categorii forum

Nominalizarile Ligii Scriitorilor Romani pe 2012

ZBORUL%20SPRE%20STELE.jpg

Romanul ZBORUL SPRE STELE  a fost nominalizat de către Liga Scriitorilor Români pentru premiile anului 2012.

Vedeti  sectiunea:  "ROMANE"

Informatia îmi parvine de la preşedintele LSR, dl. Alexandru Florin Ţene.

 

Iată comunicatul:

 

Nominalizărle cărţilor apărute în anul 2012 pentru premiile anuale acordate de Liga Scriitorilor Români

De câţiva ani Liga Scriitorilor Români acordă anual premii autorilor, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte, pentru cărţile publicate în anul respectiv.Subliniem faptul că volumele apărute aparţin Literaturii Române şi nu unei organizaţii oarecare (U.S.R. sau L.S.R. ), de aceea Liga Scriitorilor Români, fiind o organizaţie profesională democratică, nu ţine cont de apartenenţa autorilor faţă de cele două organizaţii şi nici de simpatiile politice ale autorilor.

Nominalizările au fost propuse de o comisie a Ligii Scriitorilor din care au făcut parte scriitori cu experienţă din conducere şi unii preşedinţi de filiale.

Poezie

Ion Cristofor-“Orchestra de jaz “.

Eugen Burghelea- „ Edenul efemerului“.

Titina Nica Ţene- “ Un strop de veşnicie“.

Petru Jipa ( Germania)-“ Cenuşă şi stele“.

Marian Barbu-“ Poeme“.

Mircea Dorin Istrate-“Îndulcitele Iubiri “.

Maria Prahoveanu-“ Freamăt de lumină“.

Rodica Ulea-“Căutări în amurg “.

Mariana Cristescu-“Amor prohibit “.

Teodor Barbu-“Retorica balansoarului “.

D.G.Cătinescu-“ Poezii din suflet“.

Puiu Răducanu-“Ispita cuvântului “.

Iosif Kovacs-”Trilogia strigătului scris “

Miron Ţic-“Când ne ucide floarea de crin “.

Menuţ Maximinian-“Noduri în haus “.

Diana Ana Maria Zlibut-“Poezii “

Proză scurtă

Leon-Iosif Grapini-“ Capăt de linie“.

Carmen Alexandrina-“Sub semnul apei şi al dragonului“.

Toader T.Ungureanu-“ Strop de rouă“.

Roman

Mara Paraschiv-“Pecinginea “.

Virgil Stan-“ Zborul spre stele“.

Mircea Roşa-Miro-“Mestecenii călători “.

Aurelia Oancă-“Caruselu “.

Lucia Ileana Floran-“Tăcerea destinului “.

Vasile Popa-“Ultima noapte la Tanais “.

Critică literară

Stan Brebenel-“Incursiuni în universul peniţei “.

Istorie literară

Doina Drăgan şi Andreia-Elena Lampinen-Anucuţa-“Anuarul Asociaţiei LIGA SCRIITORILOR-Filiala Timişoara-Banat, nr.3 “.

Monografie

Ioan Velica-“ România s-a cutremurat“.

Dumitru Gălăţan-Jieţ-”Petrecerile jienilor momârlani “.

Nuţu Roşca-“Mănăstirea Moisei “.

Ionel Cionchin-“Banatul cuvânt şi pământ românesc. “

Ştefania Kory Calomfirescu-“ Şcoala de neurologie în medicina clujană“.

Eseu

Iustinian Gr.Zegreanu-“În numele tatălui “.

Epigramă

Gavril Moisa-“Pişcături şi-n ţepături “.

Selecţie Ion Bindea, Euigen Pop, Aurel Buzgău, Eugen Albu, Silvia şi Marian Popescu-“Caragiale în mileniul trei “.

Confluenţa artelor

Floarea Cărbune-“Alchimia frumosului în grafica şi picture lui Mihai Cătruna “

Dumitru Velea-“Petru Birău-arta ca reînceput şi adăpost “.

Lazăr Morcan şi Ion Cărăşel-“ Pe urmele Iancului-Tradiţii şi artă“.

Spiritualitate

Costel Neacşu-“ Omul la înfricoşătoarea judecată“.

Poezii pentru copii

Gheorghe Vicol-“Fulgi de argint “.

Mariana Sperlea-“ Unde eşti copilărie ?“

Memorii

Valentina Becart( coordonator)-“Dincolo de cuvânt-confesiunea poetului, prozatorului “.

Aldona Rey Patraş-“ Generaţii în dialog“.

Antologie

Gh.A.Stroie-“ Meridiane lirice- antologie universal a poeziei româneşti contemporane-124 poeţi contemporani“.

Coortdonatori Armand şi Constantin Sperlea “Eminescu Zeul tutelary al Neamului Românesc “.

Reviste

Cetatea lui Bucur- director Elisabeta Iosif

Agora Literară- redactor şef.Iulian Patca

Moldova Literară-director C.T.Dârţu

Sfera Eonică-directro N.N.Negulescu

Regatul cuvântului- membrii fondatori N.N.Negulescu şi Al.Florin Ţene

Constelaţii diamandine- director Doina Drăguţ

Dobrogea Culturală- director Alexandru Birou

Carpatica-director Vasile Ghilencea

Heliopolis-director Doina Drăgan

Floare de latinitate- redactor şef Vasile Barbu

Memoria Slovelor-director Petre Petria.

Premiile se vor anunţa în cursul luni mai a.c. Autorii premiaţi vor putea să publice o nouă carte gratuit, doar cu plata tipografiei, la Editura SC NAPOCA NOVA SRL, director Voichiţa Vereş, e-mail:editura@napocanova.ro, sau: office@napocanova.ro

Comisia de jurizare

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Felicitari!41.gif

  • Felicitări!  O muză bună să vă stea alături în continuare!

    • Multumesc domnule Mircea pentru sincerele ganduri. Material s-ar mai gasi. Cu banii stau mai rau. Costurile sunt de luat in seama.

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->