre operele literare rare ale lumii.
In 1827, adolescentul Edgar Allan Poe revine in Boston, orasul sau natal, pentru a-si gasi de lucru si a scrie prima sa carte, incercand astfel sa se distanteze de tatal sau adoptiv, care locuia Richmond.
Nu dupa mult timp a aparut "Tamerlane and Other Poems", prima carte semnata la varsta de 18 ani de cel care a devenit unul dintre cei mai celebri scriitori si poeti ai lumii
Daca in acele vremuri textele lui Poe nu s-au bucurat de prea mult succes la publicare, astazi, prima sa carte este una dintre cele mai rare si cautate opere literare din lume.
Expertii casei de licitatii Christie's spun ca "Tamerlane and Other Poems" s-ar putea vinde pentru un pret record, care variaza intre 500.000 $ si 700.000 $.
Cartea a fost multiplicata in doar 40-50 de exemplare, din care mai sunt disponibile doar 12.
Prima carte scrisa de Edgar Allan Poe, la varsta de 18 ani
Edgar Allan Poe s-a nascut in 1809 in Boston si a sfarsit tragic, la varsta de 40 de ani, in mizerie si alcoolism.
Tocmai din acest infern al existentei sale s-au nascut multe dintre creatiile care aveau sa impuna literaturii universale norme de evaluare estetica necunoscute pana atunci.
"Aventurile lui Gordon Pym" (The Narrative of Athur Gordon Pym), "Prabusirea casei Usher" (The Fall of the House of Usher), "Carabusul de aur" (The Gold Bug), "Pisica neagra" (The Black Cat), "Butelia de Amontillado"" (The Cask of Amontillado) sunt cateva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au fortat frontierele imaginarului, imbinand teritoriile vietii si ale mortii intr-o sinteza halucinanta, o viziune care da valoare simbolica unor proiectii maladive ale lumii reale.
Cinste ție pentru alese daruri ale spiritului! Mulțumesc pentru toate completările. Cu multă stimă, I.I.
Cu multa placere! Imi place E.A. Poe
Corbul
de Edgar Allan Poe
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)