Moarte cerebrală
Ai fost învăţat ca pentru tine
Să iei cele mai bune decizii
Dar ce-ai face dacă în fine,
Altcineva să-ţi dea concluzii?
Imaginează-te în pat zăcând
Dup-un teribil accident
Şi, spune-mi, ce-ai face atuncea când,
Ai simţi un cuţit înfipt în piept?
Rănile ţi s-au închis
Într-atâtea zile de spitalizare
Dar creierul nu e convins
Că poţi să te ridici şi în picioare.
Eşti viu şi încă poţi să-i simţi
Pe toţi cei ce te înconjoară
Ş-ai vrea să-i saluţi şi pe părinţi
Dar glasul nu-ţi iese afară!...
Nici n-ai putea să scoţi vre-un sunet
Eşti secondat de aparatură surdă
Iar mintea-ţi slobozeşte-un răcnet
Dar nimeni şi nimic nu poate să-l audă!
Decizia medicului le vine greu,
Că eşti în moarte cerebrală
Le-ai spune „că-s viu şi eu!”,
„Lăsaţi-mă! Puţină chibzuială!”
Când bisturiul în piept se-nfige
Ştii că te-au omorât definitiv,
Iar ochiul tău încă mai plânge
Numai tu ştii că nu-i doar instinctiv!
Priveşti de sus la a corpului hăcuială
Cum medici organele ţi le-au smuls
Ş-au plecat, lăsându-ţi carcasa goală,
Iar cei dragi, într-un amarnic plâns…
Eşti viu, dar eşti şi mort,
Prizonier între cele două lumi,
În ceruri pentru neamul tot
Iar pe pământ, în trupurile câtorva străini.
Gabriel Todică 11.04.2015
Foto: tablou de Per-Inge Isheden (Suedia) - Prince of Darkness
-->
Răspunsuri