Fiind băiet păduri cutreiera

[Maria Calinescu]

‘’Fiind băiet’’ ades,  păduri cutreiera,

Cântând din frunza lui, şi cerul tremura.

 

Natura o-ntrupa în sfânta lui menire

Împletea din flori un leagan de iubire.

 

Din lacrima-i curată un râu el zămislea,

Oglindă omenirii să se privească-n ea.

 

Prin vorbele alese, el a-nvăţat pe mulţi

Dragostea de ţară, cu câmp mănos şi munţi.

 

Iubind deopotrivă, pe cei, ce l-au cântat,

Sau, pe cei în derivă,  de răi, l-au criticat,

 

Azi rândul i-a venit să îl slăvim şi noi

Să tremure-n zenit,  cei de simţire goi.

 

Lira-i fermecată a tors alin de dor

Când luna-ntunecată, n-aşternea covor.

 

Azi, steaua ce răsare va străluci în veci,

Va lumina cărări, chiar şi,  în inimi seci.