Eu nu-s poet ci dinamită
când primăvara mă imită
şi-mi scoate mugurii afară
ca florile să nu mă doară
Vulcan cu stelele în miez
eu nu exist eu explodez
eu nu exist eu explodez
stiloul meu aruncă lava
iar cerul și porneşte nava
iar cerul și porneşte nava
Sufletu-mi arde pe hârtie
iar tăcerea ţipă că e vie
nimeni însă nu întreabă
de unde totuși stele-n iarbă
Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îţi dau şi gata zbori
Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îţi dau şi gata zbori
Costel Zăgan, CEZEISME II
-->
Răspunsuri
poezie, selectat 13-14-15