O ANTOLOGIE DE POEZIE IZVORÂTĂ DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII
Antologia „DIN LIVADA ÎNFLORITĂ A IUBIRII” al cărei coordonator este Ionel Marin, cu subtitlul de „Antologie de poezie contemporană” este o antologie editată de Revista „Bogdania” din Focşani care cuprinde 30 de poeţi şi poetese din aproape toate colţurile ţării, dar şi din românii de peste hotare.
Antologia este o carte masivă de aproape 350 de pagini, editată de editura EMMA, 2014, coordonator Ionel Marin, lector de carte, prof. Ion Ionescu-Bucovu. Cartea are un „Argument” scris de Ion Marin în care elogiază poezia izvorâtă din livada înflorită a iubirii.
Tematica poeziei din acestă antologie este diversă, de la tema existenţială la iubirea în diferite ipostaze. Eul liric se mişcă pe coordonate nebănuite, pline de suspans şi neprevăzut. De altfel şi antologia e culeasă din livada înflorită a iubirii.
Autorii selectai sunt Stan Andrei, Gheorghe Antohi, Mariana Bendoiu, Ion Ionescu-Bucovu, Gabriela Mimi Boroianu, Victor Burde, Cristian Petru Bălan (SUA), Nicu Doftoreanu, Mariana Eftimie Kabbout, Eugen Evu, Maria Filipoiu, Ileana-Lucia Florian, Vasile S. Ghican, Ignatie Grecu, Anghel Hoţu, Elena Andeea Ion, Rodica Magdan, Ionel Marin, Constantin Oancă, Michaela Al. Orescu, Adrian N. Popescu, Adrian Racaru, Victor Rotaru, Olimpia Sava, Camelia Stan, Gheorghe A. Stroia, Olguţa Trifan, Nicolae Vasile, Ioan Vasiu şi Eduard Zalle. Vârstele autorilor sunt diferite, fiecare venind cu experienţa lor de viaţă, cu acumulările culturale şi cu talentul lor în ale poeziei.
1.Stan M. Andrei din comuna Galbenu, Brăila, învăţător la Galaţi, cu câteva volume de autor, este un fel de “osândit la singurătate” care “aşteaptă lumina cea nouă /în adâncul adâncurilor/ unde simte că se agită marea.” În poezia lui natura cântă trist, salcâmul “ îmbătrânit de ger/ şi de singurătate,/ îşi priveşte/ nedumerit/ frunzişul,/ îşi numără / întărâtat/ inelele… Ploile de toamnă sunt ” o amărăciune”, în “Autoportret” autorul e”fiul unei duminici de mai” care dialoghează cu Timpul.
2.Gheorghe Antohi, născut în comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, profesor pensionar, având mai multe volume de versuri pentru copii, are în suflet patima zborului: “vreau să zbor/ către tine, uşor,/ Dar aripile-mi sunt/ Sfâşiate de vânt/ Brumate/ Şi îngheţate/ De năpraznicul ger”. Are o poezie ruptă din folclor: “Dor îmi e de dorul bun/ Dor îmi e de dor nerbun/ Şi de dragostea curată/ Buze dulci şi sâni de fată”. În poezia “Mi-e dor de albastru”, dorul capătă forme diferite, albastrul din floarea de in, din zâmbetul marin, albastrul de Voroneţ, albastruşl din flamuri etc. Unele poezii ne amintesc de lirica eminesciană: “Dac-aş fi susur de izvor,/Sau un codru foşnitor,/Aş cânta la mândrul soare/ Cu glas de privighetoare…”
3. Mariana Bendou din Oneşti, membrul fondatoral clubului “Expresia ideii” cu un remarcabil cv-iu literar şi cu atâtea premii pe tărâmul poeziei, este cunoscută cititorilor din diferite bloguri şi antologii. Doamna Mariana Bendou scrie o poezie existenţială, plină de metafore, în “Destinul meu”: “Destinul meu nu-i este dat oricui./Măcar să nu-i mai bateţi niciun cui.” Are trupul “lipit de cruce” iar moarte-i pare mai dulce “decât o viaţă pământească”. Versuri precum: “Pudră albă de cenuşă/ Risipită peste plai,/ Gerul strecurat sub uşă,/ Vântul şuierând prin nai”- sunt o bijuterie plină de farmec. În poezia “ Gânduri” se întreabă:”De unde atâtea sălbatice gânduri/ Îţi tulbură mintea cu suflet cu tot?!”…Pune print re rânduri ” lacrimi,/Zâmbet/ Şi lună şi soare/ Şi păsări/ Şi fluturi,/ Bucurii şi durere…” În “Dor de Bucovina” “Printre veacuri tulburate/Ţi-ai purtat cu drag veşmântul./ Locuri binecuvântate,/ Vă sărut, umil, pământul”
4. Gabriela Mimi Boroianu născută pe plaiuri mehedinţene, în Drobeta-Turnu Severin, a învăţat să iubească frumosul privind cun răsare şi apune soarele în apele Dunării. Are o activitate literară plină de succes, a publicat poezii în diferite antologii şi volumul “ Cântând iubirea”. Gabriela trăieşte în ţara, “unde verbul a iubi” o defineşte şi o onorează, are muza ascunsă între cuvinte şi iubeşte “De dor prea mult” o fiinţă pe care n-a uitat-o. Poezia ei îi ţine iubirea în foc: “Mi-mbracă noaptea în suspine/ Mă arde-n jar mă strange-n lacrimi,/ Topindu-mă în nopţi de patimi”.
5.Ion Ionescu-Bucovu, născut pe meleaguri moromeţene, în comuna Râca, Argeş, de profesie profesor, cu multe colaborări în antologii şi reviste de cultură, scrie o poezie plină de regrete, în care se împleteşte natura cu dragostea. Trecerea timpului pare să fie filonul care străbate aproape toate poeziile lui. La el “toamna alunecă pe frunze,/ un gotic târziu printre raze difuze, /feştilele ard printe brazi şi rozele moarte cad la pământ…” …“ dragostea curge ca un vin vechi prin mădularele noastre, răscolind paradisuri pierdute, risipite, regăsite,…” “toamna cade în pahare/…bate vânt, lacrima pică,/plânge inima amară, după câte-o veronică/ până pe la primăvară.” Toamna străbate ca o obsesie poezia lui: “ de-atâta toamnă/ îmi vine să mă-mbăt,/să prind la fluturi orbi, /loviţi de streche,/ să dau foc la pădurea/ de pe deal/ să văd cum fug prin ceaţă- noaptea cerbii…”
6. Victor Burde, sălăjan din Perii-Vadului, poet cu un cv-iu impresionant şi cu câteva premii literare, scrie o poezie a pământului natal: “ Satul meu e amintirea mamei,/Năframa împănată legată înapoi,/ Caru-ncărcat mânt în pragul toamnei,/ De tatăl meu păşind pe lângă boi” “Urcam-zice el- un drumeag de pădure,/ când luna în nori s-a ascuns/ şi umbra mea a pierit pe cărare,/ zadarnic strigând-o, că n-a mai răspuns.” În “Seara pe drum” “Un soare plăpând şi bolnav/ Poleieşte amurgul şi calea/ Şi pasul îmi muşcă hulpav/ Prin iarbă să-şi taie cărarea”. Poezia se termină cu regrete: “E târziu şi încă-s pe drum/ O mierlă cântă, să mă aline / Răsare lucefărul tocmai acum,/ Când dorul se face doină în mine.”
7. Cristian Petru Bălan , profesorul plecat cu familia pe meleaguri americane, membru titular al Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Arte şi al Uniunii Scriitorilor din România, debutează la vârsta de 19 ani cu versuri în ziarele vremii, colaborator al mai multor ziare şi reviste, autor al câtorva cărţi de poezie, teatru şi proză, la revederea ţării, scrie o poezie patriotică, plină de regrete şi neîmpliniri: “Bună dimineaţa tristă Românie!” este o poezie care se adresează ţării “sfinţită de dureri”, “frumoasă zeiţă terestră”, “îmbrăcată în ie de câmpii doinitoare”. Epitetele, comparaţiile şi metaforele abundă înzestrând ţara cu cele mai frumoase atribute. El găseşte o ţară “grea de lacrimi” unde “Bolnav, stă Cerbul Carpatin şi zace.”.
8. Nicu Doftoreanu, medic bucureştean, “Unde sufletul meu a învăţat să simtă iubirea revărsându-şi prea plinul în versuri.” A publicat în diverse ziare şi reviste din ţară şi din străinătate, a colaborat la antologii de poezie şi are câteva volume de versuri, dintre care menţionăm “Tangouri de ieri, tangouri de azi”. De fapt toate aceste tangouri îl fac să-şi amintească romantic de timpul de odinioară, adresându-se Părintelui Atotputernic căruia îi cere iertare. În “Tangou sentimental”, “sentimentele strivesc/ surâsul bland,/…nevinovat,/ Al celor ce s-au înălţat / firesc pe locul unde cresc…” Un alt tangou este închinat “soldatului necunoscut” căzut la datorie în Primul Război mondial. Are un tangou glumeţ, altul al naţiunii şi nu ultimul al sărutului.
9. Maria Eftimie Kabbout, gălăţeancă, cu câteva volume de versuri publicate, colaboratoare la reviste şi ziare literare şi culturale, cu o puzderie de premii la activ, scrie o poezie de suflet, plină de lirism: “Nu ştiam ce să tac,/ Nu ştiai ce să spui./ Mă născusem copac,/ Într-un vis amărui.” În “Fugă” poeta fuge de o himeră “unde vei mai crede că nu sunt/ O mireasmă care-ascunde paşi ce-aleargă după vânt”// “Mâna ta va mai culege câte-un dor necuvântat…/ Eu pleca-voi ca o lege a destinului trucat.” “O să fug de tine. Toată. Pân la margine de noi,/ Ca o taină-ntruchipată-n ochii albaştri, mari…şi goi…”
10. Eugen Evu, hunedorean, poet adevărat, cu o operă literară impresionantă, scrie proză, eseu, poezie, teatru, jurnale, satiră, umor, pamflete şi critică literară. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara. Cărţile lui au trecut hotarul, fiind găsite în colecţii şi biblioteci internaţionale din USA, Franţa ,Italia. Poetul scrie o poezie rafinată cu metafore alese, inedită, plină de înţelesuri: “Orfic m-am ascuns în mantre/ Sub nirvanicul zăbranic…/Sfânt Enkomion de tandre/Stihuri, versul meu uranic…” În “Hermina oglinzilor” femeia “goală, aburind a sărut”…” Undeva, cândva, mâine ieri,/Pe asprite de zvâcnet atlazuri,/ Cu ţărmuri retrase-n dureri / Şi luna suind din talazuri, /Cineva le va pune linţoliu,/ Zăbranic nirvanic, de doliu/ Şi mâna aceleia, poate,/Cu degete/Îngândurate/ Le va sparge, orbite, pe toare…”
11. Maria Filipoiu, născută pe meleaguri buzoiene, cu câteva cărţi publicate, coautor şi coordonator de antologii de poezie şi publicistică literară încă mai trăieşte sub zodia “căutării iubirii” unde “El, un Făt-Frumos, romantic şi seducător./ Eu, o Cosânzeană cu surâs fermecător.”…” “Cununii de-argint ne aşează lună/ Pe creştet mereu de-a fi împreună.” Dar, aşa cum se întâmplă de obicei: “…nori de furtună în destin se-arată.” şi “vraja iubirii ne e spulberată.” În “La fântâna dorului” copiliţa, “pârjolită de-al dorului foc” merge să-l va dă pe cel ce-a vrăjit-o. Din păcate visul s-a rătăcit în noapte, regretând “ Că cine nu are noroc, n-are/De când se naşte până moare.” În general poezia Mariei Filipoiu e bântuită de regretele unei iubiri pierdute: “Iubirea ce s-a sfârşit/chiar de la început,/ o port în suflet cernit; /cu-al dorului tribute.”
12. Ileana Lucia Floran, hunedoreancă din Orăştie, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi a Ligii scriitorilor din România, cu o mulţime de cărţi publicate şi premii literare, scrie o poezie existenţială cu întrebări fără răspunsuri. În “Imagini în oglindă” “Noi nu suntem de-aici,/nici nu existăm cu adevărat,/ suntem doar plăsmuiri,/ imagini în oglindă/ ale sufletelor exilate,/ ca penitenţă,/ pe-acest pământ arid:/ fără sentimente,/fără împliniri,/fără dorinţe.” Plină de lirism, poezia Ileanei ne lasă un gust amar de regrete. În “Suflet pustiit” din fotografia bunicii deşiră doruri până când numai rama o mai priveşte cu sufletul rămas gol, pustiit. În “Un decembrie al amintirii” ar vrea să-şi întrebe tatăl dacă-şi mai amiteşte cum împodobiau bradul cu steluţe decupate din bucurii…
13. Vasile Sevastre Ghican, gălăţean din comuna Corod, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a publicat în mai toate revistele din ţară, are la activ câteva cărţi de poezie, aforisme şi cronici literare. Scrie o poezie de suflet în care lirismul e la el acasă. “Închină-te unei fântâni,/ răcoarea ei/te va striga pe nume;/ Arşiţa te va încolăci, liană/ de pădure tropicală…” “Clipa” lui “ Era plină de lumină/ Şi ştiam că o să vină;// Era zbor, era cuvânt,/ Era mantie de sfânt,// Straie de istorii multe,/ Tata mirosind a munte!// Era după cum se ştie/ Fin miros de veşnicie,// Luna ce veghea pe deal/ Glas de corn şi de ţambal…” El caută fericirea în cântec: “De la mine la oameni alunec/ Ca un an în celălalt an”
14. Ignatie Grecu, tecucean din Galaţi, protosinghel, a publicat versuri în reviste literare şi are peste zece volume de versuri. El e “Singur”, “Atât de singur/şi trist.//Cu mângâierea ploii/pe umăr.” Poezia lui izvorăşte din dragostea de natură, de mare, de rouă, de sălcii, de cireş, de stejarul bătrân, care a văzut multe, ierni şi primăveri, toamne şi veri care au trecut peste el ca un vârtej.
15. Anghel Hoţu, teleormănean din Peretu, militar de profesie şi profesor la Academia de Înalte Studii Militare, acum pensioner, a publicat manuale cu conţinut militar dar şi un volum de poezii “Reflecţii în mosaic”, poezii care curg în vers clasic, pline de regrete, dar şi de bucurie revenirii: “La geamul care dă-n grădină/ al casei mele de la ţară,/ A prins se pare rădăcină/ O floare din trecuta vară.” Dorinţa lui este să trăiască timpul când vârsta să fie prelungită şi să atingă secole, să descifreze gândirea, secretul fericirii, sătrăiască timpul călătorind prin stele, după care să-şi ia zboruşl spre depărtări în care-l duce dorul. /Aş vrea…/. Adresându-se ţării o întreabă: “Oare cum ai fost odată/Ţară-Mamă,Românie?/ Astăzi te văd decimată/ De amar şi sărăcie.”
16. Elena Andreea Ion, tânără profrsoară din Râmnicu-Vâlcea, poetă care a publicat câteva cărţi, scrie o poezie modernă: “Iau poemele în braţe,/ peste munţi să le rotesc,/ dar Ulise mă priveşte/ c-un ochi rece,/ îngeresc./ nu-nţelege ce-I şoptesc!” Umbra lui Ulise străbate prin poezia ei ca un blestem care desface “ pedeapsa de a ne aştepta/ zadarnic.” În “Mirosul culorilor de toamnă” vântul îi strigă numele în timpan, copacii îşi schimbă culoarea în nuanţe purpurii, ploaia plânge în ochii ei căprui când toamna i se lasă în picioare.
17. Rodica Magdan din Corabia, creator de modele, cu multe expoziţii,poetă care are câteva cărţi de poezie publicate. Poezia Rodicăi se adresează celor dragi, tatălui şi mamei : “Îl văd aevea/din nou/ trecând prin arşiţi şi/ploi…// Tata a fost/ un Erou…”; “Mamă, mamă,/ La o mânăstire/ Aştrpt să adoarmă/ Oroice ispitire…” Poeta face din lacrimi salbe, reflexe bacoviene cad în ritmuri line precum: “…Plouă de trei zile/ Nicio bucurie/ Visele cad , unde./ Zilele te-aşteaptă,/Zilele te cheamă…/ Totu-I fantezie!/Plouă de trei zile.” Prin toată poezia domniei sale străbate o tristeţe apăsătoare şi peste tot o copleşeşte singurătatea, ascunsă în amintiri.
18. Ionel Marin din Focșani, coordonatorul Antologiei, poet consacrat cu peste 20 de volume de versuri, cel ce a dat viață revistei „Bogdania” cuprins în „Dicționarul autorilor români contemporani” cultivă o poezie cu tonalități multiple. Poet astral al luminii pe care o transformă în alese „Picături de timp”- tunet al timpului către o Patrie a „ Cerului”(GH. A. Stroia). El aude foșnetul viu în peștera sfântă dinăuntrul omului, înflorește miraculosul și revelația cu metafore inedite. Cuvintele lui sunt zâne, poezia lui e simplă și se citește cu plăcere. (Eugen Evu). Poezia «Din livada înflorită a iubirii » care a dat şi titlul aceste antologii, este toată o metaforă fericită : « Din livada fericită a iubirii, în dar,/ Primită de la Domnul iubirii,/ Fireşte : eu, tu, noi, putem redărui,/ Prin punţile sacre ale demnităţii/ Clipe de bucurie, dragoste şi fericire. » Pe Eminescu, poetul, îl vede acoperit de nouri albi, el curge şuvoi sub cerul din noi, luminând Neînceputul. Dincolo de colinele albastre vede îngeri cu aripi de lumină care ne aduc « Mari cuvinte, cuvin te albastre. » De altfel toată poezia lui Ionel Marin e străbătură de raze de lumină.
19.Constantin Oancă, gălăţean, născut în Corod, profesor de limbă şi literatură română, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu cărţi de poezie publicate, scrie poeme de dragoste, având ceva din Sorescu, dar şi din Nichita : « Când te-am văzut/ mi-am zis/ la început Dumnezeu a făcut/zâmbetul/şi ca acesta să nu fie singur/ te-a făcut şi pe tine. » În poezia « Cine suntem noi » poetul crede că paşii iubitei sunt făcuţi din foşnet de iarbă şi depărtarea are forma braţelor ei. El nu e decât ţărmul, iar ea este corabia pe care o aşteaptă mereu. Poezia lui trece prin apele postmodernismului, spălată de zgura metaforelor fără sens. În « Singurătatea-frumoasa mea mamă » înserarea rămâne neterminată (ce frumos !), vântul face din plopi un fluviu care curge la marginea înserării.
20. Michaela Al Orescu, bucureşteancă, artist plastic, muzicant- canto clasic,membră a Societăţii Scriitorilor Români şi a altor societăţi, cu diplomă în dacologie, colaboratoare la multe publicaţii, cu câteva cărţi de poezie publicate şi multe antologii de poezie şi proză, scrie o poezie în dulcele stil clasic cu tematică variată, de la “Cascadă”,”Zăpezi”, “Lumina” la “Toamnă”, “Amurg”, trecând apoi la istoria noastră milenară (Unire şi nu fărâmiţare, Pe un pământ străbun, Nemurire etc) În poezia ei sonetul este la el acasă (vezi Sacrilegiu, Toamna, Lumi secrete, Pe un pământ străbun etc. “De nu-ţi iubeşti pământul de la strămoşi primit,/ cu dinţii de nu-ţi aperi de duşmanii hăimiţi,/ de nu-i impui în lume pe fraţii asupriţi,/ cu greul preţ plăti-vei păcat nelegiuit”
21. Adrian Nicolae Popescu, de origine sucevean, medic primar, cu o puzderie de premii literare la activ, scrie o poezie de suflet, “alergând mereu după cuvinte”: “ştiu că-ntr-o zi aceste cuvinte vor muri…/fără ca nimeni să le petreacă pe ultimul drum,/ fără ca nimeni să nu râdă de ele,/ fără ca cineva să mai arunce cu pietre/ în balta sufletului trist/ ce le înşiruise cândva pe coala albă…” Amintind de Nichita în poezia “dincolo de suflx” el spune că “adunându-ne firavi,/ la izvorul necuvintelor,/ ne-ai transformat pe toţi/ în trinbulinzi;/ tu, cel care/ şiruind din condei ca un –escu/ ai scrijelit simplu/ pe-al meu suflet/…Nuichita…” În “retorica omnia”, “zvârliţi dincolo de fericire,/goi şi neprihăniţi,/ acoperiţi mural cu frunze,/ celor doi singuratici/ le rămăsese difuză o întrebare:/ oare nu era de vină copacul?”. Metaforele deosebite abundă şi în “variantă de univers” unde „ despletiţi, caii alergau la margine de lume,/ loveau stâncile cu copitele albe,/în goana lor aruncând în urmă/ stele neşlefuite…”(ce frumos!). În general poezia lui Adrian Nicolae este o poezie existenţială care pune şi încearcă să rezolve probleme din marile necunoscute ale vieţii.
22. Adrian Racaru, nemţean din satul Doina, absolvent al Institutului Politehnic din Galaţi, scrie o poezie a dorului de casă, de copilărie, de natura atât de frumoasă a locurilr natale. În „Casa părintească” „aşteptările stelare/ prind în promoroacă vechile obloane/ şi ograda doarme în oftat străin/ jarul nu-i pe vatră nici în iesle fânul/ din roşcate hornuri din vecini se urcă/ umbrele de fum/ cum aşterne cerul/ spuzele albastre/ pe poveşti uitate”. „La lumina lămpii” autorului îi este dor de-o „poală de cuvinte” pe care bunica le aduna din livada basmelor vechi când zmeii erau plecaţi la vânătoare. În „Pământul care m-a sfinţit” „Eu sunt amantul nebun al zăpezii/ Copilul târziu al luminii/ Născut în crucea amiezii/ La cumpăna dulce-a fântânii.”
23. Victor Rotaru, vasluian din comuna Griviţa, militar de profesie, pilot încercat în ale zborului, este îndrăgostit de cântecul popular şi de poezie. Poezia lui este o poezie patriotică izvorâtă din dragoste faţă de pământul natal (Basarabie română, Puntea suspinelor, Credinţă şi speranţă.) În poezia lui “Condeie moldave”, lângă Prut, s-a răsturnat căruţa cu poeţi, pomenind pe Miron Costin, pe Milescu, Cantemir, Haşdeu etc. pe care-i preaslăveşte întru eternitate. În “Mesaj către tineri” spune că “ e rândul lor să meargă mai departe… : “Luptaţi voi tineri pentru libertate/ Şi propăşirea neamului român!”
24. Olimpia Sava născută în Iveşti, judeţul Galaţi, fostă bibliotecară, pensionară, cu multe volume de poezii publicate în diferite colecţii, prin poemele ei, doreşte să fie sămânţă pentru un nou Paradis. Poezia ei este o poezie care cântă natura cu anotimpurile şi universul într-un vers simplu de factură populară, format din catrene. “Luna are tobogan/De la boltă până-n lan,/ Unde-I place să privească:/ Boabele încep să crească”-(Escapadă). Pare să fie mai mult o poezie a copilăriei, adresată copiilor.
25. Camelia Stan din Câmpina, jud. Prahova, economistă de profesie, a publicat poezii în diferite reviste, având două cărţi la activ. Poezia ei vibrează de iubirea nostalgică pe care probabil a pierdut-o: “Te-aş regăsi-ntr-o lacrimă de ploaie,/Prelinsă pe-o petală –ntârziat,/Te-aş regăsi în stropii din şuvoaie,/ Ce se preling din ceru-nvolburat.” Eminesciană în poezia “Pe noi ningea cu flori de tei”, Camelia îşi aminteşte: “Şi ce frumos curgeau pe-alei,/ Ca-n basm cu îngeri şi cu zei,/ Magnific, florile de tei,/ Pe părul tău şi-n ochii tăi.” În întreaga poezie a Cameliei străbate dragostea sau nevoia de dragoste: “Cândva cănd ne ploua cu frunze,/Şi-atât de verde ne-mbrăca făptura,/Îi-am scris în vers şi-n roua de pe buze,/ Ne-am înfrăţit cu cerul şi natura.”
26. Gheorghe A. Stroia, prozator, publicist, poet, exeget literar şi de artă, promotor literar şi cultural, editor, vrâncean, născut la Adjud, de profesie inginer, este prezent în peste 15 dicţionare de profil şi antologii din ţară şi din străinătate, are publicate peste 22 de volume de literatură, poezie, proză, critică şi eseistică literară. Poezia lui este rugă către Dumnezeu, cu vers scurt, întrerupt, plină de metafore: “Dă-mi, Doamne,/trup de vânt/şi ochi/ de curcubeu/să zbor/ peste pământ/ să-mi fac/ din suflet zmeu!”…”Dă-mi, Doamne,/trup de floare/ petale/ în culori,lumini de/ lună-n noapte/ stingându-se/ în zori ( ce frumos!). „Dă-mi, Doamne,/ aripi albe/ de fluture/ plăpând,/pe care/ crească-n pete/ Tăcerea/ din Cuvânt.”… „Dă-mi, Doamne,/frunza vie/ a codrului/stingher, Să-i dumbrăvească/ visul,/ sub/ colţul meu de cer. (Fragmente din volumul (C)rug- versuri,2014).
27.Olguţa Luncaşu Trifan, vasluiancă din Ivăneşti, a publicat un volum de versuri bilingv, este prezentă în câteva antologii de poezie şi reviste literare. Poezia ei e o poezie nostalgică plină de întrebări existenţiale, de iubiri onorice, de urcuşuri şi coborâşuri prin sensurile vieţii. „Alerg desculţă, pătrund printre şoapte,/Te caut în vise, prin miresme, în zori,/Cu rouă mi-alung durerea din noapte…/ Rază de suflet, alungă-mi tulburii nori!”.
28. Nicolae Vasile născut în comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa, inginer de profesie, profesor universitar, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, cu multe cărţi publicate, colaborator la câteva antologii de poezie, directorul revistei Chronos şi Senior editor al revistei Bogdania, scrie o poezie de dragoste în care natura vibrează: „Iubito, draga mea,/chiar şi în vis,/ îţi spun pesntru prima dată aşa,/ sufletele noastre se vor bucura!/ Am avut o noapte albă,/se făcea că Dumnezeu umbla/cu dalta şi cu sfredelul/ prin mintea mea.” Sau:”mereu, când dorm,/ te am în vis, /când mă trezesc,/ te am în gând,/ deschid calculatorul/ tot sperând,/ ca de la tine să primesc,/ cât de curând, /măcar un rând,/ măcar un rând!...!”
29. Ioan Vasiu, timişorean, născut în comuna Periam, specialist în biblioteconomie şi dialectologie, colaborator la mai multe ziare şi reviste literare din ţară şi de peste hotare cu poezie şi reportaje literare. Are o puzderie de lucrări literare, care inclut reportaje, articole şi reportaje literare. Poezia lui este închinată naturii şi iubirii: „plouă calm la munte şi-n câmpie/ plânge cerul şi suspină iar/ grea de roade toamna întârzie/ versul meu e dulce şi amar.” În „Iubirea mea”- „iubirea mea e-o calmă libelulă/ ce-alunecă pe-un râu vijelios/ înspre-o cascadă veşnic nesătulă/ ce curge invers nu de sus în jos.” Ninsoarea iernii trece ca un leitmotiv prin toate poeziile închinate naturii în „Şi iarna vine”, „Simfonia iernii”, „Scrisoarea III”. Remarc: „Maria, se-apropie iarna,/ pământul e parcă mai greu,/pădurea îţi leapădă haina/ şi-adoarme-ntre dealuri, mereu…”
30. Eduard Zale giurgiuvean, prieten cu marea şi cu Dunărea, specializat în jurnalism , împătimit al muzicii rock, folk, blues şi jazz, având la activ peste 10 volume de poezii, scrie o poezie de un lirism apăsat: „Eu sunt poetul cel mai trist/ Pe care lumea nu-l cunoaşte/ Şi dacă, totuş, mai exist,/ E pentru că în ochi îmi naşte// Mereu o lacrimă ascunsă,/ Mereu un cântec de albastru./ Cu pana mea, de sânge unsă,/ Pretind că sunt bardul sihastru.” Poetul a îndrăgit dulcele stil clasic, cu o poezie calmă, plină de metafore înţelepte.
De la Homer încoace, poezia a fost şi este un vis frumos al omului către inefabil. Toţi visăm, toţi am scris cândva câteva versuri. Poezia s-a născut din iubire şi vis. Aripile poetului sunt aripile sufletului care caută să se înalţe cât mai sus, cuprinzând necuprinsul.
Misiunea cea mai ingrată a criticului literar este aceea de a tăia cu bisturilul pe cord deschis poezia. Un “nu” înseamnă tăierea aripilor, un „da” categoric implică obligaţia criticului de a gira cu personalitatea lui pe autor şi poezia sa. Dar poate cineva să spună categoric care este “poezia bună” şi „poezia rea”? Cine îşi ia o asemenea sarcină? Într-o discuţie cu profesorul Ştefan Cazimir, am fost întrebat ce trebuie să aibă un poet: talent sau cultură. El susţinea că talentul. Eu am fost puţin mai rezervat. Talentul fără cultură se pierde, dar cultura fără talent nu poate naşte un poet. Să ne reamintim de Eminescu. Cum ar fi arătat poezia lui fără vasta cultură acumulată în anii studenţiei şi de-a lungul vieţii. Ar fi rămas la primele începuturi cu versurile publicate în „Familia” lui Iosif Vulcan. Aşadar poetul trebuie să aibă şi talent, dar şi o vastă cultură din toate domeniile, acumulată de-a lungul vieţii.
Alexandru Philippide într-un articol de acum vreo patru decenii era contrariat că,, versul multor poeti de astăzi s-a apropiat atât de mult de proză, încât uneori se confundă cu ea” Există şi în proză poezie, vezi Chateaubriand unde armonia şi echilibrul cuvintelor dau urechii un sunet plin. ,,Lipsa aceasta de simţ prozodic devine încetul cu încetul o modă”-zicea maistrul. ,,Meşteşugul poetic este părăsit cu totul, chiar dispreţuit. Arta poetică dispare. Poetul nu mai este omul cu simţul valorii sonore a cuvintelor, cu inima sensibilă la ritm. Constrângerea pe care i-o poruncea odinioară versul nu mai exista astăzi. Şi totuşi arta este constrângere. Altfel, poezia tinde să se reverse în marea masă comună a vorbirii de toate zilele.”
Tot el sustinea că poezia în versuri se întemeiază pe ritm, nu există şi nu poate exista vers fără ritm. Dar fior poetic poate da şi proza şi versul. Versul unei poezii ( atunci când e poetic) capătă datorită ritmului, o vigoare şi o putere de pătrundere şi de încântare mai profundă şi mai durabilă în memorie decât puterea pe care o are proza poetică.
După atâta timp de la scrierea acelui articol, poezia a luat alte căi. E demodat poetul care mai scrie astăzi în versuri. Poezia se află aproape la graniţa dintre proza poetică si poezie. Ba mai mult, nici n-o mai numim poezie ci poem. Eu ştiam, cel puţin aşa am învăţat în şcoală, că poemul este o poezie de o întindere mai mare, vezi ,,Călin Nebunul” sau ,,Călin-file din poveste”, acum orice flecuşneaţa de poezie o numim poem. Oare poezia noua să fie o ,,căutare a paşilor pierduţi”? Sau mai degrabă de a pune în funcţiune organele atrofiate, după o epocă în care horaţianismul a fost împins în penumbră.Poezia nouă aduce tot mai mult a descântec, ea vindecă de ,,răul secolului”, unge sufletul cu mir, e un fel de băutură magică, apă vie, care ne scoală din morţi. Constrângea vesului care încorseta ideile a fost luată de patima inimii care delirează liber. Lirismul în poezia de azi, liberă de încorsetări, capăta aspecte tragice, trece prin Baudelaire, prin toţi simboliştii, prin postmoderni. De altfel de la Baudelaire încoace poezia universală si cea românească a adus acel plus de inefabil care i-a lipsit lumii, a scos din marasmul sufletului toate agnoasele umanităţii şi le-a pus pe scena vieţii: iubirea, neliniştea, disperarea, amărăciunea, deznădejdea, chinul, durerea, răul, nevroza, plictisul, oboseala, spleenul,etc. Poezia de astăzi este si eseu si proză poetică, dar si teatru dramatic în care eul îşi cauta diferite forme de manifestare. Toate manifestate prin magia cuvântului. Marin Sorescu spunea că poezia este ,,vânătoare de vânt,... o artă care doare...”
Nicolas Born are dreptate când spune că,, trebuie să dăm imaginaţiei ce e al imaginaţiei, adică dreptul său sacru de a-şi desface aripile, contra realismului înţeles în sens simplist, care doar dublează realitatea. Realismul plat ucide imaginaţia pentru că o orientează spre realitate” ,,Nu mai exista poezie locală- zice el-toţi marii poeti de azi se înţeleg între ei. Rimele au dispărut şi noi suntem, în sfârşit, pentru prima dată în faţa a ceea ce s-ar numi poemul absolut”
Portughezul Casimiro de Brito spune că ,, poemul e o metaforă a animalului universal” El arată că poemul tinde să fuzioneze toate genurile literare, caută totalitatea, captează miturile şi le aduce un plus de înţeles, caută misterul care se află în materie si materia în mister. Si mai caută şi drumul până la tăcere.
Astăzi în poezie există multe repetiţii, un abuz de,, şcoli”, de modernitate şi mult epigonism. Poeţii se simt bine într-un paradis al nebunilor. Şi fiecare vorbeşte pe limba lui. Ermetismul în poezie sărăceşte mesajul.
Gunter Grass: ,,O bună poezie e ca valuta, câteodată scade, câteodată creşte. Cred în valoarea reală a poeziei chiar dacă ea uneori suferă de inflaţie. Una chiar mai teribilă decât aurul.”
Eugene Gullevic: ,, Scriind un poem, care mi se pare bun, sunt fericit. A scrie îmi dă un fel de euforie. A scrie înseamnă a ieşi din labirint.”
Marin Sorescu spunea că ,, toţi suntem curioşi să ştim cum zboară poezia, cu ce fel de aripi, pe care meridian înnodat la un capăt. La noi, în România, zboară cu aripi de şindrilă, făcând aluzie la Meşterul Manole. În ,,Teoria sferelor de influenţă” încercam să analizez cu exemple, modul în care poezia se poate naşte din atingere cu filozofia ( Lucreţiu), din explorarea vagului şi ambiguităţii (Saint-John Perse), a livrescului, devenit material de construcţie, în care oamenii îşi fac uneori case, demolând ceţăţi (T.S. Eliot) ş.m.d.”
Pe lângă aceste modalităţi aproape clasice şi paralel cu ele, există zeci de râuri, pâraie care vin de pe povârnisuri si se varsă în fluvii, în mări, apoi în ocean. Aşa e si cu poezia. Se scrie multă poezie şi se citeşte puţină. Se scrie poezie proastă si poezie bună. Depinde de talent, de cultura celui ce scrie, de mediul din care vine, de experienţa vieţii, de structura lui sufletească. Ce ne facem însă cu cei ce scriu non-poezie? Texte abracadabrante, cu cuvinte căzute din cer, fără logică, exacerbându-şi eul se văd publicate pe bloguri, prin culegeri, prin reviste. La un moment dat nu mai putem deosebi o poezie bună de una proastă deoarece ,,criticii”dau gir si uneia şi alteia. Şi aici avem nevoie de modele. Nichita Stănescu, prin Nicolae Labiş, şi-a descoperit propriul talent. Dar s-a detaşat de el, găsind forţa să înfiinţeze un ,,nou centru al poeziei moderne”. Nu merge să imităm la infinit pe unul sau pe altul dintre poeţi. Trebuie să ne găsim propriul drum, să desţelenim noi căi, să inventăm noi metode de a screie. Dar înainte de toate trebuie sa avem o bogată lectură despre înaintaşi, o bogata cultura literară si filozofică şi, peste toate, TALENT.
Prof. ION IONESCU-BUCOVU
-->
Răspunsuri
Mulţumesc Mimi.
Nu merge să imităm la infinit pe unul sau pe altul dintre poeţi. Trebuie să ne găsim propriul drum, să desţelenim noi căi, să inventăm noi metode de a screie. Dar înainte de toate trebuie sa avem o bogată lectură despre înaintaşi, o bogata cultura literară si filozofică şi, peste toate, TALENT....frumos si adevarat spus...poezia, indiferent de forma ei , trebuie sa placa sufletului(nu criticului), sa respecte cerintele limbii literare corecte, sa aiba muzicalitate, sa dea frau imaginatiei, sa faca inima sa bata...am citit materialul cu multa atentie, felicit pe toti cei care sustin acest crez...critici avem pe toate drumurile....greseli care ni se imputa noua , le intalnim si la cei mai renumiti poeti ai vremurilor si cu toate acestea au ramas in sufletele frumoase, copii sau batrani...trebuie sa iesim din sabloane, sa abandonam tiparele impuse si sa lasam in urma noastra umbre de frumos...va multumesc...un an cu sanatate si bucurii...