Parabola „Inelul”, Ne-o spune bătrînelul.
Un tânăr s-a dus la un bătrân întelept pentru a-l ajută cu un sfat.
– Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forța să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea. Dacă însă m-ai putea ajută tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aaaa… încântat să va ajut – bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat.
Bătrânul își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băiatului adăugând:
– Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă că sub nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.
Tânărul luă inelul, încalecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit.
Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apucă să le zică de bănuțul de aur, unii rădeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus de oboseală și lehamite, luă calul și se întoarse la bătrânul înțelept. Și intră cu capul plecat:
– Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere! Ar fi trebuit că mai întâi să cunoaștem adevărată valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!
Flăcăul încalecă și plecă în goana la bijutier, care după ce privi inelul cu atenție, îi zise:
– Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul cu convingere.
Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate, iar înțeleptul îi zise:
– Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toții suntem asemenea tânărului din poveste, valoroși și unici, dar ne plimbam prin târgurile vieții și așteptând să ne evalueze oameni ce nu se pricep. Amintește-ți mereu cât de mare este valoarea ta, chiar dacă mulți din jur te ignoră sau par să nu-și dea seama cât ești de prețios.
Sursă: tomabrumusescu.wordpress.com
-->
Răspunsuri
O pildă de nota zece pe care-ar trebui să ne-o însușim, cu toată încărcătura ei de înțelepciune.
Pilda inelul lui Solomon