Unul dintre cele mai stranii momente ale secolului trecut s-a petrecut in anul 1937, când, dupa o domnie de nici un an, regele Marii Britanii, Eduard al VII-lea, abdica, pentru a se putea casatori cu femeia pe care o iubea, o americanca divortata de doua ori si cu o reputatie extrem de proasta: Elizabeth Wallis-Simpson. Ce anume l-a determinat pe cel mai râvnit burlac al epocii sa renunte la coroana si la adulatia supusilor sai spre a deveni un simplu burghez, casatorit cu o femeie considerata de multa lume stearsa, banala si chiar urâta? Enigma atractiei pe care doamna Wallis-Simpson a exercitat-o asupra regelui continua sa-i fascineze pe istorici, care au lansat tot felul de ipoteze, in incercarea de a o explica. Una dintre cele mai recente sustine ca, de fapt, americanca nici macar n-ar fi fost pe de-a intregul femeie, dar ca, in ciuda acestui fapt, ar fi reusit sa-l subjuge pe monarh prin sexualitatea ei...
Avea capacitatea de a face un bat de chibrit sa simta ca e o tigara aprinsa
Atunci când Eduard a intâlnit-o pentru prima oara pe „Bessie”, in 1931, aceasta nu i-a lasat o impresie deosebita. La urma urmei, nu mai era nici tânara si nici frumoasa. Avea un chip patratos, cu evidente trasaturi masculine si o alunita deloc estetica. Vocea ei era groasa si ragusita, iar aristocratii britanici o priveau cu dispret, ca pe o femeie destrabalata, aflata deja la al doilea divort atunci când amanta viitorului rege, Thelma Furness, i-a prezentat-o acestuia. Si totusi, dupa doar trei ani, aceasta americanca „dubioasa” avea sa o inlocuiasca definitiv pe Thelma in inima printului, care nu doar ca a indragit-o, dar a facut o pasiune de-a dreptul bolnavicioasa pentru ea, suferind, efectiv, fizic atunci când doamna Wallis-Simpson nu-i era alaturi.
Ce anume putuse declansa aceasta obsesie, care-l facea pe print sa se simta depedendent de americanca si care-l va determina, in cele din urma, sa renunte la stapânirea a unui sfert din planeta pentru a o lua de nevasta? Ce farmece ascunse avea Bessie? Cu ce il cucerise ea pe barbatul matur, care pâna atunci nu-si pierduse capul pentru nimeni altcineva? Zvonurile au inceput sa circule inca de atunci si chiar Thelma, amanta respinsa, le-a cultivat: potrivit ei, printul avea un complex de inferioritate, generat de performantele lui sexuale mediocre, iar Bessie era singura care reusise sa-l vindece. Pentru ca, vorbeau pe la colturi pretioasele aristocrate britanice, „depravata” americanca era o experta in practicile sexuale asiatice si avea, cum se exprima un mucalit, „capacitatea de a face un bat de chibrit sa simta ca e o tigara aprinsa”.
Charles Higham, unul dintre primii ei biografi, descrie, astfel, o veche practica tantrica asiatica, a carei adepta doamna Wallis-Simpson era, practica implicând, intre altele, un masaj prelungit si delicat cu uleiuri parfumate caldute, menite sa trezeasca simturile adormite. Este stiut faptul ca Bessie traise câtiva ani in China, unde, admitea ea insasi, la batrânete, bea cot la cot cu primul ei sot, in localurile rau famate din Shanghai. Istoricii contemporani afirma ca, indiferent daca aceste speculatii sunt sau nu reale, Elizabeth Wallis-Simpson era, dupa standardele epocii, o femeie cu o neobisnuita experienta erotica si cu un apetit sexual iesit din comun. Innebunita dupa baieti inca din scoala, ea s-a casatorit cu un tânar locotenent din Marina SUA si, dupa divort, a avut nenumarate idile, inainte de al doilea mariaj, cu Ernest Simpson. Nu-i de mirare ca o asemenea vampa dezinhibata si capabila de orice, in materie de sex, l-a putut subjuga total pe un barbat timid ca printul Eduard.
Sindromul insensibilitatii androgene
Cercetari recente sugereaza insa ca aceasta femeie aparte ar fi putut ascunde o taina si mai profunda: ea s-ar fi nascut, afirma specialistii, cu o tulburare de dezvoltare sexuala numita intersexualitate, care afecteaza doar un copil la câteva mii de nasteri. Unele dintre efectele acesteia sunt atât de subtile incât nici macar astazi sindromul nu este precis diagnosticat, in anumite cazuri.
Un asemenea diagnostic nu ni se pare totusi hazardat, daca analizam in detaliu personalitatea doamnei Wallis-Simpson, intrucât exista dovezi puternice ca aceasta nu a fost pe de-a intregul femeie. Scriitorul Michael Bloch, care a locuit alaturi de Wallis-Simpson in ultimii ani de viata ai acesteia, la Paris, spune ca ar fi discutat sexualitatea ei cu doctorii care au ingrijit-o, ajungând la concluzia ca femeia suferea de asa-numitul „sindrom al insensibilitatii androgene” (AIS), cea mai usoara forma de intersexualitate. O fetita nascuta cu AIS este, in momentul venirii pe lume, baiat, din punct de vedere genetic, intrucât are cromozomul XY. Dar, din cauza ca receptorii din corpul ei sunt insensibili la cantitatile mari de testosteron pe care le produce, ea se dezvolta, sub aspect exterior, ca o femeie.
La pubertate insa, acumularea de testosteron poate genera dezvoltarea unui corp masculin, cu picioare lungi, mâini mari, musculatura puternica, voce aspra si aspect atletic – elemente pe care Wallis le poseda. Si mai interesanta e marturisirea facuta de Bessie unui prieten: ca nu permisese primilor doi soti sa o atinga „dincolo de linia Mason-Dixon” – numele dat regiunii de granita dintre Sudul si Nordul SUA, comparatie care nu mai are, credem, nevoie de nici o explicatie.
In afara lui Eduard, printul indragostit lulea, putini barbati o apreciau pe Wallis ca femeie. Biograful James Pope-Hennessy, care a intâlnit-o in 1958, nota ca „este una dintre cele mai ciudate fiinte pe care le-am vazut vreodata. As fi tentat sa o clasific ca pe o femeie americana par excellence daca n-as avea suspiciunea ca nu-i femeie deloc!”. Si nu doar trasaturile fizice o recomandau ca barbat, pentru ca un reputat grafolog german, caruia i s-a dat sa studieze o mostra din scrisul ei, fara sa i se spuna si cui apartine acesta, a concluzionat ca autorul este „o femeie cu o puternica inclinatie masculina in ceea ce priveste activitatea, vitalitatea si initiativa.”
Un petic ideal pentru un sac... regal!
In relatia cu printul Eduard, Bessie Wallis-Simpson si-a manifestat din plin aceste calitati si putem spune, fara teama de a gresi, ca ea a purtat pantaloni in aceasta casnicie. Constienta de problema pe care o are, Bessie a incercat toata viata ei sa dea impresia de feminitate: era obsedata de silueta, mânca foarte putin, pentru a mentine aparenta unui corp fragil, feminin si se imbraca elegant, acoperindu-se cu machiaje si bijuterii, ca si cum ar fi vrut sa spuna tuturor: „Uitati-va la mine, sunt o femeie!”.
In plus, explica sexologii, o alta modalitate prin care ea a incercat sa-si demonstreze apartenenta la speta femeiasca a fost dorinta ei de a darui barbatilor placeri sexuale intense. Totusi, inabilitatea ei de a avea relatii sexuale normale si, implicit, de a procrea, ar fi putut sa contribuie decisiv la decizia primilor doi soti ai ei de a divorta. Imediat ce l-a gasit insa pe Eduard, la rândul sau o „ciudatenie” din punct de vedere sexual, Wallis-Simpson a fost fericita, iar noul ei partener si mai fericit, de vreme ce descoperise, in sfârsit, o femeie care sa nu-l ironizeze pentru performantele sale sexuale lamentabile si care, in acelasi timp, sa faca din momentele petrecute in intimitate un extaz continuu.
GABRIEL TUDOR
-->
Răspunsuri
A doua Elena Ceausescu
Sindromul insensibilităţii androgene
Scriitorul Michael Bloch, care a locuit alături de Wallis-Simpson în ultimii ani de viaţa ai acesteia, la Paris, spune că ar fi discutat sexualitatea ei cu doctorii care au îngrijit-o, ajungând la concluzia că femeia suferea de aşa-numitul „sindrom al insensibilităţii androgene” (AIS), cea mai uşoară formă de intersexualitate. O fetiţă născută cu AIS este, în momentul venirii pe lume, băiat, din punct de vedere genetic, întrucât are cromozomul XY. Dar, din cauză că receptorii din corpul ei sunt insensibili la cantităţile mari de testosteron pe care le produce, ea se dezvoltă, sub aspect exterior, ca o femeie. La pubertate însă, acumularea de testosteron poate genera dezvoltarea unui corp masculin, cu picioare lungi, mâini mari, musculatura puternică, voce aspră şi aspect atletic – elemente pe care Wallis le posedă. Şi mai interesantă e mărturisirea făcută de Bessie unui prieten: că nu permisese primilor doi soţi să o atingă „dincolo de linia Mason-Dixon” – numele dat regiunii de graniţa dintre Sudul şi Nordul SUA, comparaţie care nu mai are, credem, nevoie de nici o explicaţie. În afara lui Eduard, prinţul îndrăgostit lulea, puţini bărbaţi o apreciau pe Wallis ca femeie. Biograful James Pope-Hennessy, care a întâlnit-o în 1958, nota că „este una dintre cele mai ciudate fiinţe pe care le-am văzut vreodată. Aş fi tentat să o clasific ca pe o femeie americană par excellence dacă n-aş avea suspiciunea că nu-i femeie deloc!”. Şi nu doar trăsăturile fizice o recomandau ca bărbat, pentru că un reputat grafolog german, căruia i s-a dat să studieze o mostră din scrisul ei, fără să i se spună şi cui aparţine acesta, a concluzionat că autorul este „o femeie cu o puternică înclinaţie masculină în ceea ce priveşte activitatea, vitalitatea şi iniţiativă.”
În relaţia cu prinţul Eduard, Bessie Wallis-Simpson şi-a manifestat din plin aceste calităţi şi putem spune, fără teama de a greşi, ca ea a purtat pantaloni în această căsnicie. Conştientă de problema pe care o are, Bessie a încercat toată viaţa ei să dea impresia de feminitate: era obsedată de siluetă, mânca foarte puţin, pentru a menţine aparența unui corp fragil, feminin şi se îmbrăca elegant, acoperindu-se cu machiaje şi bijuterii, ca şi cum ar fi vrut să spună tuturor: „Uitaţi-vă la mine, sunt o femeie!”. În plus, explică sexologii, o altă modalitate prin care ea a încercat să-şi demonstreze apartenenţa la speţa femeiască a fost dorinţa ei de a dărui bărbaţilor plăceri sexuale intense. Totuşi, inabilitatea ei de a avea relaţii sexuale normale şi, implicit, de a procrea, ar fi putut să contribuie decisiv la decizia primilor doi soţi ai ei de a divorţa. Imediat ce l-a găsit însă pe Eduard, la rândul său o „ciudăţenie” din punct de vedere sexual, Wallis-Simpson a fost fericită, iar noul ei partener şi mai fericit, de vreme ce descoperise, în sfârşit, o femeie care să nu-l ironizeze pentru performanţele sale sexuale lamentabile şi care, în acelaşi timp, să facă din momentele petrecute în intimitate un extaz continuu.
www.ziare.com