La 18 martie 2017 ilustrul nostru intelectual a împlinit frumoasa vârsă de 60 de ani.
N-am înţeles de ce, de-a lungul anilor, Domnia sa a devenit în arealul dezbaterii publice româneşti o personalitate controversată, chiar excesiv de controversată. Probabil pentru că a avut întotdeauna curajul de a spune, răspicat, oriunde şi oricui, adevărul! A fost acuzat, printre altele, de antiromânism, de ultrafiloeuropenism, de ură viscerală faţă de Eminescu, de complicitate cu alte personaje controversate ale vieţii social-politice şi culturale din România, mai ales în perioada în care s-a aflat la conducerea I.C.R.
Dar haideţi să ne amintim împreună de unele nedreptăţi care i s-au făcut, poate mai reparăm câte ceva.
Cunoscut pentru gândirea sa profundă încă din 1992, când a debutat ca eseist, Horia-Roman Patapievici s-a lansat decisiv pe scena culturii române prin ideile exprimate în conţinutul unei conferinţe intitulateAnatomia unei catastrofe, al cărei text a fost publicat în revista “22” din 12-18 şi 19-25 octombrie 1994.
Conferinţa porneşte de la observaţia că “modul în care societatea românească a ieşit din cei 50 de ani de dictatură comunistă poate fi descris în termeni de catastrofă”. De fapt, în termeni de dublă catastrofă: pe de o parte economic-instituţională, pe de altă parte umană, “mitocănia”, “ţaţa”, “ţoapa” şi “lipsa de maniere sociale” fiind ubicue.
În capitolul intitulat “Libertatea istoriei şi istoria libertăţii – Radiografia Anatomiei unei catastrofe” din cartea A treia forţă: România profundă (apărută la Editura Logos în 2008), scrisă în coautorat de către naţionaliştii Ovidiu Hurduzeu (doctor în French and Humanities la Stanford) şi Mircea Platon (doctor în istorie la Ohio State University at Columbus), acesta din urmă analizează textul conferinţei amintite, identificând în gândirea ilustrului conferenţiar două explicaţii ale acestei “catastrofe”: pe prima Dl Patapievici o numeşte “teza neşanşei istorice” şi nu voi insista asupra ei, întrucât însuşi autorul conferinţei o respinge, deoarece ea ar duce la autovictimizare, la teoria conspiraţiei şi la eliminarea propriei răspunderi.
Mult mai relevant i se pare Dlui Patapievici cel de-al doilea tip de explicaţie – arată Mircea Paton, şi anume cel care se bazează pe eşuarea modernităţii româneşti din pricina “rezistenţei la modernizare a celor 80 de procente rurale”. Conform acestei viziuni, revoluţia instituţională paşoptistă a eşuat din cauza rezistenţei ţăranilor şi intelectualilor care făceau elogiul “spiritului naţional, invariabil conceput ca ţărănesc, ortodox, colectivist şi devălmaş”. Urmează, în cursul ideilor, descrierea unui context istoric promiscuu: “Odată cu ieşirea la vot a ‘României profunde’, viaţa socială românească a cunoscut o bruscă degradare politică”. Sistemul electoral al României Mari, bazat pe votul universal, opus celui al României Mici, bazat pe vot cenzitar şi compromis de masele largi, a adus în viaţa politică românească “populismul, autoritarismul şi ideea nefericită că existenţa unui lider carismatic este indispensabilă desfăşurării unei vieţi politice eficace (…), că eficacitatea şi moralitatea politică sunt strâns legate de desfiinţarea parlamentarismului şi, revenind la relaţiile voievodale, de adoptarea dictaturii personale a unui personaj înţelept şi iubitor de neamul din care a ieşit”. Analiza Dlui Mircea Platon continuă: Dominată de “reprezentări politice arhaice, puternic mitologizate”, masa electorală românească de ţărani “neolitici” a tras către “revenirea vieţii publice la forme de viaţă colectivist-comunitare”. Aşa se explică şi succesul legionarilor şi al violenţei politice, prin presiunea elitelor politico-intelectuale şi a maselor electorale care preferau violenţa “exercitată direct în numele colectivităţii” ca pe o binevenită scurtcircuitare a procesului democratic. Această stare de spirit arhaică, respingând “Statul individualist şi democratic al paşoptiştilor”, şi-a găsit împlinirea, distorsionată, e drept, în instaurarea dictaturii comuniste.
Da, până aici e clar, nu-i aşa? Însă de acum încolo ultranaţionalismul Dlui Mircea Platon devide din ce în ce mai evident. Autorul radiografiei anatomiei ne atrage atenţia cu o furie stăpânită: “Din start trebuie să observăm că Patapievici nu pare deloc intersat de reconstituirea, după puteri, a adevărului istoric, ci de valenţele terapeutice ale soluţiilor prezentate. Astfel, el nu înclină către teza cea mai probabilă, ci către teza care ne ‘responsabilizează’. Văzută astfel, sub unghiul capacităţii mobilizatoare – în bine sau în rău -, conferinţa devine nu un exerciţiu de recuperare a memoriei, de anamneză, ci unul de propagandă. Mai mult, retorica ‘responsabilizării’ e, de fapt, una a ‘culpabilizării’, dacă luăm în calcul conotaţia subtil derogatoare, frecvenţa şi accentul pus în textul original al conferinţei, din care eu am citat doar fragmente, pe termeni precum ‘arhaic’, ‘neolitic’, ‘carismatic’, ‘mitic’, toate asociate ‘violenţei’ săvârşite în numele colectivităţii, violenţei tribale aşadar”. Nu-i cam mult, Domnule Mircea Platon? Se pare că nu, doar se simte naţionalismul exacerbat al Domniei voastre.
Dar Domnul Mircea Platon continuă judecata mergând până la a-l acuza pe marele nostru intelectual de eludarea adevărului: “Ceea ce nu remarcă Patapievici este că orice absenţă inexplicabilă dă naştere dorinţei de a o elucida. Firea umană are oroare de vid. Aşadar, teoria conspiraţiei la români nu e doar trăsătură ţinând de mentalitatea noastră neolitică – americanii şi ruşii, de exemplu, sunt cel puţin la fel de fertili în teorii ale conspiraţiei -, ci şi de faptul că ‘elitele’, locale sau globale, ne mint. Şi atunci, tocmai pentru că nu suntem nişte momâi perfect adaptate sistemului şi gata să înghiţim orice găluşcă sau tăcere nesimţită ni se serveşte, căutăm un răspuns întrebărilor fără răspuns. Cred că cel mai bun antidot împotriva autocompătimirii şi teoriilor conspiraţiei nu e un discurs despre indecenţa autocompătimirii şi caracterul nedemocratic al teoriilor conspiraţiei, ci adevărul. Dacă îl ştii, îl spui. Dacă nu, îl cauţi în tăcere până îl găseşti. Dar Patapievici, la vârsta acestui text, nu părea interesat de adevăr, ci de culpabilizarea noastră terapeutică (…). Şi mai părea interesat de ceva: de înălbirea elitei. În niciunul din scenariile prezentate de el elitele nu sunt vinovate de nimic”.
Îmi pare teribil de rău că doi oameni de o vastă cultură precum Mircea Platon şi Ovidiu Hurduzeu nu au acces la chintesenţa gândirii eminentului H.-R. Patapievici. Pentru că cei doi scriitori, prin glasul primului, învederează în continuare cititorului avizat nu mai puţin de zece “probe” prin care “demontează” aşa-zisul dezinteres al Dlui Patapievici pentru adevăr, şi aşa-numitul interes al Domniei sale pentru culpabilizarea noastră terapeutică. Voi reda aici câteva dintre aceste probe în acuzare:
“În primul rând, făcând elogiul economiei de piaţă, Patapievici atacă ‘autismul’ gospodăriei ţărăneşti, centrată pe familie şi pe ‘schimburile intrasăteşti’ şi nu pe ‘piaţa liberă”.
“ ’Statul’ modern, acel zeu secular în faţa căruia se prosternează majuscular Patapievici, nu a scos ţăranul din autarhie pentru a-l elibera, ci pentru a-l înrobi. De fapt, judecând după pesimismul şi leşinurile demne de care abundă textele recent conservatoare ale lui Patapievici, se pare că şi Patapievici a ajuns la aceeaşi concluzie: că secolele XX-XXI nu ne-au eliberat, ci ne-au înrobit Leviathanului, statului tentacular şi acum suprastatului tentacular (pe care însă Patapievici, care nu e deloc eurosceptic, nu-l critică)”.
“Această înrobire ar fi devenit şi mai evidentă dacă, în loc de fabule istorice, Patapievici ar fi ales să întreprindă o cercetare istorică adecvată, în context european, de exemplu. Dar o asemenea cercetare lipseşte, Patapievici preferând miturile neolitice desenate pe pereţii cavernei sale metafizice. Autismul metafizic al lui Patapievici e lesne de observat”.
“Şi nu e adevărat că doar burghezii, intelectualii democraţi şi politicienii democraţi au contat în lupta împotriva comunismului. Ţăranii şi preoţii – nu doar ortodocşi – au fost, deşi arhaici, la fel de dârji”.
“Problema elitelor de atunci, dar mai ales de acum, ale României a fost şi este că încearcă să ascundă deficitul de dreptate prin inginerii sociale. De exemplu, pentru integrarea în Europa guvernanţii României nu au găsit de cuviinţă să cureţe grajdurile ministeriale de imbecili şi ticăloşi. Nu au redus corupţia. Nu au normalizat relaţia statului cu cetăţeanul. Au introdus în schimb legi politic-corecte, referitoare la moravurile sexuale, la fumat, la relaţiile de familie etc.”
În epilogul radiografiei, Dl Mircea Platon decretează, înjosindu-l pe rafinatul intelectual radiografiat: “Patapievici crede în teoria formelor care creează fondul. Dar formele nu creează fond. Îl pot doar revela. Formele occidentale adoptate de România burghezo-moşierească au funcţionat doar în măsura în care s-au putut baza pe probitatea burgheză, pe independenţa boierească şi pe tăria de caracter ţărănească deja existente. Nu au creat aceste calităţi, dar au ajutat la perpetuarea şi la amplificarea lor instituţională. Satul românesc nu producea cetăţeni, dar producea nişte ierarhii naturale de care modernizarea comunistă şi postcomunistă ne-a văduvit”.
În atare condiţii era de aşteptat ca, “citind şi recitind acest ‘manifest la două mâini’ (cum l-au denumit autorii lui)” Dl Patapievici să resimtă “o tenace senzaţie de inconfort moral”, inconfort care provenea “din împrejurarea că, deşi puteam consimţi la detaliul anumitor analize, simţeam că, în ansamblu şi pe fond, trebuia să resping întregul propunerilor făcute”. (Radicalism şi critică pauşală, “Idei în dialog”, februarie 2008). O, ce bine, onorabile domn Patapievici, că aţi respins “România profundă”! Ce senzaţie de confort moral am mai simţit atunci!
*
Memorabile au rămas însă, în mod deosebit, reflecţiile genialului H.-R. Patapievici din best-seller-ul intitulat Politice, apărut în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti (o colecţiei de eseuri politice, scrisori către Alexandru Paleologu, editoriale, publicate iniţial în Revista “22”). Cu voia Dumneavoastră, stimaţi cititori, redau o parte din aceste reflecţii, care vizează miezul a ceea ce înseamnă România şi a fi român:
“Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (pag. 34)
“Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (pag 49)
“23 de milioane de omuleţi patibulari (vrednici de spânzurat –n.s.)” (pag. 53)
“Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (pag.56)
“Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fară schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.”(pag.63)
“Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (pag.63)
„Îmi este ruşine că sunt român!” (pag.64)
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (pag. 64)
“Româna este o limbă în care trebuie sa încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (pag.64)
„Numai violența, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridența de ţoapă a acestei populaţii ignare… Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag.” (f.64)
(Sursa: napocanews.ro)
*
Peste câtăva vreme, în articolul Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, publicat în revista Flacăra nr. 1-2, 2002, p. 86, ilustrul H.-R. Patapievici revenea cu acelaşi curaj deja consacrat de a spune adevărul. Domnia sa scria: “Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi ieşim azi din zodia naţionalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie. Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmodernă, nu mai e prizată de intelectualii progresişti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant în Eminescu e pur german, iar azi nu se mai consideră interesant decât ce vine din zona anglo-saxonă, care e contrariul germanităţii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu? Azi, nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilităţii sale fără a trebui să pună totul între ghilimele, adica fără a face cu ochiul, fara a-şi cere scuze ori fără a-l scuza, luându-l de fapt peste picior. Într-o epocă în care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi plăcut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa ‘eşti învechit’. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este ‘învechit’ – adică sa fie progresistă. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare. Ea încă nu îşi permite să nu fie în pas cu modele”.
După trei ani, genialul Patapievici relua ideea, cu scopul bine intenţionat de-a o introduce adânc în conştiinţa românească:
„Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.“ (Viorel Patrichi în Revista Rost nr. 24 din februarie 2005)
„România are o cultură de tip second hand” (Revista Rost nr.24 din februarie 2005, citat după o emisiune tv.).
Pentru toate aceste caracterizări pline de curaj şi de determinare, niciodată rostite anterior la adresa poporului român și a culturii noastre, la data de 17 martie 2012 Universitatea de Vest din Timișoara i-a oferit ilustrului, eminentului, genialului H.-R. Patapievici distincția de Doctor Honoris Causa. Din câte cunosc, este singurul institut de învăţământ superior din România care i-a recunoscut meritele marelui intelectual. Felicitări instituţiei timişorene! Ruşine mediului universitar românesc! Chiar că avem o cultură de tip second hand! Poate chiar de third hand!
Totuşi, stimabilul Domn Patapievici revine surprinzător, nu peste mult timp, şi se dezice de afimaţia cu Eminescu – cadavrul, arătând că ideile Domniei sale au fost răstălmăcite, şi că acestă răstălmăcire “nu este doar o interpretare eronată (sunt atâtea!), este un fals care violează cu intenţie adevărul şi care poartă prin lume, cu numele meu, o inepţie care transformă poziţia mea faţă de Eminescu în contrariul ei”. (articolul Prostia şi reaua-credinţă transformate în delict de interpretare, apărut în mai multe publicaţii). N-am înţeles de ce. Nu mai este Eminescu al nostru cadavrul din debara? Aici a comis unica eroare Dl Patapievici: nu trebuia să se dezică de acest mare adevăr, pe care avusese curajul să-l spună tare şi răspicat.
Oricum, rămâne în vigoare in integrumcaracterizarea generală a poporului nostru tarat, de omuleţi patibulari, cu spirit de turmă, cu feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare, peste care a urinat cine a vrut, şi pe care numai violența şi sângele îl mai pot trezi din enorma-i nesimţire. Eu unul mă regăsesc perfect în acestă caracterizare fidelă şi cred că şi marea majoritate a concetăţenilor mei. Dar cei care îl contestă pe genialul intelectual sunt de-a dreptul… aş folosi unul din epitetele Domniei sale dar, recunosc, nu am curajul necesar.
În schimb, am identificat în sfârşit câteva din izvoarele istorice (secrete) din care se inspiră un alt mare geniu al României postmoderne, istoricul Lucian Boia, atunci când demitizează istoria ţării noastre. Da, este vorba despre scrierile genialului Patapievici, în care acesta ne explică temeinic argumentat ce trebuie să facem, pas cu pas, pentru a ne integra odată şi noi în Europa, scrieri pe care nu le-ar putea înţelege, desigur, decât un alt mare geniu. Păi cum să le poată înţelege omuleţii patibulari cu faţa urâtă?
O, cât mă bucură faptul că eu îi înţeleg perfect pe ambii geniali! Dar stai! Dacă eu îi înţeleg înseamnă că şi eu sunt un mic… geniu, nu? Atunci cei doi mari intelectuali români trebuie că sunt ceva mai deasupra. Oare ce?... Oare ce?... A, da. Sunt sfinţi. E drept, încă nesanctificaţi oficial. Ce frumos ar suna: Sfântul Horia-Roman Integratorul şi Sfântul Lucian Demitificatorul! Oricum, în “Vieţile sfinţilor” au început deja să scrie despre primul, într-un soi de coautorat, onorabilii Vladimir Tismăneanu, Radu Vancu şi Mihai Maci (a se vedea cele trei laudatio de pe Contributors.ro intitulate La Mulţi Ani, H.-R. Patapievici! - 17 martie 2017, Patapievici 60. Un exercițiu de admirație - 18 martie 2017, respectiv “Il y a des êtres à travers qui Dieu m’a aimé” - 18 martie 2017).
X
EPILOG TRIST: Pe mama, pe bunica şi pe profesoara mea de istorie din liceu n-am reuşit deloc să le conving cu argumentele celor doi mari intelectuali progresişti. Ele încă mai cred, în naivitatea lor, că suntem un neam de oameni buni, frumoşi, blânzi şi credincioşi, care au suportat de-a lungul veacurilor, şi suportă în continuare, cu demnitate, multe nedreptăţi şi prigoane din partea puternicilor lumii. Le suspectez pe toate trei de naţionalism, de tradiţionalism şi de xenofobie. Mai ales că nu mi-au adus niciun contrargument. Dimpotrivă, mama mi-a fredonat o melodie ciudată, cu parfum de Ev Mediu, despre care mi-a zis că e “priceasnă ortodoxă românească”, şi din care am reţinut doar câteva versuri: “De-aş şti toată înţelepciunea/ câtă e sub soare,/ în zadar dac-o voi pierde/ pe cea mântuitoare…/ Ce folos, ce folos,/ minte fără de Hristos!”
FLORIN T. ROMAN
-->
Răspunsuri
Am făcut curăţenie de Paşte.
Iertare pentru păcătoşi!
Vă mulţumesc pentru comentarii, dragi prieteni. Îmi scapă autorul, dar împărtăşesc ideea: "Libertatea înseamnă că eu am dreptate iar tu n-ai. Însă sunt gata să mor pentru dreptul tău de a nu avea dreptate!"
Birserica Creştină a fost întemeiată de un trădător şi un securist, iar civilizaţia europeană a erei creştine s-a clădit pe sângele a şase milioane de martiri (între Nero - anii 54-68 şi Diocleţian - anii 284-305), care l-au mărturisit pe Hristos folosind o singură armă, împrumutată chiar de la EL: rugăciunea. "Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac!"
Asta când împotrivirea fizică era fără sens.Dar când sunt atacate valorile esenţiale ale neamului: credinţa, cultura, suveranitatea, teritoriul, nu mai funcţionează "întoarcerea celuilalt obraz" şi "capul plecat sabia nu-l taie". În asemenea împrejurări suntem obligaţi să ne transformăm noi înşine în săbii şi-i să tăiem fără milă pe vrăjmaşi! În asemenea împrejurări cei care întorc obrazul sau care pleacă capul devin trădători de neam! Să nu fie!
Coşbuc, către duşmani şi trădători: "Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa nici în mormânt!"
Domnule Roman nu doresc să discut despre creștinism și credințe... Ca oricare am și eu îndoielile și certitudinile mele care în literatură pot avea un sens însă aici nu își găsesc locul deoarece după cum îmi spunea starețul de la Frăsinei, cel care mă ascultă se poate "sminti" fie preamărindu-se, fie considerându-se nevrednic sau căzut în greșeală, auzindu-mă... E bine să le păstrăm pentru noi... Aici nu vorbim nici de neam nici de țară, ci efectiv de existență... Trebuie să pricepem că nu putem fi altceva decât ne-am născut pentru că nu am ales noi. Putem fi mai mult dar nu altceva...
Oricum după ce am postat mi-am amintiti de unde a furat HRP chestia cu "româna este o limbă în care trebuie sa încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături" - revedeți vă rog reportajul cu "împăcarea" dintre Țuțea și Cioran realizat de Aracherian, acolo armeanul povestește din studio cum a reînceput ardeleanul din Rășinari să vorbească română. Oricum e o aiureală nedemnă de un "filosof", bună doar pentru un diletant abțiguit care se dă mare prin cârciumă... După câte cunosc eu înjurăturile reprezintă un indicator important la definirea antropologică a structurii sufletești a unui popor... Întrebați orice sociolog mai răsărit. În plus, nici nu văd cum poți înjura onomatopeic și să mai și priceapă cineva ce vrei si ce faci...
Tehnic e vorba de existența mea în sine pentru că psihologic un om ca și un popor este exact limba maternă dincolo de orice altă componentă genetică, socială sau teritorială. În lipsa acesteia devenim populație pentru a dispărea cum s-a întâmplat cu aromânii din munții Pindului care după jumătate de secol au dispărut fără să-i omoare nimeni, și alte exemple. Până și provensalii dispar deși au un lauret al Nobel-ului. Excepția numită Statele Unite e un experiment care mă îndoiesc că v-a rezista 2000 de ani cum a rezistat națiunea ebraică datorită.... Exact... A limbii de cult... În Tora nu ai voie să schimbi nici un cuvânt și nici să ții slujbele în aramaică, ladino sau idiș... Practic statul Israel s-a întemeiat pe reimplementarea ebraicii care nu prea se mai vorbea de dinainte de nașterea lui Isus...
Viața domnule Roman nu se supune nici unei credințe s-au legi și nici nu are nevoie de justificări... Până și animalul prins în laț își roade membrul captiv, se autodevorează, pentru a mai supraviețui o secundă în plus, ajungând târâș la izvor...
În cazul de față însă nu trebuie să fim nici furioși și nici patetici... Ei ne vor doar sclavi... Totul e să învățăm să știm ce vrem și să fim împreună când spunem da sau nu... Ceea ce trebuie să pricepem e că dacă ne tot plângem de milă nu vom găsii niciodată soluții iar de la alții nu le vom căpăta decât dacă le furăm pentru că e aberant să ne apucăm acum să reinventăm roata.
Contextul politic mondial este execrabil deoarece nu vor să recunoască faptul că teoria neoliberală întemeiată pe raționamentele matematice ale unui cartofor schizofrenic, așa numita economie de piață (adică un balaur care se îngrașă numai devorându-și propria coadă), a dat greș: Oricum era un sofism de tip Pozzi, un Caritas pe românește, care a supraviețuit două decenii în plus datorită amanetării viitorului, demonstrat prin avântul fără precedent al creditului bancar. Încă e mai rentabilă cămătăria decât munca oameni buni!... Mai pui criza de materii prime și energie acutizată de... dorința firească dar nu legitimă a privilegiaților de a-și păstra statutul, puterea și influența. Avem astfel condițiile pentru un conflict global conform teoriei lui Zola din "Prăpădul" și dovedite prin cele două războaie mondiale... Ce opun potentațíi acestei realități?... Imperialismul financiar al corporațiilor occidentale care fug de impozite și de răspundere sau neofeudalismul oriental cu brațul armat al Rusiei ca pavăză... Europa care nu e capabilă să producă decât birocrație și râcă între proprii membrii eșuează către extrema dreaptă și demagogie cu o ușurință halucinantă încât te întrebi unde și când vom vedea un nou puci ca la Munchen... Iar Marea Britanie supraviețuiește protejînd tacit banii negri ai dictatorilor afro-asiatici sau ai tâlharilor ruși dovediți ținîndu-și coada pe sus tocmai pentru că nu e dispusă să renunțe la asta, ba o și avantajează. În epoca victoriană nici un docher n-ar fi stat la masă cu un negustor chinez, oricât de plin de aur ar fi fost.
Ce e de făcut oameni buni într-o "țărișoară săracă" de mărime medie, decapitată de valori odată cu întreaga elită culturală executată și umilită de comuniști, jefuită de sovietici, jegmănită de corporații și condusă de o plutocrație iscată din feciorii chelnerilor și măcelarilor al căror unic privilegiu a fost acela de împărții mâncarea furînd la cântar? Nici acum nu știu mai mult, îi fură la cântar pe ai lor și primesc sperțuri babane pentru fiecare halcă vândută din trupul patriei. Nu le cereți mai mult pentru că nu îi duce capul... Nu îi duce capul nici măcar la faptul că nepoții lor, dedați la cazinouri și lăutari își vor pune lațul de gât când vor realiza că nu mai au ce vinde... Deja ăia mai pirpirei au început să cadă... Erbașu, Hexi-Pharma, Turcu...
Credeți că e complicat? Nici pe de parte... Meditați la asta:
- Prin noi înșine - spunea Brătianu - Oare ce făcea familia Brătianu și care a fost ambiția lui de căpătâi?...
- Folow the money - spunea Hoover - E globalism oamneni buni, să nu negăm
- Să nu fi ieftin la mălai și scump la tărâțe - proverbul vrea să lăsăm plevușca și să sărim la gâtul rechinilor... Lema... Cea mai simplă cale de a face justția inoperabilă e să o îngropăm în legislație și în procese... De la un ex și actual securist dixit
Să pricepem că la momentul actual pentru o națiune mică nu mai putem discuta de stânga și dreapta ci doar existență prin management economico-social deoarece felia e prea mică, lesne de înghțit de un cașalot și insuficientă pentru toată lumea. Pe mine ca stat nu mă interesează bogătașul pentru că oricum el e avatajat, ci bunăstarea tuturor pentru că numai prin aceștia supraviețuiesc. S-a dovedit că averile nu au naționalitate iar deținătorii lor nici atât.
Unde mai pui că există și unii precum Soros care la înfuriat și pe Trump - adică președintele... maximus.
Nu există o diferență cuantificabilă între cei care își pun sufletul pe o coală de hârtie și aceia care o folosesc pentru a se șterge cu ea la dos. Ambii o mâzgălesc cu ce au mai bun.
Stimate domnule Cepeha, nu e cazul să vă retrageţi. E esenţială combaterea oricărei atitudini duşmănoase, dar prin armele creştinătăţii. Pentru că "adevărul spus fără iubire nu-i decât un idol, căruia nu se cuvine nici să i te-nchini, nici să-i slujeşti". (N. Steinhardt).
Dobran, pilot ]n grupul 9 a spus odată o vorbă care trebuie reținută: După ce timp de cinzeci de ani ăștia m-au schingiut, m-au umilit și mi-au distrus familia voi vreți să-i iert, nu nu-i iert, mai ales acum când după ce au fost călăi noștri, vor să devină stăpânii nostri... Pe unul al cărui tată Dionis (agent NKVD) a venit călare pe tancurile rusești, iar el ca demn urmaș, vrea să distrugă și bruma de cultură pe care o avem... Nu vedeți că e cusută cu ață albă... Iar fiul "disident" al lui Leonid Tisminețki (Leonte Tismăneanu) este șeful Comisiei Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România... Evidenta sau coincidență...
Nu nu iert domnule Roman iar de iubit, iubesc pe cine trebuie... Porunca spune să-l iubesc pe cel care îmi este aproape sau de ajutor...
Stimate domnule Istrate, am învăţat unele lucruri importante de la Dumneavoastră. De pildă: în secolul al XVII-lea în tara asta existau ustensile de spălat pe dinți, în vreme ce regele Soare avea furculițe de scărpinat de păduchi. Vă mulţumesc!
O să caut respectiva sursa ca sa va edificati... E o carte aparută prin '80... bine Ludovic al XIV-lea era un pic mai tarziu
Bietul Creangă spune el săracul vorba aia cu piatra și cu nebunul, cică după ce o aruncă întelepții se tot chinuie s-o scoată... Măi oameni buni băiatul nu e nimic mai mult decât un saltimbanc plin de parale cât să-și facă reclamă cărților lui în care preia opinia precupeței din colț în limbaj mai "elitist" că elevat nu se potrivește neam... Păi s-o luăm pe rând
- “Un popor cu substanţa tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare"...Păi de ce monșer? Ști să răspunzi la asta?... Un amic care a umblat toată Africa mi-a răspuns în două vorbe... Nivelul civilizației se măsoară de la momentul în care ultimul om a murit de foame... Și credeți-mă că a văzut oameni urâți...
- 23 de milioane de omuleţi patibulari (vrednici de spânzurat) – nu vă supărați dar ăsta este fascism
- „Îmi este ruşine că sunt român! - plagiat
- Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.- corect dar cred că pretutindeni este valabil - excepție limba engleză și nu în totalitate - secretul lu Polichinelle - și comuniștii ne puneau să învățăm două limbi străine
În pricipiu H.R.P. nu spune nimic mai mult decât țăranca din colț care își vinde ceapa și pătrunjelul pe cearșaf... Sântem niște căcăcioși maică, d-aia e rău... Vezi săraca, dacă n-a auzit în viața ei de un dicționar de neologisme... că avea și el cu cine să se însoare... Da' a cui o fi fost treaba să-i spuie amărâtei?...
- Româna este o limbă în care trebuie sa încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături... aici spune un adevăr și o minciună - România este o limbă iar ceea ce îmi ceri dumneata este să nu mai exist - aia cu înjurăturile e un mit... Am auzit unele ungurești!... Ca să nu mai spun că mi-a tradus cineva melodii populare galiciene iar la sfârșit am întrebat dacă ăștia înjură sau cântă... Un cunoscut care s-a prăpadit, pictorul care a dat moda cu sfinții despuiați de-au luat-o și ăia de la Berlin de-a închis primăria expoziția, era sub mandatul subiectului (pui rămășag că n-a auzit de el!...) spunea că înjurăturile în română sânt simple semne de punctuație care și-au pierdut semnificația pentru că dacă am sta să ne gândim nu prea au nimic injurios... exemplu dădea clasica dute-n...mătii, cică aia e mantră nu înjurătură, îți dă șansa să o iei de la capăt... Sânt multe și nu e loc... Dar m-a făcut să-mi amintesc pățania cu un suedez pe care netrebnicii îl învățau coțcării în loc de bună ziua (clasic și au pățit-o și ai noștrii pe-afară). Șmecherul se prinsese și a întrebat ce ănseamnă s-o aia pe mă-ta... când a aflat a sunat-o pe maică-sa ca s-o întrebe dacă ar fi de acord... textual... Pe urmă a explicat damblagiilor rămași cu gura căscată că pentru ei nu e nimic injurios, dacă femeia e de acord la cei 70 de ani ai ei, el n-are nimic împotrivă să se simtă bine... Se citise înălțimea sa blondul care era brunet și nu prea mare la stat...
Deci despre ce vorbim, despre un mahalagiu cu limba ascuțită ridicat la rang de corifeu... De unde deduc că rolul intelectualului e de a se comporta ca un interlop și nu de-a indentifica cauze și oferii soluții?...
În cel mai bun caz preopinentul nu are idei, confundînd ca oricare huligan, ironia cu batjocura, ceea ce îl aduce în postura unui june-prim ipotent dar... Mă îndoiesc... Pentru că soluțiile le-au găsit alții de mult... trebuie doar o tribună de la care cineva să le spună.... Cineva de încredere... Nu unul care ne tot dă la cap pentru a rămâne el fără concurență, singur și stăpân peste cultura română, inclusiv fără Eminescu. Nu-i așa domnilor cultura română îl conține doar pe Patapievici.
Nu sânt un adept al tradiției cu orice chip și nici al lui Eminescu în special dar nu-l pot nega... E aberant! Accept mai degrabă definiția lui Celibidache și anume că tradiția se naște acum... Sub comunism era tradițional să mâncăm portocale doar de anul nou iar mămăliga a ajuns în țările române la jumătatea secolului al XVIII-lea... Zău... cu ce-o fi mâncat Burebista brânza?... Oare ne cunoaștem tradiția?... Știe cineva că în secolul al XVII-lea în tara asta existau ustensile de spălat pe dinți în vreme ce regele Soare avea furculițe de scărpinat de păduchi..
Credeți că sântem mai răi s-au mai buni decât alții?... Eu nu!... Știu însă că dacă vrei să îngenunchezi un popor cea mai simplă cale este de-al înfometa... Mai știu că cea mai gogonată minciună e aia că munca te îmbogățește... Nu domnilor te îmbolnăvește și îi îmbogățește pe cei pentru care ar fi o corvoadă și să-și numere paralele... Așa se face că avem cel mai mare procent de oameni care trăiesc sub pragul sărăciei din UE și cel mai mare număr de ore lucrate, că 60% din buget este dat de impozite pe salarii în vreme ce 30% din ele sânt la nivelul minim, nivel minim căruia iar trebui opt ani și jumătate ca să-l egaleze pe cel maxim lunar...O fi bine?...
Sântem săraci monșer de-aia n-avem educație și civilizație... Ne e foame și facem găinarii pentru un dumicat.. La furat te pricepi mai bine decât noi... Eu știu că ști, numai că ție-ți convine!...
-
1
-
2
de 2 Următor →