“Ioan Barb e un poet care s-a hărnicit brusc: cîte două volume în 2010 și 2011, după ce primul i-a ieșit hăt în 1998, nu-i semn de sărăcie în sertar și-n inspirație. Din contră. Ar putea fi, însă, semn de artizanat, de formulă care se reproduce. Iar formula lui Ioan Barb se și reproduce, firește; dar nu ca producție de atelier, ci doar ca metamorfoză inventivă a unei unități lirice în care se topesc ironia și tandrețea, tăietura brutală cu atingerea gingașă și o nonșalanță provocatoare cu nostalgiile iluminării. Ioan Barb pornește mai de fiecare dată de la acel memento al realului impus ca prag de Camil Petrescu și se lasă dus apoi de un trend parabolic al imaginarului. Pe liniile mai active ale acestuia ajunge ba la o poezie cu priză directă la concretul cotidian (sau anamnetic), ba la o poezie ce se pierde în ritualuri de iluminare, ba – mai adesea - la o țesătură de stări păzite de ironie să nu dea în confesiuni sentimentale. E un imaginar cu tupeu, uneori cinic, alteori simpatic, pe care Ioan Barb îl încurajează la îndrăzneli împinse pînă-n marginea suprarealismului (dar nu mai încolo). Tocmai acest tupeu al inventivității îl ferește de repetivitate” (Al. Cistelecan).
|
-->
Răspunsuri
Felicitări autorului!