- Dracu’ să te mai înţeleagă! Eu în niciun caz!
- Cum poţi vorbi aşa!? Nu te mai recunosc. Tu care mă scoteai din sărite
cu calmul tău imperturbabil! Nu, ceva nu e în regulă...
- Exact precum spui! Nu e! Şi nu de azi, de ieri, izbucni Valer trântind
uşa furios.
- Unde te duci? apucă să îngaime Lucia, dar el n-o mai auzi.
Bine, dar e imposibil. Ce se întâmplă cu omul ăsta!? Negreşit, trebuie să avem o discuţie să ne lămurim, continuă ea în gând. Dar dacă!?... Nu, nu se poate! De la o vreme chiar nu-l mai recunoaşte. Unde este omul blând şi bun a cărui voce caldă o învăluia!? E clar, ceva se întâmplă. Şi dacă totuşi!?... Nu, doar ne-am luat toate măsurile de siguranţă! Uf, ce târguşor nesuferit! Nu, nu, n-a aflat, nu ştie! Dumnezeule, şi dacă totuşi... se frământa Lucia şi stăpânită de această idee, începu să se îmbrace febril. Îşi puse pălăria şi luă umbrela blestemând în gând că era nevoită să iasă pe o asemenea vreme. Avea nevoie ca de aer să vorbească cu cineva. Odată ajunsă în stradă, ezită totuşi dacă să se ducă la Natalia sau la Carmen. Adevărul este că nu dădea două parale pe niciuna, dar în asemenea momente sinţea nevoia acută să se descarce. Dar dacă m-aş duce la el? o fulgeră un gând neaşteptat. Nu, nu... Chiar nu e momentul potrivit. Şi totuşi cred că doar el m-ar înţelege, se convinse ea în cele din urmă realizând că aşa-zisele prietene nu ar face altceva decât să râdă pe seama ei. Da, cu el trebuie să vorbesc! Dumnezeule, simt că mă sufoc! se trezi vorbind cu voce tare. Ca să se răcoreacă, îşi descheie pardesiul şi câteva clipe stătu în loc neştiind încotro s-o apuce. Merse o vreme fără ţintă prin burniţa de toamnă, o toamnă cu nori plumburii parcă în concordanţă cu starea ei sufletească, pentru ca în cele din urmă să se hotărască. Va merge la el. Chit că o să se supere pe moment, îi va trece cu siguranţă când va afla despre ce e vorba. Se va aprinde, e drept, la început, dar când va... Dumnezeule, dar cum o fi aflat!? se tot zbuciuma Lucia, încercând să-şi dea seama unde greşiseră. Nu, nu... işi repeta, încercând să se liniştească. Cine ştie din ce i-a sărit ţandăra, iar eu dau cu presupusul!? Fiind vinovată, cred că... Ce situaţie ridicolă, îşi zise, îndreptându-se către staţia de Taxi. Cu siguranţă, mi se pare. Cine ştie la ce se referă el, iar eu, ştiindu-mă cu musca pe căciulă, bănuiesc alţi draci. Dumnezeule, mă sufoc! Îşi dădu jos pardesiul şi punându-l pe mână se urcă într-un taxi. Comandă aproape involuntar:
- Baltazar, 13!
„Dumnezeule!”, tresări, „am făcut-o!” În scurt timp se va afla faţă în faţă cu el. Cu fruntea brobonită de sudoare, se adresă şoferului:
- Puteţi deschide geamul, vă rog!?
Acesta deschise geamul din stânga şi continuă drumul ocolind bulevardul aglomerat. După ceva vreme ploaia se înteţi şi porni ştergătoarele de parbriz. Amiaza de toamnă deveni tot mai apăsătoare, asemenea gândurilor ce o năpădeau pe Lucia pe măsură ce se apropia. Odată ajunşi la destinaţie, plăti cursa şi se îndreptă şovăind spre sediul băncii unde lucra iubitul ei. Intră şi în timp ce urca treptele, îşi simţea genunchii tremurând. Se opri un moment, se sprijini de balustradă cu tâmplele vâjâind şi tocmai voia să se întoarcă din drum când se auzi strigată. Era el...
- Lucia! Dar ce-i cu tine aici!?
Se apropie şi văzând-o pierdută şi tremurând ca varga, coborî cele câteva trepte, o luă de braţ şi o conduse în biroul său aflat la etajul întâi.
- Bine, dar n-am stabilit un lucru!? Eu credeam că m-am făcut înţeles!?
Gâtuită de emoţie, Lucia nu putu articula niciun cuvânt.
- Haide, hai, ia loc, spuse el luându-i pardesiul şi umbrela pe care le puse
în cuier. Cu mâinile tremurând, Lucia îi întinse şi pălăria fără a scoate niciun sunet. Văzând că nu poate vorbi, încercă atunci s-o liniştească.
- Nu-ţi face probleme! Nu te-a văzut nimeni! Eventual, gardianul, dar
ăsta are gura cusută. Dar ce-i cu tine de eşti aşa emoţionată? Ce s-a întâmplat?
- Nu mă întreba, te rog! reuşi să articuleze Lucia.
- Dacă nu aflu ce te chinuie, cum să te-ajut?
Lucia însă i-o tăie scurt:
- A aflat!
- Cum? Cine? Ce? izbucni el fără a se controla.
- El...
- Nu se poate!
- Dacă-ţi spun!
- Bine, dar ne-am luat toate măsurile de siguranţă.
- Şi eu am crezut la fel, dar în târgul ăsta nenorocit este imposibil să te
faci nevăzut.
- Nu înţeleg! Ce tot îndrugi!?
- Adevărul! A aflat adevărul.
- Cum aşa!? Ţi-a spus el că ştie de relaţa noastră?
- Nu, dar a avut o ieşire necontrolată, o ieşire cum n-a mai avut niciodată!
- Ce vrei să spui!? Ţi-a reproşat ceva? Fă-mă să-nţeleg! Nu ştiu... Chiar
nu-mi vine să cred!
- S-a zburlit la mine şi...
- Iarăşi ţi-a jucat feste imaginaţia! Să fii tu sănătoasă de câte ori m-am
zburlit eu la nevastă-mea!...
- Bine, dar el nu este aşa.
- Cum nu este? Nu este şi el om ca toţi oamenii?
- Nu-l cunoşti!
- Normal că nu-l cunosc.
- Dacă l-ai cunoaşte, n-ai vorbi aşa!
- Mulţumesc de remarcă, dar nu cred că e cazul să intrăm în amănunte
picante...
- Adică astea sunt amănunte pentru tine!?
- Normal că sunt! Ce treabă am eu să mă amestec în ciorba voastră,
poftim, în... căsnica ta!?
- Adică tu consideri că nu te-ai amestecat!?
- Nu, şi ţi-o spun cu mâna pe inimă! Nu am avut nicio clipă intenţia de a
tulbura liniştea căminului tău, da’ dacă s-a întâmplat, s-a-ntâmplat şi basta! Nu văd ce-ar mai fi de făcut!
- Cum adică? Şi cu mine cum rămâne?
- Mergi prea departe, continuă el conciliant. Părerera mea este că trebuie
să te duci acasă şi să judeci totul la rece. Linşteşe-te şi te asigur că mâine altfel vei vedea lucrurile. Acum eşti înfierbântată.
- Păi şi cu el ce fac!?
- Vezi tu! Acuzi o migrenă! Eşti femeie, ce dracu’, să te-nvăţ eu tertipuri-
le muiereşti!? Ei...
- Eşti de-a dreptul...
- Nu mai puţin decât femeile, da!? Sau, poftim, decât toţi bărbaţii la un
loc, dacă asta te încălzeşte cu ceva!
- Dumnezeule, cu cine m-am încurcat!? Auzi la el!? Cu o migrenă se
rezolvă o criză conjugală!? Puah...
- Te rog, se ridică el. Îmi pare rău, dar am o întâlnire care nu suportă
amânare! Ştii doar că se apropie alegerile! Nu cred că e momentul să fiu implicat într-un scandal acum.
- Păi eu la ce mă gândesc!? Tocmai de-aia am venit la tine ca să te
avertizez...
- Cum adică!?
- Dacă-i trece prin cap să dea publicităţii totul, suntem pierduţi, adică nu
ştiu, oricum nu e de bine.
- Te rog! Atât de puţin cunoşti bărbaţii!? Crezi că şi-ar călca în picioare
demnitatea, orgoliul!?
- Bine, dar...
- Te rog! Linişteşte-te! Mergi chiar pe jos până acasă pentru a ieşi din
acest corset care te sugrumă şi ia un somnifer ca să poţi dormi, ba chiar două...
- Somnifer zici!? Dacă din punctul tău de vedere totul se rezolvă cu o
migrenă şi un somnifer, atunci ce-ar fi să iau un tub întreg să ştiu dracu’ o socoteală!
- Te rog să te calmezi, da!? Eu îţi spun că nu ştie nimic concret. Dacă ar
fi ştiut, ţi-ar fi aruncat totul în faţă.
- Cât de puţin îl cunoşti!? Nu este omul care crezi.
- Dacă îl aperi atâta, spală-te cu el pe cap, da!?
- Dumnezeule, ce insensibil poţi să fii!
- Ei, află că ăsta este asul meu din mânecă! În situaţii de felul ăsta nu
trebuie să-ţi pierzi capul! Trebuie să rămâi rece ca o lamă de cuţit ca să poţi judeca limpede! Altfel se alege praful.
(va continua)
16.03.2017
-->
Răspunsuri
Vă mulţumesc!