Mergând încet, cu paşii minţii
pe drumul ce duce în mine,
te întâlnesc pe tine la primul popas.
Stăteai ghemuit,
pe colţul turtit şi plâns
din inima mea.
Pe-afară în rond, flori mirate,
ca prin farmec îndată se bucură în culori
pe vânt zburător -
şi gândul meu vine alb, ca un nor
mângâietor,
pe langă fruntea şi palma
din imaginea ta.
Tu ţineai o palmă întinsă,
cred că spre soare, deşi era aproape seară
prin povestea în care stăteai să trăieşti.
Ştiam că-ţi lipsea ceva
care valora chiar mai mult
decât planeta, ori soarele, ori luna,
fiindcă priveai cu ochi mari peste zări,
nesfârşitul ascuns, promis.
Mergând pe drumul ce duce şi mai adânc în mine,
prin colecţia de adevăruri
din nou te-am găsit -
aproape orbit,
alergând printr-un prezent plouat de nelinişti,
cu palmele minţii întinse inconştient către ceruri,
parcă cerând un bine,
furat de trecut…
Azi am reuşit doar să pun un gând
pe umerii tăi lăsaţi,
învelindu-te cald.
Ţi-aş fi dat înapoi trecutul bun
pe care tu-l ceri în viitor.
Însă nu m-ai văzut
când îl tot pictam colorat în minte,
chiar în palma întinsă a ta,
tot înmuind o pensulă fină în vasul plin de memorii,
pitit
pe colţul turtit
din inima mea.
ZiFrumoasă (Mihaela Călin )
-->
Răspunsuri