de Mugur Dumitriu
Și muzele au muze, și sânii lor le ard,
Și buzele își mușcă de-atâta nesărut.
Luni nu scriu poezie căci muzele îmi cad
În vechi păcate scrise în patimi de demult.
Și muzele au muze, pe care le așteaptă
Pe pat întinse, goale, zâmbind trandafiriu.
Luni nu scriu poezie dar te recit în șoaptă,
Ascunsă-n așternutul a tot ce vreau să-ți fiu.
Și muzele au muze a căror săptămână
Începe abia marți, nu lunea cum, firesc,
Începe, iar și iar, să-mi fie dor de tine...
De-aceea nu scriu lunea! Luni însă... Te iubesc!
Răspunsuri
Frumoasă-i dedicația finală,
Însă iubirea palpită, nu-i banală
Și ziua de luni, fără poezie,
E ca o duminică tristă, târzie.
Cine poate să-l acuze
Că-i plac frumoasele muze...
Dar oricine, printre rânduri,
Ghicește-ale sale gânduri...