Marga Grauenfels - Ceramica reinventată
E a luat lutul şi l-a frământat ca pe un suflet cu care vorbeşti, depănau frământări, discuţia se lungea la o cafea băută între zori şi noapte, fără ţigări, fără nimeni în jur doar cerul. Uite .. forma asta nu e bună, mişcarea asta parcă stă , timpul trece in gol, o luăm de la început, din nou, cu dârjenie. Într-o zi am găsit o amfora, în amfora era o femeie, femeia era gravidă, năştea viaţă din statuie. Figurile antropomorfe stau pe stânci şi tac, în jur poţi auzi jungla, marea, farul din alexandria, vacile rumegând , iarba zilei.
Ea este Marga. Uneori vorbeşte la ureche cu caii, cu vântul, foarte puţin despre miezul lucrurilor.
Chestiile se petrec între cuptorul electric, masa de lucru, caietul cu desene si schiţe, între rafturi cu pigmenţi, scule , un radio cântă fadouri, poze de cai, urşi, câini, cerul.
***
Nu mai am subiecte, recent
vorbesc despre toamnă ,
vara vorbeam despre vară
vasele din bucătărie au născut alte vase mai mici
mă uit cum sug matern şi dorm în soare
cele mici au încredere în cele mari,
am încredere în bucătărie, îmi dă linişte cu miresmele ei matriarhale
sunt vase care ne ţin minte, şi vase care ne întorc spatele
unele se prezintă toarte supărate şi pufnesc
ridicând capacele cu sunete guturale şi icnete
..da iubito îţi fac o cafea, ştii că sunt bun la făcut cafea ...ce întrebi?
nu.. azi nu e nimic de văzut la TV, dar mâine va fi.
Marga îmi explică filmele. Se pare că nu mai înţeleg ce se întâmplă. Constat ce memorie bună are, deunăzi am întrebat-o despre o piesă de teatru văzută acum 2-3 ani la un teatru din Jaffa:
"Ură , poveste de dragoste" şi ea ştia cu amănunte si dantelă ce se întâmplă în piesa şi cine erau actorii. În capul meu pluteste o vată de zahăr amorfă, toate se topesc şi dispar într-o masă braille pe care scrie nu ţin minte ce. Văd mereu cai..
Ce se face din lut:
Căni, farfurii, vaze, statui de tot felul, basoreliefuri, jucării, cai, fructe, legume colorate, iudaica, se face aer de umplut sticle cu un gând albastru. Apoi se fac goluri, vidul înconjurat de forme, forme care conţin idei, bijuterii, idei, femei cu alură antropomorfică , amfore, ocarine cu sunete piţigăiate.
Din ceramică nu se pot face inimi, pentru simplul fapt.. ceramica are suflet.
Postulat
În schimb, lutul după ce a trecut prin foc ne indică fără dubiu dacă artistul este sau nu fericit.
Există o singură clipă când se pot împleti în lut sentimente şi percepţii. Transcriu lista Margăi:
- mirare
- îndoială
- dragoste
- sunetul unei uşi trântite
- ţipătul unei vaze sparte
- dring dringul unui telefon inoportun
- liniştea ploii
- starea de triumf
Reţeta secretă pentru a realiza un obiect făcut din lut:
Biscuit- (prima ardere)
A se respecta regulile. A se folosi apa limpede , vorbe potrivite, orele dimineţii de după cafea. Oraşul să fie încă adormit, lutul docil ca o balerină mută în ziua nunţii sale. Se folosesc doar cuvinte care încep cu P: peşte, pene, palmă, pantofi, pergole, paradis, parcelă, pastă, pipă, paznic, pardon. Cu palma artistul dă viaţă, schimbă peisajul, face un oraş: uite cum apar bulevarde, grădini, parcuri cu fântâni arteziene, piaţa primăriei, cerul, semnele de circulaţie, galerii, accidente, afişele comerciale, pomii, pivniţe, atelierele de ceramică, sobe, cuptoare, sacii de lut. Se dă totul focului după o scurtă rugă cu ochii spre sud, sud-vest.
Glazura - (a doua ardere la 1200 grade C)
O dată lutul ars devine altcineva, definitiv şi ireversibil. Nu se mai poate adăuga nimic şi nici a i se lua ceva. Eşti tu, parcă după sute de ani, ai căpătat densitate, greutate, prestanţă, dar nu şi culoare. Oraşul zace într-un spălăcit alb-roz, fără personalitate, pe masa artistului. E ca o iguană mare uitată pe spate, pe masa de disecţie. Dincolo se aud râsete, muzică, cineva sparge un pahar şi oraşul se înfioară, totul e panică, aşteptare, între ziduri vopsitorii amestecă culori cu bidinele enorme, tocmai au mâncat micul dejun şi sâmburii de măsline scârţâie sub tălpi. E 5 fără 10, ora tuturor deciziilor estetice luate nepripit. Cele amorale se fac noaptea pe muchia patului dormi? nu dorm. Să pun verde? pune verde, poate cobalt? pune cobalt! fac eu somnoros şi aşa se decide soarta oraşului, albastru cu soldaţi de plumb şi flori de plastic, vizitaţi de fluturi atraşi de felinarele care ard aripile cu un sfârâit electric. Casele miros a electrocutare, a varză călită până şi cheile de ceramică în broaşte de ceramică oftează, aşteptarea a luat sfârşit, apeşi butonul pe care scrie 1200 C, e un lift care urca încet încet spre ultimul etaj al ideii.
AG
-->
Răspunsuri