Las luna să-și dezvăluie misterul
Pe notele de toamnă-n solfegiu-i ce-i răpciune,
În dansul cel discret al frunzelor tăcute
Ce-și părăsesc lăcașul,
Dând verii ce-a trecut
Un ruginiu sărut.
În raze reci păstrează
Efect de umbră ștearsă,
Sclipiri din lacrimile verii, azi în văzduh de ploi,
Dovada de iubire ce pune ca-ntr-o carte,
Noian de amintiri în care eram doi.
Luna coboară-n șoapte ce sună a strigare,
Ca pasărea ce zboară și-n hau se prăbușește
Pe cerul despicat de iureș camuflat
Al ploilor de stele,
Când darurile vieții par
Semnul fermecat.
Pe fire de lumină se caţără visarea,
Solfegiind cântări țesute din speranță,
Ca lanțuri se vor frânge
În sufletul meu viu,
Voi desluși iar ritmuri
În cântece brumate,
Va reînvia dorul
Ascuns în gând albastru,
Pe fruntea toamnei mele,
În care vreau să sper
Brăţările-aurite de clipe fericite,
Pe muzici ce răsar din spusele nespuse,
Sub cornul lunii spart
În mii bucăți prescrise.
Las luna să sfărâme mareea de-ntuneric
La bordul singuratic al vieții care vine,
Sa pot pluti șăgalnic spre sângeriu apus,
Pe-o rază însemnată ce îmi sărută visul
Şi constelații albe să îmi oprească plânsul.
Ecoul să-mi șoptească alintul de iubire,
Cărările cu spini să se preschimbe-n flori
Să mă caţăr pe un fir de amintire.
-->
Răspunsuri
Frumoase versuri!
multumesc Lenus
Cărările cu spini să se preschimbe-n flori...să fie!
multumesc mult...