Nicoleta Mija - Frunze și valuri (amintiri)
De câteva zile mă plimb printre frunzele prăfuite ale stejarului bătrân. Câteva gânduri stinghere au rămas undeva departe, la malul mării. Rochia mângâiată de briza mării, tălpile atinse de nisipul fierbinte, privirea pierdută printre valuri. Zbor deseori printre stolurile infinite de pescăruși când luna se scufundă în mare. Vântul amestecă culorile ruginii printre valuri, plaja este tristă și pustie. O pânză de ceață acoperă plaja, alunecă peste valurile care se sparg furioase peste stafilopozii ruginii. Aș vrea să pășesc din vis pe malul mării într-o zi însorită de vară. Atingerea toamnei peste infinitatea albastră îmi aduce în suflet multă liniște.
Mă așez cu gândul pe nisipul rece, soarele nu a avut timp să-l încălzească, privesc cu ochii sufletului marea, ce repede mai trece timpul. Mereu îmi adun gândurile când ascult sunetul valurilor, când nisipul freamătă sub adierea soarelui, când vântul agită marea. Clepsidra verii a rămas fără nisip. Vântul rece bântuie ca o nălucă pe plajă, mai supărată marea se zbate, un pescăruși se odihnește înaintea unui drum lung. Cu ochii închiși mă așez pe nisip la malul mării, în depărtare o corabie înoată printre valuri și nori.
Frunzele cad, culorile dansează printre nori, ploaia mângâie valurile, frigul miroase a toamnă. Îmi fac un mic culcuș într-o pătură, respir adânc, simt aroma toamnei după o vară fierbinte. În ultimele zile ale lui septembrie melancoliile se rostogolesc printre valurile mării. Zilele au câteodată ochii mai albaștri, câteodată verzi, dar mai des negri, întunecați plini de multe lacrimi. Pe malul mării nu mă plictisesc niciodată... .Îmi amintesc că în spatele norilor negri sunt multe zile luminoase., un soare timid care așteaptă altă vară. Privesc dansul frunzelor printre valuri, mă așteaptă în casă o ciocolată fierbinte.
Toamna cântă pe mai multe voci, aerul rece mă trezește din visare, soarele nu mă mai sărută pe față. Un foșnet de frunze, un vânt rece și multe gânduri adunate pe coala albă. Astăzi este o zi mai frumoasă, ochii cerului albaștri zâmbesc prin geamul casei. Am pregătit o tartă cu fructele toamnei... Într-o zi rece de toamnă îmi aduc minte de amintirile verii când frunzele roșii îmi bat la geam. Miroase frumos a ceai și scorțișoară, a frunze de stejar colorate de toamnă.
Am strâns multe amintiri în fotografii, suficiente pentru a readuce în sufletul meu briza mării, vuietul valurilor printre nostalgiile vacanței la malul mării. Îmi este greu să mă dezlipesc de zilele călduroase ale verii. Deseori toamna m-am relaxat și m-am odihnit la malul mării. Când totul este pustiu, marea își arată toată splendoarea ei, acea liniște unică când valurile mă mângâie cu cântecul lor. Nu mă plictisesc niciodată toamna la malul mării. Îmi place acestă plictiseală, această liniște a unui sfârșit de septembrie când albastru, când întunecat. Printre golfulețele mai largi pescărușii m-au primt întodeauna cu o zbatere albă de aripi. De multe ori am stat nemișcată pe nisip, am simțit adirea vântului la sfârșit de septembrie zâmbitoare.
Privesc pe geam, zboară frunzele, gândurile rătăcesc lângă o ceașcă de ciocolată caldă și o tartă cu fructele toamnei. Îmi trec prin ochi valurile de smarald pe o plajă albă.. la sfârșit de septembrie. Se aprind lumini la geamuri, vântul dansează printre ramuri neobosit. Roșul frunzelor acoperite și de galben îmi ating privirea la asfințit. Au rămas singure câteva cărți toată vara pe masă. Acum mă apropii de ele așa cum fac de mulți ani. Închid ochii, pentru câteva secunde am ascultat vântul și valurile mării. Mă bucură fiecare rând din carte în liniștea nopții. Orașul meu de suflet este pe malul Dunării, dar... m-am îndrăgistit de mulți, mulți ani de mare. Plec și revin mereu printre nuferii Dunării și valurile înspumate ale mării.
Prinsă în multe provocări zilnice, am nevoie și de clipe de rătăcire care izbucnesc într-o dorință de a călători spre locuri însorite la malul mării. Nu-mi iau multe minute pregătirile. Fiecare călătorie are o povestire, fiecare călătorie este pentru mine o provocare. Nu planific nimic, mă opresc la o măsuță, servesc o ciocolată fierbinte și o tartă de fructe. Mă opresc pe o plajă pustie, stau sub o umbrelă, citesc o revistă. Este frumos în alte locații, departe, eu mâ întorc aici la noi pe malul mării în fiecare an indiferent de anotimp.
Acum sunt în curte, strâng frunzele peste trandafiri și pe marginea grădinii. Este cea mai bună pătură pentru flori, pentru pământ. Îmi place să calc covorul foșnitor, îmi place pastelul toamnei roșcat, rugiuniu. Am pregătit un buchet de toamnă pentru camera mea cu trandafiri, crizanteme și frunze. Când sunt plecată, în drum spre casă adun ghinde, castane și frunze. Afară este toamnă, în casă este vară. Am strând scoici mari și mici, melci și i-am așezat lângă carte. Afară e toamnă, în casă este toamnă. Am lângă mine un coș cu ghinde și castane.
Privesc pe geam, aerul este mai rece, cerul acoperit de nori... Cred că va ploua, de fapt îmi doresc să plouă. Deschid albumul, privirea se oprește pe o fotografie frumos colorată la malul mării. Zâmbesc, de fapt îmi este așa dor de soare, mai am pe chip bronzul verii. Dau un telefon, sunt curioasă cum este vremea... Așa am aflat că se mai plimbă pe plajă câțiva pescăruși. A ploua câteva zile, dar nu este prea frig, valurile mării fac un spectacol frumos și toamna. Este sfârșit de săptămână, așa că voi pleca câteva zile la prietena mea..
Răsăritul de soare în septembrie este minunat. Marea este agitată, privesc cum valurile inundă plaja. Peste câteva zile vine și octombrie, este răcoare, răcoare! Între mare și cer nu mai apare bulgărele de foc, plaja este pustie, terasele sunt închise, este multă liniște. Perdeaua de nori ascunde un frumos răsărit. Într-o dimineață rece pe plajă aleagă... frunzele. Norii pictează pe cer, răsăritul este trist. Respir aerul rece, vântul îmi atinge chipul, ploaia nu vrea să se aprească. Toamna desenează an de an la malul mării povești minunate. Aș vrea să amân plecarea verii, dar nu pot. Aș vrea să păstrez mirosul sărat și țipătul pescărușilor peste marea înspumată.
M-a surprins ploaia pe drum, am plecat mai repede acasă. Am tot sperat să fie soare, am sperat măcar să nu mai plouă. Se simte și aici toamna, soarele apune devreme, frunzele se desprind sobre din ramuri, adirea vântului este mai rece. Briza răcoroasă a mării și apusurile târzii nu-mi plac. Mă strigă valul, întorc capul curioasă. A venit până la picioarele mele și mi-a dăruit o scoică mare. I-am spus că plec, i-am spus că toamna a venit, dar el nu renunță. Îl îmbrățișez cu privirea și îi fac în gând o promisiune.Privesc cerul, gemetele mării sunt atât de triste. Între gânduri valul s-a ascuns în suflet. Stropi mari de apă cad, o ploaie rece se revarsă toată noaptea.
Am ajuns acasă dimineața. Ploaia s-a oprit, este o zi frumos colorată de toamnă. Un drum plin de frunze, copaci dezgoliți și multă liniște. Toamna este capricioasă la mare... dar și aici pe malul Dunării. Sub soarele autumnal care se ascunde bine, stejarul bătrân freamătă dezgolit de frunze. Peste toate se revarsă o ploaie rece. Mă opresc la colțul străzii, librăria este deschisă. Sunt cărți venite acum, cu miros de toamnă. Sunt rânduri pline de foșnetul frunzelor, atinse de adierea vântului care mă învăluie în liniștea nopților reci. Am citit acum mulți, mulți ani „La răscruce de vânturi”, o recomand unui tânăr. După câteva minute aleg o carte, o caut de mult timp. Deschid umbrela, merg acasă acoperită de picurii ploii și de frunze. Lângă o ciocolată caldă și o tartă de fructe citesc cartea recomandată acum ceva timp de un prieten, Gabriel Garcia Marquez, „Toamna Patriarhului”. Clepsidra toamnei est plină de gânduri, funze și valuri.
11 paragrafe, 93 linii (rânduri)
-->
Răspunsuri
Mulțumesc frumos!
11 paragrafe, 93 linii (rânduri)
Nicoleta Mija - Frunze și valuri (amintiri) 2