Messalina – împărăteasa nimfomană
Valeria Messalina a fost cea de a treia soţie a împăratului roman Claudius . Dio Cassius ne relatează despre ea că „trăia în desfrâu şi silea şi pe celălalte femei să se prostitueze.” Familiile care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime” .
Acest comportament nu i-a fost cunoscut multa vreme de sotul ei. Messalina ii trimitea sclave plătind prin aceasta tăcerea sau îi pedepsea pe toţi cei care vroiau s-o denunţe.
Messalina hrănea spaimele împăratului Claudius
Multă vreme Messalina a putut să se bucure de sprijinul unor susţinători şi adulatori. Printre aceştia se număra şi Lucius Vittelius , tatăl viitorului împărat. El o susţinea pe împărăteasă în toate privinţele.
În surse sunt citate numele multor victime „vinovate” că se opuneau vieţii duse de Messalina, sau că stârneau interesul şi lăcomia acesteia, prin averea lor. Filozoful Seneca a fost un „caz” fericit, alegându-se doar cu un exil în insula Corsica.
Copiii, Octavia şi Britannicus, i-au asigurat o poziţie temeincă pe lângă tron. Aceasta nu a primit totuşi titlul de Augusta. Ştim că era stăpână pe voinţa lui Claudius şi se aliase chiar cu unii liberţi ca să-l înspăimânte pe împărat cu spectrul unor comploturi.
Din textele lui Tacitus, Messalina apare ca o nimfomană avidă. Marea pasiune a vieţii Messalinei a fost Caius Sillius , dacă şi aceasta a fost într-adevăr sinceră.
Influenţa Messalinei asupra lui Claudius
Influenţa exercitată de Messalina asupra lui Claudius a fost destul de puternică. A fost numită chiar şi „geniul cel rău” al lui Claudius. Unii istorici admit că ea era foarte tânără şi că a fost o unealtă, manipulată de către experimentaţii curteni, funcţionari imperiali şi oameni politici. Ea şi suporterii săi, cum am remarcat şi mai sus, impulsionau angoasele şi spaimele lui Claudius, ca să-l determine să-i lichideze fizic pe inamicii lor sau pe cei destestaţi de ei din diferite şi felurite motive. O avem pe Messalina prezentă la sărbătorirea triumfului sărbătorit de Claudius după cucerirea Britaniei: „soţia împăratului, Messalina, a urmat într-o trăsură carul triumfal al acestuia” . Totuşi, amestecul în activitatea cancelariei, nu i-a permis Messalinei cu adevărat să controleze în mod constant birourile acesteia. Izvoarele literare îi atribuie Messalinei şi alte vicii. Aceasta dorea cu aviditate să acapareze mari cantităţi de bani si nenumarate domenii. Messalina nu era interesată de problemele de stat decât numai în măsura obţinerii unor profituri personale.
Messalina ajunge să fie urâtă de liberţi
Messalina îşi atrage ura liberţilor imediat după uciderea lui Polybius, unul dintre cei mai devotaţi oameni ai împăratului. Ceilalţi liberţi încep să se teamă de aceasta. Liberţii se temeau acum de slăbiciunea minţii împăratului, care-i putea pierde şi pe ei, în urma unor posibile uneltiri ale Messalinei.
Sfârşitul Messalinei
Tacitus a povestit cu lux de amănunte, în treisprezece capitole din Anale ,despre prăbuşirea Messalinei din cauza unei iubiri „vecine cu nebunia”. Messalina se îndrăgostise prosteşte, de ceva vreme, de tânărul aristocrat, Caius Silius. Acesta fusese desemnat consul pe anul 49 la insistenţele Messalinei. Bogăţiile palatului erau mutate de către împărăteasă în casa amantului ei, pe care-l sileşte să şi divorţeze.
Se pare că tânărul Caius Silius aspira la tronul Romei. Plecarea lui Claudius la Ostia, neînsoţit de Messalina, care a pretextat o indispoziţie, era un moment prielnic ca cei doi îndrăgostiţi să-şi pună în aplicare planul .
În absenţa lui Claudius, cei doi se căsătoresc, folosindu-se de separarea unilaterală acordată de dreptul roman, după Tacitus, o faptă de domeniul basmelor şi totuşi reală.
Libertul Narcissus îl avertizează pe Claudius că „dacă nu ia lucrurile în pripă, noul bărbat al Messalinei pune mâna pe Roma” .
Preocupaţi de plăcerile nunţii, proaspeţii căsătoriţi nu luaseră nicio măsură serioasă ca să ajungă la guvernare. Acest fapt i-a conferit lui Narscissus un avantaj. Din ordinul lui, au căzut sub securea călăului toţi amanţii Messalinei în frunte cu Silius şi cu „nuntaşii de la storsul strugurilor”. Messalina este împiedicată să aibă o întrevedere cu Claudius. Aceasta se refugiază la mama sa, în grădinile de odinioară ale lui Valerius Asiaticus, pentru a-şi pregăti apărarea.
Comportarea lui Claudius din acele clipe vădeşte slăbiciunea şi teama acestuia de comploturi: „chiar dragostea înflăcărată ce o avea pentru Messalina şi-a înăbuşit-o, nu atât din cauza ruşinii publice, cât de teamă ca nu cumva iubitul ei Silius să-i ia tronul. Atunci, fugind la tabere în mod ruşinos şi tremurând de frică, întreba tot drumul dacă mai este împărat sau nu” .
Între timp, Claudius se liniştise şi chiar dădu poruncă să i se înfăţişeze Messalina. Narcissus realizează faptul că dacă Messalina va ajunge la Claudius, zilele sale sunt numărate. Astfel că, din proprie iniţiativă, dădu ordin centurionilor să plece la locul de refugiu al Messalinei şi să o ucidă. Când i se aduce vestea morţii Messalinei, Claudius „nu dădu semne de ură, de bucurie, de mânie, de tristeţe [într-un cuvânt] de niciun simţământ omenesc, nici atunci când vedea veselia acuzatorilor, nici atunci când privea jalea copiilor săi” scrie Tacitus..
La scurt timp după moartea Messalinei, aşezându-se la masă, întrebă de ce nu vine şi împărăteasa. Se pare că pe mulţi din cei condamnaţi la moarte îi chema a doua zi la masă, sau să joace zaruri cu el şi „crezând că ei întârzie, la reproşa prin curier că sunt nişte somnoroşi”. Aceste exemple sunt grăitoare pentru vesnica amnezie a împăratului şi mai ales pentru modul în care era perceput de contemporanii săi.
Suetonius ne spune că însuşi împăratul a semnat actul de dotă la căsătoria Messalinei cu adulterul Silius, dândui-se „asigurarea că este o simulare, ca să îndepărteze un pericol ce-l ameninţa şi pe care îl prevesteau unele semne” .
După acest trist episod, Claudius „declară în faţa praetorilor adunaţi că, nereuşindu-i căsătoriile, va rămâne celibatar, iar dacă nu va rămâne nu se opune să fie ucis de mâinile lor” a scris Suetonius. Istoria ne-a arătat că in final Claudius s-a recăsătorit cu Agrippina, fiica fratelui său Germanicus, căsătoria sa fiind una incestuoasă.
Sursa de inspiratie: Historia.ro
-->
Răspunsuri