categorii forum

Zile plăcute de Aprilie 2020 și un început de Mai 2020 cu temperaturi de primăvară însoțite de câteva averse de ploaie deosebit de așteptate. Pomii fructiferi au înflorit toți, iar Sărbătorile Pascale și-au făcut loc, strecurându-se printre noi, pentru a ne revela încă o dată jertfa, vestea cea bună și tandrețea hristică. Lăcrimioarele exultă etalându-și gingășia clopoțeilor și rafinamentul parfumului. Din păcate de lalele nu prea m-am mai bucurat acum. Au înflorit lacunar și doar vreo două,trei zile. Încă suntem sub impunerile generale ale amenințării coronavirusului și foarte multe persoane nu mai iau în serios și ad literam măsurile de precauție. Mă întreb dacă în urma acestei nefericite experiențe Omul va ieși mai înțelept sau mai frumos la liman… Sunt bucuros că mica mea campanie de plantare a avut un succes complet și că, printre altele, aronia , zmeurul și agrișul sunt promițătoare și sănătoase…

Toate evenimentele, atâtea câte există, se regăsesc în această perioadă în online. Urmăresc dialoguri teologice, literare etc. care se poartă prin zoom, personalități care doresc să transmită mesaje de activitate și încurajare admiratorilor sau auditoriului. Pasionat de șah, m-am înscris online în clubul Federației Române de Șah unde am putut să joc partide oficiale… Am avut câteva victorii, dar tracul primei participări și-a spus cuvântul… Jocul meu , inexplicabil, a avut de suferit… Străzile sapienției sau pacienției (ambele), vorba caragialescă, sunt crunt încercate. S-ar putea însă ca o nouă epocă să cunoască avântul dorit pentru o evoluție mondială fără precedent. Robotizarea atât de așteptată de către unii, asociată cel mai probabil inteligenței artificiale, poate fi o soluție atât pentru eficiență, cât și pentru singurătatea ( percepută ca abandon ) oamenilor. Generația adultă ar putea lăsa tinerei generații, considerată mai iresponsabilă și leneșă, histrionică chiar, un cadou neașteptat pentru a o pedepsi sau corecta și un suport ideal pentru a o ajuta. Glumind sau nu, casele ar putea deveni mai inteligente decât proprietarii, animalele de companie și roboții mai valoroși decât stăpânii…În urmă cu treizeci de ani, Japonia părea a deveni paradisul roboților… Am primit atunci un cadou interesant de la un verișor mai mare – un calculator de buzunar cu alarmă,ceas și restul funcțiilor matematice. Mi s-a părut epocal atunci… Între timp lumea a evoluat totuși, dar așteptările mele superioare tot nu sunt satisfăcute… Părea că totul a stagnat în domeniu, dar roboțeii au apărut și pe la noi: i-am văzut la tv chiar servind pe cei care sunt bolnavi și răspunzând la întrebările celui interesat. “Totul curge”, se scurge printre noi, și ,acceptând sau nu, suntem marcați într-un fel sau altul de interminabilul flux… Realitatea e imanentă, transcendentă, dominată de existențialism? Cert este că ea este suma acțiunilor și competențelor noastre până la un punct, a cunoștințelor acumulate de către umanitate care luptă cu necunoscutele care apar periculos din când în când… Mă întreb însă: în mijlocul celulelor de criză actuale, virusologii nu au un răspuns mai rapid? Ieri doar, surse credibile, dintr-un subdomeniu al medicinei, susțineau că dețin suficiente date pentru prelungirea fabuloasă a vieții umane începând cu următorul deceniu… Trăim într-un sistem integrator și deschis sau într-unul separatist și semiînchis? În mijlocul neîncrederii, inconsecvenței și ipocriziei generale pot apărea foarte ușor lupii singuratici… Cu măști de teatru sau alte … măști, civilizația a fost pusă sub semnul întrebării… Lipsa de reacție europeană, occidentală mă nemulțumește profund. Nota materialist-existențialistă nu trebuie însă ignorată… În ultimele două luni mi-au intrat în cont exact zero lei… Am câștigat doar trei produse prin intermediul blogalinitiative și blogawards: o cană personalizată care are o fereastră pe care pot lăsa cu cretă răvașe,panseuri…, o baterie externă pentru smartphone și o tastatură de calculator ( aproape alegorică acum)… Deși încă #rezist rezonabil nu pot să nu mă întreb cui servesc aceste experiențe sau experimente? Precum personajul kafkanian stau în cameră ( n-aș spune că-mi displace ) și văd un păianjen care vrea să mă domine, după ce am aerisit a trebuit să mă lupt cu o viespe care a apărut cine știe din care zări… Sunt un visător și mă întreb când va interveni salvator Captain America sau voi fi obligat eu să-i joc rolul? Am ca aliat undele, frecvențele, dar tânjesc după frecvența Schumann

Fiordul speranței are note, tente australe totuși… Dacă pentru majoritatea populației și afacerilor va fi un an … sabatic, pentru a folosi un cuvânt elegant, pentru unii creativitatea și reinventarea ar putea fi stimulate. Deși am unele temeri că în plan economic, social și politic efectele negative abia se profilează și că economia subterană ( black market ) paradoxal jubilează putând eclipsa economia contorizată, cea din urmă devenind un dratf – ciornă ( a se reține versiunile americano-ruse ale termenului  ) a primei, sunt încrezător că spiritul sapiențial va domina în cele din urmă și că epopeea cultural-științifică va continua curând în folosul tuturor, că viața normală își va lua în cele din urmă cursul… Chiar dacă acum crepuscurile surâd, valorile general umane, democrația,libertatea trebuie să triumfe. Poate că observând câte libertăți și colaborări fructuoase pot fi compromise, oamenii se vor căi și vor cerși precum sensibilul Goethe: “Lumină , Lumină, mai multă Lumină” ( licht,licht,mehr licht) …

Sunt dezorientat când mă gândesc cum vor arăta relațiile internaționale. Fragmentarea, enclavizarea dau apă la moară doar celor cărora le este frică de progres, doar celor cărora le este frică de viitor, doar celor care au obținut ceva rapid și se ascund lipsiți de valoare. O floare de colț ar trebui să o poți găsi atât în munții Alaska, în Anzi, cât și în Alpi sau mai ales în Mont Blanc, dar cât mai sus… Tânjind după dinamismul și euforia anterioară îmi amintesc cuvintele celebrului istoric Tucidide care spunea: “Avem o constituție care nu imită legile vecinilor, ci mai degrabă noi suntem exemplu […] Am procurat și pentru suflet foarte multe recreații după oboseli, practicând obiceiul întrecerilor și serbărilor, care durează un an, și fasturilor particulare deosebite, al căror farmec zilnic înlătură încruntarea […] Iubim frumosul, cu simplitate și cultivăm științele fără moliciune. Ne folosim de bogăție mai mult ca ajutor pentru faptă decât ca podoabă pentru cuvântare, iar a-și recunoaște sărăcia nu este pentru nimeni o rușine, ci este mai rușinos să nu cauți să o înlături prin faptă”… (Tucidide, Războiul Peloponeziac, Cartea II ).

Impresionat și cucerit de generozitatea și galanteria primăverii uit pentru o vreme de grijile care planează totuși. Au venit și rândunicile, iar în fiecare dimineață una dintre ele stă și ciripește de pe o bară suport din curte și mă lasă să o privesc de foarte aproape. Ciripesc și eu… , ea mă privește mirată și apoi iar ciripește și ea… Ne cunoaștem de o viață… !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare ( triolet )

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai;

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai…

Vă doresc o lună Mai 2020 senină, prosperă, plină de inspirație și lumină … !

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

activităţi recente

Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 7 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 11 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 11 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 12 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 14 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 15 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Acum 18 ore
Ioan Muntean – zâmbetul zorilor (cybersonet LXXIII) prin Cronopedia
Acum 18 ore
Mai Mult…
-->